Soluții

deschizi larg geamul dinspre strada pustie

 

privești în gol

 

sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum

neumblat de nimeni

îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră

ca să-ți ascunzi nerăbdarea

adesea aprinzi o lumânare în geam

încercând să îndepărtezi noaptea parșivă

cuibărită-ntre noi

nu știi că drumul acesta e ca Fata Morgană

o iluzie

mai bine ai stinge lumânarea

nu cred că voi ajunge în timpul vieților noastre

de unde-am plecat

păstrează-mi totuși o cupă de dulceață

din cireșe amare

să-mi dreg sufletul de arșița voluptoasă a infinitului…


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: aurel_contu poezii.online Soluții

Data postării: 20 februarie 2019

Vizualizări: 1469

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Cântec de lebădă

Soțul meu m-a luat din dragoste,

mă iubește

(sau așa cred!)

îmi prescrie medicamentele antidepresive

răsfoindu-și toate cărțile și tratatele de psihiatrie,

chibzuind ore întregi,

iar tratamentul prescris îmi face bine,

încetul cu încetul dispar monștrii,

scenele de coșmar,

gândacii,

propria-i soră se-ngrijește să nu-mi lipsească nimic,

să-mi iau medicamentele,

să-mi redecoreze casa,

ceea ce nu-mi place deloc,

zadarnic încearcă să se insiuneze în viața mea,

nu mai am loc pentru nimeni,

ieri  am văzut-o umblându-mi la medicamente,

 punându-mi halucinogene în locul antidepreivelor,

cum descopăr pe internet,

și le arunc,

- Azi am să-ți fac o injecție miracol

adusă din îndepărtata Chină!  îmi spune iubitul meu soț,

și-mi injectează serul miracol,

care, într-adevăr, este un miracol,

fiindcă mă întoarce în anii copilăriei,

la prima reprezentație de balet

până la ultima,

la primul sărut,

și prima noapte de dragoste,

apoi totul se restrânge într-n punct luminos,

orbitor,

care se stinge în mijlocul țipetelor infernale ale sirenelor  Poliției...

Mai mult...

Nemultumire

Mi-i geniul rece, ca ghiața, dar clar e, ca seara senină
Cînd ochii îmi sunt întuneric, în miez, ei sunt plini de lumină.
Pe chipul meu palid, de ceară, pășesc amintirile - șir,
De mult, s-a umplut de veninuri, al vieții de aur potir...

Prin prisma genezei ce vine, din vuetul vremii apuse,
Cuvinte ce sunt pentru lume, demult, către ea au fost spuse,
Dar taina ce-o poartă 'nauntru, și amarul ce-o poartă pe ele,
Le fac, pentru mintea cea slabă, stupide, neclare, și grele.

Pământul în el ține seama de aur, argint sau oțel,
Dar cea mai bogată comoară, pământul, o ține pe el.
Ei seamănă grîu, pentru pâine și cârduri de vite-ngrijesc,
Lăsând fără grijă copii, ce iute ca vântul, le cresc.

Nu văd pe obrazul iubitei, o lacrimă stinsă de dor,
Ei nu știu, cu glasul tăcerii, să facă din dânsa – amor
Si -apun spulberați ca nisipul - cenușă cernută de vreme,
Cînd moartea le bate în ușă, cînd vântul destinului geme...

Mai mult...

Copilarie

Unde fugi copilarie cu picioarele desculte?

Prin padurea infloritoare si plina de viata

Unde fugi copilarie fara haine, dezbracata?

Pe campia inverzita si cu macii infloriti

Unde fugi tu copile cu sufletul bland si pur?

Prin viata neinceputa si inca neinteleasa

Unde fugi tu copile razandu-i soarelui in fata?

Pe strazile copilariei pline de amintiri nejucate

Unde fugi tu copil din copilarie?

Cand inca nu ai trait copilaria-n tine

.......

Ramai cu mine copil in copilarie

Ramai cu bine copilaria din mine

Mai mult...

Scrisoare de apoi

Când cavoul devine casă

Ai să fii uitat de lume,

Vei sta singur, lor nu le pasă

Că la piatra cu-al tău nume

Lumânarea este stinsă,

Și-ai buruiene lângă cruce,

Crezi că îți vor face masă

Dar ei știu doar să se spurce.

 

Ești vorbit de rău și-acum

Chiar de tu le-ai vrut doar bine,

Pentru ei ai fost un fum

Iar ei se cred roi de albine.

Presupun că i-ai rănit

Dar cu toții au uitat

Când pentru ei păreai fericit

Și n-aveai drept la oftat.

 

,, Ce griji ai tu?"

,, În locul tău eu nu m-aș plânge"

Vorbe pe care sufletu'

Le-a clătit în lacrimi de sânge.

Altele chiar nu-și au rostul,

Prejudecăți și vorbe-n vânt,

Acum c-ai liniște, ai totul,

N-auzi vorbe din pământ.

Mai mult...

Toate drumurile nu duc acasă

De abia adorm, dar deschid ochii

că-mi vine un gând 

că eu sunt departe de casă,și sunt singură.

brusc trece prin mine un rece

mă scol din pat și-aprind lumina,

plec în bucătărie să beau apă

și mă-ntorc înapoi.

 

sunt singură, acest gând mă istovește,

aproape fiecare noapte la asta mă gândesc.

dar pot să spun că e bine să trăiești singură,

E liniște,tu ești singură în casa ta 

nu ai pentru cine-ți face griji.

duci o viață frumoasă "fără probleme de familie".

 

parcă ceva îmi lipsește, 

dar nu pot să cer ceva mai mult.

nu am timp ceva să schimb.

secundele,minutele, 

nopțile și orele,

repede se duc,

zboară măiastră mea pasăre,

a tinereții mele.

 

De fapt de sunt la lucru or la mine acasă

des privesc la fereastră

și liniștea,gândul meu mai departe il ascult.

 

Autor: Alina Zamurca 🎀

Poezia am scris-o pe (07.10.2024).

Mai mult...

P.S.

am uitat să-ți spun că aseară adormisem

 

lângă sufletul tău

 

toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii

n-am închis un ochi

doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu

departe de tine

avea și el ochii albaștri

linia corpului tău

n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte

să-l ating

dar  mi-a fost frică să nu-l trezesc

cineva spunea că sufletele se sperie foarte ușor

și părăsesc corpurile

iar eu nu voiam să te las fără suflet

așa că m-am întors pe partea cealaltă

dinspre inimă

și m-am delectat până în zori

cu Simfonia Fantastică a sângelui tău

actul doi

pasiune și dragoste…

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Nevoi

totu-i la liber în viața aceasta

 

ai nevoie de puțină nefericire

 

îți iei sufletul de braț și intri în primul magazin  fashion/beauty

raionul  „femei fără inimă”

de exemplu

sau cu fructe de cactus

plătești cu propria-ți viață

desigur

introduci  cardul personal fără limită de credit

în cititorul de așteptări 

și-ți  iei porția ta consistentă de nefericire

la jumătate de preț

(dacă ai noroc și prinzi o ofertă!)

găsești de toate în viața aceasta

de la iluzii în stare latentă

la dragoste

ambalate frumos

nu se dau garanții ca la alte produse

din păcate

uzinele vieții  produc la cele mai înalte standarde

cunoscute

dacă nu crezi

cumperi  încredere

eșecul

de pildă

e garantat din fabricație

a trăi înseamnă să cumperi totul la risc

doar moartea e sigură..

Mai mult...

Epicentru

Întinsă în pat, lângă soţul ei, Bartolomeu, care sforăia îngrozitor, Magdalena Pripas simţi din nou ghiontul acela dureros dinăuntru burţii şi abia se abţinu să nu ţipe. Nu era firesc ca o femeie la patruzeci de ani să se trezească peste noapte cu asemenea dureri aiuritoare, imposibil de confundat, în absenţa oricărui semn premergător sau explicaţii. O fi chemând-o Magdalena, ca pe Sfânta Fecioară, dar de aici şi până a rămâne însărcinată în gând, după ce toată viaţa încercase la modul propriu acelaşi lucru, fără succes, era prea mult. Coborî din pat, călcând în vârful degetelor, şi ieşi pe balcon, unde inspiră adânc aerul rece al nopţii şi-şi aprinse o ţigară. În mintea ei exista, totuşi, un dubiu, o îndoială legată de ceva petrecut demult, care acum răzbea dintr-o dată la suprafaţă şi îşi făcea loc insidios printre temerile sale. Se întâmplase într-o toaletă publică, în timpul unei petreceri de pomină, organizată de conducere la cabana „Răscrucea” din Retezat, cu un prieten de-al lui Bartolomeu, francez de origine, detaşat nu mult timp după aceea la o sucursală a firmei din Kuala Lumpur. Îşi aminti, cutremurându-se de scârbă, că bărbatul o rezemase de un perete rece, placat cu faianţă, apoi o întoarse cu spatele şi ejaculase, din cauza emoţiei, probabil, instantaneu. De atunci trecuseră aproape trei luni...

Magdalena Ispas ştia că soţul ei întreţinea realaţii sexuale cu mai toate studentele sale, dar îi trecea cu vedere această slăbiciune omenească, incurabilă, convinsă fiind că Bartolomeu nu amesteca lucrurile şi nu se angaja niciodată într-o relaţie cu o femeie mai mult decât era necesar. N-o neglija nici pe dânsa, desigur, şi nu risipea banii, altfel destul de mulţi, ca să-şi satisfacă, ceea ce el denumea în termeni filosofici, hedonismul neoepicurian. Se făcuse deja ora două şi cum nu putea să adoarmă nicicum se apucă să-i facă geamantanul, amintindu-şi că avea rezervare la prima cursă către Berlin, unde ţinea trimestrial câte-o sesiune de comunicări ştiinţifice. Plecarea lui se potrivea perfect cu dorinţa ei de a-şi clarifica temerile acelea absurde, apărute peste noapte, astfel că nu i se păru o corvadă drumul cu maşina până la aeroport.

 

Simţi mâna dolofană a ginecologului alunecându-i delicat înăuntru, palpându-i măruntaiele, explorând-o amănunţit, centimetru cu centimetru, apoi retrăgându-se uşor şi sigură în afară. Îl auzi spunându-i să se îmbrace şi-l văzu, după ce deschise ochii, spălându-se pe mâini cu o coajă albastră de săpun.

- Cum e doctore?

- Depinde din ce perspectivă mă întrebi? zâmbi acesta amuzat de poziţia „călare”, în care rămăsese.. Dacă ai dorit sarcina asta, e o nenorocire, dacă nu, nu!

Chiui de fericire şi puţin lipsise să nu-l îmbrăţişeze dacă n-ar fi realizat la timp că era goală. Reveni din vestiar îmbrăcată şi-şi duse gestul început până la capăt.

- Să fi fost doar o părere, doctore?

- Este posibil, dar ca să fim siguri că nu este altceva, fiindcă de sarcină nici nu poate fi vorba, trebuie să treci pe la noul şi modernul nostru laborator! Diseară ai şi rezultatele!

Deşertase pastilele din flacon în podul palmei, le privi îndelung, cu ochii podidiţi de lacrimi, şi începu să le înghită pe rând, luând de fiecare dată şi câte o gură de whisky. Simţea că se afunda într-o pâclă groasă, înecăcioasă, din spatele căreia doar vocea doctorului mai răzbătea până la dânsa: „ Ai sida, femeie!!! ” se auzea din ce în ce mai slab. „Ai sidaaaaa!!! Fugiţi, oameni buni!!! Omorâţi-o cu pietreee !!!”. Iar ea îl vedea parcă pe Bartolomeu acoperit de buboaie, râzând în hohote, arătând către studentele sale descărnate, de-a dreptul hidoase, către băieţii care se culcaseră la rândul lor cu ele şi se transformaseră în zombi, către întreaga umanitate cuprinsă în această morişcă înspăimântătoare a iubirii şi morţii...

Mai mult...

Riscuri

„ce zici, te bagi?”

mă întrebă insinuantă

femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)

adormisem cu chipul iubitei mele

pe retină scrisese

ea undeva despre o cupă cu dulceaţă

de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)

dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)

era balerină Mergeam în mâini,

răsturnat şi m-am băgat…

Mai mult...

Acuarelă

Nu te văd altfel decât în culorile albe

ale dimineții

în tempera zorilor

ești undeva

pe această pânză imensă a zilei

printre nuanțele de galben apos

amestecate cu roșu

într-o acuarelă umedă

neterminată

uneori te pictez numai în alb și negru

abstract

îți iau albastru din ochi

rimelul

rujul

fondul de ten

fără culori nu mai ești tu

cine ți-a spus că ești frumoasă

nu te-a trecut prin toate nuanțele de gri

posibile

nu ți-a descoperit ridurile

cearcănele vineții

porii

urmele lacrimilor

sunt momente când mă supăr

și înmoi pen***cenzure*** în nuanțele de negru

ale întunericului

alteori nici nu mă ating de albul dureros al pânzei

(după care se ascund toate culorile!)

arunc pensulele

suspend timpul

îmi țin răsuflarea și mă scufund

printre pescuitorii de perle

din Pacific

printre broaște țestoase

și rechini albi

.

prima perlă ți-o atârn de mijlocul gleznei

( glezna ta parcă-i sculptată de Dumnezeu!)

și-ți cer iertare cu tot albastrul cerului

și cu tot roșul însângerat al răsăritului

.

sunt un biet pictor

prins în această infernală spirală a culorilor…

Mai mult...

Cântec de lebădă

Soțul meu m-a luat din dragoste,

mă iubește

(sau așa cred!)

îmi prescrie medicamentele antidepresive

răsfoindu-și toate cărțile și tratatele de psihiatrie,

chibzuind ore întregi,

iar tratamentul prescris îmi face bine,

încetul cu încetul dispar monștrii,

scenele de coșmar,

gândacii,

propria-i soră se-ngrijește să nu-mi lipsească nimic,

să-mi iau medicamentele,

să-mi redecoreze casa,

ceea ce nu-mi place deloc,

zadarnic încearcă să se insiuneze în viața mea,

nu mai am loc pentru nimeni,

ieri  am văzut-o umblându-mi la medicamente,

 punându-mi halucinogene în locul antidepreivelor,

cum descopăr pe internet,

și le arunc,

- Azi am să-ți fac o injecție miracol

adusă din îndepărtata Chină!  îmi spune iubitul meu soț,

și-mi injectează serul miracol,

care, într-adevăr, este un miracol,

fiindcă mă întoarce în anii copilăriei,

la prima reprezentație de balet

până la ultima,

la primul sărut,

și prima noapte de dragoste,

apoi totul se restrânge într-n punct luminos,

orbitor,

care se stinge în mijlocul țipetelor infernale ale sirenelor  Poliției...

Mai mult...

Prăpăstii

tăcerea ta este ca o stâncă în mijlocul drumului

 

n-ai ce-i face

 

tragi pe dreapta

răsucești cheia în contact

oprești motorul cu o mână nesigură

și aștepți să vină un utilaj greu

care să-ți degajeze sufletul

.

între timp îți aprinzi o țigară

.

avalanșa de liniște însă nu se oprește

aduce toate zăpezile adunate în ultima vreme

în gânduri

neliniștile cenușii ale dimineții

pietrele ascuțite ale neîncrederii

dizlocă bucăți mari de tristețe

.

arareori am văzut atâte alunecări de patimă

ca în dimineața aceasta

jandarmii inimii izolează locul

cu benzi colorate în roșu

atenție

avalanșă

se poate circula doar pe o singură bandă

cea a iubirii

.

cu grijă

.

cine-ar fi crezut că lacrima ta de cristal

ar putea dărâma în zbaterea disperată a ochilor

muntele de diamant al speranței

.

mă întreb neîncetat

răvășit până în colțurile cele mai întunecate ale minții

.

nu e destul că am rămas blocat în mijlocul vieții

mi-ai adus și toate cețurile reci ale deznădejdei

peste cerul zilei de mâine…

Mai mult...