Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: papadia
Data postării: 28 martie 2015
Vizualizări: 2536
Poezii din aceiaşi categorie
Lacul
Cad pietre în apă,
De pe-nalta stâncă,
Valuri mici se crapă,
Lăsând rană adâncă.
Inima-mi suspină,
Frântă de durere,
Lacul o alină,
Cu a sa tăcere.
Văd o barcă-n zare,
Lunecând ușor,
Cu un lup de mare,
Fără un picior.
Ce departe stăm,
În pribeagul umblet,
Și-amândoi cărăm,
Rănile în suflet.
Zilnic lacul plânge,
Multe, multe fețe,
Și-n adâncu-i strânge,
Valuri de tristețe.
Mă chinuie vise...
Mă chinuie-n noapte vise oculte,
Iar somnul îmi este un zbucium,
Stau greieri sub geam să asculte,
Cum pieptul îmi cântă din bucium,
Și totul îmi pare zilnic confuz,
Iar liniștea-mi bate în tâmplă,
Aiurea încep pe îngeri s-acuz,
De tot ce subit mi se întâmplă.
Cu gândurile sap în tainicul vis,
Ascunsu-i mister să-l deslușesc,
Dar zorii zilei apărând au ucis,
Acest îndemn ce nu-i omenesc.
Să fie o veste de la forțe oculte,
Ori semne din iad ori din ceruri,
Ceva venit nefiresc să m-ajute,
Să sorb misticism din eteruri?
Răsună întruna o șoaptă în minte,
Spiritu-mi zboară posac peste aștri,
Văd trupul inert dezgolit de veșminte,
Aruncat într-o grotă printre sihaștri.
Pierdut și bolnav, și plin de angoasă,
Mintea mi-i arsă și ochiul mi-e stins,
Și stau nefiresc prizonier într-o casă,
Cu noaptea pe tâmple resemnat și învins.
Morfeu veni iar să-mi mângâie pleoapa,
În somnu-i de veci ca pe sclav să mă ție,
Și tandru îmi astupă cu vise și groapa,
Iar la cap, adânc îmi înfige, o insomnie.
LUMEA DE DINCOLO
Of, vibrația rea mă copleșea,
Și o mare stea mă urmărea.
Și venind cu puterea unui leu
Ma lovit căzând că un zmeu.
Oh, în timp ce cădeam în întuneric,
Mi-am văzut viața salvată în istoric.
Și mi sa deschis o carte a vieții mele
Și era plină numai cu probleme.
Și uite, că steaua îmi citea din carte,
Amenințându-ma numai cu nedreptate
Mi-a citit că am dus o viață grea,
Pentru că nu aveam alaturi pe cineva!
Și tot căzând mi-am dat seama unde sunt,
Aterizând, văzusem o poartă mare cu foc pe ea,
Și în dată iar vocea malefică îmi vorbea
Și îmi zicea că pe tron voi fi al patrulea.
Auzindu-l vocea malefică sa schimbat
Și râzând, el pe mine ma întrebat
Oare nu vrei sa fii unul dintre noi?
Și îți garantez că vei scăpa de orice nevoi!
Amăgindu-mă, și reclamandu-mi
Mi-a întins niște misterioase cărți,
Și mi-a zis să trag o carte din ele
Și trăgând, am văzut forțele rele.
Începeam a mă plimba prin întuneric,
Căutând măcar ieșire de subt pământ.
Și simțeam o căldură de mi se topea pielea,
Și o mare mâhnire împărțită în bucățele.
Numai o singură forță bună ne ajută,
Iubindu-ne în credința ce este născută.
El ne-a creat să-l slujim nu, să-l mâhnim
Și prin puterea sa ne vom odihni, nu chinui.
Exact în centru
dacă n-am putea ”zâmbi” unii altora,
când ieșim din drogherie, am ști fiecare
ce fel de doftorie se pretează,
pentru a ne mai cârpi, pe ici, pe colo,
poate, poate, să mai prindem câteva cvartale de
răsărituri anxioase...
noroc că amintirile continuă să mintă
că ”înainte-a fost mai bine!”, pe cer
trec fără nici un ritm de ”dabum-dabum-dabum”
norii și animale înaripate imită păsările
de foc, de jale și de dor - există versuri
cu sonor în spate și pletoși care se scălămbăie
pe ritmuri orientale...
din bere curge dragoste și se nasc într-una,
câte una, câte două, câte nouă,
ființe, cu sau fără a le fi acceptată conștiința,
cu denumire și cod de bare, cu cip și zgardă
cu lanț și pașaport intercontinental,
cu fasoane și aere de rezidențial,
la margine de mahala...
vis, aieve, vis, aieve, aieve, vis, viseve, ais,
se schimbă-ntre ele, umede și reci, diplomate
cu cod și cu cătușe legate de încheieturi
asortate la desagi cu brânzeturi fine, sibiene
de la bulgari, cu care se desfată orbii cântând
marșul mut al unei schizofrenii trătită
în grup, exact în centrul capitalei...
Iarăși...
Iarăși ți-e ochiul în lacrimi,
Și iarăși mă minți că ai râs,
Și iarăși ascunzi niște patimi,
Sub tristul și blândul surâs.
Și iar înflorește uscata grădină,
Și iar mi te pierd printre flori,
Și sufletu-ți plânge-n surdină,
Și iarăși privești înspre nori.
Și iarăși vântul începe s-adie,
Și păsări se-ntorc grăbite înapoi,
Și toamna din tine iarăși învie,
Și plângem nefiresc amândoi.
Și iarăși prin întuneric ți-i pasul,
Și iarăși mă minți că-i lumină,
Și-ți plânge și ochii, și glasul,
Și cauți întruna la toate o vină.
Și iar va veni într-adins o durere,
Și iar va pleca negreșit înapoi,
Și iarăși mintea și nervii v-or cere,
Și iarăși va plânge sufletu-n noi.
Viața amară
De ce esti viata atita de amara
Ti-am dat de toate tu sa le incerci
Sa simt acum ca tu imi esti povara
Acum n-am leac pe tine sa te tratez.
De ce esti viata atita de parsiva
Eu zi de zi la tine ma gindesc
Si vreau ca tu sa fii mereu o diva
Iar tu incerci sa dezamagesti.
De ce esti viata atita de murdara
Cu bani nimic nu poti ca sa platesti
Si nici macar singuratatea-n lume
Si daca asta chiar nu ti-o doresti.
De ce esti viata asa de blestemata
Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit
Sa stii tu acum ori niciodata
Ca eu voi fii asa ca la-nceput.
Te-nseli amarnic viata chinuita
Printre straini ai lucru tare greu
Cu gindul ca mai e putin
Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.
De ce esti viata atita de amara
Ca nici macar tu nu ma-ntelegi
Sa fii mai buna ca odjnioara
Sa fiu si eu un suflet printre REGI.
Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare
Eu tot acelasi o sa fiu
Chiar daca tu-mi vei fi salvare
Eu te iubesc asa cum tu o stii.
Alte poezii ale autorului
pustiu
oamenii se incalzesc in paltoane, fulare,
dar privirea de ura, razbunare li-e plina.
e banal si prostesc, dar mie acum imi pare,
ca orasul pluteste in formalina.
nici credinta-n mai bine, nici iubire (pustiu),
caut, dar nimic omenesc nu gasesc.
daca lumea e moarta, nici chiar tu nu esti viu,
cum se face, ca eu inca traiesc?
te iubesc
daca as fi Shakespeare, as scrie un sonet,
in ritm cu inimile noastre, sufleteste.
eu te iubesc asa, ca un poet.
asta e mai adinc, decit lumea iubeste.
mama
maturizarea - ce este asta, poate ca nu as putea spune,
de si nu prea pare un cuvint deosebit,
dar, cind intelegi, ca fiinta mai scumpa ca mama pe lume
nu e, ce parca intr-o secunda a inalbit.
te superi pe ea, cind de la facebook, instagram te abate,
unde flori, plimbari cu masina ei iti promit
si-apoi ea iti spune, sa fii acasa numaidecit la zece jumate.
spune-ti sincer, ei doar nu te-au iubit.
te grabesti l-antilnire, unde-n camasa albastra te-asteapta,
te saruta fierbinte si apoi in brate te stringe,
iar tu esti deja gata sa crezi in orice cuvint, orice soapta
si spui ca-l iubesti, iar mama va plinge.
ii strigi ca vesela ieri de trei ori ai spalat si azi nu mai vrei,
pornesti iar notebookul si nu ai regrete,
dar nu te gindesti, ca pe cea mai scumpa dintre femei
viata grea o farima cu viteza unei comete,
(femeea ce te-a crescut asa mare, te-a ingrijit fara frica,
femeea ce poate ierta a suta si mia oara)
si poate cindva, peste ani, in pierduta de mult mica fiica
la volumul intreg sentimente o sa apara.
maturizarea, ce e? eu inca nu stiu sensul acestui cuvint,
dar promit, c-o sa spal vesela si azi si miine
si tot ce-i posibil, doar ca sa scad din viteza acestui vint,
ca sa n-o ia pe mama de linga mine.
nu, nu mai vreau sa fiu copil, mi-a ajuns copilaria pe veci,
ca la scoala stiintele, si-a lumii enciclopedie,
dar nu vreau, ca cindva peste ani zeci, douazeci, treizeci
sa ma-ntorc iar la mama, iar casa sa fie pustie.
tata
tata, atitia oameni imposibili am vazut -
aveau in miini arme, de parca pentru asta au fost crescuti.
tata, animalele cele mai de temut,
se pare ca tot de oameni ca noi sint nascuti.
tata, mereu incerci sa ma protejezi pe mine
de cenzura, barbati rai, companii fara minte.
ma bucura faptul, ca nu ma cunosti prea bine -
tata, eu stiu atitea cuvinte.
tata, prin plaminii mei atita fum a trecut,
urechile mele au auzit atitea secrete.
tata, de cite ori am trecut
pe linga dulapurile tale cu asurzitoare schelete.
tata, eu stiu sa ies din asa neplaceri,
in care ceilalti sint pina-n git, mai sus nu se ridica.
tata, eu sint singura atitea nopti, atitea veri.
tu stai in camera de-alaturi, dar, n-auzi nimica.
tata, eu atent imi ascund desenele pe piele,
asa cum ascund toate poeziile de tine.
tata, in realitate gindurile mele
spun, ca tu deloc nu ma cunosti pe mine.
tata, eu nu m-am vindut niciodata,
nu caut profit, n-o sa ma vezi in revista.
tata, eu sunt ceea ce sunt, nu voi deveni alta,
singur ai spus: "miracole nu exista!".
P.S.
salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.
totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura,
dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -
deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»
stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,
nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,
dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,
ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.
paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,
pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.
sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»
P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.
scumpul meu
scumpul meu, recunosc, sint bolnava, fara speranta.
medicina e neputincioasa, doctorii ce sa faca, nu stiu.
violez aspru si nemilos cu trecutul visele de dimineata,
cind ma trezesc de la plinsetul nenascutului nostru fiu.
primavara-a venit , dar vintul nu inceteaza sa bata.
eu traiesc la timpul trecut imperfect - al meu si al tau.
de-as putea, as intoarce, ce a fost intre noi doi odata:
poezii, sarutari, fericire, chiar si ceea ce-a fost mai rau.
boala mea-i incurabila si traieste in mine, vrei sau nu vrei,
(tot ce-a fost in trecut, ce-am trait foarte greu putrezeste),
dar, prin zimbete si incurajari a vechilor prieteni ai mei,
eu sint vie!, eu traiesc fara tine si se pare, ca-mi reuseste.
scumpul meu, nu uita sa zimbesti si, te rog, traieste-n realitate,
niciodata sa nu te pierzi in ceilalti si mereu fii sincer cu tine.
intre noi, (de la mine la tine) - zeci de versuri triste, epuizate
si foarte multa iubire cu alta, intre noi, (de la tine la mine).