Vânat

Am buze degerate

De la viscol rece , de iarnă

Sunt Înțepenită ca o căprioară

Când aude păsări împușcate

 

In vas fragil de porțelan

Îi pun vânatul din pădure

Când dau sa plec a mia oară

afundă colții și mai tare

 

O data stă și da din coadă

Îmi linge mâinile crăpate

Dar când în pat se pune seara

Miros pe bot praful de pușcă

 

Am rupt bucăți din mine

Și tot nu-i mulțumit

Iar câinii legănați pe mătase fină

Sunt greu de hrănit...


Категория: Исповедальные стихи

Все стихи автора: Silvia Gabriela poezii.online Vânat

Дата публикации: 19 ноября

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 20

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Aripi de omidă

Fluturi, mi se arată când pleoapele închid

Fluturi învăluiți într-o formă acceptata

Fără a cunoaște, este insinuat.

Știu ca nu mă vor percepe așa

Rostindu-mi iar și iar mă fac să înțeleg

 

Fluturi acceptați

Fluturi admirați

Fluturi în stomac

Fluturi în creier se zbat,

Fericiți în copac

 

Omizile se ascund

Când după colț mă uit

Văd cum Implor propria-mi conștiință

Să mă transforme Într-o iluzie.

Mutilându-ți  întruchiparea

ajungi să simți superioritate.

 

Reproșuri gravate

în scoarță groasă și bătrână

Pătrund încet

Prin crăpăturile mațelor fragile ale omizilor.

Anii de înfometare se digeră greu

 

Omizi micuțe

Omizi dezarmate

Omizi în stomac

Omizi în creier se zbat,

Niciodată în copac.

Еще ...

Dezintegrare

Față de porțelan

Sparta în colțul gurii.

Parfum de liliac

Acoperă miros de decedat.

Buze roz catifelate

Gingii galbene uscate.

 

Vorbe dulci și promisiuni

Freamătă în descompunere.

Gânduri amare săgeată

Speranță furată.

Marionetă perfectă.

Sfoară defectă.

Еще ...

Acasă

Ceață învăluită-n miros de benzină

Se lasă pe haine

se agăță de mine

 

Căni lătrând

se aud în surdină

Parfumul meu pudrat

încă miroase bine.

 

Fecale uscate

pe cizme noi de piele

Gunoi nedus

din postul de Crăciun

 

Am să stau

sa fermentez cu ele…

 

Acasă

Pentru mine.

Еще ...

Se uită cineva la mine

Se uita cineva la mine

Se uita o prezenta constantă

Se uita pe o gaura de cheie

Printr-o ușa încuiată

 

După ea mă privește

Cineva în continuu se uită

De când m-am născut ,până acum

Permisiunea mea n-a fost cerută.

 

Încerc să mă ascund

Pedeapsa este dură

Încerc să n-aud

Dar lumea se-adună

 

Se uită cineva la mine

Se uită o prezenta sufocantă

Se uită printr-un crater de lună

Printr-o oglindă spartă

 

O vijelie cumplită și un țipăt ascuțit

Cineva mă privește de sus

Și ma lasă să mor.

Еще ...

Între chiștoc și scrumieră

O ceașcă de cafea

stătută pe balcon, înghețată

Băută lângă cuvinte

De aseară strivite

Între chiștoc și scrumieră

 

Privesc la cer murdar

Cu nori repezi de grindină

Și unghiile afundate-n carne

De aseară ascuțite

Intre chiștoc și scrumieră

 

Încerc să scutur ce-a rămas

Să atârn și rufele spălate

Dar când mă uit în spate

Sunt doar haine

îmbibate…

 

Între chiștoc și scrumieră.

Еще ...

Picată în mirajul broșurii

Aș dori să te întreb

dacă ai zărit ceva

Era poate o fetiță naivă,

mergea gânditoare

Avea o icoană-n mână

Și citea dintr-o broșură.

 

Acesta este un semn ,

Lumina îngerilor tăi

a venit și ți-a șoptit

Pielea ta, aceasta fină,

va fi îngropată-n păcat

De ce oare tu,copilă

Nu respecți ce ți-a fost dat?

 

O fecioară sfântă,

obiectul cu care se mândresc

De ce tu nu vrei sa fii un înger păzitor ceresc?

Gândul tău supus să stea 

Nu cumva să îndrăznești

Datoriile divine să le calci, să le zdrobești.

 

Timpul iar se risipește

Printre stele un ochi vede

carne putrezită care

De pe coaste atârnă

mâncată de viermi de-o lună.

Privirea sa profană se uită fixat la tine

Fragedă , în post când cade

slujba de se ține vineri.

 

Apreciată te simți,

dansezi în fața sclipirii zilelor de apoi

Uitând de amintirea realității sumbre create.

Păcat de ființa ta fragilă

picată în prinzătoarea pusă la cale

Chiar de cei la care

te uitai cândva admirativ,

Plină de speranțe înșelătoare.

 

Prin timpane

înecată cu miere usturătoare

Pe trahee

libertatea ți-ai zbierat-o doar în gând.

 

Muștele roiesc pe cadavrul viu

al sufletului tău

Spart ca un bibelou căzut

din vitrina lor.

De ce crezi ca poți cere o carcasă ideală

Pentru o ființă umană

asfixiata într-o simplă rugăciune?

 

Aș dori să te pot scoate din acest miraj, draga mea

Cat de repede se poate.

Creația unei psihoze

frumos împachetată într-o societate...

Еще ...

Стихи из этой категории

Ultima eclipsa

O mare de cenușă s-a așternut pe gânduri,

Iar timpul se destramă în reci și stranii rânduri,

Pășesc pe punți de umbră, cu pași furați de vânt,

Un rătăcit de-a pururi între cer și pământ.

 

Lumina e o sferă ce s-a topit în smoală,

Iar viața-i doar o mască, o amăgire goală,

Nu-mi mai aparțin ochii, nici chipul din oglindă,

Nici brațele întinse ce vor să te cuprindă.

 

Sunt doar un ecou steril în noaptea care vine,

O amintire ștearsă din cărțile cu tine,

Un rătăcit pe maluri de râu fără de apă,

Pe care nicio moarte nu poate să-l pețească.

 

Mă strigă vechi fantome cu glasuri ruginite,

Trăgându-mă în hăul visărilor pierdute,

Sunt liber de durere, de carne și păcat,

O umbră printre umbre, un suflet înghețat.

 

Sub marea boltă neagră, sub ultima eclipsă,

Nu mai există teamă, nici gol și nici vreo lipsă,

S-a stins și ultima scânteie din omul ce-am fost ieri,

Sunt doar o noapte lungă, lipsită de învieri.

Еще ...

ORIZONTUL MUT

E-o liniste de plumb, fără sfârsit

Nici vântul nu mai are alas să bată;

O lume ca o boltă sigilată, Î

n care chiar si timpul a-mpietrit.

 

Nu se mai aude niciun pas pe drum,

Doar praful ce se asază-n straturi groase;

Sunt ziduri reci si reci sunt aceste oase,

lar visul s-a prefăcut de mult în scrum.

 

Stau umbrele încremenite-n unghiuri drepte,

Ca niste santinele la un gol imens;

Nimic nu mai are directie sau sens,

Nu mai e nimeni să mai vină, să astepte.

 

E doar tăcerea albă, de odaie goală

Unde si gândul se opreste, speriat..

Un univers de negru, mort si îngheţat

În care linistea e singura boală.

Еще ...

Am rupt lanțul pus pe gânduri

Am rupt lanțul pus pe gânduri, într-un august ca o umbră,

          Se ghicește-n taina nopții toamna care stă să vină,

          Tu pășești spre altă viață, uitat de povestea sumbră,

          Eu rămân în așteptare, captivată de lumină.

 

          Nu mai știm nimic de noi, ne-am pierdut în rătăcire,

          Tu zdrobești în palme timpul, pregătești un nou destin,

          Eu mai cad în amintire, fără nicio mântuire,

          Într-un vechi butoi de umbre, cufundată în suspin.

 

          Un miraj rămas în noapte, o dorință sigilată:

          O ultimă îmbrățișare, ritual secret, tăcut,

          Să ne bem destinele din licoarea neuitată,

          Ce-a păstrat în ea fiorul unui timp ce a trecut.

 

          Mergi spre zările opace, lasă via să rodească,

          Iar când storci în căzi de lemn gustul orelor nespuse,

          Lasă vinul tău, iubite, lent să mă tămăduiască,

          De blestemul unei umbre și de nopțile apuse.

..........................................................................................................

Uneori, chiar și cel mai sec vin devine leac, atunci când este sfințit de o ultimă îmbrățișare....

 

 

Еще ...

MONOCROM AUTUMNAL

 

O cioară-și frânge zborul pe un ram crăpat,

Iar cerul își varsă plumbul greu pe stradă,

Lumina moare-n parcul pustiit, uitat,

Și umbre reci încep în gol să cadă.

 

Se stinge-n lut și ultima suflare,

Pământul jilav își deschide gura,

Sub giulgiul nopții ce adânc coboară,

Își cern tăcerile și vântul și natura.

Еще ...

Catrene din adâncuri... (doar câteva din multe)

*
Se pierde umbra speranței pe caldarâmul zilei moarte.
Cei deveniți îngeri recent îmi spun să nu mai caut scuze.
Joc poker cu destinul… nu-mi intră nici o carte,
Mizez la cacialma pe nemurire și pierd cu zâmbetul pe buze.

*
Când în oglindă mă privesc văd doar un jalnic avatar
simt parcă sunt încarcerat în propriu-mi trup sleit
pot doar să plâng când văd ce-am fost și ce am devenit
în tragicomedia asta sunt protagonistul propriului calvar

*
Realizez tardiv că au trecut decenii de parcă ar fi fost un an,
multe nopți nedormite și zile narcoleptice într-un real coșmar,
mă chinui obsesiv(de fapt maniacal) să fiu Daseinul Heideggerian
simțind cum chiar și mierea dulce-a vieții parcă are un gust amar

*
Mă simt de parcă aș juca fără talent un fel de biliard 
cu bile incolore, asimetrice, tac îndoit și masă ruptă. 
Sunt un schior accidentat grav pe o pantă prea abruptă
văzându-mă-n oglindă prin ochii unui demon revanșard.

Еще ...

De-aș putea

De-aș putea da timpul înapoi,

Să repar greșeala făcută în trecut,

Aș șterge și păcatul cel mai greoi

Ce l-am pus eu însumi pe-al meu trup.

 

De-aș putea schimba pașii ce i-am lăsat

Pe cărarea care mă ducea în gol,

Aș schimba macazul și-aș lua de la început,

Să încep de la zero fără ocol.

 

De-aș putea preface-n flăcări scrumul

Și să-nvăț să iert pe cei ce m-au rănit,

Căci oricine greșește în viața asta scurtă,

Privind la ce-a fost și ce a devenit.

 

De-aș putea aduce în vechiul prag

Pe cei dragi plecați mult prea devreme,

I-aș strânge la piept cu atâta drag,

S-alung din casă orice teamă, din orice vreme.

 

De-aș putea opri o clipă timpul

Să nu treacă grabnic și nedrept,

Aș lăsa iubirea să dea impulsul

Și liniștea să se așeze-n piept.

 

De-aș putea... dar timpul e un munte

Ce nu se clintește-n fața mea,

Așa că merg înainte, fără să privesc pe punte,

Primesc tot ce-a fost... vrea inima, ori nu vrea.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍