1  

Nu știu!

Nu știu cum e mai bine

Să plâng că-mbătrânesc,

Sau poate să mă bucur

Lângă femeia ce-o iubesc

 

Nu știu cum pot să-i iert

Pe cei ce mi-au greșit,

Și cum să-i dau uitării

Pe toți ce m-au rănit

 

Nu știu dacă e cineva

Îndreptățit să judece,

Pe cel ce piatra o ridică

Dar nu vrea să o arunce

 

Nu știu de-i calea dreaptă

Pe care azi pășesc,

Sau poate sensul duce

Greșit..și-am să plătesc

 

Nu știu unde e adevăr

Și unde e minciună,

Naiv am fost în viață

Crezând că lumea-i bună

 

Nu știu ce e prietenia

Și care  sunt amicii mei,

Că ajutor când am cerut

Doar spate am văzut la ei

 

Nu știu ce-i bine-n lumea asta

Și cum să nu fac rău în ea,

Mă rog la Domnul să nu-mi ia

Speranța, nădejdea și dragostea

........................

Dar știu că suntem muritori

Și nu vom moșteni pământul,

Nimic din ce avem nu vom lua

Cu noi, la drum..spre Sfântul!

 

 

 

 


Category: Thoughts

All author's poems: Zugun poezii.online Nu știu!

Date of posting: 16 January 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1182

Log in and comment!

Other poems by the author

Fiul...iubit!

Iubesc privirea ta senină

De care m-am îndrăgostit,

Încă din timpul studenției

Cănd ochii tăi i-am întâlnit. 

 

Demult a început povestea

Iubirii noastre făr 'de sfârșit,

Și binecuvântare s-a revărsat

Peste cămin, când fiul a venit. 

 

Eram doi tineri cu multe vise

Fără a ști că viața-i nemiloasă,

Până ce lovituri noi am primit

Chiar, de la acei primiți în casă. 

 

Am mers pe drumul nostru drept

Și am trăit cum ne-a fost soarta,

Iar viața permanent ne-a învățat

Când, și cui să 'nchidem poarta. 

 

Am plâns, am râs și n-am cedat

Ispitelor ce ne-au ieșit în cale,

În doi luptă am dus și am învins

Și dealul, uneori, l-am făcut vale. 

 

Acum după o viață cu de toate

Sunt fericit că visu-i împlinit,

Și mulțumiri înalț...la Domnul

Rugându-L să rămân...fiul iubit!

More ...

Destin și soartă!

Cum aș putea să te uit pe tine,

Când inima mi-e plină de iubire,

Să mă apropii, noi știm prea bine,

Ca viitorul ne va aduce dezamăgire

 

Să stau departe nu e ceea ce simt,

Să vin aproape mult îmi doresc,

Dar știu că ești sub legământ,

Și mă feresc să nu păcătuiesc

 

Îmi este greu să-ti văd tristețea,

Pe care tu cu greu vrei s-o mimezi,

Și n-aș vrea să te-ajungă bătrànețea,

Până ce chipul drag nu-ți luminezi

 

 

Doar tu poți hotărî în astă lume strâmbă,

Cum viața să-ți trăiești fără a regreta,

Și când și cum să cadă a ta umbră,

Cănd soarele va străluci in viața ta

 

Să ne oprim, prieteni buni să fim,

Iubirea prin prietenie s-o mărturisim,

Unul pe altul nicicând să ne mințim,

Și dragostea adevărată să o găsim

 

Știm că ne naștem c-un destin,

Și scrisă este a noastră soartă,

Călătoria pe pământ e dar Divin,

Și un păcat mărturisit.. Iisus il iartă!

More ...

Oare am uitat?

Poezie scrisă înaintea deciziei CCR 

 

Mai sunt foarte puține zile 

Până să merg și să pun votul, 

Nu știu acum cu cine să votez 

De-aceea îmi întreb nepotul. 

 

Copile spune-mi cum să fac 

Că am ajuns într-un necaz, 

Nu vreau la listă să greșesc 

Și să-mi pătez al meu obraz. 

 

N-a stat prea mult pe gânduri 

Și cu tableta mi-a demonstrat, 

Că tot poporul este pe Tik-tok 

Și toți dețin un cont înregistrat. 

 

Pentru moment n-am înțeles 

Ce oare vrea să îmi explice, 

Dar imediat timid mi-a arătat 

Cât de ușor pot deveni complice. 

 

Atunci retoric trist m-am întrebat 

Oare acest popor merge spre Est?

Să fi uitat deja căți tineri au murit 

Ca noi liberi să fim...ca cei din Vest?

 

 

 

 

 

More ...

Mi-e frică!

 

Mi-e frică uneori, când gându-mi fuge-n viitor

Și veste îmi aduce, că Sus, există, un judecator,

Care la vremea, ce va să vie, doar de EL, știută

Chemat voi fi, Să-i spun ce fapte am, să fie iertător.

 

Mi-e frică, știind că toate-s scrise-n Cartea Vieții

Și n-am să pot minți, cum pe pământ, se întâmpla,

Să mai ascund, printr-o minciună, zic nevinovată

O faptă rea, un adevăr, ce-atât de tare...mă înșela.

 

Mi-e frică, pentru că n-am credință - adevarată

Și întrebat, la judecată, de ce porunca n-am ținut,

Că doar, scriptura am citit și, mers pe la biserici

Dar, cu ușurința, de la Calea Dreaptă, m-am abătut.

 

Mi-e frică, de anii mulți, ce-i port, cu greu în spate

Pe care Bunul Dumnezeu, iubindu-mă, cu-adevărat,

Mi i-a lungit, să pot trăi, iubi și timp pentru-a ierta 

Și să cunosc, că cel iubit, de Sus, este și, încercat.

 

Mi-e frică, că unul dintre noi, cândva, este chemat

Iar celălalt, rămâne întristat și, singur, fără-'nsoțitor,

Dar, asta-i viața pe pământ, fiind cu toții trecători

Pășind grăbiți, prin lume, către al nostru...Mântuitor!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Luni...au trecut!



Iubita mea din crăngul verde
Cu ochi ca mura când e coaptă,
Mult aș dori să- mi fii aproape
Și-n brațe să te iau, ca altădată.

Copacul, unde un sărut furam
Ne-așteaptă și-i simt tristețea,
Când ramul mă întreabă apăsat
Unde e fata, ce îmi era feblețea.

Nu-mi dă răgaz, ca să-i explic
Să afle, de ce ne-am despărțit,
Că imediat, răstit la mine...zice
Că știe, că-n dragoste-am mințit.

Surprins, încerc să aflu adevărul
Și ce cunoaște, de a mea poveste,
Când îmi șoptește că fata a vorbit
C-am înșelat și, nu mă mai iubește.

Mă-ntreb și n-am răspuns să-mi dau
Cănd știu, că sunt de ea

...îndrăgostit,
Copacului și ramului... le mulțumesc
Și îi asigur că răutăți...s-au răspândit.

Pădurea părăsesc și vreau s-o caut
Să-i spun, să uite... a lumii minciuni,
Să ne-mpăcăm să fim, pe veci iubiți
Să ne iubim, frumos... ca doi nebuni.
...................................
Luni au trecut, până am întâlnit-o
Și greu a fost să mi-o aduc aproape,
Noroc că Cineva... a coborât... 

binecuvantare
Ca fericiți să fim și, mai atenți la șarpe!

More ...

Despărțire!

Încerc să-ascund ochii privirii,

După lentila neagră, sub ochelari,

În el e sentimentul despărțirii,

Și lacrima ce mi se scurge pe maxilari

 

Mi-am zis să fiu puternic să rezist,

Să nu arăt că sunt și eu emoționat,

Însă momentul a fost prea trist,

Și n-am putut să mă opresc din lăcrimat

 

Cu toții ne-am exprimat regretul,

Pentru colegul nostru din liceu,

Știiam că încă nu avea biletul,

Dar am aflat că l-a răpus un AVCeu

 

Gândul acum devine rătăcitor,

Zburând și în trecut și-n viitor,

Și îți șoptește...și tu ești călător,

Și vei pleca, când ești chemat..de Mântuitor!

 

Scrisă cu durere de Cezar!

Pe curând!

More ...

Poems in the same category

Trecut-au anii...

Trecut-au anii peste noi

Ca apele, la vale.

Şi ne lăsară, mai apoi,

Doar umbre lungi şi pale.

 

Trecut-au anii, aşadar,

Ca vânturi peste lanuri,

Ce-au spulberat din calendar

Nenumărate planuri...

 

Trecut-au anii... lung şirag

De fluturi şi mărgele

De temeri şi de frământări

Din ce în ce mai grele!

 

Trecut-au anii, cânt de dor

Cântat în graba mare

Cu cei care trăiesc şi mor

Pierzându-se-n uitare.

 

Trecut-au anii... cânt prelung

De păsări, prin coline;

Aş vrea să fug şi să le-ajung

Dar ele fug de mine...

More ...

Tribut

Printr-un semn de respect și o obligație indirectă, vreau să prezint ce nu mi se pare corect

 Abține-te te rog de la un comportament malițios, tu-ți faci mai mult rău și e un rău de prisos,

 Ce s-antâmplat, ce ne-a schimbat, am început să urâm și ne-am îndepartat 

 Preocupați cu lucruri inutile și trăiri pe moment, avem curaj să ne mândrim cu prea mult intelect?

"De ce", este cea mai comună întrebare, dar fiecare încercare creează onoare 
 Ajutându-ne între noi, asta este adevărata salvare, dragostea este singura trăire ce dă existenței culoare,
 De ce atât de multa trădare si răzbunare, unele vorbe nu au recuperare
 Nu vreți, nu vă mai pasă, nu mai există iertare...
 

 În timp ce mulți sunt ignoranți, alții se chinuie si vor nespus de mult să trăiască

 Boli incurabile, copii fară dragostea părintească, prin suferință să apreciați viața omenească...

 Deficiențe în orice fel, criticați si judecați dacă nu se ajunge la același nivel...

 Cer, doar un moment de răgaz, nu vă mai comparați gândiți-vă bine 
 Este ceea ce vreți pentru voi? Pentru mine?...
 Respect ce îl port, pentru oricine ce încearcă și depune efort 
 Pentru suflet un zâmbet real va rămâne oricând cel mai mare confort

 Disconsiderați cât de repede totul va dispărea,

 Uitați să respectați și să apreciați fericirea 

 Ține-ți cont de spusele mele, așa trebuie sa fie,

 În curând vom rămâne pe dulap intr-o ramă, o fotografie...

More ...

Am strâns...

 

Am strâns numai noroi în suflet,

dar am scuipat apoi ulcioare de lut,

din care tu, să îmi poți bea lumina.

Am strâns în inimă răutatea lumii,

dar am creat din ea un înger,

pe care l-am așezat, pe umărul tău,

să te apere de întuneric...

Am strâns la piept nefericiri,

și le-am plămădit într-un zâmbet,

pe care l-am sărutat pe buzele tale,

să poți iubi...

Am strâns în mine lacrimi,

toate lacrimile pământului

de la Facere până în clipa aceasta,

și-am revărsat soare, dimineți, flori,

și, apoi, pe tine...

Să nu mai fiu niciodată singur...

More ...

Limba română – principala mărturie a identității noastre

  M-am întrebat uneori ce rămâne din noi atunci când plecăm departe de locul în care am copilărit. Putem lăsa în urmă casa, strada, satul sau orașul în care am crescut. Putem ajunge printre oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată și într-un loc în care totul ne este străin, dar există ceva ce luăm cu noi oriunde mergem: limba.

  Limba este una dintre primele moșteniri pe care le primim. Înainte să știm să citim sau să scriem, învățăm să vorbim. Primele cuvinte le auzim de la cei apropiați. Poate că atunci nu înțelegem cât de importante sunt, dar ele rămân în noi pentru tot restul vieții.

  Pentru mine, limba română înseamnă mai mult decât un mod de a comunica. Înseamnă acasă. Înseamnă oamenii dragi, amintirile, locurile în care am crescut și toate acele lucruri simple pe care uneori le apreciem abia atunci când suntem departe.

  Un cuvânt poate părea ceva mic. Dar unele cuvinte poartă în ele o lume întreagă. „Acasă”, „mamă”, „dor”, „țară”, „bunici” – sunt cuvinte simple, dar în fiecare dintre ele se află o parte din sufletul nostru.

  Cred că fiecare popor își poartă istoria și prin limbă. În ea se păstrează poveștile celor de demult, cântecele, rugăciunile, tradițiile și felul în care oamenii au văzut lumea. De aceea, atunci când pierdem limba sau începem să ne fie rușine de ea, pierdem încet și o parte din propria identitate.

  Nu cred că trebuie să respingem alte limbi pentru a ne iubi limba noastră. Din contră, este bine să învățăm, să cunoaștem și să vorbim cât mai multe limbi. Lumea este mare și trebuie să putem comunica unii cu alții. Dar, în timp ce învățăm limbile altora, trebuie să avem grijă să nu o uităm pe cea care ne aparține.

  Limba română a ajuns până la noi datorită oamenilor care au păstrat-o și au transmis-o mai departe. Au fost vremuri în care identitatea nu a fost ușor de apărat. Au fost oameni care au continuat să vorbească, să scrie și să creeze în limba lor, iar noi suntem astăzi beneficiarii acestei moșteniri.

  Poate de aceea avem și noi o responsabilitate. Nu este suficient să spunem că iubim limba română. Trebuie să o folosim, să o respectăm și să o transmitem mai departe.

  Uneori mă gândesc că limba este asemenea unui fir care leagă generațiile. Prin ea, ceea ce a fost nu dispare cu totul. Bunicii vorbesc cu părinții, părinții vorbesc cu copiii, iar cuvintele trec mai departe. Se schimbă unele expresii, apar cuvinte noi, dar ceva din sufletul limbii rămâne.

  Și poate cel mai frumos lucru este că limba ne poate apropia chiar și atunci când suntem departe unii de alții. Când auzi, într-un loc străin, oameni vorbind românește, parcă nu mai ești chiar atât de departe de casă.

  De aceea spun că limba este principala mărturie a identității noastre. Ea spune cine suntem fără să fie nevoie să explicăm prea mult. O purtăm în fiecare zi cu noi, în cuvintele pe care le rostim și în felul în care ne exprimăm gândurile și sentimentele.

  Putem pleca dintr-un loc, dar locul acela poate rămâne în noi prin limbă. Putem trăi printre oameni care vorbesc alte limbi, dar atunci când ne întoarcem la limba noastră, ne întoarcem, într-un fel, și la noi înșine. Iar cât timp vom păstra limba, vom păstra și o parte din ceea ce suntem.

 

Aceste gânduri sunt dedicate Zilei Limbii Române!

Autor: Andrei GUȚU

More ...

Plimbarea subterana a omului imbracat in negru

Se plimbă în peșteră un om învestmântat în negru tot.
Veni să-și facă-o retrăire a vechiului noroc.
Sau mai bine zis, pe omenește, să joace un nebun joc:
Să zbiere insulte-n peșteră ca pe-ecou să se supere foc.

 

Și supărându-se el foarte, se insultă reciproc,
Dualitatea fiind aflată în a beznei rece loc.
Dar strigând își pierde suflarea și pune orchestrei stop,
Și-n astă pustie liniște începe următorul pas din joc.

 

Omul, încetul cu încetul, observă-n insulte un scop,
Iar fierbintele stalactite plâng din înțelegere un strop,
Și lacrimile peșterii se-adună toate la un loc,
Și înotând în noul lac, omul vede în potop,
Rolul persoanei trecute pentru care-i îmbrăcat negru tot.

More ...

Gânduri de noapte

A apărut dușmanul meu perfect

Era și timpul, e chiar ceasul

Fiecare secundă înseamnă un defect

Am încetinit, nu mai pot ține pasul

 

Nu știu ce si de ce mi se-ntamplă

Mă simt bătrân, dar sunt copil abia

Mereu simt o durere puternică la tâmplă

Mă ține captiv sufletul și nu mai pot scăpa

 

Inima se află în dezechilibru cu mintea

Mă simt foarte light-headed și am inima grea

Nu vreau să știe nimeni, căci așa îmi e firea

Prefer sa pierd tot, dar nu, căci totul îmi e ea

 

Când des mă uit în gol

Văd cum îmi trece viața

Și momentan moartea-mi e simbol

Dar tot nu vreau sa pierd speranța

 

Ăsta era coșmarul meu

Era, acum e realitate

Stresul, așa îl numesc eu

Ei zic că-i atractivitate

 

Pe timp de zi vreau să mă vadă bine

La noapte schimb de fețe

Vreau doar să știe ca am mare fericire

Nu și dureri mărețe

 

Creierul meu e ca un labirint

În timp ce funcționează schimbă drumul corect

Ca voi putea să scap tot încerc să mă mint

Dar simt ca încep să devin eu defect

 

Mă simt ca o țestoasă, bătrână și înceată

Eram cândva și eu o vulpe, nu aveam nicicum problema

Să contemplez viața mea biată

Dar am aflat, eu sunt dilema

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍