La masă cu sfinții!
Te uiți la noi și somnul ni-l veghezi
În timp ce-ntorci aluatul în covată,
Aștepți puțin să prindă să dospească
Tingirea în cuptor o-mpingi cu o lopată
Văd cum șiroaiele îți curg pe frunte
Dar nicicum din muncă nu te opresc,
Cu un batic le ștergi și-un ochi arunci
La pâinile ce în cuptor se rumenesc
Lângă o plită te-așezi și lung privești
Fără a ști unde privirea se-ndreaptă?
Stai pe un scaun și jarul scormonești
Ca pita să nu ardă și să se facă coaptă
Ne crede pe toți că încă dormim
Și nu vrea somnul să ni-l trezească,
Nici eu nu simt s-arăt că-s treaz
Și-o las cu plapuma să ne-nvelească
Cred c-am ațipit pentru un timp
Și am ratat cum pita este scoasă,
Am tresărit și iute din pat am sărit
Când mama a zis..copii veniți la masă
.................................
A fost demult când mama ne cocea
Cuptor de pită și turtă si alte minunății,
Până-ntr-o zi când s-a oprit în a găti
Și a plecat la Cer..să ia masa cu sfinții!
Category: Poems dedicated to Mothers
All author's poems: Zugun
Date of posting: 23 октября 2023
Comments: 2
Views: 629
Comments
Poems in the same category
RĂSARE LUNA...
RĂSARE LUNA...
Din cetină albastră tremurândă,
din doină, lacrimi şi dureri,
răsare luna cea plăpândă...
La poartă, tu... aştepţi de ieri!...
Din zbor de fluturi alb-albaştri,
din iarbă, noapte şi viori,
răsare luna printre aştrii...
La poartă, tu... aştepţi în zori!...
Din gânduri adormite pe-o cămaşă,
din vise rătăcite printre vremuri,
răsare luna nărăvaşă...
La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...
Din dimineţi ascunse în rouă,
din flori şi doruri ce înfrângi,
răsare luna, luna nouă...
La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...
Din zumzet dulce de albină,
din floarea de salcâm şi crini,
răsare luna, luna plină...
La poartă, tu... aştepţi, suspini!...
Din doruri scrise în calendar,
din amintiri pierdute în noapte,
răsare luna de cleştar...
La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...
Din flori de nufăr alb pe lac,
din lebede, conduri şi ciocârlani
răsare luna în hamac...
La poartă, tu... de mii de ani!...
Dintr-o poveste milenară,
din barba albă de pitic,
răsare luna iar şi iară...
La poartă, tu... nu zici nimic!...
Din neputinţe, patimi şi război,
din umbre, flăcrări şi tăciuni,
răsare luna peste noi...
La poartă, tu... în rugăciuni!...
Noi vrem să răsărim din soare
şi să ne iei de mână (ca atunci!),
dar suntem duşi în lumea care doare...
La poartă, tu... şi nu te culci!...
Noi vrem să răsărim din lună
şi să îţi trimitem sărutări,
dar suntem duşi în lumea cea nebună...
La poartă, tu... în depărtări!....
Noi vrem să răsărim din stele
şi să ne strângi cu braţul drept,
dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...
La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...
,,Către o stea de pe cerul întunecat''
Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,
Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.
Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,
Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.
Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,
și lucruri imateriale,
Și prezența ta.
Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.
Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,
Al tău fiu iubit,al tău băiat,
Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,
Un neînțeles geniu al propriei vieți.
Mamă
Mamă, suflă-mi pe suflet cum îmi suflai pe genunchi când mă durea,
Împarte-mi drumurile, în bune și rele, cum părul, când mă pieptănai, mâinile tale mi-l împărțea.
Ia-mi durerea de pe inimă cum mi-o luai când fruntea-mi sărutai...
Mamă, liniștește-mi cu vocea ta lină, gândurile rele, vocea cu care când eram mică povești îmi spunea.
Mama
Mama, scump și dulce cuvânt
Și cea mai bună ființă de pe pământ.
Cea mai bună și frumoasă,
Iubitoare și miloasă,
Scumpă și înțelegătoare,
Ea e singura ce-mi oferă alinare.
Mama, draga și iubita de ea,
O mai supăr că greșesc,
Chiar dacă nu îmi doresc,
Dar ea mă înțelege și mă iartă,
Căci este a mea mamă.
O ador și prețuiesc,
Cel mai mul o iubesc,
Căci m-a ajutat să cresc,
Să merg și să vorbesc.
m-a înțeles și nu m-a judecat,
Nici atunci când prea strâmb am călcat.
Nimeni n-ar fi suportat
Atâtea câte mama a îndurat,
Și aș vrea să nu mai fie supărată din caza mea,
De aceea încerc a mă schimba.
Mama
Te iubesc!
Ca m-ai nascut,
ca m-ai adormit in patuc.
Iti multumesc!
Mama te iubesc si iti multumesc
Mama nu-ti fa griji
eu mereu te voi iubi.
Mama iti multumesc
ca m-ai ingrijit,
ca m-ai iubit,
ca m-ai certat,
ca m-ai educat
Mama imi pare rau pentru orice greseala.
Mama si eu te iert pentru orice greseala.
Te iubesc
Am sunat aseară acasă
Am sunat aseară acasă
Să văd părinții ce mai fac
Ca de multă vreme nu i-am mai sunat
Parcă avem internet avem și telefoane
Dar timpul ne dă bătăi de cap
Am sunat aseară acasă
Și mama mi-a răspuns
I-am întrebat ce mai fac
Și înlăcrimată mi-a spus
Da ce fac ! Ca la țară
Muncim de dimineață până în seara
Tata îi undeva prin casa
Îi Sănătos și parcai bine
Dar ne este tare dor de tine
Am sunat aseară acasă
Să le spun ca ii iubesc
Și ca a mai rămas oleacă
Și acasa ma grebarsc
Vrem să facem bani de o casă
Și o mașină să cumpărăm
După asta ne întoarcem
Și acasă o să stăm
Am sunat aseară acasă
Și mama plingind mi-a răspuns
Veniți copii mei acasă
Și la piept să vă cuprind
Am veni mămică dragă
Și niciodată nu am mai pleca
Dar azi acasă n-ai ce face
Azi veata este mult mai grea
Hai la revedere mama !
Te sun cînd mai am timp
Știu precis ca iar a plins
După ce receptorul i-am închis
Îți promit mămică dragă
Ca la vară am să vin
Și Am sa te string în brațe
Din dor să-ți mai alin.
Autor : Tatiana Bodiu
RĂSARE LUNA...
RĂSARE LUNA...
Din cetină albastră tremurândă,
din doină, lacrimi şi dureri,
răsare luna cea plăpândă...
La poartă, tu... aştepţi de ieri!...
Din zbor de fluturi alb-albaştri,
din iarbă, noapte şi viori,
răsare luna printre aştrii...
La poartă, tu... aştepţi în zori!...
Din gânduri adormite pe-o cămaşă,
din vise rătăcite printre vremuri,
răsare luna nărăvaşă...
La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...
Din dimineţi ascunse în rouă,
din flori şi doruri ce înfrângi,
răsare luna, luna nouă...
La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...
Din zumzet dulce de albină,
din floarea de salcâm şi crini,
răsare luna, luna plină...
La poartă, tu... aştepţi, suspini!...
Din doruri scrise în calendar,
din amintiri pierdute în noapte,
răsare luna de cleştar...
La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...
Din flori de nufăr alb pe lac,
din lebede, conduri şi ciocârlani
răsare luna în hamac...
La poartă, tu... de mii de ani!...
Dintr-o poveste milenară,
din barba albă de pitic,
răsare luna iar şi iară...
La poartă, tu... nu zici nimic!...
Din neputinţe, patimi şi război,
din umbre, flăcrări şi tăciuni,
răsare luna peste noi...
La poartă, tu... în rugăciuni!...
Noi vrem să răsărim din soare
şi să ne iei de mână (ca atunci!),
dar suntem duşi în lumea care doare...
La poartă, tu... şi nu te culci!...
Noi vrem să răsărim din lună
şi să îţi trimitem sărutări,
dar suntem duşi în lumea cea nebună...
La poartă, tu... în depărtări!....
Noi vrem să răsărim din stele
şi să ne strângi cu braţul drept,
dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...
La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...
,,Către o stea de pe cerul întunecat''
Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,
Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.
Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,
Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.
Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,
și lucruri imateriale,
Și prezența ta.
Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.
Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,
Al tău fiu iubit,al tău băiat,
Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,
Un neînțeles geniu al propriei vieți.
Mamă
Mamă, suflă-mi pe suflet cum îmi suflai pe genunchi când mă durea,
Împarte-mi drumurile, în bune și rele, cum părul, când mă pieptănai, mâinile tale mi-l împărțea.
Ia-mi durerea de pe inimă cum mi-o luai când fruntea-mi sărutai...
Mamă, liniștește-mi cu vocea ta lină, gândurile rele, vocea cu care când eram mică povești îmi spunea.
Mama
Mama, scump și dulce cuvânt
Și cea mai bună ființă de pe pământ.
Cea mai bună și frumoasă,
Iubitoare și miloasă,
Scumpă și înțelegătoare,
Ea e singura ce-mi oferă alinare.
Mama, draga și iubita de ea,
O mai supăr că greșesc,
Chiar dacă nu îmi doresc,
Dar ea mă înțelege și mă iartă,
Căci este a mea mamă.
O ador și prețuiesc,
Cel mai mul o iubesc,
Căci m-a ajutat să cresc,
Să merg și să vorbesc.
m-a înțeles și nu m-a judecat,
Nici atunci când prea strâmb am călcat.
Nimeni n-ar fi suportat
Atâtea câte mama a îndurat,
Și aș vrea să nu mai fie supărată din caza mea,
De aceea încerc a mă schimba.
Mama
Te iubesc!
Ca m-ai nascut,
ca m-ai adormit in patuc.
Iti multumesc!
Mama te iubesc si iti multumesc
Mama nu-ti fa griji
eu mereu te voi iubi.
Mama iti multumesc
ca m-ai ingrijit,
ca m-ai iubit,
ca m-ai certat,
ca m-ai educat
Mama imi pare rau pentru orice greseala.
Mama si eu te iert pentru orice greseala.
Te iubesc
Am sunat aseară acasă
Am sunat aseară acasă
Să văd părinții ce mai fac
Ca de multă vreme nu i-am mai sunat
Parcă avem internet avem și telefoane
Dar timpul ne dă bătăi de cap
Am sunat aseară acasă
Și mama mi-a răspuns
I-am întrebat ce mai fac
Și înlăcrimată mi-a spus
Da ce fac ! Ca la țară
Muncim de dimineață până în seara
Tata îi undeva prin casa
Îi Sănătos și parcai bine
Dar ne este tare dor de tine
Am sunat aseară acasă
Să le spun ca ii iubesc
Și ca a mai rămas oleacă
Și acasa ma grebarsc
Vrem să facem bani de o casă
Și o mașină să cumpărăm
După asta ne întoarcem
Și acasă o să stăm
Am sunat aseară acasă
Și mama plingind mi-a răspuns
Veniți copii mei acasă
Și la piept să vă cuprind
Am veni mămică dragă
Și niciodată nu am mai pleca
Dar azi acasă n-ai ce face
Azi veata este mult mai grea
Hai la revedere mama !
Te sun cînd mai am timp
Știu precis ca iar a plins
După ce receptorul i-am închis
Îți promit mămică dragă
Ca la vară am să vin
Și Am sa te string în brațe
Din dor să-ți mai alin.
Autor : Tatiana Bodiu
Other poems by the author
E frig în inima ta!
E mult prea frig la tine
Și nici n-am unde să m-așez,
Mi-e sufletul plin de tristețe
Și leac nu am să mi-l tratez
Am încercat căldură să-ți aduc
Și inima ta rece s-o dezgheț,
Dar n-am putut la tine să ajung
Că m-ai tratat cu mult dispreț
Sunt lângă tine, atât de-aproape
Pot să te-ating, dar nu-ndrăznesc
Ești lângă mine, dar prea departe
Refuzi să mă auzi când îți vorbesc
Nu știu de unde a venit răceala
Când intre noi era multă iubire,
Sau poate doar m-am înșelat pe mine
Și totul pân'acum a fost doar amăgire
Chiar dacă-mi este greu voi încerca
Să-ți cuceresc din nou cumva inima,
Iar dacă îmi vei spune..s-a terminat
Voi înțelege și-n timp îmi voi usca..lacrima!
Ce este?
Ce este viața fără dor?
Sau fără tine draga mea,
Este ca pomul fără roadă
Pe care nimeni nu îl vrea
Ce este lumea în război?
Ce pacea caută făr'a găsi,
E boală grea ce n-are leac
Speranță de-a trăi încă o zi
Ce este luna fără soare?
Un astru fără strălucire,
Pierdută undeva în galaxie
Și gravitând în rătăcire
Ce este grâul fără pâine?
Semănătură într-un lan,
Dar când din el obții făină
E meritul celui numit..țaran
Ce este omul fără fapte?
Un călător străin fără bilet,
Ce s-a urcat în trenul vieții
Uitând de suflet..și de preț!
Pomul lăudat!
M-am așezat din nou sub nuc
Ca să vorbesc cu pomul lăudat,
Să-i amintesc când nucă el era
Și peste care țărână eu am dat
Din înălțimi acum el mă privea
Și-un zâmbet a trimis spre mine,
Am înțeles că sunt doar un pitic
Și-i vine tare greu să se încline
M-am ridicat și-am luat distanță
Să-i văd coroana și toată măreția
Prea mult pe gânduri n-am mai stat
M-am aplecat și mi-am scos pălăria
Nu mai era doar un copac cu nuci
Pe care eu cu ușurință să le strâng,
Acum în curtea casei nucul se-nălța
Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung
Mult, a mai trecut de când noi doi
Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,
Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute
Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!
Doar ea!
Tu ești, ai fost și vei rămâne,
Perechea mea și, noi știm bine,
Sunt fericit și, împlinit cu tine,
Și amândoi, privim, spre mâine
Povestea noastră adevarată,
A inceput, pe timp de toamnă,
Eram studenți, la facultate,
Și tu, ți-aduci aminte, doamnă
Eram doi tineri bobocei, la studiu,
Și mândri de a noastră, reușită,
Atunci, n-aveam de und' să știu,
Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită
Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,
Pe toți, într-un amfiteatru, mare,
Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,
Iar la final, am mers, la o plimbare
În grup, am văzut-o, întâia oară,
Și am simțit ceva, că arde tare,
De vină era ea, o domnișoară,
Și de atunci, am fost, fără scăpare
In minte, multe gânduri, mai aveam,
Cum pot să-i spun, că îmi placea,
Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,
Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?
Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,
Să-i spun direct, ce simt, am amânat,
Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",
Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat
Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,
Iar noi, în timp, maturi, am devenit,
Iubirea noastra, a fost mărturisită,
Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit
Acum când peste ani, noi doi privim,
Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,
Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,
Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit
Să spun cuiva, cum este bine,
Și cum iubirea noastra, a dăinuit,
Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,
Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,
Poza!
Pătrund pe ușa ta deschisă
Fără dorință de-a fura ceva,
Și te surprind cum lăcrimezi
Uitându-te atent la poza mea
Rămân un pic puțin surprins
De ce îți cade lacrima pe poză,
Când, doar tu mi-ai spus să plec
Că, te obosesc și faci nevroză
Da recunosc că am fost hoț
Furându-ți inima și dragostea,
Dar știu că m-ai lăsat să fur
Și-n viață să-ți devin jumatea
Acum tu-mi ceri ca eu să uit
Și clipa când te-am cunoscut,
Și-mi spui fără niciun regret
Că-ți sunt străin, necunoscut
De vrei, tu poza poți s-o rupi
În zeci și mii de bucățele,
Și-apoi în sobă să le-arunci
Să vezi cum iese fum din ele
Nu știu când s-a rupt lanțul
Iubirii noastre adevărate,
Și dacă-ntreb unde greșesc
Doar zici, că-s multe adunate
Eu cred că încă se mai poate
Din nou să-ți deschizi inima,
Să ierți, să uit, să fii soția mea
Și sufletul rănit..să-l pot reanima!
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
E frig în inima ta!
E mult prea frig la tine
Și nici n-am unde să m-așez,
Mi-e sufletul plin de tristețe
Și leac nu am să mi-l tratez
Am încercat căldură să-ți aduc
Și inima ta rece s-o dezgheț,
Dar n-am putut la tine să ajung
Că m-ai tratat cu mult dispreț
Sunt lângă tine, atât de-aproape
Pot să te-ating, dar nu-ndrăznesc
Ești lângă mine, dar prea departe
Refuzi să mă auzi când îți vorbesc
Nu știu de unde a venit răceala
Când intre noi era multă iubire,
Sau poate doar m-am înșelat pe mine
Și totul pân'acum a fost doar amăgire
Chiar dacă-mi este greu voi încerca
Să-ți cuceresc din nou cumva inima,
Iar dacă îmi vei spune..s-a terminat
Voi înțelege și-n timp îmi voi usca..lacrima!
Ce este?
Ce este viața fără dor?
Sau fără tine draga mea,
Este ca pomul fără roadă
Pe care nimeni nu îl vrea
Ce este lumea în război?
Ce pacea caută făr'a găsi,
E boală grea ce n-are leac
Speranță de-a trăi încă o zi
Ce este luna fără soare?
Un astru fără strălucire,
Pierdută undeva în galaxie
Și gravitând în rătăcire
Ce este grâul fără pâine?
Semănătură într-un lan,
Dar când din el obții făină
E meritul celui numit..țaran
Ce este omul fără fapte?
Un călător străin fără bilet,
Ce s-a urcat în trenul vieții
Uitând de suflet..și de preț!
Pomul lăudat!
M-am așezat din nou sub nuc
Ca să vorbesc cu pomul lăudat,
Să-i amintesc când nucă el era
Și peste care țărână eu am dat
Din înălțimi acum el mă privea
Și-un zâmbet a trimis spre mine,
Am înțeles că sunt doar un pitic
Și-i vine tare greu să se încline
M-am ridicat și-am luat distanță
Să-i văd coroana și toată măreția
Prea mult pe gânduri n-am mai stat
M-am aplecat și mi-am scos pălăria
Nu mai era doar un copac cu nuci
Pe care eu cu ușurință să le strâng,
Acum în curtea casei nucul se-nălța
Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung
Mult, a mai trecut de când noi doi
Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,
Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute
Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!
Doar ea!
Tu ești, ai fost și vei rămâne,
Perechea mea și, noi știm bine,
Sunt fericit și, împlinit cu tine,
Și amândoi, privim, spre mâine
Povestea noastră adevarată,
A inceput, pe timp de toamnă,
Eram studenți, la facultate,
Și tu, ți-aduci aminte, doamnă
Eram doi tineri bobocei, la studiu,
Și mândri de a noastră, reușită,
Atunci, n-aveam de und' să știu,
Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită
Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,
Pe toți, într-un amfiteatru, mare,
Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,
Iar la final, am mers, la o plimbare
În grup, am văzut-o, întâia oară,
Și am simțit ceva, că arde tare,
De vină era ea, o domnișoară,
Și de atunci, am fost, fără scăpare
In minte, multe gânduri, mai aveam,
Cum pot să-i spun, că îmi placea,
Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,
Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?
Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,
Să-i spun direct, ce simt, am amânat,
Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",
Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat
Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,
Iar noi, în timp, maturi, am devenit,
Iubirea noastra, a fost mărturisită,
Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit
Acum când peste ani, noi doi privim,
Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,
Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,
Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit
Să spun cuiva, cum este bine,
Și cum iubirea noastra, a dăinuit,
Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,
Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,
Poza!
Pătrund pe ușa ta deschisă
Fără dorință de-a fura ceva,
Și te surprind cum lăcrimezi
Uitându-te atent la poza mea
Rămân un pic puțin surprins
De ce îți cade lacrima pe poză,
Când, doar tu mi-ai spus să plec
Că, te obosesc și faci nevroză
Da recunosc că am fost hoț
Furându-ți inima și dragostea,
Dar știu că m-ai lăsat să fur
Și-n viață să-ți devin jumatea
Acum tu-mi ceri ca eu să uit
Și clipa când te-am cunoscut,
Și-mi spui fără niciun regret
Că-ți sunt străin, necunoscut
De vrei, tu poza poți s-o rupi
În zeci și mii de bucățele,
Și-apoi în sobă să le-arunci
Să vezi cum iese fum din ele
Nu știu când s-a rupt lanțul
Iubirii noastre adevărate,
Și dacă-ntreb unde greșesc
Doar zici, că-s multe adunate
Eu cred că încă se mai poate
Din nou să-ți deschizi inima,
Să ierți, să uit, să fii soția mea
Și sufletul rănit..să-l pot reanima!
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Zugun