Semn de întrebare
mă înstrăinez tot mai mult de propiu-mi suflet
rătăcind cu gândul pe autostrada visului
fără taxe de drum
restricții de viteză
pene de cauciuc
trecând peste inimă
în locul acela miraculos dintre spațiu și timp
în care este atâta liniște
încât îți auzi sângele urcând într-un crescendo dramatic
ca într-o simfonie de Brahms
gâfâind prin serpentinele minții
nimic nu se compară cu zborul fără aripi
ești mereu cu un pas înaintea luminii
surclasezi timpul
gravitația
devii pentr-o clipă sau pentru o noapte
Dumnezeu
o palidă compensație oferită de Marele Creator
(un fel de meșter Monole!)
omului…
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 7 aprilie 2019
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 1624
Poezii din aceiaşi categorie
transfigurare 1/1
privind apusul
prin prisma rațiunii:
neprietenoase sunt păsările;
ofilite-s florile;
oamenii,
din ce în ce mai distanțați,
nu se mai recunosc....
și
umbra poetului
trecând agale
printre stele...
Stinge lumina,Doamne
Stinge lumina,am obosit de atâta îngrijorare pentru omul iubit,
Stinge lumina,suferința adâncă m-a rănit,
Stinge lumina,dezamăgirile mă dor,
Stinge lumina,sensul vieții nu l-am găsit,
Stinge lumina,mi-e frig de tristețe,
Stinge lumina,durerea mea e vie,
Stinge,Doamne,lumina,
Și lasă-mă să dorm în veșnicie..
Amurg de Dimineață
Ești roșu-aprins precum acel Apus de Soare ce se ascunde prin văile de umbre, și-ascunzi în ochi doar nopțile de Toamnă dar și tăcerile profunde. Cui tu zîmbești, nici tu nu știi. Dar fugi, te pierzi, te-ascunzi mereu printre aceiași pixeli și speri mereu că totul are-un scop Divin ce te îndreaptă spre acele Dimineți rîvnite.
În cîte nopți și cîte trepte împletite în mănunchi de stele ai vrut să urci?! Și cîte, și mai mult, fărîme au căzut?! Mai este socoteala înscrisă pe vreo foaie? E doar o pată de culoare, în permanente amintiri.
Ma-ntreb cu oarecare nostalgie de ce mai scriu tăcerii, dar și tacerea își spune o poveste - povestea infinită de gînduri infinite și adîncuri de ape neliniștite. Te vezi, te cauți, te pierzi, te regăsești pentru o clipă și mori ca sa renaști tu iară. Precum efemerida dansezi pe firul invizibil. Și fiecare dans îl faci tot mai tăcut în sunetele mute făcute-n pași, cu grijă, sperînd să nu se rupă. Tu încă poți zbura de vei avea curajul. Fii liberă în zbor și nu în pași rătăcitori.
Gândul frumos(Silviei)
Gândul frumos nu e doar un gând,
E raza de soare,e dulce cant,
E floare pe câmpia sufletului,
Stea pe cerul inimii,
Mireasma cuceritoare,memorabil cuvânt.
Gândul frumos definește un om,
Îl conturează in splendide culori,
Cum sa nu te îndrăgostești de sufletul lui?,
Icoana strălucitoare în inima ta,
Dar ce-ți aduce zâmbetul in zori..
Arta mea…
Arta mea se rezumă în nimicnicie,
în nopți nedormite, în sticle goale,
șiruri de fumegânde țigarete, în suferințe reprimate,
în gemete nebănuite și cântece de requiem...
Lirica mea șade în morți, în vii supărări,
disfuncții și destine distruse...
Nu știu de unde vine această estetică de nedescris în rău,
din ce somn se scoală coșmarul creației în mine,
de unde izvorăsc febrilele stihuri cernite
precum cearcănele sub ochi șezând.
Miasme în mine se învârt,
curent horific prin mintea mea trece —
elegii pe portativ mi-au încremenit
și în veci nu par să aibă să mai plece...
transfigurare 1/2
cu cât ne depărtăm-
spre stânga,
de centrul creației divine,
valorile umane-și schimbă structura,
modificând genomul,
inversând sensul
forțelor de progres spiritual.
un copil.
mi-a spus că numerele negative
nu-s simpatice.
Alte poezii ale autorului
Visul american
trezirea de dimineață mă uimește în fiecare zi
e ca și când aș coborî dintr-un accelerat de mare viteză
și aș urcă într-un tren regio
care oprește exasperant în toate stațiile
amintindu-mi că sunt doar un biet navetist
rătăcit între un vis voluptos
și o slujbă searbădă
tot mai nesigură
nici mâine nu voi găsi probabil filonul de aur curat
în galeriile morții
mă gândesc
iar Statul va închide și puținele mine din Apuseni
și Borșa
va denunța toate contractele de muncă silnică
ajutoarele sociale și de înmormântare
fără nicio strângere de inimă
oho
deja e prea mult
perorează șeful de șantier
am ajuns la fundul sacului
oare de ce admirăm cu toții America
visul american
și de ce nu ne asumăm propriile visuri
(ca stăpâni absoluți ai vieților noastre!)
așteptând să ne tot bântuiască alții…
Eroare din greșeală
- Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?
Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.
Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.
- Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!
- Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!
Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.
- Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!
Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.
- N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...
- Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?
- Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?
- De ce nu cinci sute?
- Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!
Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.
- Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!
- Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!
- Cum te numeşti?
- Dragoş Fluieraş.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.
- Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?
- La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...
Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.
- Cred că până la urmă am să te împuşc!
- Nu m-aş mira după cele întâmplate!
- Iată-te şi victimă!!!
În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.
- Intră! zise.
Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.
- Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...
- Pretinzând???
- Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...
- Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?
Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.
- Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!
- În mandat ce scria ?
- Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?
- Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?
- Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!
- Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?
Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.
- Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!
Exuberanță
Întâlnirile mele cu diminețile iernii
mă entuziasmează la nebunie
așa sunt eu
mă bucură primul fulg de zăpadă sfios
care mi se topește pe tâmplă
ador răsuflarea tăioasă a vântului
țurțurii de pe streșina casei
albul zăpezii și a fumului de la țevile de eșapament
adesea mă dau fără să mă vadă nimeni
pe gheață
lăsând deoparte sobrietatea scorțoasă
a poetului
mângâi steluțele argintii de pe ferestre
cu buzele
în timp ce pisica își schimbă culcușul din pod
la gura sobei
chiar și mașinile sunt parcă un pic mai umane
pe șosele acestea ca niște coli uriașe de hârtie
n-ai cum să nu-ți lași sufletul moleșit de căldurile verii
să zburde printre munții împodobiți de omături
unde ecoul se sparge în mii de bucăți și nu se mai întoarce
GPS-ul îmi spune să fac la stânga
deși nu mai văd nicio urmă de drum
fac stânga, totuși,
spre cer
și simt cum îmi cresc aripile...
Din adâncuri
o rază de lumină ricoșează dintr-un ciob de oglindă
nimeni nu știe să-și explice lumina altfel decât ca pe-o iluzie
o iluzie este și timpul
fratele ei geamăn
mai leneș
sau cerul
o altă necunoscută inexplicabilă a ochiului nostru omenesc
în această dimineață, o rază de soare traversase geamul
și trecuse din ochii tăi în ochii cerșetorului de pâine
nelipsit dintre noi
transformându-l într-o magnolie purpurie
într-un copac al vieții
nu voi înțelege niciodată cum o rază de lumină care vine din Calea Lactee
printre milioane de ani tereștri și obstacole
se sparge ca un pahar de cristal la cea mai mică atingere
de irisuri
.
incompresibil...
Masacru
Rugul aprins bolborosește incomprehensibil
două numere naturale (1și 2 ) vor fi arse de vii
dintr-o clipă în alta
grupuri izolate de cuvinte se dedau la distrugeri stradale
„ticăloșilor, pedeapsa cu moartea a fost abolită demult”
străjerii Alfabetului iau poziții de luptă
iar clonele literelor de bază
ă,â,î,ș,ț
ascunse în spatele căciulilor, circumflexelor și virgulelor
trag pidicile armelor
„pe aici nu se trece”
cifrele 1 și 2 se făcuseră vinovate de lèse-majesté
adică de ofensă adusă suveranului 0
pedepsită cu moartea
puseseră între ele și suveran o virgulă
în fapt
Constituția statua dreptul acesta doar regelui
după el nu puteau fi decât numere zecimale
nici vorba de litere
literele rămâneau întotdeauna litere
nu aveau iscusința și mlădierea numerelor
revolta lor nu era sustenabilă
și trebuia înăbușită în sânge
cine s-ar fi așteptat să vadă caldarâmul vieții
însângerat de cadavrele inocente ale cuvintelor?
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru
Atingeri
în casa mea s-a mutat liniștea
nu știu cum mi-a furat cheia sufletului cu amprentă digitală
cum s-a insinuat printre atâția tranzistori și circuite integrate
printre atâția senzori
cert e că am găsit-o în casa mea austeră
mobilată cu temeri și griji
ștergând praful de pe capetele spaimelor
afară, privighetoarea roșcată, botezată de mine, Ioana, care își făcuse cuib pe prichiciul ferestrei și adusese pe lume doi pui
se ridica într-un tril de altistă până la cer
decupând o gaură albă
prin care fulgii de zăpadă somnoroși își începeau călătoria lor epică
spre Pământ
mi-a zâmbit din vârful ascuțit al buzelor
băgase toate grijile în debara lângă borcanele de magiun
îmi luase cu mâna toate spaimele dizgrațioase din ochi
temerile
frunzele ofilite de pe suflet
și mă redase nou nouț, ca din fabrică, mie însumi...