Автор Horia Stănicel
Итого
263 публикацииСлучайные публикации :)
Cu tine-n sânge
M-a durut.
M-a durut atât de tare
încât nimeni nu mă mai recunoaște,
Nici la înfățișare,
Nici la mentalitate.
M-a durut atât de tare,
Încât acum nu mai simt nimic.
Nici emoție,
Nici vise,
Nici trăiri fără sfârșit.
Ne-am întâlnit
Ne-am conectat,
Cu iubirea-n suflet am rămas.
Te-am căutat, căci te-am pierdut
Într-o seară la apus.
M-a durut
Și n-am să uit.
Cu tine-n sânge, fiecare clipă tăcută
Se face strigăt în gând
Fără ecou, fără ieșire, doar un strigăt blând...
Cu tine-n sânge dorm puțin,
Trăiesc pe jumătate și totuși,
În fiecare vis te mai aleg încă o dată,
Sfârșind singură, în povestea noastră întunecată.
TOAMNĂ
Cu privirea pierdută stau la fereastră
Şi aştept, resemnat, ploaia albastră...
O, Toamnă dulce, tu iar ai sosit,
La tine, cu drag, eu m-am gândit...
Am aşteptat să-ţi spun o vară-ntreagă,
Că nu de tine mi-este teamă:
Eu ştiu că tu eşti mare doamnă;
Şi porţi în urma ta alai de... toamnă...
Dar vezi că frigul ăsta ce-mi răzbi în coaste,
Mă înturnă-nspre obiceiurile mele proaste:
Să mă adun pe lângă sobă, singur, zgribulit,
Pierdut pe veci în gânduri, osândit...
Fiindcă tu ştii ce ştiu şi eu, şi ştiu şi alţii,
Nemairȃvnind la tine, nu am alte aspiraţii,
Iubirea noastră a-ngheţat încă de-aseară,
În frigul ascuţit al iernii… ca o gheară...
O, Toamnă, mai rămâi, mai stai un pic,
Atâta cât să fiarbă vinul din ibric,
Că uite-am pus şi-un pic de scorţişoară
Să uit, să uiţi şi tu, de frigul de afară..
Tânăr
In ultima vreme sunt cuprins de un sentiment ciudat din ce in ce mai des.
Care imi afectează nu doar starea emoțională
Ci și pe cea fizică.
E un sentiment inexplicabil
O combinație intre vină, tristețe, melancolie
Rușine, neputință, urme de speranță, furie
Și resemnare
Nu-ti pot explica exact ce simt pentru că
Nu imi pot explica nici măcar mie.
Sunt atât de tânăr !
Si simt că viața mi-a scăpat din mâini
Cel puțin, viața fericită.
De ce ?
Unde am greșit ?
Cu frica de a fi considerat egoist
Sper
Că cineva...
Undeva...
E învăluit de același sentiment
Și ințelege.
CENUSA STELELOR
Umbrele cresc din pereţi reci si muți
Pasii se pierd pe sub punţi de pământ
Suntem doi străini de lumină blestemaţi,
Frunze uscate purtate de vânt.
Ceasul pulsează un timp fără rost
Secunde de plumb cad în cioburi pe podea,
Uiti cine esti, uiti cine ai fost
Noaptea ne înghite în bezna ei grea.
Cerul e-o rană de smoală si scrum
Stelele-au ars într-un rug nevăzut,
Mergem orbiţi pe un ultimul drum,
Spre un desert de tăcere născut.
De te-aș zări!?...
De te-aș zări?... ce s-ar întâmpla?... la ce folos?...
Privirea ta de azi, ar fi ca o săgeată până-n os
Si m-ai rănit destul....destul mi-ai arătat ce nu trebuie să fiu
M-am pierdut... tot așteptând să treacă al tău fum.
Într-un final...aș scrie, că e doar păcatul tău...
Că ochii ce îți prețuiau privirea, azi doar varsă lacrimi,
Ce curg doar să imi croiască destinul
Și mă inundă de vise, dorințe.... de patimi...
Păcatul meu - că-n fiecare zi mă chinui să te uit
Și în același timp sufletul ar vrea să te întorci
...Te strigă mereu... fără să stie unde ești,
Și-n gând imi strecoară o șoaptă... "îmi lipsești..."
Poate-ntr-o zi vei ști... c-ai fost cel mai frumos capitol din viața mea
Dar și cel care m-a durut cel mai mult să-l închid
Poate-ntr-o zi, cât ar fi contat îmbrățișarea ta... vei realiza!...
Azi, nu m-aș mai agăța de ce mă doare... doar să-mi mai fii... un pic.
Ca o bufniță să fiu
Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare
și cântând o notă sumbră să-ntristez pădurea mare.
Să răsun din valea neagră pân' la ușă de creștin;
să mă mut din brad în brad și să-mi fie zborul lin.
Și venind fără vacarm, la ferestre să privesc.
Ca să-l văd pe cel ce are suflet bun și omenesc.
Și apoi să-i spun Naturii, ce ascultă impunătoare,
unde zace cel blajin, ca să-i fie roditoare.
Însă la cel deșănțat, care laudă ce n-are,
să m-așez la colțul casei să îi cânt fără-ncetare.
Laudele ce le scuipă să îi fie de fațadă;
Câte rele dă pe gură, atâtea ochii să-i vadă.
Ca o bufniță să fiu, singur să îmi car penajul,
să străbat văi neguroase fără să îmi pierd curajul.
Să îmi mut ochii la spate, să văd daga cine-o ține,
să mă fac una cu pomul, de s-apropie de mine.
Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare,
și cu aripile grele să cutreier lumea mare.
Cât timp ochii văd lumina, să tot cânt și să tot zbor,
iară noaptea de-o să vină, să îmi caut o tulpină,
și-n a ei coroană plină s-aștept somnul răpitor.
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
Efectul Placebo
celina balan
10 октября
Superba.🌹🌹🌹 Fără cuvinte!👏👏👏
Parfumul unui timp apus
celina balan
10 октября
Atât de nostalgica încât te învăluie de la prima citire. Linistitoare. Felicitari❤️
-Ce m-aș face-
Victoria
9 октября
Foarte frumoasă scriere. Felicitări tinere!
Nu mă asculta, inimă
Victoria
9 октября
Daca ai iubit, nu uiti niciodată. Frumoasă scriere. Felicitări!
Solemnitate
Victoria
9 октября
Superbă poezie, draga mea. Ferice de sufletul tău ca frumos mai este chiar de a fost greu încercat.
-Ce m-aș face-
Estera
9 октября
Frumoss! 🤌🤩
Tribunalul din mine
Alex Black
8 октября
M-a atras titlul. Frumoasă si aceasta scriere
Cerneală în amurg
Alex Black
8 октября
O scriere pe placul sufletului meu!
Efectul Placebo
Alex Black
8 октября
Am admirat scrierile tale anterioare, dar aceasta lasă in urma o întrebare -Cum reușești sa iti pui gandul pe foi atât de frumos?- sincere felicităr...
Din scrumul din pahar
Alex Black
8 октября
Ai un talent autentic în a folosi cuvintele pentru a crea atmosferă și a transmite stări limită. Un ritm perfect și o profunzime care te pune pe gându...