Semn de întrebare

Ma simt pierdut,ca frunza n vant,

Cu suflet trist si chip carunt.

Durerea musca adanc in piept,

Tradarea-i rana de n-o iert!

Ma simt pierdut,in zi si noapte,

Oriunde-as merge, aud soapte.

Tradarea doare,ca un cutit…

In spate infipt, uitat si-n vechit.

Mă simt pierdut, fără alinare,

Inima-mi plânge, fără iertare.

Iubirea,o masca,minciuni ce s aprind,

Azi nu mai cred si nici nu pretind.

Intr-o lume rece, durerea apare,

Ma simt pierdut,fara vreo salvare,

Rabdarea da timp,si timplul schimbare,

Dar fara respect n ai nici o valoare.

Ganduri neinsirate le simt inauntru adunate

Bucati, franturi din idealuri ce sunt neintinate

Viitorul prevazut pare de fapt unul intrerupt

O pauza lenta ce pare a fi puternic latenta 

De ce simt? daca nu pot sa ating nemurirea

Si tot ceea ce reprezinta fiinta mea si firea

Tot ce credeam ca va fi in a mea soarta 

Pare de fapt a fi doar o dorinta nepatata

O minciuna simpla in suflet insamantata   

Credeam ca timpul va dovedi ceea ce sunt

Dar totul s-a risipit in van si de fapt 

Nimic nu sunt...doar praf si ramasite

Acoperamant pentru acest pamant

O carcasa pustiita de traire si iubire   

Un suflet ce zboara o data cu adierea

Vantul ce te poarta peste varfurile inalte

Ploaia ce te curata de ganduri macinate

Soarele ce iti usuca si ultimul pacat

Un pacat de a dori sa fii liber si neintinat  

Priveste catre zorii diminetii si intreaba-te

Se merita? asta e de fapt ce te implineste

Ce te face sa zbori si nu te nimiceste?

Doar tu crezi ca esti cea ce are dreptul?

Sa isi refaca trupul sa-si lepede defectul? 

Vreau, doresc, poftesc la tot ce ma invie

Tot ce-mi da de stire ca viata e omenie

Nu doar o umbra pe pamantul asta

Scopul nu s-a sfarsit ci doar a inceput

Gaseste-ti menirea asculta-ti rabdarea  

Le simt pe toate cum asteapta

Gandurile incet , incet mocnesc 

Si vor sa iasa la suprafata

Insa rabdarea mea nu le lasa 

Porneste si priveste mai departe

Aprinde sufletul nu-l adormi

Lasa-l sa prinda aripi ce zboara tot mai sus

Catre abisul nemarginit care e mai presus

Decat poftele ce te carmuiesc in necunoscut

Gândul meu astăzi ar vrea
Să ajungă până la nori
Să-i alunge ca pe ciori
Cerului să-i dea privirea,
Nouă să ne-aducă iar, iubirea.

Gândul meu astăzi ar vrea
Să se-nalțe ciocârlia
Toți să-i auzim solia
Trilurilor nemuritoare,
Urcând scara razelor de soare.

prin marea dezlănțuită,

vâslim, vâslim,

doar, doar, vom vedea

 țărmul.

fără Dumnezeu, 

singurătatea-i

o armă de descompunere, de anihilare

a simțămintelor omenești.

Tu, cel care mă privești de sus,

iartă-mă pe mine...

și ajută-mă, te rog, să fie mai bine...

Inima mi-e ruptă, trupu-i monoton,

scapă-mă de regrete și de tot ce este rău...

Te-ai uitat de sus, m-ai văzut cum plâng,

știi că simt că pier pe acest pământ...

Zilele sunt lungi, nopțile nu dorm,

vina ce o port e ca zbătaia-n somn...

Plâng și după tine, plâng și după mine,

mare e povara când te uiți la mine.

Mă sperie un gând, mă sperie aparte,

doar tu știi să le-aranjezi pe toate.

Și-ți cer să mă ajuți, să mă mai suporți,

chiar dacă și tu necazul mi-l porți...

Durerea mi-o alină, mintea mi-o însenină,

și stinge-mi focul aprins la inimă.

Ghidează-mă atent, căci simt un sentiment,

și fă-mă să aleg doar ce este corect.

Tu, cel care mă privești de sus,

salvează-mă pe mine, 

și nu mă părăsi, rămâi lângă mine...

Am fost trup si suflet 

Rană Și venin 

Toate au venit spre mine. 

Am amuțit. 

Am luat un zid 

L-am pus în față 

N-a mai venit

Am plecat 

Ca o noua 

Raza.

să vezi două pietre sărutându-se
îţi dă de gândit
cineva spunea că eternitatea
este o noţiune abstractă
Brâncuşi a surprins-o
într-un sărut
altcineva spunea la fel despre suflet
greşit
sărutul e chiar sufletul
răstignit
la Stonehenge pietrele
şi-au înghiţit sufletele
n-au mai rămas decât niște capete uriașe
fără inimi
sărutul lui Iuda nu mai stârnește patimi
nu mai surpinde
pare o îmbrățișare nefirească
dintre o piatră și o inimă

da
le spusese Isus
„unul din voi mă va vinde!”

Nu mai aveam o lacrimă să plâng

mi-erau ochii uscați precum  nisipul din deșertul Atacama

în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând

simțind cum mă pândește de pe margini teama

Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte,

spre cimitirul cosmosului, a-ntunecatei sale pegre,

în geometrii din cele mai abstracte

sau dispărând subit în găurile negre

Pierduses traiectoria inițială

și mă-ndreptam spre haos, fără un cuvânt

precum un Don Quijote de la Mancha, fără fală,

în lupta sa eternă cu morile de vânt.

din gândul meu, cu aripi de lăcustă,

 asemeni neutronului dintr-un atom

am revenit încet-încet în lumea asta-ngustă,

în ciurul lui Eratostene,  alogaritmul cel mai simplu pentru OM...

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal.

.

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal...

trecerea timpului  îmi apare ca o exhibiție jalnică

ca o arătare a degetelor mijlocii de la ambele mâini

submultiplilor

secundelor frivole

(dansatoare de can-can burlesque

care-și ridică fustele la finalul spectacolului!)

minutelor grațioase în magicul lor

rond de jambe

orelor plictisite de ele însele

până la depresie

„ țineți aproape sau vă ia dracu!”

cum să nu alungi toți cucii insolenți din ceasuri

sau să nu smulgi limbile veninoase ale clopotelor

preafericitului Daniel

turnate în Austria

oare nu se poate trăi și altfel

în afara dictaturii timpului

boul acela cu redingotă și papion

care se-ntorce în fiecare seară pe șapte cărări

turează la maxim motorul bormașinii Bosch

made in Federal Republic of Germany

„ ca să știți și voi nenorociților!”

și-nfige c-o plăcere nebună burghiul în peretele nopții…

scoți din paharul de șampanie toate mărgelele jucăușe

într-o lingură de argint

fiecare mărgea are o istorie de povestit

aceasta este despre teascul de lemn în care tata tortura

Busuioacă de Bohotin

în timp ce mama mesteca norii de ploaie

în ceaunul de tuci

cealaltă este despre mine, băiatul cu genunchii zdreliți,

pus pe șotii

îmi plăcea să amestec ouăle de graur cu cele de cuc

sau să arunc cu pietre în cârtițe

fiecare mărgea din paharul de șampanie

păstrează etern aroma și respirația clipei

vraja primei atingeri are parfumul inconfundabil al lemnului de santal

primul sărut, aroma regală de agar și lavandă

în lingura ta de argint ai strâns o comoară neprețuită

de acum poți să bei liniștită toată șampania din pahar

iar mie,

călătorul stelar,

să-mi lași lingura

nu-ți vine să crezi că exiști în afara memoriei  tale

că joci un rol principal într-o piesă de teatru stradal

cu statui vivante

(asemenea orgoliilor noastre!)

nici vorbă să te regăsești în jocul acesta infantil

care atrage cel mult zâmbete

îți simți sufletul ruginit

scârțâind ca o ușă nedeschisă de mult

prins la mijloc

exclus

neavând la îndemână alt mijloc de comparație decât mintea

adică tot mintea

cea care afirmă și neagă în același timp

complicând totul

denaturând totul

cu ani în urmă

am văzut um om sărutând o piatră

„ aceasta e singura mea certitudine!”

mi-a răspuns

„fericit e cel care se poate feri de ispitele minții!”…