1  

Ora trei de noapte

Este ora trei noaptea

și geamul meu îmi arată un portret

pictat de mine.

Nu-mi amintesc de el

și nu vreau.

Izvorul nopții domină

în viziunea mea șubredă

și plictisită,

nimeni nu se scaldă în el,

doar Luna și eu,

imaginar.

 

Somnul nu-mi este dulce

de când l-am pierdut

din vedere.

Îl vreau înapoi, dar nu vine,

și este ora trei noaptea,

când spiritele dorm

cu un somn liniștit și pașnic

sub glie.


Категория: Грустные стихи

Все стихи автора: Sergiu P. Cassian poezii.online Ora trei de noapte

Дата публикации: 18 ноября

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 27

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Metafora

Sunete sunt ambigue

din pricina metaforei

care sfințește

lucrurile obscure

cu atragerea ei

și senzualitatea.

 

Unde este metafora mea?

Vreau s-o caut, dar nu știu unde.

Pe urmă, am găsit-o,

ea este pretutindeni.

 

Cuvântul este metaforic,

cartea este metaforică

și eu sunt metaforic.

 

Totul este metaforic

ca și sunete ambigue.

 

Metafora mea

eu te iubesc.

Еще ...

Prietenul suav

Prietenii îl așteaptă pe un prieten,

să-l atingă și să-l întrebe:

de ce ești atât de suav,

iar noi nu?

 

Prietenul nu răspunde, ci povestește,

în limba lui,

finețea vieții

și momeala morții.

 

Ei se uitau în ochii lui

și văd plumb

contopit cu lotus,

lotus fermecător,

lotus ademenitor.

 

În stomacul lor respiră

alcool și gaz,

dorind să-l infecteze

cu virusul.

 

Prietenul nu-i orb,

are ochii deschiși

de când s-a născut

a doua oară.

 

Se cuprindea cu toți,

pentru ultima dată.

Prietenii au plecat

și el a rămas singur

și suav,

suav,

suav…

Еще ...

Totul într-o mână

Îți deschid ușa mea,

ca să intri-n pragul meu

plin de plante și copaci ca martori

să vadă nunta noastră,

și noi vom fi martori.

 

dar ce aud de la tine:

eu vreau altceva!

 

Dragă, nici pe Troia n-ai vrut-o,

căci este plină de ahei desfrânați

ca Ahile Peleianul,

n-ai vrut nici pe Olympus,

muntele ce atinge culmea lumii,

și zeii sub dominația mea.

Ce dorești de la mine, femeie?

Ce? Eu ți-oi da!

 

Tu mi-ai zis:

eu vreau totul!

eu vreau și Troia, și Olympus,

și nunta noastră.

De ce nu pot să iau totul într-o mână?

 

Iubita, tu nu poți să iei toate mâinile

într-o mână mică

și nu-i posibil să iei totul,

că totul este distins,

unul de altul.

Chiar și cuvinte, pe care le știm,

nu le rostim pe toate, căci este imposibil.

 

I-am spus femeii un paradox neclar

și ea a dispărut

ca un colb de pe pod.

 

De ce nu se poate de luat totul?

este imposibil.

 

dar ce este posibil în viața asta

temporară și lâncezită?

 

nimeni nu știe,

nici eu, nici alt eu.

Еще ...

Unirea

Priviți la tricolorul veșnic și slăvit

De strămoșii care au luptat pentru el.

Și neamul trebuie să fie mărit

De la Nistru pân' la Tisa - cel românesc.

 

Chișinău, Bălți, Cahul, Briceni și Soroca

Așteaptă învierea veacului de aur,

Când formam un cerc lucios, dansând hora,

Fără invidie, ceartă și masacru.

 

Cei care au îmbogățit neamul nostru

Cu victorii merită respect și închin.

La fel ca și noi, dragi români, avem rolul

Să biruim în lupta noastră cea de vis.

 

Când va veni timpul, voi ajunge în deal

Și voi striga: Trăiască și înflorească -

Moldova lui Bogdan și Ștefan, Ardeal

Și țara unică - Țara Românească!

Еще ...

Ce vei face dacă Soarele va muri?

Ce vei face dacă Soarele va muri?

Dacă fericire se va transcende

într-o mâhnire perpetuă,

cum vei trăi?

Ce vei face dacă Soarele va muri?

Soarele, care lucește lumina

aducând jucării și balsamuri

pentru copii și pentru maturi,

piere jalnic…

Ce vei face dacă Soarele va muri?

Negura se va întinde

și nu va mai scula niciodată.

 

Iar tu, având imaginea ideală

în iad,

ce vei face dacă Soarele va muri?

Еще ...

Adevărul sau minciuna

Aproape toată viața mea mă întreb: cum să recunosc pe un adevăr sau pe o minciună? Răspunsul nu este simplu, mai bine zis foarte complicat. Ei sunt gemeni, aceeași față, aceeași statură etc. Ca să le distingi, trebuie multă vreme, poate un an sau doi, nu știu. Sau poate niciodată nu va fi clar, căci tot pare să fie adevărul sau minciuna. Camuflat și plin de fățărnicie.

Fiecare om are mentalitatea lui, nu poți să intri în mintea lui și să vezi imagini schițate de dânsul. În același timp, sufletul este un anonim care își arată fața numai într-un timp potrivit și un loc potrivit. Și este imposibil de prezis ce va spune omul, că nu noi introducem cuvinte în rațiunea lui, ci el își alcătuiește fraze, oricum ar fi frumoase, ispititoare, adevărate sau false. Rog de atras atenția asupra ultimelor două termene, fiindcă despre acestea voi vorbi.

Deci, cum este diferențiat adevărul față de minciuna? Mă strădui să fiu perspicace. Când cineva spune ceea ce a fost și este, oricât ar fi dramatic sau tragic acest cuvânt, și se începe un tunet tumultuos, încât toată populația tresare de frica și de nedumerirea văzând fulgerul alb și cu foc, atunci asta este adevărul. Sunt posibile victime, dar cum poate exista adevărul fără sacrificiul omului? El poate fi scuipat, lovit, gonit de toți și, evident, să rămână solitar pe viață, ca un pustnic care a părăsit familia sa plină de sânge și întunecime. Și acest pustnic nu a dorit să-și umple inima cu lacrimi și răstriște, ci cu dragostea și lumina.

Iată aici apare un balsam pentru suflet, un drog care pictează raiul pentru fiecare, cum ar fi sirenele ale căror cântecele îi fac pe oamenii să-și piardă mințile și să-și caute moartea. Minciuna. Ea este dulce, îmbălsămată, bogată cu iubirea etc. Numai că efectul este vremelnic, creând o impresie paradoxală. Pentru a nu-și pierde existența, identitatea și sensul din cauza unui fapt veridic, dar trist și dureros, omul își ascunde trecutul și îl născocește așa cum trebuie să fie. Societatea îl va primi cu mâncare, băutură și bogăție enorma, însă, când va trece jumătate de veac și acest iad va fi divulgat, el iarăși se va întoarce în acest ciclu, numai că este mai intens, mai dârz și mai sever.

Deznodământul este același ca și al adevărului. De ce așa?

Еще ...

Стихи из этой категории

дьявольские глаза

Я открыла глаза и вошёл мой страх,

Он живёт во мне, как холодный прах.

С ним молчу, с ним дышу, с ним иду в тишине,

Он невидимый страж в моей глубине.

 

Страх один, но огромен, как чёрная ночь,

С дьявольским взглядом, что гонит прочь.

Рядом ли он или где-то вдали,

След его тянется тенью земли.

 

Он не исчезнет, лишь стихнет на миг,

Спрячется в сон, как беззвучный крик.

И во сне, и в яви опасен, жесток,

Как ядовитый, незримый поток.

 

Я ищу безопасность в чужих берегах,

В людях, в дорогах, в далёких странах.

Но умрёт этот страх лишь тогда,

Когда закроются дьявольские глаза.

Еще ...

Nu aveţi

Nu aveţi încredere în mine, Căci sunt un sărman invalid? Fără de principii şi opinii, Ca un mucenic zidit într-un zid. Dar sunt mulţi aşa ca mine Fără trecut, prezent şi viitor, Şi ştiţi aceasta atât de bine, Voi regi fără de popor! poezie de Vladimir Potlog

Еще ...

Început și sfârșit !

A fost odată, ca nici-o dată, într-o poveste,

Un popor muncitor, dar nu mai este,

Străvechii Daci, își construiau case din lut,

Din ogoare culegeau, hrană modestă dar au putut.

 

Boul, calul, plugul și țăranul truditor,

Au binecuvântat pustiuri în ogor roditor,

Năvălitorii când au venit la stupii cu miere,

Au fost goniți, bătuți și au pierit.

 

Munca, avea rol mare în comunitate,

Ritualul ei măsurat după tradiții și soare,

Strictul necesar și-l agonisea fiecare,

Conștient că traiul pe pământ nu-i o eternitare.

 

Stadiul aceste cred că era așa zisa fericire,

Sufletul simplului om era plin de iubire,

Bogat nu era nimeni, era natura bogată

Nu se descoperise, acea faimoasă -roată-.

 

A fost odată un BABILON cu farisei,

Au crezut că sunt cei mai cei.....

Acum au apărut alții mai nebuni ca ei,

Nișe rebuturi, nu au rațiune, distrug Țerra,

Ni se sfârșește ERA ?

                                                         

Еще ...

fara nume

Mereu aceeași Renunțare o tot simt
Si-ncremenit mă ține, fără de putință 
Nu știu ce văd, nu știu alt chin
Când nu contează nici de-i neființă 

Mereu Revine cu un nesfârșit venin
In gât, si-n piept, și-n ochii uzi
Si ce spurcat mă simt în râsul fin
Al judecății voastre, ca de surzi

Chiar ce mirați mă mai studiați la-ncheieturi
Și ce dispreț și ce spurcate semne
Imi arătati de parcă a-ți știi cumva
Cum sufletul se sparge ca de lemne

Mereu aceeași Renunțare o tot simt 
Și nu știu cât s-o mai amân
De ce-i Păcat dacă e chin?
De ce ar trebui să mai rămân?

Еще ...

Absent

Te uiti la mine si nu mă mai vezi,

Esti doar o umbră ce stă la masă

Din tot ce-am fost si tot ce crezi,

A mai rămas o goală casă.

 

 

Vorbesc cu ziduri si cu tăceri

Răspunsul tău e doar o privire,

Un simplu astăzi" lipsit de ieri",

O rece si lentă despărtire.

 

Еще ...

Pana vine dimineata

Până vine dimineața

 

Până vine dimineața,

stau, privesc în gol și mă rog

să ies din sumbrul meu răcoritor.

 

Aștept ore să găsesc acea notificare

pe care o aștept de zile.

Și n-o găsesc.

 

Privesc ceasul,

iar orele trec greu,

de la zi la zi,

întrebându-mă

ce fac oare greșit.

 

Stau.

Doar stau.

Nimeni nu mă strigă

să ies din al meu sumbru.

 

Privesc pe fereastră.

Doar de la fereastră văd lumina pe chipul meu.

În rest, corpul meu e împrejmuit de întuneric.

 

Încerc să mențin acea luminiță

care încă îmi luminează sumbrul,

dar în zadar...

Parcă într-o zi

nu va mai exista.

 

Moare în tăcere

glasul inimii mele.

 

Strâng din dinți cât mai pot

și aștept sfârșitul lunii,

un alt apus al zădărniciei.

 

Pereții mă cunosc

și îi simt atât de aproape de mine.

Doar ei mă privesc în întuneric

și mă ascultă

fără să-mi dea răspunsuri.

 

Umbra mea îmi ține loc de om,

iar liniștea îmi șoptește numele,

ca și cum ar fi singura

care încă își amintește de mine.

 

Tavanul îmi numără nopțile,

iar eu îi număr crăpăturile,

căutând un răspuns

într-un loc în care n-a fost niciodată.

 

Privesc în gol.

 

Cât să mai privesc?

Unde să mai privesc?

Fiecare colț e privit în amănunt.

 

Până vine dimineața...

 

Seara e doar un coșmar

al unei vieți mărețe.

 

Aștept să aud

glasul inimii mele,

dar e atât de rece și întuneric,

încât nu pot lumina totul

cu un zâmbet fals.

 

Până vine dimineața,

personalitatea mea e reală,

gândirea depresiei

îmi vorbește fără oprire.

 

Când închid ochii,

întunericul nu se schimbă.

Doar își mută locul

din cameră în suflet.

 

Și tot aștept...

Poate nu dimineața,

ci ziua în care

voi putea privi în gol

fără să mă privesc pe mine.

 

După ce vine dimineața,

începe din nou actoria,

ascunsă în zâmbetul meu,

pe linia fină a ridurilor

din colțul gurii.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍