Căsnicia-i o capcană !

De unde știe neaua ca-i vremea 

Să se astearnă , pe ramuri și la tâmple

Și c-o să fie iarnă ?

De ce norul pânge în ploaie ?

De ce floarea trece în fruct ?

De ce umbra în noapte piere ?

De ce acești ochi zânbesc tristi ?

De ce iubitul meu ,pe al vieții drum

Clipa netrăită s-a prefăcut în scrum .

Ce cătușe ne mai despart , 

Și cât sunt de grele ?

Te-ai  dus iubirea mea departe,

Luându-mi  inima zălog

Pe unde oare te port pașii,

Și spre  ce clipă ....de noroc?

Te văd pe întinderi  mari de apă 

Trăind din amintiri și vise,

Doarr valurile îți sunt aproape

Și toate gândurile ucise....

Aproape sunt și eu mereu

Te urmăresc pe-al hărții drum

Mă rog la bunul Dumnezeu 

Și-ți  sărut ochii din album.     

           Dragul meu ,azi este ziua ta de naștere .

Nu sunt tristă,trăiesc bucuria acelor zile ,încărcate 

de voie bună ,de veselie ,de muzică bună ,de dans ,

când îți primeai prietenii, musafirii cu căldură să 

sărbătorim împreună ,dorința de viață .

          Mă întorc  în trecut ,te văd cu mânicile 

suflecate ,când la cuptor ,când la gratar ca totul să 

fie biune .Îți plăcea cafeaua ,doar cea făcută de tine .

         Îmi este tare dor ,de acel om .Iată ,cu ce 

amintiri  îmi petrec eu azi  ziua ta la cei 16 ani de 

când ai plecat de lângă  noi .

               Odihnă  veșnică ,dragul meu !

Bolnav e pământul...

Și lumea de acum e bolnavă..

Suntem îngroziți,timpul ne aleargă

Spre marginea lumii deșarte.

Ne fură iubirea de semeni

Ne fură simțirea și mila

Iubirea de vatră.

Descătușate-s urgiile toate 

Și flutură flamuri de moarte 

Peste evul acesta bolnav.

Miai dă-ne Doamne o oază.

S-a descătușat iarna

Din lacăte cu multe chei .

Vine zăpada ,

Mătură lunci ,

Ucide  frunze ,

Le calcă în picioare ,

Îngheță  ape ,

Ucide izvoare ,

Lacrimi  de floare ,

Anină în crengi ,

Strânge  cu trena-i

Frnzele  moarte .

Ucide  și sufletul  meu!...

     Raza  soarelui ucide 

Când pe creștet se răsfrânge,

O umbrelă ar fi salvarea 

De săgeata care frige.

Pe câmpii și prin livezi 

La amează e pustiu

Toți și toate se ascund

Doar pe cer soarele-i viu !

Cu cât înaintăm în vârstă, știm că ajungem la capăt

Sântem încă bine ancorați în viață, am muncit adunat 

cele necesare traiului. O plecare fără întoarcere, dar unde?

Și dureroasă asistent la degradarea fizică că nu te poți 

recunoaște,ce ai fost și ce-ai ajuns nu poți trăi fără ajutor 

îți chinui familia care duce această povară.

    Câte minuni a înventat omul, nu poate face nimic 

ca această trecere să fie mai ușoară?

    Tristețe, tu, ca o ibovnică nebună,
    M-ai cucerit ușor, cu vorba-ți dulce,
    Stârnind în mine, amarnică furtună:
    Pe tâmpla mea, umbra să-ți culce...
    
    Te-am așteptat, cu nerăbdare, să pleci,
    Dar totuși ai rămas, deși nu te-aș fi vrut,
    Risipindu-mi și mai mult clipele seci:
    De pe buze, otravă, ți-am cules prin sărut...
    
    Tristețe, nu vezi că sufăr fără vreo vină,
    Că tânjesc, cu aripile frânte, să zbor,
    Din noroi, nufărul să crească înspre lumină:
    Doar tu "mă ajuți" spre pământ să cobor...
    
    Eu te-am simțit aproape-n fiecare an,
    Umbrindu-mi și cea mai mică bucurie,
    Și mult prea multe lacrimi au curs în van:
    C-au înflorit în sânge, cerneala pe hârtie...
    
    Tristețe, acum îți spun, pentru ultima dată,
    Pleacă! și-n urma ta, să-nchizi ușa cu bine,
    Eu vreau să fiu din nou cu fruntea curată:
    Eliberat, senin, frumos, trăi-voi fără tine…

E târziu, și moartea ne privește calm

Cum ne sărutăm peste întrebări goale,

Iubirea noastră e un vechi psalm

Scris pe pielea unor timpuri moarte.

Ți-am pus pe umeri frica mea de vid,

Să nu mă înghită când te pierd,

Tu mi-ai fost adevărul lucid

Care mă ucide blând când îl cred.

Iubirea e un gând ce-și sângerează sensul,

Un sicriu în care dorm două conștiințe,

E dorința de a-ți deveni universul

Și groaza de a-ți deveni dependență.

E târziu, și suntem vii doar din greșeală,

Ca o rugăciune care nu mai știe cui se spune,

E târziu... și sângele meu incă te rostește,

Ca pe o lege scrisă-n blestem și vină,

Nu aveţi încredere în mine, Căci sunt un sărman invalid? Fără de principii şi opinii, Ca un mucenic zidit într-un zid. Dar sunt mulţi aşa ca mine Fără trecut, prezent şi viitor, Şi ştiţi aceasta atât de bine, Voi regi fără de popor! poezie de Vladimir Potlog

Îmi pare rău,și-o spun cu jale,

Mai vede cineva o cale

Să fie în țară cum a fost?

E ipocrit, ori prost.

Când țara e datoare și furată

Hultanii din U.E. ÎȘI ASCUT GHEARELE

Să mai înhațe din România câte-o bucată

Pentru interese, se bat ca fiarele.

Cine vă mai crede? La ce ajută minciuna?

U. E. a fost și este o mascaradă,

La furat s-au împins ca la paradă

Europa cea elegantă va ajunge din regină o ruină.

Acest declin nu poate fi oprit,

Cred că așa i-a fost sortit

A fost stăpânul lumii vreme lungă

Va veni o vreme, cănd să plângă.

Cine va fi următorul stăpân ?

Când sufletul îi greu

Și inima prea bate

Pierdut e visul tău

În conștiință poate.

Instinctul nu-ți dă pace

Și vrea să te domine

În noaptea minții tale

Nu prea e loc de tine.

Exiști cu disperarea

Si te confrunți cu ea

În negură cărarea

Își pierde calea sa.

  Tu cauți licărirea 

Prin negru cel ascuns

Ți-e frică de pieirea 

Egoului tău stins.

Tunelul nopții tale

Se duce sub pământ

Coșmarul nu dispare

Și vezi stafii mergând.

Mormântul minții tale

Ascuns e și de tine

Pe cer e căutarea

Dar luna nu mai vine.

O stea e totuși parcă 

Ce licăre abia

Speranța te încearcă

Începi cred a visa.