La masă cu sfinții!
Te uiți la noi și somnul ni-l veghezi
În timp ce-ntorci aluatul în covată,
Aștepți puțin să prindă să dospească
Tingirea în cuptor o-mpingi cu o lopată
Văd cum șiroaiele îți curg pe frunte
Dar nicicum din muncă nu te opresc,
Cu un batic le ștergi și-un ochi arunci
La pâinile ce în cuptor se rumenesc
Lângă o plită te-așezi și lung privești
Fără a ști unde privirea se-ndreaptă?
Stai pe un scaun și jarul scormonești
Ca pita să nu ardă și să se facă coaptă
Ne crede pe toți că încă dormim
Și nu vrea somnul să ni-l trezească,
Nici eu nu simt s-arăt că-s treaz
Și-o las cu plapuma să ne-nvelească
Cred c-am ațipit pentru un timp
Și am ratat cum pita este scoasă,
Am tresărit și iute din pat am sărit
Când mama a zis..copii veniți la masă
.................................
A fost demult când mama ne cocea
Cuptor de pită și turtă si alte minunății,
Până-ntr-o zi când s-a oprit în a găti
Și a plecat la Cer..să ia masa cu sfinții!
Категория: Стихи посвящены матери
Все стихи автора: Zugun
Дата публикации: 23 октября 2023
Комментарий: 2
Просмотры: 642
Комментарий
Стихи из этой категории
Mama te iubim
Mama am greșit de o grămadă de ori,
Îmi cer scuze ,mă închin in fata ta,
Ești o mama extraordinara
Ai stat nopții și zile lângă noi ,
Doar tu ai fost acolo ,
Tata a plecat ,
Naveam ce manca ,
Mama a murit,
A făcut lumină în familia noastră,
Îti mulțumesc ,mama !
În ochii tăi mamă
In ochii tãi vãd doar sclipirea soarelui,
lar Când mä uit pe cer vãd culoare cerului,
Esti o floare în fata mea si sclipesti ca
un soare,
Tu esti acel portret de destin acel
portret mare.
Tu esti mamä acel portret în viata
mea,
Tu din dorinte faci visul si din visuri
realitate,
lar roua, cade si surprinde lumea când
te ivesti,
Sunt fetita ta si de aia mä iubesti!
RĂSARE LUNA...
RĂSARE LUNA...
Din cetină albastră tremurândă,
din doină, lacrimi şi dureri,
răsare luna cea plăpândă...
La poartă, tu... aştepţi de ieri!...
Din zbor de fluturi alb-albaştri,
din iarbă, noapte şi viori,
răsare luna printre aştrii...
La poartă, tu... aştepţi în zori!...
Din gânduri adormite pe-o cămaşă,
din vise rătăcite printre vremuri,
răsare luna nărăvaşă...
La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...
Din dimineţi ascunse în rouă,
din flori şi doruri ce înfrângi,
răsare luna, luna nouă...
La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...
Din zumzet dulce de albină,
din floarea de salcâm şi crini,
răsare luna, luna plină...
La poartă, tu... aştepţi, suspini!...
Din doruri scrise în calendar,
din amintiri pierdute în noapte,
răsare luna de cleştar...
La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...
Din flori de nufăr alb pe lac,
din lebede, conduri şi ciocârlani
răsare luna în hamac...
La poartă, tu... de mii de ani!...
Dintr-o poveste milenară,
din barba albă de pitic,
răsare luna iar şi iară...
La poartă, tu... nu zici nimic!...
Din neputinţe, patimi şi război,
din umbre, flăcrări şi tăciuni,
răsare luna peste noi...
La poartă, tu... în rugăciuni!...
Noi vrem să răsărim din soare
şi să ne iei de mână (ca atunci!),
dar suntem duşi în lumea care doare...
La poartă, tu... şi nu te culci!...
Noi vrem să răsărim din lună
şi să îţi trimitem sărutări,
dar suntem duşi în lumea cea nebună...
La poartă, tu... în depărtări!....
Noi vrem să răsărim din stele
şi să ne strângi cu braţul drept,
dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...
La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...
Tu iartă-mă mamă
Tu iartă-mă mamǎ,
Că copil ideal eu nu ți-am fost.
Cam crescut prea repede,
Că în viață am vrut să-mi fac un rost.
Tu iartă-mă mamă,
Că te iubesc des nu ți-am spus,
Că mi-a fost teamă
Să te cuprind de-ajuns.
Tu iartă-mă mamă,
Pentru atâtea nopți nedormite
și lacrimi vărsate mii,
Ajungând acum eu mamă
Știu ce înseamnă ,durerea pentru ai tăi copii.
NĂFRAMA MAMEI
Împăturită-n clipele de vălmășeală,
Păstrată printre amintiri
Năframa mamei am despletit-o
Pictând din mângâierile-i calde
Punte peste timp
Năframa mamei
Mi-a fost....Îmi este sfânt veșmânt.
Pentru Mama
•Eu aș vrea o lumea-ntreagă sa blestem,
Dar ce folos?
Căci o vorbă nu vei scoate,
Căci tu chipul l-ai întors .
•Mâna ta cea vineție,
Azi e rece, nemișcată...
Altădat' era blajină...
Dătea mângâiere calda!
•Unde mamă poate lumea
Să-ncropească-mi suferința
Când neantul de durere
Poate să- mi înece ființa?!
•Căci de foame nu îmi ține
Că în pace tu te-ai dus,
Nici de sete suferința-ți
Care repede- apus!
•Căci ma uit la tine, mamă,
Nu ma privești înapoi!
C-a venit momentul, mamă,
Și în mine e război!
•În mine dăinuie frica
De a te privi de-aproape ;
Oare ce- o sa văd în tine,
Ori regrete..ori păcate?!
• Și miroase a durere
Înconjurată sunt acum;
Căci nu cred ca am puterea
Să te duc p- ultimul drum!
• Tu ai vrea cosmetizarea,
De pe fața să îți șteargă ,
Ce- ai lăsat în lumea asta
Și tu crezi că o să meargă?!
•Când durerea, dragă, mamă,
E de amândouă părți
C- ai lăsat în lumea asta
Și copii..dar și nepoți!
•Oare gândul nemuririi
Goliciunea mi- o alină ?
Când mi-ai spus, iubită mamă
Că vei mai răbda o luna?!
•Ca aprilie să vină ,
Să îmi poți tu spune iar,
Ce mai rază de lumină
Ai primit atunci în dar!
• Și-nc- o lună sa mai treacă ,
Și sa vina luna mai
" La mulți ani" nu o sa-ți cânt.
Căci eu am să-ți plâng pământul
Să te ridici din mormânt!
•E macabru gândul care,
Zilele îmi înconjoară,
Când eu știu acum că totul
A fost doar..odinioară...
•Și ca timpul nu ne iartă
Și ne asuprește tare,
Când rămâne- n amintire
O comoară atât de mare!
•Cum să nu plâng atât, mamă,
Când eu știu că m-ai crescut,
Și cu jertfă și sudoare,
Ai făcut cât ai putut!
• Mi-aș dori- n aceasta viață,
Să pot să compar cu tine
Tot ce-a mai rămas excentric..
Și loial..și bun în mine!
•Căci profesor mi-ai fost, mamă,
Educație mi-ai dat.
Oare pot să pun în ramă
Tot ce tu m-ai învățat?
• M- ai crescut învingătoare;
Ca o bravă luptătoare:
MAMA:"- TU NU PLÂNGE, DOAR ZÂMBEȘTE!
ÎNVAȚĂ CA SĂ FII TARE!!!!"
Mama te iubim
Mama am greșit de o grămadă de ori,
Îmi cer scuze ,mă închin in fata ta,
Ești o mama extraordinara
Ai stat nopții și zile lângă noi ,
Doar tu ai fost acolo ,
Tata a plecat ,
Naveam ce manca ,
Mama a murit,
A făcut lumină în familia noastră,
Îti mulțumesc ,mama !
În ochii tăi mamă
In ochii tãi vãd doar sclipirea soarelui,
lar Când mä uit pe cer vãd culoare cerului,
Esti o floare în fata mea si sclipesti ca
un soare,
Tu esti acel portret de destin acel
portret mare.
Tu esti mamä acel portret în viata
mea,
Tu din dorinte faci visul si din visuri
realitate,
lar roua, cade si surprinde lumea când
te ivesti,
Sunt fetita ta si de aia mä iubesti!
RĂSARE LUNA...
RĂSARE LUNA...
Din cetină albastră tremurândă,
din doină, lacrimi şi dureri,
răsare luna cea plăpândă...
La poartă, tu... aştepţi de ieri!...
Din zbor de fluturi alb-albaştri,
din iarbă, noapte şi viori,
răsare luna printre aştrii...
La poartă, tu... aştepţi în zori!...
Din gânduri adormite pe-o cămaşă,
din vise rătăcite printre vremuri,
răsare luna nărăvaşă...
La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...
Din dimineţi ascunse în rouă,
din flori şi doruri ce înfrângi,
răsare luna, luna nouă...
La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...
Din zumzet dulce de albină,
din floarea de salcâm şi crini,
răsare luna, luna plină...
La poartă, tu... aştepţi, suspini!...
Din doruri scrise în calendar,
din amintiri pierdute în noapte,
răsare luna de cleştar...
La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...
Din flori de nufăr alb pe lac,
din lebede, conduri şi ciocârlani
răsare luna în hamac...
La poartă, tu... de mii de ani!...
Dintr-o poveste milenară,
din barba albă de pitic,
răsare luna iar şi iară...
La poartă, tu... nu zici nimic!...
Din neputinţe, patimi şi război,
din umbre, flăcrări şi tăciuni,
răsare luna peste noi...
La poartă, tu... în rugăciuni!...
Noi vrem să răsărim din soare
şi să ne iei de mână (ca atunci!),
dar suntem duşi în lumea care doare...
La poartă, tu... şi nu te culci!...
Noi vrem să răsărim din lună
şi să îţi trimitem sărutări,
dar suntem duşi în lumea cea nebună...
La poartă, tu... în depărtări!....
Noi vrem să răsărim din stele
şi să ne strângi cu braţul drept,
dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...
La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...
Tu iartă-mă mamă
Tu iartă-mă mamǎ,
Că copil ideal eu nu ți-am fost.
Cam crescut prea repede,
Că în viață am vrut să-mi fac un rost.
Tu iartă-mă mamă,
Că te iubesc des nu ți-am spus,
Că mi-a fost teamă
Să te cuprind de-ajuns.
Tu iartă-mă mamă,
Pentru atâtea nopți nedormite
și lacrimi vărsate mii,
Ajungând acum eu mamă
Știu ce înseamnă ,durerea pentru ai tăi copii.
NĂFRAMA MAMEI
Împăturită-n clipele de vălmășeală,
Păstrată printre amintiri
Năframa mamei am despletit-o
Pictând din mângâierile-i calde
Punte peste timp
Năframa mamei
Mi-a fost....Îmi este sfânt veșmânt.
Pentru Mama
•Eu aș vrea o lumea-ntreagă sa blestem,
Dar ce folos?
Căci o vorbă nu vei scoate,
Căci tu chipul l-ai întors .
•Mâna ta cea vineție,
Azi e rece, nemișcată...
Altădat' era blajină...
Dătea mângâiere calda!
•Unde mamă poate lumea
Să-ncropească-mi suferința
Când neantul de durere
Poate să- mi înece ființa?!
•Căci de foame nu îmi ține
Că în pace tu te-ai dus,
Nici de sete suferința-ți
Care repede- apus!
•Căci ma uit la tine, mamă,
Nu ma privești înapoi!
C-a venit momentul, mamă,
Și în mine e război!
•În mine dăinuie frica
De a te privi de-aproape ;
Oare ce- o sa văd în tine,
Ori regrete..ori păcate?!
• Și miroase a durere
Înconjurată sunt acum;
Căci nu cred ca am puterea
Să te duc p- ultimul drum!
• Tu ai vrea cosmetizarea,
De pe fața să îți șteargă ,
Ce- ai lăsat în lumea asta
Și tu crezi că o să meargă?!
•Când durerea, dragă, mamă,
E de amândouă părți
C- ai lăsat în lumea asta
Și copii..dar și nepoți!
•Oare gândul nemuririi
Goliciunea mi- o alină ?
Când mi-ai spus, iubită mamă
Că vei mai răbda o luna?!
•Ca aprilie să vină ,
Să îmi poți tu spune iar,
Ce mai rază de lumină
Ai primit atunci în dar!
• Și-nc- o lună sa mai treacă ,
Și sa vina luna mai
" La mulți ani" nu o sa-ți cânt.
Căci eu am să-ți plâng pământul
Să te ridici din mormânt!
•E macabru gândul care,
Zilele îmi înconjoară,
Când eu știu acum că totul
A fost doar..odinioară...
•Și ca timpul nu ne iartă
Și ne asuprește tare,
Când rămâne- n amintire
O comoară atât de mare!
•Cum să nu plâng atât, mamă,
Când eu știu că m-ai crescut,
Și cu jertfă și sudoare,
Ai făcut cât ai putut!
• Mi-aș dori- n aceasta viață,
Să pot să compar cu tine
Tot ce-a mai rămas excentric..
Și loial..și bun în mine!
•Căci profesor mi-ai fost, mamă,
Educație mi-ai dat.
Oare pot să pun în ramă
Tot ce tu m-ai învățat?
• M- ai crescut învingătoare;
Ca o bravă luptătoare:
MAMA:"- TU NU PLÂNGE, DOAR ZÂMBEȘTE!
ÎNVAȚĂ CA SĂ FII TARE!!!!"
Другие стихотворения автора
Viața!
Viața întreagă e o poveste
Pe care unii vor s-o spună,
Iar alții vor s-o țină ascunsă
De oameni și a lor minciună
Viața e un izvor de apă
Ce curge lin fără-ncetare,
La fel se scurg și anii noștri
Ușor, ușor pân'la plecare
Viața e lupta permanentă
Cu cei din jur și tine însuți,
Iar răul lumii îl poți răpune
Când niciodată nu renunți
Viața e-n trupul tău de lut
Ce nu o cumperi de la piață,
E sufletul ce ți-l dă Domnul
Curat să-l ții, lumină-n ceață
Viața ți-o dăruiește mama
Încă de când în pântec ești,
Apoi ea pasul ți-l veghează
Pe unde calci să nu greșești
Viața e firul încurcat de ață
Ce mult nu ține și se duce,
Așa că zboară Sus cu fapte
C-aici rămâne..un nume pe o cruce!
Cineva m-a întrebat?
Cineva m-a întrebat demult
Cum a fost copilăria mea?
M-am gândit mult să-i răspund
Și apoi am spus cuvântul..grea
S-a uitat mirat și lung la mine
Făr' a crede că ce zic e-adevărat,
Era mic copil, nimic nu îî lipsea
Nici că timpul multe a schimbat
Atunci în brațe l-am luat cu drag
Și-am povestit despre copilărie,
Ce-a fost frumos și greu în viață
Și cum s-a trăit în multă sărăcie
N-avea de und' să știe ce a fost
Că s-a născut în anul nouăzeci,
Când s-a murit pentru democrație
Iar tirania comunistă ,,rasă-n" veci
Acum ați înțeles cine a întrebat
Dorind să afle de a mea copilărie,
El este fiul nostru binecuvântat
Un dar dat mie..de-a mea Mărie!
Pe culme!
Urc pe deal în sus pe o cărare,
S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,
Știu că a plecat s-adune mure,
Tocmai dincolo de culme
După deal sunt poienițe,
Cu-n covor de flori pestrițe,
Un mănunchi am să culeg,
Poate cu-n sărut m-aleg
Știu de valea cea cu flori,
Unde-am fost, de multe ori,
De aici vreascuri strângeam,
Pentru foc și ne-n-călzeam
Asta se-ntâmpla-n copilărie,
Valea fremătând de gălăgie,
Acum liniștea te înconjoară,
Tulburată des de croncănit de cioară
Când pe culme sus am ajuns,
Trupul de săgeți a fost atins,
Venite din îndepărtata vale,
De la ei și-a lor îmbrățișare
Pasul n-a mai mers înainte,
Gândul a zburat din minte,
În văzduh spre căutare,
În trecut și spre uitare
Cât de ușor rătăcim drumul,
Și nu mai iubim cu-adevărat,
Iar dragostea s-a dus ca fumul,
Omul trăind cu ură și-n păcat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Îndemn la mișcare!
E timpul pentru o mișcare
Pe jos sau pe o bicicletă,
Prin sport să ardem caloria
Și zveltă să ne ținem silueta
Prea mult am stat în hibernare
Și am depus destule kilograme,
E primăvară, natura prinde viață
Așa ca hai să evităm cardiograme
Îndemnul vine pentru fiecare
Și pentru slab sau cel burtos,
Să facem exerciții pentru spate
Ca peste ani să nu devii ghebos
Pădurea și-a schimbat culoarea
Într-o nuanță de verde-castaniu,
Și peste tot se-aude tril de păsări
Ce te încântă și simți că totu-i viu
Eu, voi pedala forțos ca astă vară
Pe valea muntelui către izvorul rece,
Voi face haltă, setea să-mi potolesc
Și-apoi la drum, când oboseala trece
......................
Vă spun că-mi place să călătoresc
Prin țara noastră, atât de minunată,
Și niciodată străinătatea n-aș alege
Pentru c-avem o țară...binecuvântată!
Patru am...plecat!
Poveste adevărată!
După ani și ani de rătăciri prin lume
Pământul strămoșesc ne cheamă,
Să ne întoarcem la ai noștri acasă
Și viața să n-o trăim ca pe o dramă.
La drum necunoscut noi am pornit
Poate găsim pe undeva de lucru,
Un ban să adunăm pentru o casă
Chiar lopătând din greu balastru.
Din satul natal am plecat patru
Fără a ști prin câte noi vom trece,
Cu gândul la italieni să ajungem
Când în Moldova suflă vântul rece.
Era pe la jumatea lui decembrie
Când lumea îl aștepta pe moșul,
Doar noi înghesuiți într-o mașină
Am demarat pe când cânta cocoșul.
Drumul a fost destul de lung
Până pământul lor să îl călcăm,
Iar noaptea am dormit sub pod
Că bani n-aveam unde să stăm.
Și zile-n șir am căutat de muncă
Până pe-un șantier ne-au ,,angajat ",
Iar de dormit ne-au dat în folosință
Un loc într-o baracă, prost amenajat.
Aici ani buni din greu noi am muncit
Și periodic am trimis un ban acasă,
La cei ce sufereau în țara noastră
Și care ne-ajutau să ridicăm o casă.
Timpul s-a scurs și ani s-au adunat
Munncid din greu prin țări străine,
Aici s-a dus și sănătatea noastră
Strângând cureaua, s-avem un mâine.
După familii, urmașii s-au născut
Care au trebuit limba să învețe,
Și tot ce presupune obicei și viață
Și mai apoi în graiul nost'să se răsfețe.
......................................
Așa s-a întâmplat cu mulți de-ai noștri
După ce țara de comunism s-a vindecat,
Și ne găsim pe an ce trece, tot mai puțini
Că cei plecați nu mai revin...mare păcat!
Îmi place!
Îmi place mult să citesc poezii
Care prin versul lor ne zic ceva,
O întâmplare sau o povestioară
Trăită de scriitor sau altcineva.
Îmi place să-l ascult pe învățat
Care prin trudă, mult a cumulat,
Fără a cere laudă sau vreun onor
Și doar pedeapsă pentru plagiat.
Îmi place să călătoresc prin țară
Și frumuseți s-adun de peste tot,
Pe care-apoi să le trimit în lume
Scriind pe poze..român..un patriot.
Îmi place să vorbesc și de copilărie
Și de sătucu-n care m-am născut,
De vorba dulce a omului moldav
Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.
Nu-mi place ce aud de România
Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,
Și care niciodată nu ne-au vizitat
Dar spun minciuni pe niște foi.
Am scris că foarte mult îmi place
Să dăinuiesc pe aste meleaguri,
Și despre care cu drag voi povesti
Mereu, prin ale mele
...modeste versuri!
Viața!
Viața întreagă e o poveste
Pe care unii vor s-o spună,
Iar alții vor s-o țină ascunsă
De oameni și a lor minciună
Viața e un izvor de apă
Ce curge lin fără-ncetare,
La fel se scurg și anii noștri
Ușor, ușor pân'la plecare
Viața e lupta permanentă
Cu cei din jur și tine însuți,
Iar răul lumii îl poți răpune
Când niciodată nu renunți
Viața e-n trupul tău de lut
Ce nu o cumperi de la piață,
E sufletul ce ți-l dă Domnul
Curat să-l ții, lumină-n ceață
Viața ți-o dăruiește mama
Încă de când în pântec ești,
Apoi ea pasul ți-l veghează
Pe unde calci să nu greșești
Viața e firul încurcat de ață
Ce mult nu ține și se duce,
Așa că zboară Sus cu fapte
C-aici rămâne..un nume pe o cruce!
Cineva m-a întrebat?
Cineva m-a întrebat demult
Cum a fost copilăria mea?
M-am gândit mult să-i răspund
Și apoi am spus cuvântul..grea
S-a uitat mirat și lung la mine
Făr' a crede că ce zic e-adevărat,
Era mic copil, nimic nu îî lipsea
Nici că timpul multe a schimbat
Atunci în brațe l-am luat cu drag
Și-am povestit despre copilărie,
Ce-a fost frumos și greu în viață
Și cum s-a trăit în multă sărăcie
N-avea de und' să știe ce a fost
Că s-a născut în anul nouăzeci,
Când s-a murit pentru democrație
Iar tirania comunistă ,,rasă-n" veci
Acum ați înțeles cine a întrebat
Dorind să afle de a mea copilărie,
El este fiul nostru binecuvântat
Un dar dat mie..de-a mea Mărie!
Pe culme!
Urc pe deal în sus pe o cărare,
S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,
Știu că a plecat s-adune mure,
Tocmai dincolo de culme
După deal sunt poienițe,
Cu-n covor de flori pestrițe,
Un mănunchi am să culeg,
Poate cu-n sărut m-aleg
Știu de valea cea cu flori,
Unde-am fost, de multe ori,
De aici vreascuri strângeam,
Pentru foc și ne-n-călzeam
Asta se-ntâmpla-n copilărie,
Valea fremătând de gălăgie,
Acum liniștea te înconjoară,
Tulburată des de croncănit de cioară
Când pe culme sus am ajuns,
Trupul de săgeți a fost atins,
Venite din îndepărtata vale,
De la ei și-a lor îmbrățișare
Pasul n-a mai mers înainte,
Gândul a zburat din minte,
În văzduh spre căutare,
În trecut și spre uitare
Cât de ușor rătăcim drumul,
Și nu mai iubim cu-adevărat,
Iar dragostea s-a dus ca fumul,
Omul trăind cu ură și-n păcat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Îndemn la mișcare!
E timpul pentru o mișcare
Pe jos sau pe o bicicletă,
Prin sport să ardem caloria
Și zveltă să ne ținem silueta
Prea mult am stat în hibernare
Și am depus destule kilograme,
E primăvară, natura prinde viață
Așa ca hai să evităm cardiograme
Îndemnul vine pentru fiecare
Și pentru slab sau cel burtos,
Să facem exerciții pentru spate
Ca peste ani să nu devii ghebos
Pădurea și-a schimbat culoarea
Într-o nuanță de verde-castaniu,
Și peste tot se-aude tril de păsări
Ce te încântă și simți că totu-i viu
Eu, voi pedala forțos ca astă vară
Pe valea muntelui către izvorul rece,
Voi face haltă, setea să-mi potolesc
Și-apoi la drum, când oboseala trece
......................
Vă spun că-mi place să călătoresc
Prin țara noastră, atât de minunată,
Și niciodată străinătatea n-aș alege
Pentru c-avem o țară...binecuvântată!
Patru am...plecat!
Poveste adevărată!
După ani și ani de rătăciri prin lume
Pământul strămoșesc ne cheamă,
Să ne întoarcem la ai noștri acasă
Și viața să n-o trăim ca pe o dramă.
La drum necunoscut noi am pornit
Poate găsim pe undeva de lucru,
Un ban să adunăm pentru o casă
Chiar lopătând din greu balastru.
Din satul natal am plecat patru
Fără a ști prin câte noi vom trece,
Cu gândul la italieni să ajungem
Când în Moldova suflă vântul rece.
Era pe la jumatea lui decembrie
Când lumea îl aștepta pe moșul,
Doar noi înghesuiți într-o mașină
Am demarat pe când cânta cocoșul.
Drumul a fost destul de lung
Până pământul lor să îl călcăm,
Iar noaptea am dormit sub pod
Că bani n-aveam unde să stăm.
Și zile-n șir am căutat de muncă
Până pe-un șantier ne-au ,,angajat ",
Iar de dormit ne-au dat în folosință
Un loc într-o baracă, prost amenajat.
Aici ani buni din greu noi am muncit
Și periodic am trimis un ban acasă,
La cei ce sufereau în țara noastră
Și care ne-ajutau să ridicăm o casă.
Timpul s-a scurs și ani s-au adunat
Munncid din greu prin țări străine,
Aici s-a dus și sănătatea noastră
Strângând cureaua, s-avem un mâine.
După familii, urmașii s-au născut
Care au trebuit limba să învețe,
Și tot ce presupune obicei și viață
Și mai apoi în graiul nost'să se răsfețe.
......................................
Așa s-a întâmplat cu mulți de-ai noștri
După ce țara de comunism s-a vindecat,
Și ne găsim pe an ce trece, tot mai puțini
Că cei plecați nu mai revin...mare păcat!
Îmi place!
Îmi place mult să citesc poezii
Care prin versul lor ne zic ceva,
O întâmplare sau o povestioară
Trăită de scriitor sau altcineva.
Îmi place să-l ascult pe învățat
Care prin trudă, mult a cumulat,
Fără a cere laudă sau vreun onor
Și doar pedeapsă pentru plagiat.
Îmi place să călătoresc prin țară
Și frumuseți s-adun de peste tot,
Pe care-apoi să le trimit în lume
Scriind pe poze..român..un patriot.
Îmi place să vorbesc și de copilărie
Și de sătucu-n care m-am născut,
De vorba dulce a omului moldav
Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.
Nu-mi place ce aud de România
Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,
Și care niciodată nu ne-au vizitat
Dar spun minciuni pe niște foi.
Am scris că foarte mult îmi place
Să dăinuiesc pe aste meleaguri,
Și despre care cu drag voi povesti
Mereu, prin ale mele
...modeste versuri!
Zugun