Nimeni, nicăieri
Dragostea noastră este ca o perlă strălucitoare născută într-o scoică albastră de mare
în toate culorile și frumusețile lumii
începând cu tonul roz al speranței
cu maroul închis al dimineților înghețate
cu bronzul de argint al zorilor limpezi
și portocaliul luminos al zilei
există întotdeauna nuanțe de alb și negru la intersecțiile iubirii
dar culorile sale acoperă tot griul tristeții
nu putem fi fericiți în fiecare zi printre oameni
mai ales printre oameni
zâmbetul misterios al Monei Lisa ascunde multă durere
acesta este un alt mod de a spune: fericiți sunt cei fără povara iubirii
căci vor avea milă și vor moșteni cerul
noi, ceilalți, ne vom întoarce în aceleași scoici de mare albastre
și ne vom îmbrăca în aceleași suflete albe
cu un cuțit uriaș în inimă
adăugând încă un gram de strălucire și frumusețe micuței perle
care crește din durerea și nefericirea noastră
și pe care nimeni, nimeni, nimeni nu o va găsi niciodată, niciodată, niciodată, nicăieri ...
.
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 15 februarie 2020
Vizualizări: 1614
Poezii din aceiaşi categorie
Nonsens
Nonsens
Am sufletul tânjind spre viață,
Cu mâini murdare de speranță,
Căci explorez cu infinitate,
Gândul meu spre libertate.
Spre libertatea ce azi nu este,
Lăsând doar urme, să ne pese,
Și în zbucium de mișcare raeliană ,
Brăzdez pe piept urme de rană.
Iar pe meleaguri pline de dor,
Zi de zi devin mai chior,
Căci timpu, nu știu eu ce este,
Dar garantat, nu îmbătrânește.
Îmbătrânesc doar eu, ființă,
Cu gândul doar la neputință.
Degeaba-n sudori țin eu şteampul,
Când la final Timpul mi-e ștreangul.
Umbre de tristețe,
Sunt trist, și cerul pare mai greu, mai pustiu,
Parcă și vântul s-a oprit, nu mai e viu.
În suflet, umbre dansează încet,
Îmi lipsește tot ce-a fost și tot ce nu mai e drept.
Aș vrea să pot opri timpul, să-l trag înapoi,
Să fiu iar copil, sub aripa ta, amândoi.
Dar acum rămân cu amintiri închis în tăcere,
Și gândurile-mi fug, plutesc în durere.
Nimic nu pare să aline golul adânc,
Și fiecare zi e un munte pe care-l urc.
Aș vrea să plâng, dar lacrimile au secat,
Tristețea mea e un râu, fără capăt.
Dar poate, cândva, printre nori și furtuni,
Voi găsi un colț de pace, în gânduri și rugăciuni.
Și-n tristețea mea adâncă, poate va răsări
O rază mică de lumină, ce mă va călăuzi.
Sunt trist, dar știu că, undeva, e un drum,
Ce duce spre tine, tată, chiar dacă e-n fum.
Și până când ne vom regăsi iarăși, cumva,
Voi păstra amintirea ta ca pe o stea.
Corul făpturilor cerești
În pururi freamătul ce murmură se zvârli răvășitor-n liniștea amăgitoare, străfund în sufletul pădurii
Norii au fost captivați în veacuri nostalgice la amintirea ecoului suav al ploii cu glas de alinare
Urechile mele pe vremuri se alinau cu o orchestră lină a naturii
Acum al meu dor a înecat zorii în întunericul furtunii mele căci inima mi-e despuiată rătăcind spre lumina soarelui stinsă de lacrimile mele
Non troppo
dacă mă-ntrebi de ce stau cu viața numai într-o jumătate de cameră
n-aș ști ce să-ți răspund foarte repede
probabil că o fac instinctiv
ca floarea soarelui
o fi și din cauza ferestrelor înalte
care îmbrățșează aproape erotic lumina
o fi și din cauza umbrei
a mușchilor de pe stâncile sufletului
a gheizerelor dispărute
.
e greu de spus
.
uneori aud sângele lovindu-se de malurile înghețate ale țărmului nordic
scrășnetul asurzitor al corăbiilor în canalele colmatate de gunoaile vieții
și oftatul tăcut al marinarilor aruncați peste bord
care-și dau sufletele întunericului
.
de nicăieri apar corbii
coioții
urșii polari
atrași de duhoarea liniștii
.
în jumătatea cealaltă de cameră putrezesc oasele pescărușilor morți
prin care fluieră vântul
.
destul de trist
.
nu-i deloc ușor să trăiești cu toată viața care ți-a mai rămas
într-o jumătate de cameră și o mie de fluturi
dacă mă-ntrebi
.
dar nu-i imposibil
.
astă noapte au urlat la ferestrele mele deschise spre ceruri
toți lupii din lume
și n-am putut să-mi opresc lacrimile
din calea inimii…
Când am sa ma liniștesc cu adevărat?
Te rog spune mi ca ma liniștesc, in viitorul apropiat. Căci simt ca nu pot respira fără nu a spune sau gândi ceva greșit. Liniște.. unde ești? Nu vezi ca am nevoie de tine, ca de prima masa a zilei pe care o încep cu mâinile in buzunare. Liniște, sursa mea de inspirație pentru a scrie, sa ma detașez, sa încep sa derulez fiecare clipa pe care o trăiesc in slow-motion. Te rog, spune mi ca tu te întorci și ma ghidezi, ma inspiri, si ma lași ca sa respir, sa visez. Sa trăiesc in bula invizibila ușor plutitoare peste toate marile si oceanele, norii si grădinile. Arunca ma in mare, liniște. Arunca-ma, mare, in liniște. Condu-ma la liniște. Liniștea din mare, marea din liniste.
Я смерти нет сказал
Смотри в глаза! тебя я не боюсь,
Твой бледный лик мне чужд увы.
Ты думаешь пойду с тобой и не вернусь?
и что завянут на сырой земле мои цветы?
Как долго я писал тебе унылые стихи?
Я призывал тебя освободить душу от страха!
Но так и не увидели глаза мои,
и так и не почувствовал твой гнойный запах!
Nonsens
Nonsens
Am sufletul tânjind spre viață,
Cu mâini murdare de speranță,
Căci explorez cu infinitate,
Gândul meu spre libertate.
Spre libertatea ce azi nu este,
Lăsând doar urme, să ne pese,
Și în zbucium de mișcare raeliană ,
Brăzdez pe piept urme de rană.
Iar pe meleaguri pline de dor,
Zi de zi devin mai chior,
Căci timpu, nu știu eu ce este,
Dar garantat, nu îmbătrânește.
Îmbătrânesc doar eu, ființă,
Cu gândul doar la neputință.
Degeaba-n sudori țin eu şteampul,
Când la final Timpul mi-e ștreangul.
Umbre de tristețe,
Sunt trist, și cerul pare mai greu, mai pustiu,
Parcă și vântul s-a oprit, nu mai e viu.
În suflet, umbre dansează încet,
Îmi lipsește tot ce-a fost și tot ce nu mai e drept.
Aș vrea să pot opri timpul, să-l trag înapoi,
Să fiu iar copil, sub aripa ta, amândoi.
Dar acum rămân cu amintiri închis în tăcere,
Și gândurile-mi fug, plutesc în durere.
Nimic nu pare să aline golul adânc,
Și fiecare zi e un munte pe care-l urc.
Aș vrea să plâng, dar lacrimile au secat,
Tristețea mea e un râu, fără capăt.
Dar poate, cândva, printre nori și furtuni,
Voi găsi un colț de pace, în gânduri și rugăciuni.
Și-n tristețea mea adâncă, poate va răsări
O rază mică de lumină, ce mă va călăuzi.
Sunt trist, dar știu că, undeva, e un drum,
Ce duce spre tine, tată, chiar dacă e-n fum.
Și până când ne vom regăsi iarăși, cumva,
Voi păstra amintirea ta ca pe o stea.
Corul făpturilor cerești
În pururi freamătul ce murmură se zvârli răvășitor-n liniștea amăgitoare, străfund în sufletul pădurii
Norii au fost captivați în veacuri nostalgice la amintirea ecoului suav al ploii cu glas de alinare
Urechile mele pe vremuri se alinau cu o orchestră lină a naturii
Acum al meu dor a înecat zorii în întunericul furtunii mele căci inima mi-e despuiată rătăcind spre lumina soarelui stinsă de lacrimile mele
Non troppo
dacă mă-ntrebi de ce stau cu viața numai într-o jumătate de cameră
n-aș ști ce să-ți răspund foarte repede
probabil că o fac instinctiv
ca floarea soarelui
o fi și din cauza ferestrelor înalte
care îmbrățșează aproape erotic lumina
o fi și din cauza umbrei
a mușchilor de pe stâncile sufletului
a gheizerelor dispărute
.
e greu de spus
.
uneori aud sângele lovindu-se de malurile înghețate ale țărmului nordic
scrășnetul asurzitor al corăbiilor în canalele colmatate de gunoaile vieții
și oftatul tăcut al marinarilor aruncați peste bord
care-și dau sufletele întunericului
.
de nicăieri apar corbii
coioții
urșii polari
atrași de duhoarea liniștii
.
în jumătatea cealaltă de cameră putrezesc oasele pescărușilor morți
prin care fluieră vântul
.
destul de trist
.
nu-i deloc ușor să trăiești cu toată viața care ți-a mai rămas
într-o jumătate de cameră și o mie de fluturi
dacă mă-ntrebi
.
dar nu-i imposibil
.
astă noapte au urlat la ferestrele mele deschise spre ceruri
toți lupii din lume
și n-am putut să-mi opresc lacrimile
din calea inimii…
Când am sa ma liniștesc cu adevărat?
Te rog spune mi ca ma liniștesc, in viitorul apropiat. Căci simt ca nu pot respira fără nu a spune sau gândi ceva greșit. Liniște.. unde ești? Nu vezi ca am nevoie de tine, ca de prima masa a zilei pe care o încep cu mâinile in buzunare. Liniște, sursa mea de inspirație pentru a scrie, sa ma detașez, sa încep sa derulez fiecare clipa pe care o trăiesc in slow-motion. Te rog, spune mi ca tu te întorci și ma ghidezi, ma inspiri, si ma lași ca sa respir, sa visez. Sa trăiesc in bula invizibila ușor plutitoare peste toate marile si oceanele, norii si grădinile. Arunca ma in mare, liniște. Arunca-ma, mare, in liniște. Condu-ma la liniște. Liniștea din mare, marea din liniste.
Я смерти нет сказал
Смотри в глаза! тебя я не боюсь,
Твой бледный лик мне чужд увы.
Ты думаешь пойду с тобой и не вернусь?
и что завянут на сырой земле мои цветы?
Как долго я писал тебе унылые стихи?
Я призывал тебя освободить душу от страха!
Но так и не увидели глаза мои,
и так и не почувствовал твой гнойный запах!
Alte poezii ale autorului
Necunoscute
n-ai de unde să știi adevărul
despre ceva ce nu s-a întâmplat încă
e ca în dilema cerșetorului aflat între două pâini
una care nu exista
pur și simplu
iar alta care trebuia să vină
dacă uneori mă prefac că-mi înghit lacrima
nu-nseamnă că repet greșeala lui Polichinelle
chiar nu știu dacă voi vâsli toată viața
în acest ocean indian al iubirii
dacă în barca mea nu se vor prăbuși toți albatroșii
lui Baudelaire
amarnic
dar parcă prea târziu
îl plânse Ghilgameș pe Enkidu
de aceea nu-mi mi fac nici un fel de iluzii
însă nici nu disper
este posibil ca pisica să nu se joace cu drobul de sare
iar moartea să-ntâlnească noaptea pe drum…
Stupoare
pesemne că anestezistul acela bărbos
(duhnind a Rasputin Vodka 1 Liter 70% volume!)
nu-i administrase doza ideală
de anestezic
se mai întâmplă
(arătaţi-mi omul perfect şi-mi scot pălăria!)
dar puteau să existe şi alte cauze
independente de alcoolemia anestezistului
căci omul urla ca din gură de şarpe
încă nu ţi-am scos nimic, îl dojeneşte chirurgul
chestia asta mişcătoare te doare
- mă doare
dar asta
- şi asta
Eli, Eli, lama sabahtani -
O.K
deschidem Cutia Pandorii
numai încetează pentru Dumnezeu
cu ţipătele astea
iar voi ce vă uitaţi ca proastele
adrenalină!!!
asistentele levitează
perfuziile clocotesc în flacoane
pulsul atinge cote inimaginabile
cad monitoarele
dispare durerea
doctorul îşi şterge transpiraţia de pe frunte
„să fiu al dracului, murmură sufletul
de pe margine geamului,
am rămas singur”
Sfaturi
un lucru e sigur
dacă nu strigi când te doare
nu te aude nimeni
oamenii iubesc strigătele la nebunie
iar poezia este un strigăt
precum cel al Babilonului lui Nabucodonosor
în flăcări
cine-ar fi crezut că Babilonul se va prăbuși
într-o singură noapte
că morții vor ieși din cuptoarele-ncinse-ale cetății
cântând din țimbale
strigând „slavă ție” făuritorule de cuvinte
nimeni
trăiește-și viața înveșmântată în sunete
iubito
ca albina care se scaldă-n nectarul florii de Mai
doar auzind-o simți dulceața fără de margini a mierii
poezia Naturii
du-te și strigă în urechile surdului
și te va auzi
înalță ochii spre cer
și te vei bucura toată ziua de zâmbetul lui Dumnezeu
în răsăritul Soarelui…
Simone, profesoara mea de dans
unele lucruri din viața mea sunt asociate cu alte lucruri
chipul docil și umil al duhovnicului meu
îmi amintește de Dumnezeu
nu am aroganța păcătosului de a pretinde că l-am văzut pe Acesta
nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu
dar numai așa mă pot raporta
la forța invizibilă a lPirouetteumii, controlată de cineva,
prin chipul umil al duhovnicului sau al Simonei, profesoara mea de dans,
care este un înger întrupat în femeie
păstrând același mister al mișcării cerești
nimic nu este mai frumos decât expresia bucuriei Simonei de a trăi
pe ritmurile celei de-a 5-a simfonii a lui Beethoven și a lui Dumnezeu
nu poți înțelege asta dacă nu ai văzut niciodată zborul maiestuos al unei lebede negre
care tulbură cu aripile ei negre cu nuanțe de gri cerul albastru
Simona lăsa întotdeauna impresia că nu atinge pământul
ea păstrează întregul univers în vârful degetelor de la picioare
într-o mișcare perfectă "Arabesque"
și este în perfectă armonie cu universul
zboară în „Pas de deux” cu viața
într-un „Adage” perfect, ea crește în har și eleganță, devine fluidă,
„Pirouette” o ajută să-și scuture părul printre stele
își trăiește intens viața, „Allegro” ca un colibri
da, Simona, este cea mai înaltă expresie a umanității…
Zodii
Cineva îmi spunea că viața mea depinde de astre,
de constelațiile Sistemului nostru Solar,
de trecerea Soarelui în traiectoria sa ecliptică
peste cele douăsprezece câmpuri energetice al Cosmosului,
denumite zodii,
că ziua în care te naști se va afla sub influența unei planete din cele douăsprezece,
corepondente unui an, care are la rându-i douăsprezece luni,
și că această planetă în conjuncție cu Soarele îți determină inexorabil destinul
de pildă, dacă ești născut între martie și aprilie, în zodia berbecului, patronată de Marte,
vei fi un om năvalnic,
vei avea o căsătorie fericită și un renume de invidiat,
dacă te naști între aprilie și mai, sub influența lui Venus, în zodia taurului,
vei face mulți copii,
vei deveni bogat, dar poți, în egală măsură, să mori repede,
dacă vezi lumina Soarelui între mai și iunie, sub influența lui Mercur, în zodia gemenilor,
vei fi nehotărât, dual în tot ce faci și s-ar putea să ai o moarte năprastică la o conjuncție nefericită a Soarelui cu primejdiosul Mercur,
dacă te naști între iunie și iulie, sub predicarele Lunii, în zodia racului, vei avea parte de câștiguri și perderi, precedate sau urmate de moarte,
dacă te naști între iulie și august, sub influența Soarelui, în zodia leului, vei deveni foarte puternic și vei ajunge foarte sus,
dacă vei începe să faci umbră Pământului între august și septembrie, în sfera aceluiași Mercur, în zodia fecioarei,
vei fi nefericit în dragoste,
dacă se întâmplă să vii între septembrie și octombrie, sub grațiile lui Venus, în zodia balanței, vei fi marcat de timiditate și aplecare înspre creație,
dacă deschizi ochii între octombrie și noiembrie, sub puterea lui Pluto, vei deveni extrem de îndrăzneț și ahtiat după funcții înalte,
altceva e dacă te naști între noiembrie și decembrie, guvernat de Jupiter, în zodia săgetătorului, vei avea parte de faimă și bogăție,
capricornii născuți între decembrie și ianuarie, sub influențele lui Saturn, vor fi optimiști și perseverenți,
vărsătorii născuți între ianuarie și februare, sub voia lui Uranus, vor fi leneși, dar norocoși,
iar peștii născuți între februarie și martie, sub ocrotirea planetei Neptun, vor fi firi pasionale, luptătoari desăvârșiți și cu stare,
ne spun astrologii în fiecare dimineață la știri,
problema e că uneori influențele planetelor se suprapun,
că alteori se anulează reciproc între ele, la orice conjucție mai năbădăioasă cu Soarele
și te trezești cu destinul făcut flenduri,
zodia mea este aproape de sfârșitul anului,
iar până atunci sunt nevoit să trec prin toate zodiile cunoscute
fără să fiu influențat de niciuna,
o singură dată m-am rătăcit prin zodia gemenilor și era să mor,
Mercur retrogradase câteva grade spre jupiter
și mă prinse la mijloc…
Nocturnă
te întrebi dacă nu ți-ai pierdut șarmul
când te privești în oglindă
îți pipăi pomeții
obrajii
adaugi fără chef o cremă Sweet Secret
cu miros de vanilie
o dungă de ruj peste buze
fără niciun efect în întuneric
dar nu contează
să-mi rămână în minte imaginea ta
decât alta
cum mi-ai spus într-o seară
„întotdeauna mai exist-o femeie
fir-ați ai dracului…”
.
sigur privești în gol de-acolo
din neguri
tavanul
îți trosnești degetele
așteptând un tren care nu mai circulă noaptea
de mult timp
dacă ai răbdare să-mi termin și eu
țigara
mă apuc să dau la o parte zăpada aceasta
așternută-ntre noi
ca o pacoste…
Necunoscute
n-ai de unde să știi adevărul
despre ceva ce nu s-a întâmplat încă
e ca în dilema cerșetorului aflat între două pâini
una care nu exista
pur și simplu
iar alta care trebuia să vină
dacă uneori mă prefac că-mi înghit lacrima
nu-nseamnă că repet greșeala lui Polichinelle
chiar nu știu dacă voi vâsli toată viața
în acest ocean indian al iubirii
dacă în barca mea nu se vor prăbuși toți albatroșii
lui Baudelaire
amarnic
dar parcă prea târziu
îl plânse Ghilgameș pe Enkidu
de aceea nu-mi mi fac nici un fel de iluzii
însă nici nu disper
este posibil ca pisica să nu se joace cu drobul de sare
iar moartea să-ntâlnească noaptea pe drum…
Stupoare
pesemne că anestezistul acela bărbos
(duhnind a Rasputin Vodka 1 Liter 70% volume!)
nu-i administrase doza ideală
de anestezic
se mai întâmplă
(arătaţi-mi omul perfect şi-mi scot pălăria!)
dar puteau să existe şi alte cauze
independente de alcoolemia anestezistului
căci omul urla ca din gură de şarpe
încă nu ţi-am scos nimic, îl dojeneşte chirurgul
chestia asta mişcătoare te doare
- mă doare
dar asta
- şi asta
Eli, Eli, lama sabahtani -
O.K
deschidem Cutia Pandorii
numai încetează pentru Dumnezeu
cu ţipătele astea
iar voi ce vă uitaţi ca proastele
adrenalină!!!
asistentele levitează
perfuziile clocotesc în flacoane
pulsul atinge cote inimaginabile
cad monitoarele
dispare durerea
doctorul îşi şterge transpiraţia de pe frunte
„să fiu al dracului, murmură sufletul
de pe margine geamului,
am rămas singur”
Sfaturi
un lucru e sigur
dacă nu strigi când te doare
nu te aude nimeni
oamenii iubesc strigătele la nebunie
iar poezia este un strigăt
precum cel al Babilonului lui Nabucodonosor
în flăcări
cine-ar fi crezut că Babilonul se va prăbuși
într-o singură noapte
că morții vor ieși din cuptoarele-ncinse-ale cetății
cântând din țimbale
strigând „slavă ție” făuritorule de cuvinte
nimeni
trăiește-și viața înveșmântată în sunete
iubito
ca albina care se scaldă-n nectarul florii de Mai
doar auzind-o simți dulceața fără de margini a mierii
poezia Naturii
du-te și strigă în urechile surdului
și te va auzi
înalță ochii spre cer
și te vei bucura toată ziua de zâmbetul lui Dumnezeu
în răsăritul Soarelui…
Simone, profesoara mea de dans
unele lucruri din viața mea sunt asociate cu alte lucruri
chipul docil și umil al duhovnicului meu
îmi amintește de Dumnezeu
nu am aroganța păcătosului de a pretinde că l-am văzut pe Acesta
nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu
dar numai așa mă pot raporta
la forța invizibilă a lPirouetteumii, controlată de cineva,
prin chipul umil al duhovnicului sau al Simonei, profesoara mea de dans,
care este un înger întrupat în femeie
păstrând același mister al mișcării cerești
nimic nu este mai frumos decât expresia bucuriei Simonei de a trăi
pe ritmurile celei de-a 5-a simfonii a lui Beethoven și a lui Dumnezeu
nu poți înțelege asta dacă nu ai văzut niciodată zborul maiestuos al unei lebede negre
care tulbură cu aripile ei negre cu nuanțe de gri cerul albastru
Simona lăsa întotdeauna impresia că nu atinge pământul
ea păstrează întregul univers în vârful degetelor de la picioare
într-o mișcare perfectă "Arabesque"
și este în perfectă armonie cu universul
zboară în „Pas de deux” cu viața
într-un „Adage” perfect, ea crește în har și eleganță, devine fluidă,
„Pirouette” o ajută să-și scuture părul printre stele
își trăiește intens viața, „Allegro” ca un colibri
da, Simona, este cea mai înaltă expresie a umanității…
Zodii
Cineva îmi spunea că viața mea depinde de astre,
de constelațiile Sistemului nostru Solar,
de trecerea Soarelui în traiectoria sa ecliptică
peste cele douăsprezece câmpuri energetice al Cosmosului,
denumite zodii,
că ziua în care te naști se va afla sub influența unei planete din cele douăsprezece,
corepondente unui an, care are la rându-i douăsprezece luni,
și că această planetă în conjuncție cu Soarele îți determină inexorabil destinul
de pildă, dacă ești născut între martie și aprilie, în zodia berbecului, patronată de Marte,
vei fi un om năvalnic,
vei avea o căsătorie fericită și un renume de invidiat,
dacă te naști între aprilie și mai, sub influența lui Venus, în zodia taurului,
vei face mulți copii,
vei deveni bogat, dar poți, în egală măsură, să mori repede,
dacă vezi lumina Soarelui între mai și iunie, sub influența lui Mercur, în zodia gemenilor,
vei fi nehotărât, dual în tot ce faci și s-ar putea să ai o moarte năprastică la o conjuncție nefericită a Soarelui cu primejdiosul Mercur,
dacă te naști între iunie și iulie, sub predicarele Lunii, în zodia racului, vei avea parte de câștiguri și perderi, precedate sau urmate de moarte,
dacă te naști între iulie și august, sub influența Soarelui, în zodia leului, vei deveni foarte puternic și vei ajunge foarte sus,
dacă vei începe să faci umbră Pământului între august și septembrie, în sfera aceluiași Mercur, în zodia fecioarei,
vei fi nefericit în dragoste,
dacă se întâmplă să vii între septembrie și octombrie, sub grațiile lui Venus, în zodia balanței, vei fi marcat de timiditate și aplecare înspre creație,
dacă deschizi ochii între octombrie și noiembrie, sub puterea lui Pluto, vei deveni extrem de îndrăzneț și ahtiat după funcții înalte,
altceva e dacă te naști între noiembrie și decembrie, guvernat de Jupiter, în zodia săgetătorului, vei avea parte de faimă și bogăție,
capricornii născuți între decembrie și ianuarie, sub influențele lui Saturn, vor fi optimiști și perseverenți,
vărsătorii născuți între ianuarie și februare, sub voia lui Uranus, vor fi leneși, dar norocoși,
iar peștii născuți între februarie și martie, sub ocrotirea planetei Neptun, vor fi firi pasionale, luptătoari desăvârșiți și cu stare,
ne spun astrologii în fiecare dimineață la știri,
problema e că uneori influențele planetelor se suprapun,
că alteori se anulează reciproc între ele, la orice conjucție mai năbădăioasă cu Soarele
și te trezești cu destinul făcut flenduri,
zodia mea este aproape de sfârșitul anului,
iar până atunci sunt nevoit să trec prin toate zodiile cunoscute
fără să fiu influențat de niciuna,
o singură dată m-am rătăcit prin zodia gemenilor și era să mor,
Mercur retrogradase câteva grade spre jupiter
și mă prinse la mijloc…
Nocturnă
te întrebi dacă nu ți-ai pierdut șarmul
când te privești în oglindă
îți pipăi pomeții
obrajii
adaugi fără chef o cremă Sweet Secret
cu miros de vanilie
o dungă de ruj peste buze
fără niciun efect în întuneric
dar nu contează
să-mi rămână în minte imaginea ta
decât alta
cum mi-ai spus într-o seară
„întotdeauna mai exist-o femeie
fir-ați ai dracului…”
.
sigur privești în gol de-acolo
din neguri
tavanul
îți trosnești degetele
așteptând un tren care nu mai circulă noaptea
de mult timp
dacă ai răbdare să-mi termin și eu
țigara
mă apuc să dau la o parte zăpada aceasta
așternută-ntre noi
ca o pacoste…