Vânat

Am buze degerate

De la viscol rece , de iarnă

Sunt Înțepenită ca o căprioară

Când aude păsări împușcate

 

In vas fragil de porțelan

Îi pun vânatul din pădure

Când dau sa plec a mia oară

afundă colții și mai tare

 

O data stă și da din coadă

Îmi linge mâinile crăpate

Dar când în pat se pune seara

Miros pe bot praful de pușcă

 

Am rupt bucăți din mine

Și tot nu-i mulțumit

Iar câinii legănați pe mătase fină

Sunt greu de hrănit...


Categoria: Poezii confesive

Toate poeziile autorului: Silvia Gabriela poezii.online Vânat

Data postării: 19 noiembrie

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 21

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Dezintegrare

Față de porțelan

Sparta în colțul gurii.

Parfum de liliac

Acoperă miros de decedat.

Buze roz catifelate

Gingii galbene uscate.

 

Vorbe dulci și promisiuni

Freamătă în descompunere.

Gânduri amare săgeată

Speranță furată.

Marionetă perfectă.

Sfoară defectă.

Mai mult...

Se uită cineva la mine

Se uita cineva la mine

Se uita o prezenta constantă

Se uita pe o gaura de cheie

Printr-o ușa încuiată

 

După ea mă privește

Cineva în continuu se uită

De când m-am născut ,până acum

Permisiunea mea n-a fost cerută.

 

Încerc să mă ascund

Pedeapsa este dură

Încerc să n-aud

Dar lumea se-adună

 

Se uită cineva la mine

Se uită o prezenta sufocantă

Se uită printr-un crater de lună

Printr-o oglindă spartă

 

O vijelie cumplită și un țipăt ascuțit

Cineva mă privește de sus

Și ma lasă să mor.

Mai mult...

Între chiștoc și scrumieră

O ceașcă de cafea

stătută pe balcon, înghețată

Băută lângă cuvinte

De aseară strivite

Între chiștoc și scrumieră

 

Privesc la cer murdar

Cu nori repezi de grindină

Și unghiile afundate-n carne

De aseară ascuțite

Intre chiștoc și scrumieră

 

Încerc să scutur ce-a rămas

Să atârn și rufele spălate

Dar când mă uit în spate

Sunt doar haine

îmbibate…

 

Între chiștoc și scrumieră.

Mai mult...

Acasă

Ceață învăluită-n miros de benzină

Se lasă pe haine

se agăță de mine

 

Căni lătrând

se aud în surdină

Parfumul meu pudrat

încă miroase bine.

 

Fecale uscate

pe cizme noi de piele

Gunoi nedus

din postul de Crăciun

 

Am să stau

sa fermentez cu ele…

 

Acasă

Pentru mine.

Mai mult...

Aripi de omidă

Fluturi, mi se arată când pleoapele închid

Fluturi învăluiți într-o formă acceptata

Fără a cunoaște, este insinuat.

Știu ca nu mă vor percepe așa

Rostindu-mi iar și iar mă fac să înțeleg

 

Fluturi acceptați

Fluturi admirați

Fluturi în stomac

Fluturi în creier se zbat,

Fericiți în copac

 

Omizile se ascund

Când după colț mă uit

Văd cum Implor propria-mi conștiință

Să mă transforme Într-o iluzie.

Mutilându-ți  întruchiparea

ajungi să simți superioritate.

 

Reproșuri gravate

în scoarță groasă și bătrână

Pătrund încet

Prin crăpăturile mațelor fragile ale omizilor.

Anii de înfometare se digeră greu

 

Omizi micuțe

Omizi dezarmate

Omizi în stomac

Omizi în creier se zbat,

Niciodată în copac.

Mai mult...

Picată în mirajul broșurii

Aș dori să te întreb

dacă ai zărit ceva

Era poate o fetiță naivă,

mergea gânditoare

Avea o icoană-n mână

Și citea dintr-o broșură.

 

Acesta este un semn ,

Lumina îngerilor tăi

a venit și ți-a șoptit

Pielea ta, aceasta fină,

va fi îngropată-n păcat

De ce oare tu,copilă

Nu respecți ce ți-a fost dat?

 

O fecioară sfântă,

obiectul cu care se mândresc

De ce tu nu vrei sa fii un înger păzitor ceresc?

Gândul tău supus să stea 

Nu cumva să îndrăznești

Datoriile divine să le calci, să le zdrobești.

 

Timpul iar se risipește

Printre stele un ochi vede

carne putrezită care

De pe coaste atârnă

mâncată de viermi de-o lună.

Privirea sa profană se uită fixat la tine

Fragedă , în post când cade

slujba de se ține vineri.

 

Apreciată te simți,

dansezi în fața sclipirii zilelor de apoi

Uitând de amintirea realității sumbre create.

Păcat de ființa ta fragilă

picată în prinzătoarea pusă la cale

Chiar de cei la care

te uitai cândva admirativ,

Plină de speranțe înșelătoare.

 

Prin timpane

înecată cu miere usturătoare

Pe trahee

libertatea ți-ai zbierat-o doar în gând.

 

Muștele roiesc pe cadavrul viu

al sufletului tău

Spart ca un bibelou căzut

din vitrina lor.

De ce crezi ca poți cere o carcasă ideală

Pentru o ființă umană

asfixiata într-o simplă rugăciune?

 

Aș dori să te pot scoate din acest miraj, draga mea

Cat de repede se poate.

Creația unei psihoze

frumos împachetată într-o societate...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Vreme de Bacovia

E toamnă pe străzi, e plumb și e gri,

Pe geamuri se scurge o ploaie măruntă.

Se stinge ușor și această zi

Și sufletul parcă de-amintiri se inundă...

 

O cioară rătăcită pe un arbor dezvelit

Rostește un croncănit monoton și rar,

lar timpul în loc pare că s-a oprit,

Într-un decor ud și murdar.

 

Trec siluete grăbite sub picuri mărunți,

În haine cernite, cu pași de fantomă,

Pe drumu-i pustiu, cu pomi dezgoliți,

Ce-și plâng în tăcere pierduta aromă.

 

E vreme de Bacovia în tot ce privesc,

O melancolie profundă și grea,

Cuvintele par că vor să-mi înghețe,

Să lase să plouă în inima mea.

12 Octombrie 2026

Mai mult...

ARȘIȚA DESPĂRȚIRII

 

O umbră lungă cade peste mine

Lumina caldă s-a prefăcut în scrum,

S-a stins și ultimul ecou cu tine

Pierdut în praful lungului tău drum.

 

Seceră soarele din cerul mut

O urmă de speranță fără noi,

Rămâne doar un dor din ce-a trecut

Și liniștea din patul plin de ploi.

Mai mult...

Rutină//

oare de ce nu

se duce pe pustii mintea

când vede acelaşi lucru

aceeaşi stradă

acelaşi program

aceeaşi stație de metrou la

care trebuie să cobor

apoi la care trebuie să urc

acelaşi fel de mâncare

aceeaşi muncă

acelaşi tot tot tot

în toate toate toate

de ce mai poate

de ce se mulțumeşte cu puținul

care cândva părea infinit

dar vai vai doamne ce finit e

totul şi de ce sunt la sfârşitul cursei

dacă cursa e aceeaşi constantă

obsedantă

de ce nu se întâmplă nimic opus de rutină

de ce e cursă de şobolani

şi de ce încă nu văd nicio cortină

măcar o barieră vă rog

un semn ceva orice

nici soarele nu mai prezintă fascinație

vreau departe

vreau acasă

dar nimic, nici măcar una nu mai e,

nu mai e bună

nicio prefăcătorie că aici e perfect normal

ce actriță ar mai putea

căra replici

când până nici actrița actriță nu mai e.

 

Mai mult...

Privilegii

Al șaselea simț,
una trăncănește despre părul castaniu,
alta pledează că probabil l-am vopsit.

Am crescut între priviri,
între șoapte și stafii.
Oameni
„cognitivi”,
căutând
să reducă cine sunt
la un material de tul fin.

Convorbiri; afirmații
sticloase!
Remarci necurate,
cortexuri vizuale
distorsionate.

„Pare așa matură”
„pentru că [...]”.

De multe ori mi-am dorit
să mă închid
(am și făcut-o),
nu pentru că aș fi fost vreo introvertită.

Citită?
Mai degrabă doar privită.

Am fugit de ale lor
uitături,
probabil ca să nu mă văd singură
...

O privire fugară,
întrezăriri,
ca să nu admit că nu-s milostivi.

Însă ce maladie!
Cuvântul-cheie rămâne
mereu
„pare”.

În fine,
toate trec.
Și uneori „privilegiile” sunt,
mai degrabă,
niște grăunțe de suferință
presărate pe răni
deschise fără voia noastră.

Mai mult...

PUTREDA GUSTARE

Vin negru, rece, de formol,

Într-un potir de plumb desert

Îmi beau infernul si mă iert

Căzut în cel mai adânc gol.

 

O înghititură de pământ

Tăcere arsă-n gâtul sec

Sunt doar o umbră care trec,

Fără destin si fără vânt.

 

Atât. Un gust de fier si scrum.

Si-o liniste de mormânt... acum.

Carnea se desface-n mii de viermi

Sub vinul negru-n care dormi.

 

Mai mult...

Caietul

Se deschide iar caietul
Ce-mi deține existența
Iar mă pierd printre cuvinte
Să-mi mai potolesc latența

 

Și scap pixul dintr-o dată
Se aud patru bătăi
Am mai pierdut încă o noapte
Paginile-s vâlvătăi

 

Și mai trece încă o zi
Plină de un stat complet
Realizarea nu lovește
Că viața nu-i doar caiet

 

Mă așez iar în odaie
Și caietul îl deschid
Scrisul meu e dat să ardă
Orice înseamnă al meu destin.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍