rece
El e rece, e atit de rece,
Buzele ii sint asa-nghetate.
Chiar si vremea rea repede trece,
Ins-a lui mereu cu viscol bate.
Poate sint de-acum doar o straina,
Poate c-au inchis deja caldura -
Dar cu el mereu capat angina
Si nu-mi pot scadea temperatura.
Oamenii au nevoie de iubire,
Ca sa se-ncalzeasca, cind e gerul,
Dar inima lui, fara-ndoire,
E mai rece decit frigiderul.
De la el iau bronsite acute -
Focul nostru n-are cum s-apara,
Iar atunci, cind o sa ma sarute,
Voi muri de tusa pulmonara.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: papadia
Data postării: 13 martie 2015
Vizualizări: 1807
Poezii din aceiaşi categorie
Dor de flacără
Lumânarea neatinsă stă pitită,
Neobișnuit de liniștită.
Așteaptă să fie văzută,
Neobservată, ea se preface tăcută.
Neavând chibrite sau brichetă,
Mă apropiu de ea foarte discretă.
Întunericul pătrunde subtil în odaie,
Încet-încet aud stropii vestind o ploaie.
Lumânarea așteptând nerăbdătoare,
Să aibă un folos în lumea asta oare?
O privesc fără interes,
Situația dintre noi nefăcând un progres.
Iubirea mea arzătoare,
O ajută să se aprindă cu o anumită răcoare.
Timide ne apropiem una de alta,
Descoperind ce ascunde fapta.
Dragostea oarbă m-a făcut.
Flacăra încălzindu-mă m-am prefăcut
Într-o lacrimă de ceara,
O vai, iubire amară.
Ce s-a întâmplat cu noi?
Flacăra se stinge, nu mai putem da înapoi.
Te-am iubit cu adevărat,
Mă doare că încă o fac.
Chiar dacă ai rămas cu nimic,
Alături de tine rămân ca un alcoolic.
Mi-ai arătat ce înseamnă iubirea,
Acum vei vedea cum se simte nemurirea.
Ești ca o toamnă...
Ți-s coapte buzele și roșii,
Ca merele ce-au dat în pârg,
La geam îți cântă ticăloșii,
Balade triste de prin târg.
Cu grație scoți limba printre ele,
Și-o treci suav peste roșeață,
Cu ochii mari ca două stele,
Împrăștii peste tot dulceață.
Cad trubadurii ca loviți de coasă,
Misterul tău nu-l înțeleg,
Ești ca o toamnă de frumoasă,
Și-abia aștept să te culeg.
Colaps
Păcat, e că trebuie în fiecare zi să suport durerile sufletești
Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu
Și nu pot obține, suficientă apă limpede din izvoarele împărătești
Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra apusului de soare care mă încălzea mereu
Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente
Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare
Te văd în fiecare noapte, prin visuri dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente
Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare
Glasul tău liniștit și atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată
Tu trezești prin prezența ta, cele mai plăcute amintiri a zilelor trecute
Când dorința dragostei mele, a fost ieșită din propria limită destinată
Dorul și dragul, față de tine îmi înlocuiau orice delicatesă și băuturi plăcute
Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului
Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare
Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului
Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea blestemată și uimitoare
Scrâșnitul oaselor, îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite
Durerea rece și ascuțită, îmi străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal
Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite
Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și voi termină aceast spectacol cu un chip și glas liniștit total.
Muritor
un drum lung eu te-am căutat,
și am sperat că n-am uitat,
să îți aduc în dar,
scrisorile promise de un veac.
visezi cu ochii mari spre lună
iar eu mă las purtat de vină
căci tu nu cânți și pari neutră
dar când mă atingi, te ard pe mână
spune-mi cum e să ai corpul rece?
cel oferit de nopți pierdute
doar prezentat lunii bătrâne
cum poți visa chiar și acum
cât timp ei cred că nu ești om
iar tu nu crezi că-s visător.
Neliniște
Vuetul tulbure și apa rece
A unui râu ce grabnic trece,
Răscolind nisipu-n vaduri
Zgomotos este ca niște valuri.
Se izbesc de malul de piatră
Ca a unei mări pastel albastră.
Hai ridică-te-n picioare
Viața mea nesclipitoare!
Râul susură, se tânguiește,
Plânge și se tot amărește,
Că vântu-n pădure nu se potolește
Ca și când natura jelește.
Luminișul din ochii naturii
Ca și un talent al picturii,
Îmi descoperă în suflet
Dorința s-alin acel vuet.
Am iubit o mască
Am iubit o mască... ce frumos mințea,
Un surâs de ceară, ochi fără durere,
Dar în nopți tăcute, când tăcea și ea,
Ascundeam sub pernă lacrimile mele.
Am iubit o mască... i-am făcut altar,
Aprinzând în gânduri lumânări de vis,
Însă ceara scursă, devenea coșmar,
Iar lumina noastră se scurgea-n abis.
Am iubit o mască... i-am jurat să fiu,
Umbra ei de noapte, pasul ei de gheață,
Chiar de-aveam sub pleoape cerul cel pustiu,
Răsăream nostalgic ca o dimineață.
Am iubit o mască... o iubesc și-acum,
Am lăsat în spate tot ce n-am aflat,
Amăgiri și lacrimi, le-am făcut parfum,
Și-am iubit orbește, până m-am uscat.
Am iubit o mască... și-i vorbeam mereu,
Ca și cum din taină mi-ar fi fost făcută,
O credeam icoana sufletului meu,
Și-o slăvea întruna inima-mi cernută.
Am iubit o mască... poate n-a fost ea,
Poate-am plămădit-o din nevoi ascunse,
Chiar iubirea-n sine, poartă masca sa,
Ca o primăvară fără flori și frunze.
Dor de flacără
Lumânarea neatinsă stă pitită,
Neobișnuit de liniștită.
Așteaptă să fie văzută,
Neobservată, ea se preface tăcută.
Neavând chibrite sau brichetă,
Mă apropiu de ea foarte discretă.
Întunericul pătrunde subtil în odaie,
Încet-încet aud stropii vestind o ploaie.
Lumânarea așteptând nerăbdătoare,
Să aibă un folos în lumea asta oare?
O privesc fără interes,
Situația dintre noi nefăcând un progres.
Iubirea mea arzătoare,
O ajută să se aprindă cu o anumită răcoare.
Timide ne apropiem una de alta,
Descoperind ce ascunde fapta.
Dragostea oarbă m-a făcut.
Flacăra încălzindu-mă m-am prefăcut
Într-o lacrimă de ceara,
O vai, iubire amară.
Ce s-a întâmplat cu noi?
Flacăra se stinge, nu mai putem da înapoi.
Te-am iubit cu adevărat,
Mă doare că încă o fac.
Chiar dacă ai rămas cu nimic,
Alături de tine rămân ca un alcoolic.
Mi-ai arătat ce înseamnă iubirea,
Acum vei vedea cum se simte nemurirea.
Ești ca o toamnă...
Ți-s coapte buzele și roșii,
Ca merele ce-au dat în pârg,
La geam îți cântă ticăloșii,
Balade triste de prin târg.
Cu grație scoți limba printre ele,
Și-o treci suav peste roșeață,
Cu ochii mari ca două stele,
Împrăștii peste tot dulceață.
Cad trubadurii ca loviți de coasă,
Misterul tău nu-l înțeleg,
Ești ca o toamnă de frumoasă,
Și-abia aștept să te culeg.
Colaps
Păcat, e că trebuie în fiecare zi să suport durerile sufletești
Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu
Și nu pot obține, suficientă apă limpede din izvoarele împărătești
Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra apusului de soare care mă încălzea mereu
Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente
Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare
Te văd în fiecare noapte, prin visuri dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente
Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare
Glasul tău liniștit și atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată
Tu trezești prin prezența ta, cele mai plăcute amintiri a zilelor trecute
Când dorința dragostei mele, a fost ieșită din propria limită destinată
Dorul și dragul, față de tine îmi înlocuiau orice delicatesă și băuturi plăcute
Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului
Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare
Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului
Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea blestemată și uimitoare
Scrâșnitul oaselor, îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite
Durerea rece și ascuțită, îmi străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal
Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite
Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și voi termină aceast spectacol cu un chip și glas liniștit total.
Muritor
un drum lung eu te-am căutat,
și am sperat că n-am uitat,
să îți aduc în dar,
scrisorile promise de un veac.
visezi cu ochii mari spre lună
iar eu mă las purtat de vină
căci tu nu cânți și pari neutră
dar când mă atingi, te ard pe mână
spune-mi cum e să ai corpul rece?
cel oferit de nopți pierdute
doar prezentat lunii bătrâne
cum poți visa chiar și acum
cât timp ei cred că nu ești om
iar tu nu crezi că-s visător.
Neliniște
Vuetul tulbure și apa rece
A unui râu ce grabnic trece,
Răscolind nisipu-n vaduri
Zgomotos este ca niște valuri.
Se izbesc de malul de piatră
Ca a unei mări pastel albastră.
Hai ridică-te-n picioare
Viața mea nesclipitoare!
Râul susură, se tânguiește,
Plânge și se tot amărește,
Că vântu-n pădure nu se potolește
Ca și când natura jelește.
Luminișul din ochii naturii
Ca și un talent al picturii,
Îmi descoperă în suflet
Dorința s-alin acel vuet.
Am iubit o mască
Am iubit o mască... ce frumos mințea,
Un surâs de ceară, ochi fără durere,
Dar în nopți tăcute, când tăcea și ea,
Ascundeam sub pernă lacrimile mele.
Am iubit o mască... i-am făcut altar,
Aprinzând în gânduri lumânări de vis,
Însă ceara scursă, devenea coșmar,
Iar lumina noastră se scurgea-n abis.
Am iubit o mască... i-am jurat să fiu,
Umbra ei de noapte, pasul ei de gheață,
Chiar de-aveam sub pleoape cerul cel pustiu,
Răsăream nostalgic ca o dimineață.
Am iubit o mască... o iubesc și-acum,
Am lăsat în spate tot ce n-am aflat,
Amăgiri și lacrimi, le-am făcut parfum,
Și-am iubit orbește, până m-am uscat.
Am iubit o mască... și-i vorbeam mereu,
Ca și cum din taină mi-ar fi fost făcută,
O credeam icoana sufletului meu,
Și-o slăvea întruna inima-mi cernută.
Am iubit o mască... poate n-a fost ea,
Poate-am plămădit-o din nevoi ascunse,
Chiar iubirea-n sine, poartă masca sa,
Ca o primăvară fără flori și frunze.
Alte poezii ale autorului
fara tine
eu fara tine nu am nici patrie si nici macar nume,
nu am casa, un pat propriu si nici pamint sub picioare.
am incercat si n-am putut sa indragesc o-ntreaga lume,
dar, sa ma-ndragostesc in tine, am fost in stare.
ultima oara
Cind noi ne-am despartit pentru ultima data,
Era a suta zecea si ULTIMA - asta precis.
Undeva, pe Arbat, in noaptea intunecata
Un felinar de tristele s-a stins.
Ne-am parasit unul pe altul fara-ndoire,
Teatral trintind usa, fara a privi inapoi,
Tot la fel cum cindva ne-am jurat din iubire,
Sa-ntilnim batrinetea in doi.
Tot la fel cum cindva ne trezeam dimineata
Impreuna, iubindu-ne cu-adevarat,
Dar apoi fericire-a fost acoperita de ceata
Si noi doi in razboi am intrat.
Si vreodata de vei vedea trist, in noapte
Un felinar ce-nceteaza sa bata pe strada, in gara,
Sa stii, ca noi doi undeva iarasi, poate
Ne despartim pentru ultima oara.
tata
tata, atitia oameni imposibili am vazut -
aveau in miini arme, de parca pentru asta au fost crescuti.
tata, animalele cele mai de temut,
se pare ca tot de oameni ca noi sint nascuti.
tata, mereu incerci sa ma protejezi pe mine
de cenzura, barbati rai, companii fara minte.
ma bucura faptul, ca nu ma cunosti prea bine -
tata, eu stiu atitea cuvinte.
tata, prin plaminii mei atita fum a trecut,
urechile mele au auzit atitea secrete.
tata, de cite ori am trecut
pe linga dulapurile tale cu asurzitoare schelete.
tata, eu stiu sa ies din asa neplaceri,
in care ceilalti sint pina-n git, mai sus nu se ridica.
tata, eu sint singura atitea nopti, atitea veri.
tu stai in camera de-alaturi, dar, n-auzi nimica.
tata, eu atent imi ascund desenele pe piele,
asa cum ascund toate poeziile de tine.
tata, in realitate gindurile mele
spun, ca tu deloc nu ma cunosti pe mine.
tata, eu nu m-am vindut niciodata,
nu caut profit, n-o sa ma vezi in revista.
tata, eu sunt ceea ce sunt, nu voi deveni alta,
singur ai spus: "miracole nu exista!".
P.S.
salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.
totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura,
dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -
deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»
stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,
nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,
dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,
ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.
paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,
pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.
sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»
P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.
mama
maturizarea - ce este asta, poate ca nu as putea spune,
de si nu prea pare un cuvint deosebit,
dar, cind intelegi, ca fiinta mai scumpa ca mama pe lume
nu e, ce parca intr-o secunda a inalbit.
te superi pe ea, cind de la facebook, instagram te abate,
unde flori, plimbari cu masina ei iti promit
si-apoi ea iti spune, sa fii acasa numaidecit la zece jumate.
spune-ti sincer, ei doar nu te-au iubit.
te grabesti l-antilnire, unde-n camasa albastra te-asteapta,
te saruta fierbinte si apoi in brate te stringe,
iar tu esti deja gata sa crezi in orice cuvint, orice soapta
si spui ca-l iubesti, iar mama va plinge.
ii strigi ca vesela ieri de trei ori ai spalat si azi nu mai vrei,
pornesti iar notebookul si nu ai regrete,
dar nu te gindesti, ca pe cea mai scumpa dintre femei
viata grea o farima cu viteza unei comete,
(femeea ce te-a crescut asa mare, te-a ingrijit fara frica,
femeea ce poate ierta a suta si mia oara)
si poate cindva, peste ani, in pierduta de mult mica fiica
la volumul intreg sentimente o sa apara.
maturizarea, ce e? eu inca nu stiu sensul acestui cuvint,
dar promit, c-o sa spal vesela si azi si miine
si tot ce-i posibil, doar ca sa scad din viteza acestui vint,
ca sa n-o ia pe mama de linga mine.
nu, nu mai vreau sa fiu copil, mi-a ajuns copilaria pe veci,
ca la scoala stiintele, si-a lumii enciclopedie,
dar nu vreau, ca cindva peste ani zeci, douazeci, treizeci
sa ma-ntorc iar la mama, iar casa sa fie pustie.
sint rea
sinteti minunat, aveti cinste deplina,
fidel, ideal, prieten la greu.
dintre noi doi doar eu sint de vina.
sinteti bun, monstru sint eu.
imi dati soarele, eu sint amatoare de noapte.
rautate ascund sub grimasa.
cu credinta imi dati din suflet o parte.
sinteti bun, iar eu nemiloasa.
eu v-aduc suferinta, asta imi place,
iar iubirea v-o calc in picioare,
si de asta, mai bine, lasati-ma-n pace.
sinteti bun, eu sint o teroare.
fara tine
eu fara tine nu am nici patrie si nici macar nume,
nu am casa, un pat propriu si nici pamint sub picioare.
am incercat si n-am putut sa indragesc o-ntreaga lume,
dar, sa ma-ndragostesc in tine, am fost in stare.
ultima oara
Cind noi ne-am despartit pentru ultima data,
Era a suta zecea si ULTIMA - asta precis.
Undeva, pe Arbat, in noaptea intunecata
Un felinar de tristele s-a stins.
Ne-am parasit unul pe altul fara-ndoire,
Teatral trintind usa, fara a privi inapoi,
Tot la fel cum cindva ne-am jurat din iubire,
Sa-ntilnim batrinetea in doi.
Tot la fel cum cindva ne trezeam dimineata
Impreuna, iubindu-ne cu-adevarat,
Dar apoi fericire-a fost acoperita de ceata
Si noi doi in razboi am intrat.
Si vreodata de vei vedea trist, in noapte
Un felinar ce-nceteaza sa bata pe strada, in gara,
Sa stii, ca noi doi undeva iarasi, poate
Ne despartim pentru ultima oara.
tata
tata, atitia oameni imposibili am vazut -
aveau in miini arme, de parca pentru asta au fost crescuti.
tata, animalele cele mai de temut,
se pare ca tot de oameni ca noi sint nascuti.
tata, mereu incerci sa ma protejezi pe mine
de cenzura, barbati rai, companii fara minte.
ma bucura faptul, ca nu ma cunosti prea bine -
tata, eu stiu atitea cuvinte.
tata, prin plaminii mei atita fum a trecut,
urechile mele au auzit atitea secrete.
tata, de cite ori am trecut
pe linga dulapurile tale cu asurzitoare schelete.
tata, eu stiu sa ies din asa neplaceri,
in care ceilalti sint pina-n git, mai sus nu se ridica.
tata, eu sint singura atitea nopti, atitea veri.
tu stai in camera de-alaturi, dar, n-auzi nimica.
tata, eu atent imi ascund desenele pe piele,
asa cum ascund toate poeziile de tine.
tata, in realitate gindurile mele
spun, ca tu deloc nu ma cunosti pe mine.
tata, eu nu m-am vindut niciodata,
nu caut profit, n-o sa ma vezi in revista.
tata, eu sunt ceea ce sunt, nu voi deveni alta,
singur ai spus: "miracole nu exista!".
P.S.
salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.
totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura,
dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -
deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»
stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,
nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,
dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,
ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.
paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,
pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.
sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»
P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.
mama
maturizarea - ce este asta, poate ca nu as putea spune,
de si nu prea pare un cuvint deosebit,
dar, cind intelegi, ca fiinta mai scumpa ca mama pe lume
nu e, ce parca intr-o secunda a inalbit.
te superi pe ea, cind de la facebook, instagram te abate,
unde flori, plimbari cu masina ei iti promit
si-apoi ea iti spune, sa fii acasa numaidecit la zece jumate.
spune-ti sincer, ei doar nu te-au iubit.
te grabesti l-antilnire, unde-n camasa albastra te-asteapta,
te saruta fierbinte si apoi in brate te stringe,
iar tu esti deja gata sa crezi in orice cuvint, orice soapta
si spui ca-l iubesti, iar mama va plinge.
ii strigi ca vesela ieri de trei ori ai spalat si azi nu mai vrei,
pornesti iar notebookul si nu ai regrete,
dar nu te gindesti, ca pe cea mai scumpa dintre femei
viata grea o farima cu viteza unei comete,
(femeea ce te-a crescut asa mare, te-a ingrijit fara frica,
femeea ce poate ierta a suta si mia oara)
si poate cindva, peste ani, in pierduta de mult mica fiica
la volumul intreg sentimente o sa apara.
maturizarea, ce e? eu inca nu stiu sensul acestui cuvint,
dar promit, c-o sa spal vesela si azi si miine
si tot ce-i posibil, doar ca sa scad din viteza acestui vint,
ca sa n-o ia pe mama de linga mine.
nu, nu mai vreau sa fiu copil, mi-a ajuns copilaria pe veci,
ca la scoala stiintele, si-a lumii enciclopedie,
dar nu vreau, ca cindva peste ani zeci, douazeci, treizeci
sa ma-ntorc iar la mama, iar casa sa fie pustie.
sint rea
sinteti minunat, aveti cinste deplina,
fidel, ideal, prieten la greu.
dintre noi doi doar eu sint de vina.
sinteti bun, monstru sint eu.
imi dati soarele, eu sint amatoare de noapte.
rautate ascund sub grimasa.
cu credinta imi dati din suflet o parte.
sinteti bun, iar eu nemiloasa.
eu v-aduc suferinta, asta imi place,
iar iubirea v-o calc in picioare,
si de asta, mai bine, lasati-ma-n pace.
sinteti bun, eu sint o teroare.