Nu știu!
Nu știu cum e mai bine
Să plâng că-mbătrânesc,
Sau poate să mă bucur
Lângă femeia ce-o iubesc
Nu știu cum pot să-i iert
Pe cei ce mi-au greșit,
Și cum să-i dau uitării
Pe toți ce m-au rănit
Nu știu dacă e cineva
Îndreptățit să judece,
Pe cel ce piatra o ridică
Dar nu vrea să o arunce
Nu știu de-i calea dreaptă
Pe care azi pășesc,
Sau poate sensul duce
Greșit..și-am să plătesc
Nu știu unde e adevăr
Și unde e minciună,
Naiv am fost în viață
Crezând că lumea-i bună
Nu știu ce e prietenia
Și care sunt amicii mei,
Că ajutor când am cerut
Doar spate am văzut la ei
Nu știu ce-i bine-n lumea asta
Și cum să nu fac rău în ea,
Mă rog la Domnul să nu-mi ia
Speranța, nădejdea și dragostea
........................
Dar știu că suntem muritori
Și nu vom moșteni pământul,
Nimic din ce avem nu vom lua
Cu noi, la drum..spre Sfântul!
Poezii din aceiaşi categorie
Poate mîine
Am să trec la fapte, lume
N-o să mă ascund sub glume,
Eu de mîine plec departe,
Plec in zi, revin în noapte.
Căutînd prin nori comoara,
Voi cînta, plînînd ghitara.
Voi culege prin cimpii,
Flori - alese, stele - mii.
O stea cazuta
O stea cazuta am vazut
Si de o data te am recunoscut
Ai cazut la mine in brate
Si ai crezut ca sufar dupa ale tale calde imbratisari
Ai cazut din cer, ca un inger exilat
Mi ai cazut in cale ca un mar stricat
Te ai apropiat incet de solul arzator
Te ai apropiat de mine crezand ca imi va fi dor
O stea cazuta am vazut
Isi urma destinul
N am crezut ca te am avut
Dar in final eu ti am avut chinul
Am cazut
Eu sunt steaua cazatoare
Puneti o dorinta
Caci nu ti voi sta in cale
Ce frumoasa este luna
Nu i asa?
Ma vei dorii intr-una
Dar voi pleca
Al meu suflet satinat
L ai lasat plin de toxine
Mi as dori sa fi uitat
Ca ai pus mana pe mine
transfigurare 1/11
vremea-i cam aspră
cercurile din cubul lui metratron
se-nvârtesc aiurea...
libertatea-i pusă la vânzare
pentru câteva denunțuri.
făra să fie observată,
luna
își ascunde tristețea
printre tufele
de coral roșu.
Preaplin
de la o vreme nu mai simți nimic
emoția e ca o rană deschisă
vezi sângele țâșnind
ca dintr-o fântână arteziană
coagulându-se
prinzând coajă
cicatrizându-se
și tresari ca din mijlocul unui vis
la dracu`
ce-a fost asta
și de ce naiba ai tras storurile
de ce frigiderul e gol
unde îmi sunt berile alea nenorocite
n-ai observat că afară a venit iarna
trageți o pătură peste tine
iubito
astăzi n-am chef
degeaba buzele mele ți se lipesc de umeri
nu m-ai tresari
ai pe față expresia aceea
ca atunci când sărutai moaștele Sfintei Parascheva
caști
lucru care n-are nimic în comun cu dragostea
nu mai e ce-a fost
îmi amintesc când te rupeam în fouă
ca pe-o grisină
îți trosneau oasele
ți se încordau mușchii
nervii
acum dormi nemișcată pe-o parte
cu spatele
îmi faci poze
cu diafragma deschisă la + infinit
iar mie mi-e foame
atracția s-a deghizat într-o senzație copleșitoare
de foame
mă duc să-mi cumpăr o doză de bere
și-o pâine
dar nu-ți promit că mă-ntorc prea repede...
Poveri
acum înțeleg cât de important este un punct de sprijin
în spațiu
Arhimede credea că poate da peste cap lumea
de pe Nibiru
în visul meu speram
ca și el
să pot îmblânzi
timpul
.
Of, Doamne
cât de rebel îmi apare în minte gândul acesta
și cât de neajutorat trupul
.
citesc în ochiul de vultur rănit
durerea surdă de a nu-și mai putea lua zborul
având înainte tot cerul
.
la ce bun piciorul său mort
.
nimeni nu știe cum e să fii și în același timp să nu fii
să gravitezi între tine și propria-ți neputință
ca un paranoic aflat într-o fază cronică
incurabilă
și să constați că nu merită
apoi să repeți ca Jean-Paul Sartre la capăt de drum: „am dat greș.”
.
fără să te bage în seamă nimeni
.
cum ați putea înțelege…
Reverberații
visăm întruna să ne desprindem cumva
de Pământ
urcând sau așteptând să ne crească aripi
la început păsările au fost îngeri
nu puteau fi doar păsări
și atât
de ce-ai crea o pasăre
mă întreb
sigur păsările au fost și plante și flori înainte de-a fi îngeri
pasărea rămâne indiscutabil o taină a Genezei
un mister
Dumnezeu s-a gândit la păsări și pești în ziua a cincea
în ziua a șasea la restul animalelor și la om
ne desparte, iubito, doar o singură zi de zbor înapoi
spre-a ne întrupa în păsări
azi Dumnezeu ne așteaptă la o cafea printre stele
să-ți pui neapărat rochia cea neagră cu cristale Swarovski
și cu mărgele…
Poate mîine
Am să trec la fapte, lume
N-o să mă ascund sub glume,
Eu de mîine plec departe,
Plec in zi, revin în noapte.
Căutînd prin nori comoara,
Voi cînta, plînînd ghitara.
Voi culege prin cimpii,
Flori - alese, stele - mii.
O stea cazuta
O stea cazuta am vazut
Si de o data te am recunoscut
Ai cazut la mine in brate
Si ai crezut ca sufar dupa ale tale calde imbratisari
Ai cazut din cer, ca un inger exilat
Mi ai cazut in cale ca un mar stricat
Te ai apropiat incet de solul arzator
Te ai apropiat de mine crezand ca imi va fi dor
O stea cazuta am vazut
Isi urma destinul
N am crezut ca te am avut
Dar in final eu ti am avut chinul
Am cazut
Eu sunt steaua cazatoare
Puneti o dorinta
Caci nu ti voi sta in cale
Ce frumoasa este luna
Nu i asa?
Ma vei dorii intr-una
Dar voi pleca
Al meu suflet satinat
L ai lasat plin de toxine
Mi as dori sa fi uitat
Ca ai pus mana pe mine
transfigurare 1/11
vremea-i cam aspră
cercurile din cubul lui metratron
se-nvârtesc aiurea...
libertatea-i pusă la vânzare
pentru câteva denunțuri.
făra să fie observată,
luna
își ascunde tristețea
printre tufele
de coral roșu.
Preaplin
de la o vreme nu mai simți nimic
emoția e ca o rană deschisă
vezi sângele țâșnind
ca dintr-o fântână arteziană
coagulându-se
prinzând coajă
cicatrizându-se
și tresari ca din mijlocul unui vis
la dracu`
ce-a fost asta
și de ce naiba ai tras storurile
de ce frigiderul e gol
unde îmi sunt berile alea nenorocite
n-ai observat că afară a venit iarna
trageți o pătură peste tine
iubito
astăzi n-am chef
degeaba buzele mele ți se lipesc de umeri
nu m-ai tresari
ai pe față expresia aceea
ca atunci când sărutai moaștele Sfintei Parascheva
caști
lucru care n-are nimic în comun cu dragostea
nu mai e ce-a fost
îmi amintesc când te rupeam în fouă
ca pe-o grisină
îți trosneau oasele
ți se încordau mușchii
nervii
acum dormi nemișcată pe-o parte
cu spatele
îmi faci poze
cu diafragma deschisă la + infinit
iar mie mi-e foame
atracția s-a deghizat într-o senzație copleșitoare
de foame
mă duc să-mi cumpăr o doză de bere
și-o pâine
dar nu-ți promit că mă-ntorc prea repede...
Poveri
acum înțeleg cât de important este un punct de sprijin
în spațiu
Arhimede credea că poate da peste cap lumea
de pe Nibiru
în visul meu speram
ca și el
să pot îmblânzi
timpul
.
Of, Doamne
cât de rebel îmi apare în minte gândul acesta
și cât de neajutorat trupul
.
citesc în ochiul de vultur rănit
durerea surdă de a nu-și mai putea lua zborul
având înainte tot cerul
.
la ce bun piciorul său mort
.
nimeni nu știe cum e să fii și în același timp să nu fii
să gravitezi între tine și propria-ți neputință
ca un paranoic aflat într-o fază cronică
incurabilă
și să constați că nu merită
apoi să repeți ca Jean-Paul Sartre la capăt de drum: „am dat greș.”
.
fără să te bage în seamă nimeni
.
cum ați putea înțelege…
Reverberații
visăm întruna să ne desprindem cumva
de Pământ
urcând sau așteptând să ne crească aripi
la început păsările au fost îngeri
nu puteau fi doar păsări
și atât
de ce-ai crea o pasăre
mă întreb
sigur păsările au fost și plante și flori înainte de-a fi îngeri
pasărea rămâne indiscutabil o taină a Genezei
un mister
Dumnezeu s-a gândit la păsări și pești în ziua a cincea
în ziua a șasea la restul animalelor și la om
ne desparte, iubito, doar o singură zi de zbor înapoi
spre-a ne întrupa în păsări
azi Dumnezeu ne așteaptă la o cafea printre stele
să-ți pui neapărat rochia cea neagră cu cristale Swarovski
și cu mărgele…
Alte poezii ale autorului
Dorință!
Acum în zi de sărbatoare mare,
Nedumirit îmi pun o întrebare,
Oare mai sunt români adevărați,
Și nu doar oameni împovarați?
Trăim cu toții o perioadă grea,
Cu multe lipsuri și mari nevoi,
Am vrea să știm ce-i fericirea,
Și nu doar să trăim ca vai de noi
Am vrea ca azi să-ntindem masa,
Să ne aflăm cu toții strânși acasă,
Nu doar pe telefon să-neauzim,
Cum Doamne-ajută noi rostim
Dar ceea ce eu spun e doar un vis,
Pentru că știu că cei plecați afară,
În țară, nu se mai întorc precis,
Că n-au cum să trăiască cu ocară
Familii, frații noștri și-au făcut,
Peste hotare printre străini,
Copiii lor acolo sau născut,
Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni
Nimeni nu vrea să se întoarcă,
În țara de unde cândva au plecat,
Chiar dacă nostalgia îi încearcă,
Și au în suflet un dor înstrăinat
Patriotismul începe să dispară,
Și-a noastră limbă românească,
Străini prea mulți aflați în țară,
Pe-a noastră glie strămoșească
Dar cui în astă lume îi mai pasă,
De limbă, neam, pământul sfânt,
Si doar să ai ceva de pus pe masă,
Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt
Nădejdea noastră a românilor,
Este doar la bunul Dumnezeu,
Să nu ne vindem toți străinilor,
Chiar dacă azi, ne este tare greu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Capriciile vremii!
Nu cred că poate fi adevărat,
Să ningă acum atât de tare,
Văzduhul e tot întunecat,
Și norii l-au ascuns pe soare
Din cer cade albă zăpadă,
În anotimpul primăverii,
Și am căzut cu toții pradă,
Din nou, capriciilor vremii
Și florile plâng pe copaci,
Că fructul așteptat s-a dus,
Vom fi încă un an săraci,
Pedeapsa coborând de Sus
Speranță a tras gospodarul,
Lucrând pământul zi lumină,
Dar a venit spre el coșmarul,
Ducându-l sigur spre ruină
Natura mereu te pedepsește,
Cand intervii schimbându-i mersul,
Așa că răul de bine-l deosebește,
Și înțelept cunoaște-ți interesul,
fară să superi...universul!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Viața nu e un joc!
Nu e ușor să spui, da te iubesc,
Când gândul tău e la alcineva,
Iar când în joc e inima si nu mintea,
Degeaba-ncerci să simulezi ceva
Să-i zici despre a ta nouă iubire,
Când în minciună lângă ea trăiești,
Îți trebuie curaj și multă asumare,
Când nu la preot și către ea..te spovedești
Nu te ascunde și fi plin de morală,
Când știi că ai călcat totu-n picioare,
Și nici nu te-amăgi că ea nu simte,
Când minți, dar îi trimiți în dar o floare
Mai bine nu întârzia să-i spui,
Că ți-ai aflat dragostea altundeva,
Va înțelege și-n timp te va ierta,
Când inima-i va bate pentru cineva
.............................
E greu în viața să mărturisești,
Un adevăr ce are capul spart,
Iar prin minciună când trăiești,
Jocul se-ncheie și sah mat...primesti!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Surpriză..pe peron!
În gara mică din orașul Dorohoi
Unde trenul oprește tot mai rar,
O mamă tinerică își așteaptă fiul
Plecat să-nvețe carte peste hotar.
Din depărtare se-aude șuierat
Și-apare o locomotivă-n zare,
Moment când tânără mămică
Simte că i se schimbă a ei stare.
Și cum să fie liniștită, fără emoții
Când nu și-a văzut odorul de un an,
Doar telefonul i-a zis ce se întâmplă
Cu-al ei copil, acum tânăr american.
În fața ei oprește trenu'accelerat
Și ușile încep ușor să se deschidă,
Pe scări coboară băiatul ei frumos
Ținând de mână o frumoasa divă.
Îi sare-n gât pentr-o îmbrățișare
Și derutată se uită înspre fată,
Când drăgălaș flăcăul ei ii spune
E nora ta ce numele îmi poartă.
Un pas ușor dă înapoi să înțeleagă
Ce-o însemnând vorba-i rostită,
Când el cu multă siguranță-i zice
Fata din fața ta cu mine-i logodită.
Cu greu își trage răsuflarea grea
Și pe necunoscută o îmbrățișează,
Un zâmbet le aruncă cu îndoială
Și-n gând se-ntreabă..ce urmează.
Peronul se golește și trenul pleacă
În timp ce ei se-ndreaptă spre taxi,
Care cum știți tot timpul este ocupat
Asa că-s nevoiți să ia un maxi-taxi.
Pe drum doar vocea lor se-aude
Vorbind o altă limbă, decât româna,
În timp ce mama-și pune întrebări
Cum s-a-ntâmplat să-i ceară mâna.
Acasă-n ușă sunt așteptați de tata
Fără a fi surprins de ce-i s-arată,
Pentru că el știa de multă vreme
Că fiul lui este îndrăgostit de fată.
Abia acum și mama înțelege..clar
Că ei cu toții i-au pregătit surpriza,
Un cor de râsete vin înspre mamă
Și-aude de la noră..call me..Luiza!
Iartă..dar nu uita!
M-a învățat pasu-nainte,
Bine să faci, cunoașteți limita,
Și a mai spus al meu părinte,
Fii bun copile, iartă, dar nu uita
Demult și-a încheiat călătoria,
Plecând în zborul lin spre Cer,
Sub masă și-a lăsat ea doctoria,
Acoperită bine de-un lăicer
Prin rugă numele-i chemăm,
Și ajutor Divin cerem mereu,
Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,
Chiar dacă uneori ne este tare greu
În inimi dragostea-ți purtăm,
Și-ți ducem dorul măicuță bună,
Pe tine-n veci nu te uităm,
Iertare dăm, până ca
Soarele...s-apună!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Toamna la plimbare!
Aseară am ieșit la o plimbare
Pe străzi și prin parcul central,
Și am avut noroc să ascultăm
Folclor cântat de un rapsod local.
Pământul s-a acoperit cu frunza
Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,
Și cu amar se-ntreabă unul pe altul
Cum vor rezista când sunt viscoliți.
Din depărtare se-aude freamătul
Pădurii de pe munte, încă cu brazi,
Care cu frică zic omului cu drujba
Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.
Călcăm atenți pe străzile stricate
Ale orașului în plină transformare,
Care este ruină, iar edilii ne promit
Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.
Simțim răceala frigului de toamnă
Când orologiul Turnului bate de nouă,
Privim la luna mică ce ne-ndeamnă
Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.
E anotimp de toamnă cu flori ofilite
Demult cocorii s-au dus spre asfințit,
Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi
Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit
Cu lumea n-avem nimic de împărțit!
Dorință!
Acum în zi de sărbatoare mare,
Nedumirit îmi pun o întrebare,
Oare mai sunt români adevărați,
Și nu doar oameni împovarați?
Trăim cu toții o perioadă grea,
Cu multe lipsuri și mari nevoi,
Am vrea să știm ce-i fericirea,
Și nu doar să trăim ca vai de noi
Am vrea ca azi să-ntindem masa,
Să ne aflăm cu toții strânși acasă,
Nu doar pe telefon să-neauzim,
Cum Doamne-ajută noi rostim
Dar ceea ce eu spun e doar un vis,
Pentru că știu că cei plecați afară,
În țară, nu se mai întorc precis,
Că n-au cum să trăiască cu ocară
Familii, frații noștri și-au făcut,
Peste hotare printre străini,
Copiii lor acolo sau născut,
Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni
Nimeni nu vrea să se întoarcă,
În țara de unde cândva au plecat,
Chiar dacă nostalgia îi încearcă,
Și au în suflet un dor înstrăinat
Patriotismul începe să dispară,
Și-a noastră limbă românească,
Străini prea mulți aflați în țară,
Pe-a noastră glie strămoșească
Dar cui în astă lume îi mai pasă,
De limbă, neam, pământul sfânt,
Si doar să ai ceva de pus pe masă,
Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt
Nădejdea noastră a românilor,
Este doar la bunul Dumnezeu,
Să nu ne vindem toți străinilor,
Chiar dacă azi, ne este tare greu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Capriciile vremii!
Nu cred că poate fi adevărat,
Să ningă acum atât de tare,
Văzduhul e tot întunecat,
Și norii l-au ascuns pe soare
Din cer cade albă zăpadă,
În anotimpul primăverii,
Și am căzut cu toții pradă,
Din nou, capriciilor vremii
Și florile plâng pe copaci,
Că fructul așteptat s-a dus,
Vom fi încă un an săraci,
Pedeapsa coborând de Sus
Speranță a tras gospodarul,
Lucrând pământul zi lumină,
Dar a venit spre el coșmarul,
Ducându-l sigur spre ruină
Natura mereu te pedepsește,
Cand intervii schimbându-i mersul,
Așa că răul de bine-l deosebește,
Și înțelept cunoaște-ți interesul,
fară să superi...universul!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Viața nu e un joc!
Nu e ușor să spui, da te iubesc,
Când gândul tău e la alcineva,
Iar când în joc e inima si nu mintea,
Degeaba-ncerci să simulezi ceva
Să-i zici despre a ta nouă iubire,
Când în minciună lângă ea trăiești,
Îți trebuie curaj și multă asumare,
Când nu la preot și către ea..te spovedești
Nu te ascunde și fi plin de morală,
Când știi că ai călcat totu-n picioare,
Și nici nu te-amăgi că ea nu simte,
Când minți, dar îi trimiți în dar o floare
Mai bine nu întârzia să-i spui,
Că ți-ai aflat dragostea altundeva,
Va înțelege și-n timp te va ierta,
Când inima-i va bate pentru cineva
.............................
E greu în viața să mărturisești,
Un adevăr ce are capul spart,
Iar prin minciună când trăiești,
Jocul se-ncheie și sah mat...primesti!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Surpriză..pe peron!
În gara mică din orașul Dorohoi
Unde trenul oprește tot mai rar,
O mamă tinerică își așteaptă fiul
Plecat să-nvețe carte peste hotar.
Din depărtare se-aude șuierat
Și-apare o locomotivă-n zare,
Moment când tânără mămică
Simte că i se schimbă a ei stare.
Și cum să fie liniștită, fără emoții
Când nu și-a văzut odorul de un an,
Doar telefonul i-a zis ce se întâmplă
Cu-al ei copil, acum tânăr american.
În fața ei oprește trenu'accelerat
Și ușile încep ușor să se deschidă,
Pe scări coboară băiatul ei frumos
Ținând de mână o frumoasa divă.
Îi sare-n gât pentr-o îmbrățișare
Și derutată se uită înspre fată,
Când drăgălaș flăcăul ei ii spune
E nora ta ce numele îmi poartă.
Un pas ușor dă înapoi să înțeleagă
Ce-o însemnând vorba-i rostită,
Când el cu multă siguranță-i zice
Fata din fața ta cu mine-i logodită.
Cu greu își trage răsuflarea grea
Și pe necunoscută o îmbrățișează,
Un zâmbet le aruncă cu îndoială
Și-n gând se-ntreabă..ce urmează.
Peronul se golește și trenul pleacă
În timp ce ei se-ndreaptă spre taxi,
Care cum știți tot timpul este ocupat
Asa că-s nevoiți să ia un maxi-taxi.
Pe drum doar vocea lor se-aude
Vorbind o altă limbă, decât româna,
În timp ce mama-și pune întrebări
Cum s-a-ntâmplat să-i ceară mâna.
Acasă-n ușă sunt așteptați de tata
Fără a fi surprins de ce-i s-arată,
Pentru că el știa de multă vreme
Că fiul lui este îndrăgostit de fată.
Abia acum și mama înțelege..clar
Că ei cu toții i-au pregătit surpriza,
Un cor de râsete vin înspre mamă
Și-aude de la noră..call me..Luiza!
Iartă..dar nu uita!
M-a învățat pasu-nainte,
Bine să faci, cunoașteți limita,
Și a mai spus al meu părinte,
Fii bun copile, iartă, dar nu uita
Demult și-a încheiat călătoria,
Plecând în zborul lin spre Cer,
Sub masă și-a lăsat ea doctoria,
Acoperită bine de-un lăicer
Prin rugă numele-i chemăm,
Și ajutor Divin cerem mereu,
Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,
Chiar dacă uneori ne este tare greu
În inimi dragostea-ți purtăm,
Și-ți ducem dorul măicuță bună,
Pe tine-n veci nu te uităm,
Iertare dăm, până ca
Soarele...s-apună!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Toamna la plimbare!
Aseară am ieșit la o plimbare
Pe străzi și prin parcul central,
Și am avut noroc să ascultăm
Folclor cântat de un rapsod local.
Pământul s-a acoperit cu frunza
Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,
Și cu amar se-ntreabă unul pe altul
Cum vor rezista când sunt viscoliți.
Din depărtare se-aude freamătul
Pădurii de pe munte, încă cu brazi,
Care cu frică zic omului cu drujba
Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.
Călcăm atenți pe străzile stricate
Ale orașului în plină transformare,
Care este ruină, iar edilii ne promit
Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.
Simțim răceala frigului de toamnă
Când orologiul Turnului bate de nouă,
Privim la luna mică ce ne-ndeamnă
Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.
E anotimp de toamnă cu flori ofilite
Demult cocorii s-au dus spre asfințit,
Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi
Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit
Cu lumea n-avem nimic de împărțit!