Semn de întrebare
mă înstrăinez tot mai mult de propiu-mi suflet
rătăcind cu gândul pe autostrada visului
fără taxe de drum
restricții de viteză
pene de cauciuc
trecând peste inimă
în locul acela miraculos dintre spațiu și timp
în care este atâta liniște
încât îți auzi sângele urcând într-un crescendo dramatic
ca într-o simfonie de Brahms
gâfâind prin serpentinele minții
nimic nu se compară cu zborul fără aripi
ești mereu cu un pas înaintea luminii
surclasezi timpul
gravitația
devii pentr-o clipă sau pentru o noapte
Dumnezeu
o palidă compensație oferită de Marele Creator
(un fel de meșter Monole!)
omului…
Категория: Мысли
Все стихи автора: aurel_contu
Дата публикации: 7 апреля 2019
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 1818
Стихи из этой категории
Cerșesc
Cerșesc pământ și țărână,
Peste vreme ce va trece.
Din nou cerșesc,
Ca vagabonul
Ce peste vreme moare.
Cerșesc o viață bună,
Pe care nu o pot avea.
Cerșesc o mică floare.
Cerșesc de la Dumnezeu,
o rază de la soare.
Cerșesc ca mândra
O scrisoare.
Și vremelnica splendoare.
Autor:Zamurca Alina, clasa 9, Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița
Aștept....
Îmi aștept sfârșitul,
Tăcut, blocat în singurătate,
Îmi aștept sfârșitul,
În lacrimi lipsite de dreptate....
Vreau să plec departe,
Vreau să rămân doar eu cu mine,
Vreau să plec departe,
Dar... nu vreau să renunț la tine....
Ambrozia
Ambrozia
Din nectarul florilor, miere dulce se adună,
Strugurii zemoși, vin roșu ne dăruiesc.
Apa de trandafiri, parfumul îl împrumută,
Ambrozia zeilor, o minune se naște.
Migdale crude, stafide dulci se adaugă,
Scorțișoară și nucșoară, arome ce ne cheamă.
Pe foc mic se fierbe, o poțiune magică,
Gustul ambroziei, o simfonie mistică.
Rece se servește, într-un pahar de cristal,
Aroma sa te cuprinde, ca un val.
Nemurire și putere, zeilor le dădea,
Oamenilor le oferă, o clipă de speranță.
Ambrozia, hrana zeilor, un elixir miraculos,
Un gust divin, un parfum delicios.
O poveste veche, o legendă vie,
Ce ne duce cu gândul la Olimp, la nemurire.
Epigrame XIII
Unui agronom
A zis c-a dat lovitura,
Şi-a luat ogor bonom,
Dar nu i-a ieşit cultura:
Căci, gras pământ, slab agronom.
Unui amic - face 50 ani
Să fii amice prea slăvit,
Şi să trăieşti întru mulţi ani,
Căci ani 50 ani împlinit,
Dar jumătate i-ai cam risipit.
Unui amic - face 50 ani
Din roza vieţii s-a dus înc-o petală,
Ai dus o viaţă pe a locuri grea,
Vreo zece – doişpe ani la şcoală,
Iar restul pe la birt şi cafenea.
Unui confrate
La dânsul tot privesc mereu,
Şi meditez adeseori,
Pleşuv şi el, pleşuv şi eu,
Dar numai el cu capu-n nori.
Compasiune
Am vrut compasiune să-i arăt,
Şi să mă pun în pielea ei un pic,
Dar m-am dat iute îndărăt,
Căci n-are piele, ci şoric.
Unei amice
Vrând să mă-mpac cu-a mea amică,
A zis că da, dar să îi vând un pont,
Că nimenea nu vrea să-i zică,
Ce sumă mi-a rămas în cont.
Unei soaţe
I-a zis soţului de la Paris:
- Să-mi trimiţi “mesaj” garson,
Nu prin poştă sau în scris,
Ci prin Western Union.
Unuia - după cura de slăbire
A reuşit perfect s-ascundă,
Formele şi burta mai rotundă,
Dar totuşi, ceva i-a scăpat,
Fiindcă capul i-a rămas pătrat.
Unui alpinist
Alpinist vechi, de succes,
A avut femei o hoardă,
Profesional soţia şi-a ales,
Pe cea mai tare coardă.
Şcoala on-line
I-o problemă serioasă,
Să predai on-line la sat,
C-absolventul o să iasă,
Cu bug-uri şi virusat.
Şcoala on-line
S-a decis precum se ştie,
On-line studiu-n pandemie,
Dar presimt mare urgie,
Carte…Google o să ştie.
Şcoala on-line
Pe vremea mea era o vorbă bună
Ai pus cartea pe oala cu smântână,
Azi, se zice cam aşa…
Ai pus mouse-ul lângă cafea.
Şcoala on-line
Când mă scotea profu la tablă,
Mă trecea prin corp rece fior,
Azi, on-line, n-am nici o treabă,
Râd de el, la monitor.
Şcoala on-line
Ministrul Educaţiei a declarat,
Şcoala on-line are succes,
Dar pe la sat s-a constatat,
Curent nu e, şi nici wireless.
Ecumenism
Alături de eretici Papa se închină,
Şi osanale aduc lui anticrist,
Trăgând peste credinţă o cortină,
Pe care o numesc Ecumenism.
Unor invidioşi
Banul meu muncit cu greu,
E râvnit măi oameni buni,
Doar de acei, ce mai mereu,
Au tăiat frunză la câini…
Doină - după tăierile de păduri
“Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului,”
Azi te jelui la ghiveci,
Codrul e la austrieci.
Excursie
A plănuit să meargă la Cazane,
Dar Dunărea fiind învolburată,
S-a întors al meu amic chefliu,
Tot la cazane, dar cele cu rachiu.
Minune
Un secret i-a împărtășit
Lângă soba de granit,
Și-apoi a rămas uimit,
Că gura sobei a vorbit.
Unei accidentate
a rămas fără dantură în urma accidentului de maşină
La zâna măseluţă te-ai rugat,
Să-ţi pună dinţi de divă de showbiz,
Dorinţa ea ţi-a ascultat,
Şi ţi i-a pus, pe bord şi pe parbriz.
Unei accidentate
Singurătate ai vrut neapărat,
Şi îl priveai pe soţ cu ură,
El brusc pedala a apăsat,
Şi singură ai rămas… în gură.
însemnări/1
între iertare și dreptate
se află
discernământul.
acesta
e-mbrăcat cu hainele curate
ale sufletului.
întotdeauna,
te-ntâmpină cu steagul păcii.
pacea interioară,
e asemenea unui alint de pimăvară,
când florile prunului
par solzi de lumină
și puiul de cerb
îți mănâncă
din palmă.
liniștea interioară
e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;
odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;
ești dezlegat de dorințe.
are o scriere luminoasă,
se poate citi-n priviri,
așa cum poți admira
adâncul apelor limpezi.
e un rotor al gândirii,
care definește in câmpul său vectorial
traiectoria faptelor bune.
sincopa
un zefir îmi străpunge inima ca din cer să cada o văpaie prin prisma sângelui în a mea odaie să mi apuce gatul și să mi ducă nirvana înapoi în mormântul mistic acoperit de noroi să mi culce capul serafic în toiu nopții apusului meu ce i ard colții
obnubilare
frisoane îmi iau respirația îmi cântă simfoniile spațiului eteric
îmi gâdilă vertijul tensiunea constricția
hiperventilez în ochii umbrelor și adulmec zările orfeice
ermetic ochii mei se adună în culori dileme
paranormale punct și am ajuns unde am bătut am ajuns unde n am avut am ajuns și nu mai aud
Cerșesc
Cerșesc pământ și țărână,
Peste vreme ce va trece.
Din nou cerșesc,
Ca vagabonul
Ce peste vreme moare.
Cerșesc o viață bună,
Pe care nu o pot avea.
Cerșesc o mică floare.
Cerșesc de la Dumnezeu,
o rază de la soare.
Cerșesc ca mândra
O scrisoare.
Și vremelnica splendoare.
Autor:Zamurca Alina, clasa 9, Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița
Aștept....
Îmi aștept sfârșitul,
Tăcut, blocat în singurătate,
Îmi aștept sfârșitul,
În lacrimi lipsite de dreptate....
Vreau să plec departe,
Vreau să rămân doar eu cu mine,
Vreau să plec departe,
Dar... nu vreau să renunț la tine....
Ambrozia
Ambrozia
Din nectarul florilor, miere dulce se adună,
Strugurii zemoși, vin roșu ne dăruiesc.
Apa de trandafiri, parfumul îl împrumută,
Ambrozia zeilor, o minune se naște.
Migdale crude, stafide dulci se adaugă,
Scorțișoară și nucșoară, arome ce ne cheamă.
Pe foc mic se fierbe, o poțiune magică,
Gustul ambroziei, o simfonie mistică.
Rece se servește, într-un pahar de cristal,
Aroma sa te cuprinde, ca un val.
Nemurire și putere, zeilor le dădea,
Oamenilor le oferă, o clipă de speranță.
Ambrozia, hrana zeilor, un elixir miraculos,
Un gust divin, un parfum delicios.
O poveste veche, o legendă vie,
Ce ne duce cu gândul la Olimp, la nemurire.
Epigrame XIII
Unui agronom
A zis c-a dat lovitura,
Şi-a luat ogor bonom,
Dar nu i-a ieşit cultura:
Căci, gras pământ, slab agronom.
Unui amic - face 50 ani
Să fii amice prea slăvit,
Şi să trăieşti întru mulţi ani,
Căci ani 50 ani împlinit,
Dar jumătate i-ai cam risipit.
Unui amic - face 50 ani
Din roza vieţii s-a dus înc-o petală,
Ai dus o viaţă pe a locuri grea,
Vreo zece – doişpe ani la şcoală,
Iar restul pe la birt şi cafenea.
Unui confrate
La dânsul tot privesc mereu,
Şi meditez adeseori,
Pleşuv şi el, pleşuv şi eu,
Dar numai el cu capu-n nori.
Compasiune
Am vrut compasiune să-i arăt,
Şi să mă pun în pielea ei un pic,
Dar m-am dat iute îndărăt,
Căci n-are piele, ci şoric.
Unei amice
Vrând să mă-mpac cu-a mea amică,
A zis că da, dar să îi vând un pont,
Că nimenea nu vrea să-i zică,
Ce sumă mi-a rămas în cont.
Unei soaţe
I-a zis soţului de la Paris:
- Să-mi trimiţi “mesaj” garson,
Nu prin poştă sau în scris,
Ci prin Western Union.
Unuia - după cura de slăbire
A reuşit perfect s-ascundă,
Formele şi burta mai rotundă,
Dar totuşi, ceva i-a scăpat,
Fiindcă capul i-a rămas pătrat.
Unui alpinist
Alpinist vechi, de succes,
A avut femei o hoardă,
Profesional soţia şi-a ales,
Pe cea mai tare coardă.
Şcoala on-line
I-o problemă serioasă,
Să predai on-line la sat,
C-absolventul o să iasă,
Cu bug-uri şi virusat.
Şcoala on-line
S-a decis precum se ştie,
On-line studiu-n pandemie,
Dar presimt mare urgie,
Carte…Google o să ştie.
Şcoala on-line
Pe vremea mea era o vorbă bună
Ai pus cartea pe oala cu smântână,
Azi, se zice cam aşa…
Ai pus mouse-ul lângă cafea.
Şcoala on-line
Când mă scotea profu la tablă,
Mă trecea prin corp rece fior,
Azi, on-line, n-am nici o treabă,
Râd de el, la monitor.
Şcoala on-line
Ministrul Educaţiei a declarat,
Şcoala on-line are succes,
Dar pe la sat s-a constatat,
Curent nu e, şi nici wireless.
Ecumenism
Alături de eretici Papa se închină,
Şi osanale aduc lui anticrist,
Trăgând peste credinţă o cortină,
Pe care o numesc Ecumenism.
Unor invidioşi
Banul meu muncit cu greu,
E râvnit măi oameni buni,
Doar de acei, ce mai mereu,
Au tăiat frunză la câini…
Doină - după tăierile de păduri
“Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului,”
Azi te jelui la ghiveci,
Codrul e la austrieci.
Excursie
A plănuit să meargă la Cazane,
Dar Dunărea fiind învolburată,
S-a întors al meu amic chefliu,
Tot la cazane, dar cele cu rachiu.
Minune
Un secret i-a împărtășit
Lângă soba de granit,
Și-apoi a rămas uimit,
Că gura sobei a vorbit.
Unei accidentate
a rămas fără dantură în urma accidentului de maşină
La zâna măseluţă te-ai rugat,
Să-ţi pună dinţi de divă de showbiz,
Dorinţa ea ţi-a ascultat,
Şi ţi i-a pus, pe bord şi pe parbriz.
Unei accidentate
Singurătate ai vrut neapărat,
Şi îl priveai pe soţ cu ură,
El brusc pedala a apăsat,
Şi singură ai rămas… în gură.
însemnări/1
între iertare și dreptate
se află
discernământul.
acesta
e-mbrăcat cu hainele curate
ale sufletului.
întotdeauna,
te-ntâmpină cu steagul păcii.
pacea interioară,
e asemenea unui alint de pimăvară,
când florile prunului
par solzi de lumină
și puiul de cerb
îți mănâncă
din palmă.
liniștea interioară
e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;
odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;
ești dezlegat de dorințe.
are o scriere luminoasă,
se poate citi-n priviri,
așa cum poți admira
adâncul apelor limpezi.
e un rotor al gândirii,
care definește in câmpul său vectorial
traiectoria faptelor bune.
sincopa
un zefir îmi străpunge inima ca din cer să cada o văpaie prin prisma sângelui în a mea odaie să mi apuce gatul și să mi ducă nirvana înapoi în mormântul mistic acoperit de noroi să mi culce capul serafic în toiu nopții apusului meu ce i ard colții
obnubilare
frisoane îmi iau respirația îmi cântă simfoniile spațiului eteric
îmi gâdilă vertijul tensiunea constricția
hiperventilez în ochii umbrelor și adulmec zările orfeice
ermetic ochii mei se adună în culori dileme
paranormale punct și am ajuns unde am bătut am ajuns unde n am avut am ajuns și nu mai aud
Другие стихотворения автора
Neliniști
mă înspăimântă mereu ziua de mîine
cu necunoscutele ei
niciodată nu-ți poți planifica viața
există întodeauna o variabilă nefericită
care-ți tulbură apele
depinzi de starea de grație a Cosmosului
de alinierea planetelor
de traiectoria Planetei Nibiru
nu poți avea o clipă de liniște
ieri m-a căutat cineva din Sidney
azi cineva din New-York
(despre care aud prima dată!)
alte șapte miliarde de oameni
nici nu știu că exist
(nici eu nu sunt prea sigur de asta!)
dăunăzi am văzut Soarele îmbrățișând Luna
fulgi căzând în aprile
aiurea
în fiecare zi avem câte-o enigmă esențială
de dezlegat
cu tot liberul nostru arbitru
rămânem tributari unei frici ancestrale
și căutăm salvarea
în bobi
în zațul cafelei
în podul palmei
NASA ghicește în stele
adevărul îl știu doar dinozaurii..
Dezintegrări
e aceeași eșarfă neagră pe care mi-ai dat-o cândva
un fel de cămașă a lui Nessus
în care ard în cele mai groaznicele chinuri
zadarnic încerci să dai înapoi timpul
otrava mi se scurge prin vene ca o apă tulbure
îmi sfârtecă sufletul
n-ai cum să înțelegi de ce nu vreau să te mai văd
de tălpile mele s-a prins întunericul morții
nu mai e nicio cale de întoarcere
cu fiecare zi care trece îmi înalț tot mai sus propriu rug funerar
departe de lumea aceasta a lucrurilor mici
și ard în liniște...
.
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Cotidian
sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine
muriseră demult
la scurt timp după naștere
nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept
să scoată un țipăt
și-n locul lor s-a așezat liniștea
confortul cotidian
amiba Naegleria fowleri
care devorează nevăzută de nimeni
ca pe o bucată de brânză
creierul
.
e zvârcolirea dramatică a gândului
.
lepădarea apostoliror de Christos
.
neîncrederea
.
lipsa de orizont al culegătorului de smaralde
oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole
și egoismul femeilor sterpe
nu arunci cu piatra în eroul căzut
s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine
întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi
mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor moarte
(paradoxal!)
.
definiția cărnii
face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei
în care colcăie toate mizeriile lumii
omul
de departe
ilustrează perfect mizeria infinită a speciei
viața
boala incurabilă a umanității
purtând la vedere stigmatul tragic al morții
.
prezentul
un rânjet…
Insomnii
mi-e imposibil să înțeleg de ce zilele trebuie să înceapă
în zori
nu întotdeauna se-ntâmplă să dai binețe zilei cu Soarele
uneori te trezești confuz în mijlocul nopții
dintr-un vis urât cu păianjeni
aprinzi lumina
te strecori tiptil printre aceleași lucruri tăcute
ca nu cumva să nu le tulburi monotonia
printre uși uitate deschise
spre baie
observ în oglindă că mi-a crescut barba
„fir-ar a naibii de barbă!”
aparatul de ras bâzâie ca un motor cu reacție
sigur vecina de jos mă înjură
o urmă de ruj de pe etajeră îmi aduce aminte
de tine
a fost ieri
pe scări este o liniște surdă
la fel pe străzi
la Spitalul Județean de Urgențăți
și biserică evanghelistă
„ la început a făcut Dumnezeu lumea
îmi vine în minte un text din Facere
și pământul era netocmit și gol
întuneric era deasupra adâncului
și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor
și-a zis Dumnezeu:
să fie lumină
și-a fost lumină…”
asta era
mă gândesc în timp ce urc scările
omul a apărut mai târziu
nu l-a întrebat nimeni dacă e bine să desparți ziua de noapte
„iar nu aveți somn!”
mă ceartă bătrâna de la parter
mi-e imposibil să-nțeleg
de ce zilele trebuie să înceapă în zori
îi răspund
nu întodeauna se-ntâmplă să dai binețe zilei cu Soarele…
Striații
degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele
destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo
terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții
tu erai palidă ca un înger de pe icoană
trandafirii de pe margini picurau sânge
între noi se insinuase Soarele
dunele cenușii cu mlădieri de viperă
inegalabilul Gobi
ne iubeam printre șopârle reci și scorpioni ucigași
respiram și credeam că trăiesc
îmi auzeam sângele curgând
căzând cu vuiet în cascadele trupului
văzusem undeva o moară de apă
și-mi imaginam că eram o moară de apă
la capătul unei roți
măcinându-mi singur zilele
zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase
ale timpului
mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase
cernându-le
îndepărtând tărâțele existenței
de bosonii lui Higgs
(pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii!!)
asfixiindu-mă ca o pasăre albă în vid
dezintegrându-mă
Doamne
îmi țin respirația
ca să nu-ți scutur roua dimineților de pe suflet
ai buzele umede și acum
ești ca un val care inundă țărmul uscat
și se resoarbe
nu te opri
te-aud șoptind printre îngeri cu fețe
de marmoră
printre palmieri și arbori Ginkgo Biloba
trăiește-mă…
Apăsări
aud numai știri rele în zori
când ziua iese precum o amantă grăbită din noapte
dimineața însă se anunță frumoasă
ca-ntr-un tablou de Cézanne
scatiii se ciondănesc zgomotos pe colțul de pâine
rămas de aseară pe prichiciul ferestrei
în acorduri care-mi amintesc de Bruckner și Ravel
sau Vivaldi
.
să tot trăiești
.
să primești în suflet toate diminețile acestea de Mai
pline de muzică
ca pe niște sinfonii ale iubirii
neterminate
.
așa cum sunt toate iubirile și simfoniile vieții
.
eu
din păcate
mi-am pierdut sufletul
captivul din mine a aruncat telefonul pe geam
a zăvorât toate ușile cu ieșire la inimă
afișând la singura fereastră fără perdele
ostentativ
resemnarea
.
indiferența gregară a cărnii
.
nu mai tresar la știrile și bucuriile dimineții
ca altădată
la un moment dat totul devine prozaic
un déjà vu
mă pierd nevăzut printre oameni și lucruri
ca o tușă de negru pe negru
în același decor sumbru...
Neliniști
mă înspăimântă mereu ziua de mîine
cu necunoscutele ei
niciodată nu-ți poți planifica viața
există întodeauna o variabilă nefericită
care-ți tulbură apele
depinzi de starea de grație a Cosmosului
de alinierea planetelor
de traiectoria Planetei Nibiru
nu poți avea o clipă de liniște
ieri m-a căutat cineva din Sidney
azi cineva din New-York
(despre care aud prima dată!)
alte șapte miliarde de oameni
nici nu știu că exist
(nici eu nu sunt prea sigur de asta!)
dăunăzi am văzut Soarele îmbrățișând Luna
fulgi căzând în aprile
aiurea
în fiecare zi avem câte-o enigmă esențială
de dezlegat
cu tot liberul nostru arbitru
rămânem tributari unei frici ancestrale
și căutăm salvarea
în bobi
în zațul cafelei
în podul palmei
NASA ghicește în stele
adevărul îl știu doar dinozaurii..
Dezintegrări
e aceeași eșarfă neagră pe care mi-ai dat-o cândva
un fel de cămașă a lui Nessus
în care ard în cele mai groaznicele chinuri
zadarnic încerci să dai înapoi timpul
otrava mi se scurge prin vene ca o apă tulbure
îmi sfârtecă sufletul
n-ai cum să înțelegi de ce nu vreau să te mai văd
de tălpile mele s-a prins întunericul morții
nu mai e nicio cale de întoarcere
cu fiecare zi care trece îmi înalț tot mai sus propriu rug funerar
departe de lumea aceasta a lucrurilor mici
și ard în liniște...
.
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Cotidian
sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine
muriseră demult
la scurt timp după naștere
nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept
să scoată un țipăt
și-n locul lor s-a așezat liniștea
confortul cotidian
amiba Naegleria fowleri
care devorează nevăzută de nimeni
ca pe o bucată de brânză
creierul
.
e zvârcolirea dramatică a gândului
.
lepădarea apostoliror de Christos
.
neîncrederea
.
lipsa de orizont al culegătorului de smaralde
oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole
și egoismul femeilor sterpe
nu arunci cu piatra în eroul căzut
s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine
întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi
mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor moarte
(paradoxal!)
.
definiția cărnii
face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei
în care colcăie toate mizeriile lumii
omul
de departe
ilustrează perfect mizeria infinită a speciei
viața
boala incurabilă a umanității
purtând la vedere stigmatul tragic al morții
.
prezentul
un rânjet…
Insomnii
mi-e imposibil să înțeleg de ce zilele trebuie să înceapă
în zori
nu întotdeauna se-ntâmplă să dai binețe zilei cu Soarele
uneori te trezești confuz în mijlocul nopții
dintr-un vis urât cu păianjeni
aprinzi lumina
te strecori tiptil printre aceleași lucruri tăcute
ca nu cumva să nu le tulburi monotonia
printre uși uitate deschise
spre baie
observ în oglindă că mi-a crescut barba
„fir-ar a naibii de barbă!”
aparatul de ras bâzâie ca un motor cu reacție
sigur vecina de jos mă înjură
o urmă de ruj de pe etajeră îmi aduce aminte
de tine
a fost ieri
pe scări este o liniște surdă
la fel pe străzi
la Spitalul Județean de Urgențăți
și biserică evanghelistă
„ la început a făcut Dumnezeu lumea
îmi vine în minte un text din Facere
și pământul era netocmit și gol
întuneric era deasupra adâncului
și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor
și-a zis Dumnezeu:
să fie lumină
și-a fost lumină…”
asta era
mă gândesc în timp ce urc scările
omul a apărut mai târziu
nu l-a întrebat nimeni dacă e bine să desparți ziua de noapte
„iar nu aveți somn!”
mă ceartă bătrâna de la parter
mi-e imposibil să-nțeleg
de ce zilele trebuie să înceapă în zori
îi răspund
nu întodeauna se-ntâmplă să dai binețe zilei cu Soarele…
Striații
degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele
destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo
terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții
tu erai palidă ca un înger de pe icoană
trandafirii de pe margini picurau sânge
între noi se insinuase Soarele
dunele cenușii cu mlădieri de viperă
inegalabilul Gobi
ne iubeam printre șopârle reci și scorpioni ucigași
respiram și credeam că trăiesc
îmi auzeam sângele curgând
căzând cu vuiet în cascadele trupului
văzusem undeva o moară de apă
și-mi imaginam că eram o moară de apă
la capătul unei roți
măcinându-mi singur zilele
zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase
ale timpului
mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase
cernându-le
îndepărtând tărâțele existenței
de bosonii lui Higgs
(pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii!!)
asfixiindu-mă ca o pasăre albă în vid
dezintegrându-mă
Doamne
îmi țin respirația
ca să nu-ți scutur roua dimineților de pe suflet
ai buzele umede și acum
ești ca un val care inundă țărmul uscat
și se resoarbe
nu te opri
te-aud șoptind printre îngeri cu fețe
de marmoră
printre palmieri și arbori Ginkgo Biloba
trăiește-mă…
Apăsări
aud numai știri rele în zori
când ziua iese precum o amantă grăbită din noapte
dimineața însă se anunță frumoasă
ca-ntr-un tablou de Cézanne
scatiii se ciondănesc zgomotos pe colțul de pâine
rămas de aseară pe prichiciul ferestrei
în acorduri care-mi amintesc de Bruckner și Ravel
sau Vivaldi
.
să tot trăiești
.
să primești în suflet toate diminețile acestea de Mai
pline de muzică
ca pe niște sinfonii ale iubirii
neterminate
.
așa cum sunt toate iubirile și simfoniile vieții
.
eu
din păcate
mi-am pierdut sufletul
captivul din mine a aruncat telefonul pe geam
a zăvorât toate ușile cu ieșire la inimă
afișând la singura fereastră fără perdele
ostentativ
resemnarea
.
indiferența gregară a cărnii
.
nu mai tresar la știrile și bucuriile dimineții
ca altădată
la un moment dat totul devine prozaic
un déjà vu
mă pierd nevăzut printre oameni și lucruri
ca o tușă de negru pe negru
în același decor sumbru...