Decade ..(re) (II)
Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?
De false judecăți corecte
Crescute-n ani de critici, de suspin
De mari orgolii ce revin
Şi iarăsi.. tot revin
Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate
Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate
Eşti frate geamăn cu Orgoliul
Şi el şi tu, aievea judecați
Ca fiind superiori şi veşnici
Dar veşnic asprii, neînduplecați
Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori
Şi totuşi ..judecați!
Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc
Nu poate potoli asemenea potop
Potop de sete de dreptate,
Potop de ruginite creiere deşarte
De ură, de mândrie, de umilință vie
Ce te aduc să simți, să spui,
Să crezi cu patos, cu tărie
Că viaţa e doar parte din Mândrie
Deşi eşti ființă unică şi încă vie
Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie
În zece ani de lupte de dreptate
De compromisuri limită, forţate
Ajuns-ai să le spui pe toate
Cuvinte aspre şi grețoase
De-ar fi mai blânde ale tale
Limbă de foc, inimă de taur
De-ai şti că tot şi toate ce le judeci
Au şi din gena ta o parte
Poate ai fi mai iubitoare
Aşa cum spui că eşti de fapt
Aşa cum le pretinzi pe toate
De cauți mereu vină
De critici în surdină
De poveşteşti adesea tuturor
Că tu eşti doar lumină
Iar eu adesea întuneric copt
De crezi că astfel sunt de vină
Cum vrei să nască un nou nou
Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?
Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul
De tot repeți aceeaşi strofă
Ți doar să-mi spui că eu,
Sunt tot acelaşi negru vis,
Sunt tot acelaşi om - neomul
Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Marius Ene
Data postării: 26 august 2023
Comentarii: 1
Vizualizări: 612
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Februarie-n călduri
În Februarie, raze blânde dansează,
Căldura sărută, vara renunță-n grabă.
Vântul mângâie cu a sa alinare,
Primăvara pare să-și facă simțită prezența amară.
Zâmbetul soarelui îmbracă zăpezi timide,
Pământul trezește din somnul adânc,
Inima naturii bate în ritm frenetic,
Un vals de primăvară, în februarie întârziat.
Florile zâmbesc sub raze calde,
În păsări se trezește un cântec curat.
Iarba verde se înalță în dans suav,
Februarie, o metamorfoză sub semnul dragostei și căldurii verii.
Cuiburi de vise se țes în adierea vântului,
În februarie, lumea se transformă subtil.
Un strop de vară în simfonie de iarnă,
În suflete, bucuria se revarsă, fierbinte ca o seară de vară.
Epigrame XXXIII
Unei dive
S-a scris astăzi în jurnal,
Că a mai căzut o stea,
Dar, profesional...
Ea, era deja!
Covorul
Întrebând odraslele,
Ele mi-au spus pe șleau,
Covorul ura Paștele,
Că la Paște îl băteau.
Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri
Era temut ca adversar,
Până în ultima secundă,
Considerat ca unic cămătar,
Ce a dat... fără dobândă.
Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I
Au pus VAR pe stadion,
Dar i-ați găsit beleaua,
Și n-o mai dregeți din penson,
Ci dați direct cu bidineaua.
Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial
la cal cu mânere
Calul l-a strunit cu vervă,
Călărind-ul fără frică,
Şi-l hrănea fără rezervă,
Nu cu ovăz, ci cu Urzică.
Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial
la cal cu mânere
I-a zvârlit pe toți la rând,
Dar la Marius șade blând,
Nechezând, apoi explică,
N-am ce-i face... mă urzică.
Epitaf unui șomer
Ca să știe toți drumeții,
Doarme aici ca-n timpul vieții.
Principiul al doilea al corupției
Dacă un polițist acționează asupra unui infractor
cu o forță numită acțiune,
Cel de-al doilea acționează asupra primului
cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.
Principiul al doilea - postulat
Dacă un polițist acționează asupra unui superior
cu o forță numită acțiune,
Cel de-al doilea acționează asupra primului
cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.
Legea fecalostaticii
Un om intrat într-un rahat,
Este atras de acesta de sus în jos,
Cu o forță egală cu cât a furat,
Dezlocuind un puternic miros.
Legea presiunii
Presiunea exercitată asupra unui om,
Este invers proporțională cu educația sa.
Legea lui Om
Intensitate cu care omul trece prin viață,
Este proporțională cu studiile efectuate,
Și invers proporțională cu ce el învață,
De la dejecțiile aruncate de societate.
Unui șomer
I-au spus răstit toți de acasă,
Ba chiar și soața sa colerică,
Să-și caute o slujbă frumoasă,
Și de-atunci merge la biserică.
Unui actor
Rolul unui surdo-mut a prins,
Și-a jucat perfect, destins
Însă, din culise o știm,
Că sufleor... era un mim.
Voie bună
Fiecare din alt loc,
Reveniră la baracă;
Ea miroase a busuioc,
El miroase a busuioacă.
O Martie de Vis
Opt martie, zi de soare,
Femeia e-n sărbătoare.
Flori parfumate, multicolore,
Un zâmbet larg, cu ochi sclipitori.
Mama, fiica, sora, prietena,
Toate azi sunt regine, lumini de lună.
Respect și admirație le dăm,
Pentru tot ce fac, cu drag le mulțumim.
Curajul lor ne inspiră,
Frumusețea ne fascinează,
Dragostea lor ne înconjoară,
O lume mai bună ele o creează.
Fie ca această zi să fie magică,
Plină de bucurie și lumină,
Să le arătăm cât de mult le iubim,
Și respectul nostru să le dăruim.
La mulți ani, femei minunate,
Fiți mereu fericite și iubite!
Fie ca primăvara vieții voastre
Să fie veșnic înflorită!
fulguiri//5
zgomotul de război
perturbă
seninătatea unui vis de iarnă.
împăratul de la miazăzi
salută pe-omologul său
de la miazănoapte.
din sfintel cărți
ale bocitoarelor,
corul
intonează imnul
tăcerii.
Omul de pe schelă care privește în jos
din înaltul cerului lumea pare un mușuroi de furnici
o desfășurare haotică de linii strălucitoare
de corpuri
de ființe minuscule cu capete mari și picioare nefiresc de subțiri
aflați într-o mișcare brauniană
efectul de paralaxă restrânge spaţiul la un punct chirurgical
în jurul căruia se aliniază tot Universul
imaginarul se suprapune insidios peste realul concret
într-o desfășurare de planuri perpendiculare multiple
și devine credibil
percepția lumii diferă de la omul înrobit de Pământ
la omul de pe schela fragilă a gândului
(în absența unor elemente de comparație)
amândouă reprezentări sunt la fel de plauzibile
de sus tumultul vieții îți apare ca un vortex polar
femeia
în general
ca o curbă
dragostea ca o tangentă la cerc
omul de jos amestecă mortarul în malaxorul ruginit al timpului
și-l ridică cu un scripete spre celălalt
niciun moment al prezentului nu seamănă unul cu altul
fațada realității e ca un mozaic bizantin dintr-o catedrală medievală
omul de pe schelă drișcuiește tinciul încă moale a zilei
peste plasa înșelătoare de gânduri
la știrile de seară se anunță că un om fără identitate terestră
căzuse în gol de la etajul o mie
dispărând în prăpăstiile nopții…
Oda Prunelor și Țuicii
Prună coaptă, violetă,
Dulce-acrișor, bogată,
Din pom cazi ușor, rotunjită,
Gustul toamnei, mult dorită.
Strânsă-n coșuri cu grijă mare,
Fermentată cu drag și soare,
Transformi sufletul și umple paharul,
Țuică, licoare cu har.
Pe mese festive, la șezători,
Ne aduni cu toții, prieteni și frați,
Un pahar ridicăm, cu zâmbete și cântece,
Cinstim pruna, țuica, dar și frumusețea vieții.
Prună și țuică, simbol românesc,
Gustul copilăriei, un vis ceresc,
Din generație în generație, o tradiție vie,
Ce ne unește și ne face să fim fericiți.
La mulți ani, prună și țuică!
Să ne umpleți sufletul de bucurie,
Să ne dați putere și speranță,
Să ne țineți mereu uniți, ca o familie.
Februarie-n călduri
În Februarie, raze blânde dansează,
Căldura sărută, vara renunță-n grabă.
Vântul mângâie cu a sa alinare,
Primăvara pare să-și facă simțită prezența amară.
Zâmbetul soarelui îmbracă zăpezi timide,
Pământul trezește din somnul adânc,
Inima naturii bate în ritm frenetic,
Un vals de primăvară, în februarie întârziat.
Florile zâmbesc sub raze calde,
În păsări se trezește un cântec curat.
Iarba verde se înalță în dans suav,
Februarie, o metamorfoză sub semnul dragostei și căldurii verii.
Cuiburi de vise se țes în adierea vântului,
În februarie, lumea se transformă subtil.
Un strop de vară în simfonie de iarnă,
În suflete, bucuria se revarsă, fierbinte ca o seară de vară.
Epigrame XXXIII
Unei dive
S-a scris astăzi în jurnal,
Că a mai căzut o stea,
Dar, profesional...
Ea, era deja!
Covorul
Întrebând odraslele,
Ele mi-au spus pe șleau,
Covorul ura Paștele,
Că la Paște îl băteau.
Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri
Era temut ca adversar,
Până în ultima secundă,
Considerat ca unic cămătar,
Ce a dat... fără dobândă.
Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I
Au pus VAR pe stadion,
Dar i-ați găsit beleaua,
Și n-o mai dregeți din penson,
Ci dați direct cu bidineaua.
Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial
la cal cu mânere
Calul l-a strunit cu vervă,
Călărind-ul fără frică,
Şi-l hrănea fără rezervă,
Nu cu ovăz, ci cu Urzică.
Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial
la cal cu mânere
I-a zvârlit pe toți la rând,
Dar la Marius șade blând,
Nechezând, apoi explică,
N-am ce-i face... mă urzică.
Epitaf unui șomer
Ca să știe toți drumeții,
Doarme aici ca-n timpul vieții.
Principiul al doilea al corupției
Dacă un polițist acționează asupra unui infractor
cu o forță numită acțiune,
Cel de-al doilea acționează asupra primului
cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.
Principiul al doilea - postulat
Dacă un polițist acționează asupra unui superior
cu o forță numită acțiune,
Cel de-al doilea acționează asupra primului
cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.
Legea fecalostaticii
Un om intrat într-un rahat,
Este atras de acesta de sus în jos,
Cu o forță egală cu cât a furat,
Dezlocuind un puternic miros.
Legea presiunii
Presiunea exercitată asupra unui om,
Este invers proporțională cu educația sa.
Legea lui Om
Intensitate cu care omul trece prin viață,
Este proporțională cu studiile efectuate,
Și invers proporțională cu ce el învață,
De la dejecțiile aruncate de societate.
Unui șomer
I-au spus răstit toți de acasă,
Ba chiar și soața sa colerică,
Să-și caute o slujbă frumoasă,
Și de-atunci merge la biserică.
Unui actor
Rolul unui surdo-mut a prins,
Și-a jucat perfect, destins
Însă, din culise o știm,
Că sufleor... era un mim.
Voie bună
Fiecare din alt loc,
Reveniră la baracă;
Ea miroase a busuioc,
El miroase a busuioacă.
O Martie de Vis
Opt martie, zi de soare,
Femeia e-n sărbătoare.
Flori parfumate, multicolore,
Un zâmbet larg, cu ochi sclipitori.
Mama, fiica, sora, prietena,
Toate azi sunt regine, lumini de lună.
Respect și admirație le dăm,
Pentru tot ce fac, cu drag le mulțumim.
Curajul lor ne inspiră,
Frumusețea ne fascinează,
Dragostea lor ne înconjoară,
O lume mai bună ele o creează.
Fie ca această zi să fie magică,
Plină de bucurie și lumină,
Să le arătăm cât de mult le iubim,
Și respectul nostru să le dăruim.
La mulți ani, femei minunate,
Fiți mereu fericite și iubite!
Fie ca primăvara vieții voastre
Să fie veșnic înflorită!
fulguiri//5
zgomotul de război
perturbă
seninătatea unui vis de iarnă.
împăratul de la miazăzi
salută pe-omologul său
de la miazănoapte.
din sfintel cărți
ale bocitoarelor,
corul
intonează imnul
tăcerii.
Omul de pe schelă care privește în jos
din înaltul cerului lumea pare un mușuroi de furnici
o desfășurare haotică de linii strălucitoare
de corpuri
de ființe minuscule cu capete mari și picioare nefiresc de subțiri
aflați într-o mișcare brauniană
efectul de paralaxă restrânge spaţiul la un punct chirurgical
în jurul căruia se aliniază tot Universul
imaginarul se suprapune insidios peste realul concret
într-o desfășurare de planuri perpendiculare multiple
și devine credibil
percepția lumii diferă de la omul înrobit de Pământ
la omul de pe schela fragilă a gândului
(în absența unor elemente de comparație)
amândouă reprezentări sunt la fel de plauzibile
de sus tumultul vieții îți apare ca un vortex polar
femeia
în general
ca o curbă
dragostea ca o tangentă la cerc
omul de jos amestecă mortarul în malaxorul ruginit al timpului
și-l ridică cu un scripete spre celălalt
niciun moment al prezentului nu seamănă unul cu altul
fațada realității e ca un mozaic bizantin dintr-o catedrală medievală
omul de pe schelă drișcuiește tinciul încă moale a zilei
peste plasa înșelătoare de gânduri
la știrile de seară se anunță că un om fără identitate terestră
căzuse în gol de la etajul o mie
dispărând în prăpăstiile nopții…
Oda Prunelor și Țuicii
Prună coaptă, violetă,
Dulce-acrișor, bogată,
Din pom cazi ușor, rotunjită,
Gustul toamnei, mult dorită.
Strânsă-n coșuri cu grijă mare,
Fermentată cu drag și soare,
Transformi sufletul și umple paharul,
Țuică, licoare cu har.
Pe mese festive, la șezători,
Ne aduni cu toții, prieteni și frați,
Un pahar ridicăm, cu zâmbete și cântece,
Cinstim pruna, țuica, dar și frumusețea vieții.
Prună și țuică, simbol românesc,
Gustul copilăriei, un vis ceresc,
Din generație în generație, o tradiție vie,
Ce ne unește și ne face să fim fericiți.
La mulți ani, prună și țuică!
Să ne umpleți sufletul de bucurie,
Să ne dați putere și speranță,
Să ne țineți mereu uniți, ca o familie.
Alte poezii ale autorului
Totul ..e nimic!
Omul are lângă el liniștea dar preferă zgomotul, lumina dar preferă întunericul, soluția dar preferă problema, adevărul dar preferă minciuna, ușurința dar preferă greutatea, simplitatea dar preferă complexitatea, viața dar preferă "moartea", totul dar preferă nimic!
Marius Ene, Polonia, 07.02.2024
Demagogie
Cândva sau niciodată
E semnul lor de lene vie
E crezul lor în stare pură
E clasicul "vom face nouă"
Dar niciodată ție!
Demagogie perfidă
Și nu doar, e-atât de îmbâcsită
Am înțeles târziu și totuși devreme
La cât de amețitor de iute
Politrucii vieții risipite
Au semănat doar secetă
Valorilor, de teamă să nu vie
Să le dărâme lor imperiul
Ce astăzi, emblematic
Se zbate încă-n nepăsare vie
De ieri, de azi și vesnic mâine
Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!
Marius Ene, Polonia, 16.05.2024
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Doar fii...
Oricât de surprins ai fi de-adulți
Din postura de copil
Niciodată nu tânji, puiuț
Să devii ce poate nu vei vrea să fi
Poate pare că e bine
Să te uiți de-aici de sus,
să imiți ce ți s-a spus
Rămâi pur, duios şi dulce
Într-o lume de adulți,
Într-o lume de reci umbre
Sunt mulți, atât de mulți acum
Atei, păgâni, ca nişte clovni bizoni
Doar aparent ei par plăpânzi
Însă prezentul o confirmă
Sunt toți doar nişte lei leproşi
Dar tu! copil curat ca un izvor de munte
Atât de crud, atât de cald,
atât de iubitor de toate!
Rămâi te rog neînfricat
Rămâi aşa cum mi-ai fost dat
Doar fii...mereu aşa cum eşti,
Doar fii... mereu copil curat!
De aş putea să te îngheț
Să te păstrez cât se cuvine
Sperând că va veni o nouă lume
După sfârşitul celei vechi
Să pot să te dezgheț copile
Ca tu să fii ce astăzi eşti
Şi tot aşa să fii şi mâine
Dar fără ei
atei, păgâni si lei leproşi
Rămâi aşa cum mi-ai fost dat
Doar fii...mereu aşa cum eşti,
Doar fii... mereu copil curat!
Marius Ene, UK, 23:30
Iarnă ?
De-acum norii cenușii
S-au mai pus un pic pe gânduri
Vor să știe, vor să simtă
Dacă merită să ningă
Doar pe vârfuri argintii
Se mai dă puțin de-a dura
O zăpadă rătăcită
Ce și-a-nchis acum cortina
Luna însăși se întreabă
- Unde e a mea zăpadă ?!
- Unde-s toți copiii mei ?!
Ce cândva zburau pe gheață
Noaptea plină de mister
Rătăci acum hoinară
Căuta gonind spre miază
Albe dealuri de zăpadă
Vântul aspru ce-ngheța
Frunți, obraji de cărămidă
Iese acum timid, plăpând
Caută pomeți în tindă
Brazii falnici se cuprind
Și se roagă zi și noapte
Să-și găsească în curând
Haine albe și pufoase
Soarele stătea pitit
Gata gata să răsară
Își făcuse loc subit
Și-l dăduse la o parte
Ceața densă de argint
Hornurile parcă zbiară
Fumegă din când în când
Furioase dar fricoase
Că afară parcă-i vară
Ar fi vrut ca să mai vadă
Alba nea de-odinioară
Dar în fiecare seară
Când copiilor, bunicii
Le citesc povești de somn
Se întreabă pe ascuns
- Oare va mai fi iar iarnă?
Marius Ene, Poland, 22.12.2023
Totul ..e nimic!
Omul are lângă el liniștea dar preferă zgomotul, lumina dar preferă întunericul, soluția dar preferă problema, adevărul dar preferă minciuna, ușurința dar preferă greutatea, simplitatea dar preferă complexitatea, viața dar preferă "moartea", totul dar preferă nimic!
Marius Ene, Polonia, 07.02.2024
Demagogie
Cândva sau niciodată
E semnul lor de lene vie
E crezul lor în stare pură
E clasicul "vom face nouă"
Dar niciodată ție!
Demagogie perfidă
Și nu doar, e-atât de îmbâcsită
Am înțeles târziu și totuși devreme
La cât de amețitor de iute
Politrucii vieții risipite
Au semănat doar secetă
Valorilor, de teamă să nu vie
Să le dărâme lor imperiul
Ce astăzi, emblematic
Se zbate încă-n nepăsare vie
De ieri, de azi și vesnic mâine
Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!
Marius Ene, Polonia, 16.05.2024
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Doar fii...
Oricât de surprins ai fi de-adulți
Din postura de copil
Niciodată nu tânji, puiuț
Să devii ce poate nu vei vrea să fi
Poate pare că e bine
Să te uiți de-aici de sus,
să imiți ce ți s-a spus
Rămâi pur, duios şi dulce
Într-o lume de adulți,
Într-o lume de reci umbre
Sunt mulți, atât de mulți acum
Atei, păgâni, ca nişte clovni bizoni
Doar aparent ei par plăpânzi
Însă prezentul o confirmă
Sunt toți doar nişte lei leproşi
Dar tu! copil curat ca un izvor de munte
Atât de crud, atât de cald,
atât de iubitor de toate!
Rămâi te rog neînfricat
Rămâi aşa cum mi-ai fost dat
Doar fii...mereu aşa cum eşti,
Doar fii... mereu copil curat!
De aş putea să te îngheț
Să te păstrez cât se cuvine
Sperând că va veni o nouă lume
După sfârşitul celei vechi
Să pot să te dezgheț copile
Ca tu să fii ce astăzi eşti
Şi tot aşa să fii şi mâine
Dar fără ei
atei, păgâni si lei leproşi
Rămâi aşa cum mi-ai fost dat
Doar fii...mereu aşa cum eşti,
Doar fii... mereu copil curat!
Marius Ene, UK, 23:30
Iarnă ?
De-acum norii cenușii
S-au mai pus un pic pe gânduri
Vor să știe, vor să simtă
Dacă merită să ningă
Doar pe vârfuri argintii
Se mai dă puțin de-a dura
O zăpadă rătăcită
Ce și-a-nchis acum cortina
Luna însăși se întreabă
- Unde e a mea zăpadă ?!
- Unde-s toți copiii mei ?!
Ce cândva zburau pe gheață
Noaptea plină de mister
Rătăci acum hoinară
Căuta gonind spre miază
Albe dealuri de zăpadă
Vântul aspru ce-ngheța
Frunți, obraji de cărămidă
Iese acum timid, plăpând
Caută pomeți în tindă
Brazii falnici se cuprind
Și se roagă zi și noapte
Să-și găsească în curând
Haine albe și pufoase
Soarele stătea pitit
Gata gata să răsară
Își făcuse loc subit
Și-l dăduse la o parte
Ceața densă de argint
Hornurile parcă zbiară
Fumegă din când în când
Furioase dar fricoase
Că afară parcă-i vară
Ar fi vrut ca să mai vadă
Alba nea de-odinioară
Dar în fiecare seară
Când copiilor, bunicii
Le citesc povești de somn
Se întreabă pe ascuns
- Oare va mai fi iar iarnă?
Marius Ene, Poland, 22.12.2023
Silvia Mihalachi