sunt un om

Sunt un om al străzii,

nu am casă.

nu aparțin nimănui

dar trăiesc sub același cer ca toți ceilalți.

 

sunt un om al străzii

caut în gunoaie ceva frumos

miasmă cu gust de portocale.

 

un fir roșu, subțire

ce leagă pământul de nori

și după mai departe, de stele

lună, soare, flori,

oameni.

unde este firul meu roșu?

 

nu am loc să stau jos

nu sunt destule scaune libere.

sunt un om al străzii efemer

pe lângă detalii și descrieri –

chipuri cărora le vei duce lipsa.

 

dar eu voi fi mereu efemer

pe o stradă fără nume.

 
 

Категория: Исповедальные стихи

Все стихи автора: nana poezii.online sunt un om

Дата публикации: 18 ноября

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 24

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Lumini și oglindă

Am aspirat la lumini arzătoare de pe cer
și prin izvoare au pălit ca din oglindă
un răsărit —
Am amorțit.
N-am mai avut aer, pentru-n moment s-a risipit
dorința de a trăi și a găsi soluții
pentru probleme puerile; Invazii
de sisteme cerebrale nelucrând la locul lor.
Au amorțit și bătăile inimii atunci când
i-am zărit privirea și zâmbetul
și ochii
și părul fluturând
și picioarele îndreptându-se mai aproape,
tot mai aproape de mine.

Am zâmbit.
Și s-a spart oglinda din izvoarele pulbere
ce furaseră de pe cer lumini arzătoare
pe care
le-am aspirat cu gândul și puterea minții
și suflând, am zis:
"— Nu mai rezist." Și am mai tras o dată din țigară.

Еще ...

Monomanie

Să te-ntreb oare ce-a fost în capul tău

când m-ai lăsat întunecată și rece?

 

Gândurile mele sunt

reflexia fiecărei mișcări pe care tu ai săvârșit-o.

Te port în jur, împrejur și sub mine.

Câteodată te văd trecând prin fața ochilor,

îți tânjesc pielea pe pielea mea, iar după-mi revin.

Cuburi de gheață crăpate pe fața mea

unul câte unul. Simplu; eu te las,

Iar tu te întorci de o mie de ori mai puternic.

Plâng în pumni, suspin, mă gândesc la ce-am fi fost

Dacă… Poate dacă soarele era mai mic,

Iar culoarea lunii era mai abstractă.

Sau poate dacă întunericul nu era atât de proeminent.

Aruncăm bila problematică a vinei de la sistemul solar

la tot ceea ce se află nedefinit.

Tu nu-mi înțelegi poezia, durerea, cuvintele.

Probabil nu-ți scriu în limba ta maternă, deși mi-ar plăcea.

Dar nu se poate.

Voi rămâne o umbră în interiorul tău, iar tu-mi

Vei fi schimbarea sufletului pentru o vreme.

Еще ...

piatră

câteodată

e mai bine să aștepți o veșnicie

pentru a avea o eternitate și mai mult.

 

câteodată

lupta doare mai puțin

atunci când știi cine te așteaptă la capăt de drum.

 
Еще ...

Ființă interstelară

Ființă interstelară,

arată-ți aripile, coboară printre cei muritori.

Coboară la mine.

Te veghez de pe pământ și mă gândesc

la cât de mult îți duc lipsa,

Deși nu am reușit să te ating niciodată.

Mi-ar plăcea să am o bucată

din aripile tale, să pot să zbor spre inima ta

Și să am grijă de ea.

Tu, ființă interstelară, nu ți-e dor

de ceva ce nu ai avut niciodată?

Nu ți-e dor de mine?

Dacă te-aș atinge, ai exploda

în bucăți de stele decolorate

și ai cădea în neant deasupra pământului (a mea).

Poate atunci te-aș putea avea, măcar pentru un moment.

Ființă, înger alb și melodios,

Nu ți-e urât să fii singur pentru atâta vreme?

De ce nu-mi duci lipsa?

Еще ...

o șoaptă, un secret

căutam o muză pentru poemele mele.

nu am găsit-o

nici prin cărți

nici noaptea târziu

nici măcar la mine în suflet.

 

iar atunci când am decis să uit

a venit și a avut grijă să-mi înflorească

cel mai frumos trandafir în mijlocul pieptului.

 

a intrat direct prin mine

ca o săgeată

dar în loc să doară

a străpuns exact unde știa mai bine – cu spinii.

și a acoperit fiecare gol lăsat în urmă – petale.

 
Еще ...

Medusa

Să-ți cobor stelele de pe cer,
le-aș așeza pe față și aș face colaje.
Te-aș privi cum n-aș putea de sincer
și am trăi meschin, ca două personaje.

Dar mie-mi place marea s-o zăresc în ochii tăi,
să-ți strălucească lumina părului ud.
Te-aș mângâia blând cu ochii mei uscați și răi,
ca jocul nostru să continue tot mai mut.

M-afund tot mai adânc în întunericul ocean
și pot doar să observ ceea ce e neînsemnat.
Căci doar glasul tău mai este cântec de pian,
Iar ce avem noi nu este adevărat.

Mi-ai prezentat și marea, soarele, și spațiul protector,
Ființe nedumerite în fumuri de arsură.
Mi-ai furat inima asemeni unui infractor,
lăsând în urmă drumul fără de căldură.

Am căzut printre rândurile amestecate de dorințe,
când vorbele tale mi-au oferit siguranță.
Medusa ta sunt eu, aleasă dintre ființe,
Sau doar am fost, cândva, acum — doar ignoranță.

Vin dulce prelins de-a lungul gurii,
ca toate cuvintele rostite de tine.
Speranțe împietrite prin arta literaturii,
'medusa ta' ce-a distrus niște destine.

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Ce înseamnă să fii om?

Ce înseamnă să fii om într-o lume de gheață,

În care secundele curg ca un ceas necruțător,

Să porți pe umeri o scurtă, trecătoare viață

Și-un suflet ce cere mereu un alt zbor?

 

Înseamnă să știi să plângi fără o vină,

Să ierți o greșeală ce greu te-a lovit,

Să cauți prin noapte o scânteie de lumină

Și să te ridici când totul s-a prăbușit.

 

Înseamnă să fii o punte între lut și stele,

Să ai în piept un ocean de tăceri,

Să arzi deopotrivă în mii de doruri grele

Și să te întorci mereu la propriile-ți ieri.

 

E să simți că durerea te rupe în două,

Dar mâine tot tu să găsești un cuvânt,

Să crezi iar în soare după o ploaie nouă

Și să lași după tine un simplu legământ:

 

Că n-ai fost o stâncă de neclintit pe lume,

Ci-un fir de iarbă bătut de vânt și de scrum,

Care a știut să iubească, să sufere și să spere...

Și-a lăsat o lumină pe-un întunecat drum.

Еще ...

Caietul

Se deschide iar caietul
Ce-mi deține existența
Iar mă pierd printre cuvinte
Să-mi mai potolesc latența

 

Și scap pixul dintr-o dată
Se aud patru bătăi
Am mai pierdut încă o noapte
Paginile-s vâlvătăi

 

Și mai trece încă o zi
Plină de un stat complet
Realizarea nu lovește
Că viața nu-i doar caiet

 

Mă așez iar în odaie
Și caietul îl deschid
Scrisul meu e dat să ardă
Orice înseamnă al meu destin.

Еще ...

Ataraxia

Și-ncerc

triunghiul semiotic,

biometricele se îmbunătățesc.

 

Inteligență nouă

din stânga-n

dreapta.

 

Și-ncerc să pictez un peisaj,

un vis spulberat.

Și-ncerc să înțeleg

inducții,

deducții.

 

Îmi bat capul cu definiții,

superstiții,

și-ncerc să înțeleg

minunata lume nouă.

 

Le vom înghiți cu toții într-o zi,

o să ne afundăm între ruminații

anxioase,

scoarța terestră

părăsită de speranță.

 

Și-ncerc să zbier

poate pentru viața care putea fi,

înainte să ajungem în dedesubtul

subjugării popoarelor.

 

Știrile,

colonizarea în masă

și planeta roșie.

Și-ncerc să văd dincolo de empirism.

 

Mă apasă

și simt că mă înec,

dar am promis n-am să disper

în timp ce

oamenii dezamăgiți se țin de sticle.

 

Isteric

și-ncerc să produc o reacție chimică

și poate o să-mi crească aripi

ca să nu afund

picioarele dezechilibrate.

 

Și mă apucă un raționalism

inutil,

lumini stroboscopice,

și-ncerc să mai privesc

câteodată

pe Cine slăvesc.

Еще ...

Cred că am talent

Cred că am talent să stric tot ce-i frumos,
Să sap o prăpastie-n loc de-o cărare,
Să pun o piatră de moară pe-un suflet milos
Și să transform liniștea-n strigăt și jale.
 
Am darul ăsta ciudat, moștenit de la oră,
Să vin totdeauna când nu e voie,
Să sting cu-o-ntrebare o caldă auroră
Și să las în urmă oameni la nevoie.
 
Mă uit în oglindă și văd un artist
Care-și aplaudă singur ruinul,
Un meșter iscusit, melancolic și trist,
Ce-și bea cu nesaț singur, veninul.
 
Și ce dacă lumea mă crede pierdut?
Eu știu să construiesc din cioburi palate,
Și dacă iubesc... e un har nevăzut:
Să dărâm tot ce-am strâns cu atâtea păcate.
Еще ...

Metamorfoza umbrelor

Durerea îmi furase mințile,

Mă prăbușesc fără scăpare;

Peste noapte vin ploile,

Iar răsăritul în ceață dispare.

 

Bucuria -mi dă iarăși puteri,

Culeg fărâme din ruine,

Îmi ia povara de pe umeri 

Și mă sloboade de suspine.

 

Deznădejdea,de mână cu mine 

Rătăcește prin pustietate,

Pe drumuri reci, atât de străine,

Născând gesturi necugetate.

 

Speranța -mi suflă la ureche, 

Subtil,o portiță îmi deschide ,

Îmi jură că va sta de veghe 

Și -n clipele mele aride.

 

Nostalgia-mi cântă serenadă 

Toamna târziu, cu lună plânsă 

Și mă cheamă la o promenadă,

Să -mi cânte povestea nescrisă.

 

Se cuibărește în mine frica,

Mă scutură pe sub haină,

Toarce în mine ca pisica,

Dispare și revine în taină.

 

Iubirea -mi dă fiori și mă reface,

Mă prinde -n brațe, mă sărută,

Mă smulge din a mea carapace 

Și mă întoarce lumii.... renăscută.

 

Еще ...

Mi-e frică de mine

Mi-e frică de mine, cât pot să tac,

De liniștea aia ce crește-n odaie,

De locul din suflet în care mă fac

Că plouă cu gheață, nu e doar soare.

 

Mi-e frică de umbra ce doarme-n oglindă

Și cată la mine cu ochi atât de străini,

De mândria aia nebună ce vrea să se-aprindă

Chiar dacă mă trezesc singur, înconjurat de spini.

 

Căci știu ce furtuni locuiesc sub un zâmbet,

Ce mii de cuvinte nespuse mă rod,

Cum pot să dărâm tot ce-i sfânt printr-un foșnet

Și să transform totul în scrum și în iod.

 

Păstrez înăuntru o mie de lacrimi

Ce n-au îndrăznit niciodată să iasă,

O tainică teamă de propriile-mi patimi,

De tot ce m-apasă și nu mă mai lasă.

 

Nu mă tem de o lume ce vine spre mine

Cu vorbe grele sau cu un cuțit,

De oamenii care nu vor să mă țină în bine...

Mi-e frică de mine. De ce-am devenit.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍