Cuvinte de iubire
Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,
Amorul să ne fie dialog,
Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,
Ce-i tras de zeul Cupidon...
Iar marea care-ți place ție
Să ne privească cu ochi din valuri liniștite,
Iar tu să mă săruți fără oprire,
Cum ne-am promis la început de drum!
Iubito, eu am secretul cuvintelor vrăjite,
Ți le trimit mereu să le săruți și tu,
E vorba despre a noastră poveste de iubire,
Cu mine și noi doi și-o melodie,
Ce spune magic taina ei...
Să fie însăși fericirea cea promisă,
De undeva Din Cer chiar de la Zei?!
Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,
Amorul să ne fie dialog,
Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,
Ce-i tras de zeul Cupidon...
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Horia Stănicel
Дата публикации: 2 марта 2024
Просмотры: 477
Стихи из этой категории
Haos sunt, haos rămân,
Haos sunt, haos rămân,
Umbre și doruri prin gânduri se strâng.
Știu ce-i dorul, știu cum te chem,
Dar tac și păstrez tot ce am în poem.
În mine furtuni, cuvinte-n tăcere,
Frânturi de lumină pierdute-n durere.
Vântul mă poartă prin visele reci,
Dar nu-ți spun taina ce-n mine petreci.
Haos sunt, haos rămân,
Ziduri de teamă ce-n suflet se strâng.
Știu ce-i dorul, dar las în abis
Un glas nerostit, un vis interzis.
Te port...
Te port în aprige priviri
Te port în orice mărunțiș
Te port în fiecare vis
Te port în zori de diminiață
Te port în orișicare față
Te port în stinsa lumânare
Te port când luna răsare
Te port în rușine și mîndrie
Te port în falsă bucurie
Te port în miros de parfum
Te port și nuștiu cum să-ți spun
Știință exactă
Am încercat citind prin cărți s-arunc iubirea
Și-am reținut că de-i respinsă, e stricată
Iar despre suflet e cuvânt, dar nu există
Simțirea-i tulbure, să fie condamnată
Iubind corect printr-o formulă, matematic
Echilibrat să studiezi întâi valența
Dacă e liber electronul singuratic
De-i ocupat, nu e chimie, n-ai licența
Apoi e clar, să studiem și ADN-ul
El are X, ea are Y, nu se poate
Să calculăm pân’ la absurd strigând coleric
Drobul de sare o să cadă, ce ne facem?
Mă-ntreabă sufletul formulele iubirii
Ce să-i explic, că se aplică matematic?
Nici nu așteaptă să-i răspund și iute spune
Nu sunt robot, dacă te doare stoarce lacrimi
Oare e bine să lăsam oameni să plângă?
Poate fi simțul calculat prin matematici?
Oare iubirea te întrebă când să vină?
Să îi uităm pe-ndrăgostiții singuratici
O lume tristă ce privește prea departe
Superficial aruncă ochiul gol prin tine
Mai bine fuge și te lasă-n gări uitate
Să te descurci singur cu sufletul din tine
Nu poate dragostea să fie calculată
Te arde inima dar nu renunți la suflet
Singuri iubind o să vărsăm sincere lacrimi
N-am reușit nepăsători roboți s-ajungem
În mine…
În mine vorbesc și azi despre tine,
Deși pustietatea mă străbate,
Iar cel mai rău îmi este când e bine,
Și toate lacrimile-mi sunt uscate.
În mine sângele-ți mai curge încă,
Deși în clinici mi se caută o venă,
Să îmi trateze rana ta adâncă,
Rămasă ca un corp străin în genă.
În mine pe furiș mai simt săruturi,
Pe tâmpla albă uscate-s mângâieri,
Deși m-am înarmat cu mii de scuturi,
Săgeți mă-mpung constant de nicăieri.
În mine îți șoptesc aiurea bună seara,
Deși sunt plin de gesturi imprudente,
Sunt condamnat pe veci să port povara,
Și cicatrici din infantile accidente.
În mine zorii mușcă cu silă din amurg,
Și fiecare zi îmi pare o pierdută clipă,
În care n-am avut puterea să ajung,
În încercarea ta de zbor să-ți fiu aripă.
Pe fruntea ta...
Pe fruntea ta mi-am pus bătaia vieții,
Și-am adormit în tine ca-ntr-un vers,
Apoi am strâns în suflet toți poeții,
Ca să-ți aprind o stea în univers.
Mi-ai dat tăceri mai grele decât munții,
Și le-am purtat cu teamă și suspin,
Sub pielea mea s-au adunat toți muții,
Și-am devenit treptat un pantomim.
Chiar m-am lăsat cu totul în cădere,
Plutind pe râuri repezi fără mal,
Iar apa toată izvora doar din durere,
Și-un urlet se-auzea din fiecare val.
Cu patos ți-am zidit o mănăstire,
Și-n mijloc ți-am făcut altar,
Ca să te rogi spre veșnică iubire,
Iubita mea cu sufletul precar.
Rămân pierdut în umbre și lumină,
În trupul tău mi-e cerul cel mai sfânt,
Și-am să te port cu mine-n rădăcină,
Să-mi fii de-a pururi apă și pământ.
Te numești “eternitate”!
Peste mine, peste toate
Te numești “eternitate”
Peste gândurile mele
Tu ești toate cele.
Atâtea vise călătoare
Pe poteci nemuritoare
Tu dragoste, divinitate…
Te numești “eternitate”.
Cu toate simțurile mele
Te simt deghizată-n stele
Și-acolo iar te-ndrăgostești
În cer să mă primești.
Infinitul nu se-abate
Și cu-a lui naivitate
Mă disipă gând de dor
Cu chipul tău nemuritor.
Iad îmi ești când mult mă doare
O lume-ntreagă fără soare;
Rai îmi ești, eternitate
Să te uit! – Oh! – Nu se poate!
Te numești “eternitate”!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Haos sunt, haos rămân,
Haos sunt, haos rămân,
Umbre și doruri prin gânduri se strâng.
Știu ce-i dorul, știu cum te chem,
Dar tac și păstrez tot ce am în poem.
În mine furtuni, cuvinte-n tăcere,
Frânturi de lumină pierdute-n durere.
Vântul mă poartă prin visele reci,
Dar nu-ți spun taina ce-n mine petreci.
Haos sunt, haos rămân,
Ziduri de teamă ce-n suflet se strâng.
Știu ce-i dorul, dar las în abis
Un glas nerostit, un vis interzis.
Te port...
Te port în aprige priviri
Te port în orice mărunțiș
Te port în fiecare vis
Te port în zori de diminiață
Te port în orișicare față
Te port în stinsa lumânare
Te port când luna răsare
Te port în rușine și mîndrie
Te port în falsă bucurie
Te port în miros de parfum
Te port și nuștiu cum să-ți spun
Știință exactă
Am încercat citind prin cărți s-arunc iubirea
Și-am reținut că de-i respinsă, e stricată
Iar despre suflet e cuvânt, dar nu există
Simțirea-i tulbure, să fie condamnată
Iubind corect printr-o formulă, matematic
Echilibrat să studiezi întâi valența
Dacă e liber electronul singuratic
De-i ocupat, nu e chimie, n-ai licența
Apoi e clar, să studiem și ADN-ul
El are X, ea are Y, nu se poate
Să calculăm pân’ la absurd strigând coleric
Drobul de sare o să cadă, ce ne facem?
Mă-ntreabă sufletul formulele iubirii
Ce să-i explic, că se aplică matematic?
Nici nu așteaptă să-i răspund și iute spune
Nu sunt robot, dacă te doare stoarce lacrimi
Oare e bine să lăsam oameni să plângă?
Poate fi simțul calculat prin matematici?
Oare iubirea te întrebă când să vină?
Să îi uităm pe-ndrăgostiții singuratici
O lume tristă ce privește prea departe
Superficial aruncă ochiul gol prin tine
Mai bine fuge și te lasă-n gări uitate
Să te descurci singur cu sufletul din tine
Nu poate dragostea să fie calculată
Te arde inima dar nu renunți la suflet
Singuri iubind o să vărsăm sincere lacrimi
N-am reușit nepăsători roboți s-ajungem
În mine…
În mine vorbesc și azi despre tine,
Deși pustietatea mă străbate,
Iar cel mai rău îmi este când e bine,
Și toate lacrimile-mi sunt uscate.
În mine sângele-ți mai curge încă,
Deși în clinici mi se caută o venă,
Să îmi trateze rana ta adâncă,
Rămasă ca un corp străin în genă.
În mine pe furiș mai simt săruturi,
Pe tâmpla albă uscate-s mângâieri,
Deși m-am înarmat cu mii de scuturi,
Săgeți mă-mpung constant de nicăieri.
În mine îți șoptesc aiurea bună seara,
Deși sunt plin de gesturi imprudente,
Sunt condamnat pe veci să port povara,
Și cicatrici din infantile accidente.
În mine zorii mușcă cu silă din amurg,
Și fiecare zi îmi pare o pierdută clipă,
În care n-am avut puterea să ajung,
În încercarea ta de zbor să-ți fiu aripă.
Pe fruntea ta...
Pe fruntea ta mi-am pus bătaia vieții,
Și-am adormit în tine ca-ntr-un vers,
Apoi am strâns în suflet toți poeții,
Ca să-ți aprind o stea în univers.
Mi-ai dat tăceri mai grele decât munții,
Și le-am purtat cu teamă și suspin,
Sub pielea mea s-au adunat toți muții,
Și-am devenit treptat un pantomim.
Chiar m-am lăsat cu totul în cădere,
Plutind pe râuri repezi fără mal,
Iar apa toată izvora doar din durere,
Și-un urlet se-auzea din fiecare val.
Cu patos ți-am zidit o mănăstire,
Și-n mijloc ți-am făcut altar,
Ca să te rogi spre veșnică iubire,
Iubita mea cu sufletul precar.
Rămân pierdut în umbre și lumină,
În trupul tău mi-e cerul cel mai sfânt,
Și-am să te port cu mine-n rădăcină,
Să-mi fii de-a pururi apă și pământ.
Te numești “eternitate”!
Peste mine, peste toate
Te numești “eternitate”
Peste gândurile mele
Tu ești toate cele.
Atâtea vise călătoare
Pe poteci nemuritoare
Tu dragoste, divinitate…
Te numești “eternitate”.
Cu toate simțurile mele
Te simt deghizată-n stele
Și-acolo iar te-ndrăgostești
În cer să mă primești.
Infinitul nu se-abate
Și cu-a lui naivitate
Mă disipă gând de dor
Cu chipul tău nemuritor.
Iad îmi ești când mult mă doare
O lume-ntreagă fără soare;
Rai îmi ești, eternitate
Să te uit! – Oh! – Nu se poate!
Te numești “eternitate”!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Другие стихотворения автора
Zbor
Iubita mea frumoasă
Sunt eu demn de iubirea ta aleasă?
Aceea care pleacă de la tine
Și mă-mpresoară lăsându-mă fără cuvinte?
Eu cerșetorul iubirilor pierdute?
E-adevarat am mai mereu cuvintele la mine
Am și dorința de-a ne iubi cuminte,
Am vrut mereu să fugi cu mine
Neștiind că asta nu se poate
Poate mâine!
Iubita mea e vremea fericirii noastre
A Mântuirii prin dragoste,credință și jerfelnicie,
Ce pot eu să-ți ofer fără să se sfârșească?
Averi sau bani știi bine că nu am,
Dar am ceva ce rar găsești la cei ce au averi și bani...
Știi bine ce spune Hristos celui care căra averea la vedere,
Cu slujitori și multele căruțe,
De vrei desăvârșirea vinde toate
Și urmează mie!
(6 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Imaginația
Nu mi-am imaginat vreodată
Că imaginația își are propria imaginație,
Născută din imaginația Creatorului!
Îți poți imagina lesne ce dar este imaginația,
Ce săracă ar fi fost lumea în absența ei,
Iar eu fără ea n-aș avea mare lucru de spus!
Dragostea ar amuți veșnic dacă această biată copilă
Desculță și mai mereu înfometată,
Nu ne-ar vizita!
Rămasă nesupravegheată,ar ajunge repede la casa de nebuni
Cu tot cu posesorul ei...
Necontrolată, imaginația are destulă putere să transforme frumosul în urât, viața în moarte, adevărul în minciună,
Este lipsită de maturitate dar totuși,
Dacă ai ajuns într-o înfundătură de unde nu mai ai scăpare,
Apelează la ea!
Cu siguranță te va salva!
Imaginatia are personalitate nu glumă,
Incredibil ce putere are!
Vei înțelege că imaginația trăiește într-o lume separată în timp ce este umilă slugă a ta!
(19 ian 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Poem vesel de toamnă
Veselă ești tu toamnă dragă
Cu veșteda frunză ce-i moartă pe stradă!
Parada ta-i galbenă cu tot cu fanfară,
Covorul cel roșu foșnește o vreme,
Sub piciorul aceleiași tinere de anul trecut domnișoară,
Ce se plimbă în cerc împreună cu tine!
Veselă ești tu cochetă toamnă,
Chiar dacă unii spun că ești tristă...
Porți haine din aur croite,
Ce puține rivale și le permit!
Poate doar primăvara are talentul mai mare,
Eu totuși cred că și iarna are premiul,
Mulți spun că doar vara stă pe podium!
Suratele toate se ceartă-ntre ele,
Se păruiesc,se bat se gonesc,
Nu pot sta împreună o clipă!
Totul se strică iar vântul destramă tabloul,
Precum pictorul schimbă cartonul..
Și totuși acum este veselă toamnă,
Ce poartă haine regale doar pentru tine sau mine!
(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă de cădere
Știind că aceasta mă înalță tare,
Nerenunțând la dragostea cea mare,
La tine,la visare,
La vraja ta ce nu are cărare,
Știind ce tu acum uitat-ai poate,
Că dragostea mai doare când vrea să fugă lașă,
Ori când dorește ca să moară...
Ce-mi pasă mie de-atâtea gânduri rele,
De duhurile negre,de vrajbă, deznădejde?
Nu dragostea este învingătoarea cea veșnic triumfătoare?
(15 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dialog cu noaptea
Tu noapte cea întunecată
De ce-mi ții iar iubita trează?
Crezi că ești scufundată în misterul Lunii ce te luminează,
Dar tu ești rece precum reci sunt ei strigoii,
Ori ale nopții sumbre fără chip fantome,
Sau mai degrabă nimeni nu te știe,
Ce tainică înfățișare porți?
Te cert acum nebună noapte,
Să-mi lași iubita să ajungă acasă,
Purtată de al dimineții dulce braț...
Te cert din nou pe tine noapte,
Du-te departe,pleacă...
Mie îmi pari nerușinată,
De vrei îngheață ori te topește,
Sincer de tine nici că-mi pasă!
Știi bine,nimeni nu te place,
Lasă-mi iubita ca să doarmă,
Dispari odată!
(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Omul înger
Iubito,tu ești omul înger !
Îți mai rămâne să omori neîncrederea
Să poți rămâne doar înger
Acel înger pe care eu îl pot vedea și nimeni altcineva,
Tu știind de asemenea că ești un înger..
Iubito omoară neîncrederea
Chiar dacă oamenii sunt trădători
Mint și se prefac că iubesc!
Eu dacă te iubesc nu mă prefac
Pentru că vreau și eu să devin înger ca tine...
Dragostea mea nu poate exista unde este minciună
Neîncrederea se naște din răutatea lumii care iubește mincinos,
Noi nu vrem așa ceva,
Noi alergăm după Hristos,
Noi suntem altcineva!
(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Zbor
Iubita mea frumoasă
Sunt eu demn de iubirea ta aleasă?
Aceea care pleacă de la tine
Și mă-mpresoară lăsându-mă fără cuvinte?
Eu cerșetorul iubirilor pierdute?
E-adevarat am mai mereu cuvintele la mine
Am și dorința de-a ne iubi cuminte,
Am vrut mereu să fugi cu mine
Neștiind că asta nu se poate
Poate mâine!
Iubita mea e vremea fericirii noastre
A Mântuirii prin dragoste,credință și jerfelnicie,
Ce pot eu să-ți ofer fără să se sfârșească?
Averi sau bani știi bine că nu am,
Dar am ceva ce rar găsești la cei ce au averi și bani...
Știi bine ce spune Hristos celui care căra averea la vedere,
Cu slujitori și multele căruțe,
De vrei desăvârșirea vinde toate
Și urmează mie!
(6 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Imaginația
Nu mi-am imaginat vreodată
Că imaginația își are propria imaginație,
Născută din imaginația Creatorului!
Îți poți imagina lesne ce dar este imaginația,
Ce săracă ar fi fost lumea în absența ei,
Iar eu fără ea n-aș avea mare lucru de spus!
Dragostea ar amuți veșnic dacă această biată copilă
Desculță și mai mereu înfometată,
Nu ne-ar vizita!
Rămasă nesupravegheată,ar ajunge repede la casa de nebuni
Cu tot cu posesorul ei...
Necontrolată, imaginația are destulă putere să transforme frumosul în urât, viața în moarte, adevărul în minciună,
Este lipsită de maturitate dar totuși,
Dacă ai ajuns într-o înfundătură de unde nu mai ai scăpare,
Apelează la ea!
Cu siguranță te va salva!
Imaginatia are personalitate nu glumă,
Incredibil ce putere are!
Vei înțelege că imaginația trăiește într-o lume separată în timp ce este umilă slugă a ta!
(19 ian 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Poem vesel de toamnă
Veselă ești tu toamnă dragă
Cu veșteda frunză ce-i moartă pe stradă!
Parada ta-i galbenă cu tot cu fanfară,
Covorul cel roșu foșnește o vreme,
Sub piciorul aceleiași tinere de anul trecut domnișoară,
Ce se plimbă în cerc împreună cu tine!
Veselă ești tu cochetă toamnă,
Chiar dacă unii spun că ești tristă...
Porți haine din aur croite,
Ce puține rivale și le permit!
Poate doar primăvara are talentul mai mare,
Eu totuși cred că și iarna are premiul,
Mulți spun că doar vara stă pe podium!
Suratele toate se ceartă-ntre ele,
Se păruiesc,se bat se gonesc,
Nu pot sta împreună o clipă!
Totul se strică iar vântul destramă tabloul,
Precum pictorul schimbă cartonul..
Și totuși acum este veselă toamnă,
Ce poartă haine regale doar pentru tine sau mine!
(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă de cădere
Știind că aceasta mă înalță tare,
Nerenunțând la dragostea cea mare,
La tine,la visare,
La vraja ta ce nu are cărare,
Știind ce tu acum uitat-ai poate,
Că dragostea mai doare când vrea să fugă lașă,
Ori când dorește ca să moară...
Ce-mi pasă mie de-atâtea gânduri rele,
De duhurile negre,de vrajbă, deznădejde?
Nu dragostea este învingătoarea cea veșnic triumfătoare?
(15 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dialog cu noaptea
Tu noapte cea întunecată
De ce-mi ții iar iubita trează?
Crezi că ești scufundată în misterul Lunii ce te luminează,
Dar tu ești rece precum reci sunt ei strigoii,
Ori ale nopții sumbre fără chip fantome,
Sau mai degrabă nimeni nu te știe,
Ce tainică înfățișare porți?
Te cert acum nebună noapte,
Să-mi lași iubita să ajungă acasă,
Purtată de al dimineții dulce braț...
Te cert din nou pe tine noapte,
Du-te departe,pleacă...
Mie îmi pari nerușinată,
De vrei îngheață ori te topește,
Sincer de tine nici că-mi pasă!
Știi bine,nimeni nu te place,
Lasă-mi iubita ca să doarmă,
Dispari odată!
(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Omul înger
Iubito,tu ești omul înger !
Îți mai rămâne să omori neîncrederea
Să poți rămâne doar înger
Acel înger pe care eu îl pot vedea și nimeni altcineva,
Tu știind de asemenea că ești un înger..
Iubito omoară neîncrederea
Chiar dacă oamenii sunt trădători
Mint și se prefac că iubesc!
Eu dacă te iubesc nu mă prefac
Pentru că vreau și eu să devin înger ca tine...
Dragostea mea nu poate exista unde este minciună
Neîncrederea se naște din răutatea lumii care iubește mincinos,
Noi nu vrem așa ceva,
Noi alergăm după Hristos,
Noi suntem altcineva!
(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea)