Se uită cineva la mine

Se uita cineva la mine

Se uita o prezenta constantă

Se uita pe o gaura de cheie

Printr-o ușa încuiată

 

După ea mă privește

Cineva în continuu se uită

De când m-am născut ,până acum

Permisiunea mea n-a fost cerută.

 

Încerc să mă ascund

Pedeapsa este dură

Încerc să n-aud

Dar lumea se-adună

 

Se uită cineva la mine

Se uită o prezenta sufocantă

Se uită printr-un crater de lună

Printr-o oglindă spartă

 

O vijelie cumplită și un țipăt ascuțit

Cineva mă privește de sus

Și ma lasă să mor.


Категория: Исповедальные стихи

Все стихи автора: Silvia Gabriela poezii.online Se uită cineva la mine

Дата публикации: 19 ноября

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 18

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Aripi de omidă

Fluturi, mi se arată când pleoapele închid

Fluturi învăluiți într-o formă acceptata

Fără a cunoaște, este insinuat.

Știu ca nu mă vor percepe așa

Rostindu-mi iar și iar mă fac să înțeleg

 

Fluturi acceptați

Fluturi admirați

Fluturi în stomac

Fluturi în creier se zbat,

Fericiți în copac

 

Omizile se ascund

Când după colț mă uit

Văd cum Implor propria-mi conștiință

Să mă transforme Într-o iluzie.

Mutilându-ți  întruchiparea

ajungi să simți superioritate.

 

Reproșuri gravate

în scoarță groasă și bătrână

Pătrund încet

Prin crăpăturile mațelor fragile ale omizilor.

Anii de înfometare se digeră greu

 

Omizi micuțe

Omizi dezarmate

Omizi în stomac

Omizi în creier se zbat,

Niciodată în copac.

Еще ...

Picată în mirajul broșurii

Aș dori să te întreb

dacă ai zărit ceva

Era poate o fetiță naivă,

mergea gânditoare

Avea o icoană-n mână

Și citea dintr-o broșură.

 

Acesta este un semn ,

Lumina îngerilor tăi

a venit și ți-a șoptit

Pielea ta, aceasta fină,

va fi îngropată-n păcat

De ce oare tu,copilă

Nu respecți ce ți-a fost dat?

 

O fecioară sfântă,

obiectul cu care se mândresc

De ce tu nu vrei sa fii un înger păzitor ceresc?

Gândul tău supus să stea 

Nu cumva să îndrăznești

Datoriile divine să le calci, să le zdrobești.

 

Timpul iar se risipește

Printre stele un ochi vede

carne putrezită care

De pe coaste atârnă

mâncată de viermi de-o lună.

Privirea sa profană se uită fixat la tine

Fragedă , în post când cade

slujba de se ține vineri.

 

Apreciată te simți,

dansezi în fața sclipirii zilelor de apoi

Uitând de amintirea realității sumbre create.

Păcat de ființa ta fragilă

picată în prinzătoarea pusă la cale

Chiar de cei la care

te uitai cândva admirativ,

Plină de speranțe înșelătoare.

 

Prin timpane

înecată cu miere usturătoare

Pe trahee

libertatea ți-ai zbierat-o doar în gând.

 

Muștele roiesc pe cadavrul viu

al sufletului tău

Spart ca un bibelou căzut

din vitrina lor.

De ce crezi ca poți cere o carcasă ideală

Pentru o ființă umană

asfixiata într-o simplă rugăciune?

 

Aș dori să te pot scoate din acest miraj, draga mea

Cat de repede se poate.

Creația unei psihoze

frumos împachetată într-o societate...

Еще ...

Între chiștoc și scrumieră

O ceașcă de cafea

stătută pe balcon, înghețată

Băută lângă cuvinte

De aseară strivite

Între chiștoc și scrumieră

 

Privesc la cer murdar

Cu nori repezi de grindină

Și unghiile afundate-n carne

De aseară ascuțite

Intre chiștoc și scrumieră

 

Încerc să scutur ce-a rămas

Să atârn și rufele spălate

Dar când mă uit în spate

Sunt doar haine

îmbibate…

 

Între chiștoc și scrumieră.

Еще ...

Acasă

Ceață învăluită-n miros de benzină

Se lasă pe haine

se agăță de mine

 

Căni lătrând

se aud în surdină

Parfumul meu pudrat

încă miroase bine.

 

Fecale uscate

pe cizme noi de piele

Gunoi nedus

din postul de Crăciun

 

Am să stau

sa fermentez cu ele…

 

Acasă

Pentru mine.

Еще ...

Vânat

Am buze degerate

De la viscol rece , de iarnă

Sunt Înțepenită ca o căprioară

Când aude păsări împușcate

 

In vas fragil de porțelan

Îi pun vânatul din pădure

Când dau sa plec a mia oară

afundă colții și mai tare

 

O data stă și da din coadă

Îmi linge mâinile crăpate

Dar când în pat se pune seara

Miros pe bot praful de pușcă

 

Am rupt bucăți din mine

Și tot nu-i mulțumit

Iar câinii legănați pe mătase fină

Sunt greu de hrănit...

Еще ...

Dezintegrare

Față de porțelan

Sparta în colțul gurii.

Parfum de liliac

Acoperă miros de decedat.

Buze roz catifelate

Gingii galbene uscate.

 

Vorbe dulci și promisiuni

Freamătă în descompunere.

Gânduri amare săgeată

Speranță furată.

Marionetă perfectă.

Sfoară defectă.

Еще ...

Стихи из этой категории

sunt un om

Sunt un om al străzii,

nu am casă.

nu aparțin nimănui

dar trăiesc sub același cer ca toți ceilalți.

 

sunt un om al străzii

caut în gunoaie ceva frumos

miasmă cu gust de portocale.

 

un fir roșu, subțire

ce leagă pământul de nori

și după mai departe, de stele

lună, soare, flori,

oameni.

unde este firul meu roșu?

 

nu am loc să stau jos

nu sunt destule scaune libere.

sunt un om al străzii efemer

pe lângă detalii și descrieri –

chipuri cărora le vei duce lipsa.

 

dar eu voi fi mereu efemer

pe o stradă fără nume.

 
 
Еще ...

✨ Poeme din suflet pentru suflete

Te-ai întrebat cum te vezi prin ochii celorlalți?

Unii te vor face să te micșorezi ca să te placă

alții te vor considera un soare care le luminează pașii

Își urăsc propriul haos și vin la tine înapoi să te tragă..


---------------------------------------

Lasă-i să-ți ducă dorul nemărginit și pierdute căile,

Printre ale tale vene sper să nu mai ții totul închis nespus,

Cu câtă naivitate uităm pentru tot ceea ce trăim,

alegând să aibă dreptate mereu fără să-ți vadă rănile,

care mai au cuvinte de spus,

fără să ne dăm seama ne distanțăm de oamenii care credeam că-i iubim…


------------------------------------------

Nu știm cine suntem fără ei,

Crezând că nu ne vor părăsi

Pe retină rămânând iubirile vechi,

Speranțele înotând pe mal sperând că ne-or găsi.


-------------------------------

La final, cu toți avem propriul întuneric,

Majoritatea nu vor putea vorbi pe ritmul inimii tale

Printre care și stelele poate și dumnezeu ne știu rănile ascunse,

Făcând față unei definiții false despre tine, știind că te cunoști mai bine

precum se cunosc pe ei înșiși...




 

Еще ...

Teama

Tot mă uit 'mprejur,
Și nu îmi dau seama,
Pe cuvânt, mă jur,
De ce am eu teama.

 

Teama de-acest mare,
Dușman și prieten,
Îl cheamă iubire
Pe acest netrebnic.

 

Toată lumea-l vrea,
Fără realizare
Că-n privirea sa,
Are doar teroare.

 

Așa că teama mea
Poate se explică,
Și dragostea ea
La mine nu pică.

 

Poate-am înțeles greșit,
Sau poate că nu,
Sentimentul smintit
Ce-ți schimbă sufletul.

 

Pân' la înțelegere,
Se pare că rămân
Într-o izolare,
Unde sunt stăpân.

Еще ...

Privilegii

Al șaselea simț,
una trăncănește despre părul castaniu,
alta pledează că probabil l-am vopsit.

Am crescut între priviri,
între șoapte și stafii.
Oameni
„cognitivi”,
căutând
să reducă cine sunt
la un material de tul fin.

Convorbiri; afirmații
sticloase!
Remarci necurate,
cortexuri vizuale
distorsionate.

„Pare așa matură”
„pentru că [...]”.

De multe ori mi-am dorit
să mă închid
(am și făcut-o),
nu pentru că aș fi fost vreo introvertită.

Citită?
Mai degrabă doar privită.

Am fugit de ale lor
uitături,
probabil ca să nu mă văd singură
...

O privire fugară,
întrezăriri,
ca să nu admit că nu-s milostivi.

Însă ce maladie!
Cuvântul-cheie rămâne
mereu
„pare”.

În fine,
toate trec.
Și uneori „privilegiile” sunt,
mai degrabă,
niște grăunțe de suferință
presărate pe răni
deschise fără voia noastră.

Еще ...

Insomnii in pahar

Off...De ce se lasă seara? Nu vreau, nu vreau să vină

Cu ea, parcă deodată și inima-mi suspină

De gânduri și regrete, sunt prinsă-n insomnii,

Mă jur că n-am speranțe, dar...vinul lui de-ar fi...

 

Să-i simt din nou esența, ar ajunge doar o dată,

Gura mea de licoarea-i dulce să fie sărutată,

Îmi fac numai iluzii, de dor am luat-o razna,

Si torn gândul in pahar să-mi tratez eu rana.

 

Mi-e tulburată mintea, tânjind după un gram,

Din vinul drag ce odinioară îl beam,

În noaptea grea, când tăcerea sună nedrept,

Doar gustul vinului ar stinge, dorul ce bate-n piept.

 

Еще ...

VENINUL DIN VERDE

 

Sub cerul greu, un giulgiu de cenușă,

Coboară ploaia, rece și tăcută,

Ea bate-n geam ca o străină ușă

Și curmă viața-n seva ei brută.

 

Iar verdele ce arde-n mii de suliți,

Sub apa crudă pare-un rug stins,

Prin parcuri goale și prin negre uliți,

E doar un vis de mlaștină cuprins.

 

Cerul se crapă-n răni de purpură rece,

Un soare bolnav apune între spini,

Lumina, ca sângele, lent se mai trece

Prin trupul de gheață al albei grădini.

 

Pământul e mut sub crusta de sticlă,

Izvorul e-un ochi închis sub polei,

Iar primăvara, o umbră firavă și mică,

Se pierde în noaptea cu gust de clei.

 

Pe bolta neagră, un craniu de argint

Rânjește palid peste câmpul sublim 

Lumina lui e-un giulgiu de alint

Ce poartă pașii spre-un ultim festin.

 

Sub maiul crud, lucind ca un mormânt,

Petale albe par fluturi risipiți,

Nu mai e floare, nici urmă de vânt,

Ci doar scheleți de arbori, împietriți.

 

Din neguri vinete se nasc zorii grei,

O lumină bolnavă pe lume s-a scurs,

Iar roua ce tremură-n ochii mei

E veninul ce-n venele serii a curs.

 

Pe frunza ce moare în verdele crud,

Otrava sclipește în picuri de fier,

Tot maiul e-un strigăt pierdut și surd

Sub tălpile reci ale unui alt cer.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍