colaj//1

lumini orbitoare

oferă strălucire

întinselor deșerturi...

alergând pe tabla de șah,

printre sloganurile

libertății,

nu simțim cum devenim 

încet-încet,

ținte...

pentru ambele părți

beligerante.

balanța se-nclină spre

sunetul amăgitor al

întunericului.

pilat sa spală pe mâini;

iar agentul inteligent artificial

ia decizii în numele nostru.

Nimrod

semeț provocator

vânând coborând construind

în Babilon șarpele inelat-

ucigând vânătorul renunțând pentru o supa de linte

la dreptul de întăi născut

Esau

luna visătoare

plimbă dorul

pe undele lacului

scuturându-și aripile

un cormoran

aleargă s-o prindă

cine poate

să-oprească norii

din pelerinajul lor trecător pe la porțile tristeții?

 copacii-

cu crengile lor-nflorite,

le alină suspinul.

cu triluri fermecatoare,

păsările

le oblojesc rănile.

da, ați ghicit;

numai soarele deschide în inima lor

fereastra iubirii.

revolte de stradă,

unele-mbrăcate -n

portocaliu,

altele-n rubiniu

ne- aduc-aminte că

" revoluția

nu e o cina sociala,

un eleniment literar,

un desen

sau o broderie."

de multe ori,

revoltele

au purtat amprenta prigoanei demonice

împotriva sentimentului religios.

revoluțiile au făcut un pas de schimbare a gărzii,

trecând cu tancurile

peste manifestanții civili.

 lupta a rămas aceeași....

desfășurări de zile, minute și secunde

pe-ntinderi tumultoase

de ape.

 din crisalida,

lepidoptera

ascultă 

clocotitoarea tânguire

a prizonierilor

legați cu lanțuri

la mâini și la

picioare.

la ceasul al șaselea,

bătaia din aripi a

unui firav fluture,

va transforma

căderea

într -o victorioasă-nălțare.

Bătrânețe haină grea,

Te-ai agațăt de ușa mea,

Să -mi fii manta de vreme rea .

Eu te sfidez, pe loc, păzea!..

Chiar nu ești binevenită,

Am ceva treabă,sunt grăbită;

Nu -mi doresc să fiu zbârcitä,

Să mă vait, ramolită,

Că mă doare -cot,ori coastă,

Nu mă simt atât în vârstă.

Copil în suflet am rămas,

Nu te mai uita la ceas;

Sunt destinația greșită,

Eu nu sunt pregătită,

Să te găzduiesc în mine;

Portul tău nu -mi șade bine..

Ori păsuiește -mă oleacă;

Dă-mi un răgaz să -mi placă 

Ideea să fiu bătrână 

Cu capul nins, dinții de lână..

Știu că nu mă scap de tine,

Nu te încrunta la mine;

Faci riduri timpuriu,

Hai , că ne -auzim mai târziu..

Sentimente, cifre, ganduri

Vorbe, numere si lacrimi

Calculezi acum prin randuri

Rezultatu-a multe patimi.

Scheme mari, proiecte, planuri

Pe hartie puse toate

Dadeau bine, mari elanuri

Pareau bine calculate.

Si-ai tot scris si-apoi ai sters

Insistand in ce nu stii

Crezand ca le prinzi din mers

Au ramas doar datorii.

Socoteala nu-i a buna

Tu ai investit doar bani

In pereti si-n armatura

Ai pierdut mult prea multi ani.

Timpu-ncet trecu subtil

S-au acumulat dureri

Viata ti-ai pus in declin

Nimic plus, ci doar scaderi.

Acum nicio socoteala

Nu da-un rezultat dorit

Ai atins multimea vida

Cand visai la infinit.

Miriam - Doua Umbre

30.08.2025

#DouaUmbre

Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,

Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.

Şi drumul nemilos al occidentului au luat,

De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.

Şi mi se rupe inima acum cînd văd,

Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.

Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,

La noi în ţară nu au mai fost doriţi.

Acolo sus în munte cîndva erau,

Şi animale multe se adăposteau.

Dar azi de urci în vîrful lor încet,

În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.

Doar cioatele de brazi le mai găseşti,

Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.

Şi toate astea au rămas după tăiere,

Acolo sus era adevărata noastră avere.

Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,

Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.

Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,

Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

Când ochii unei mame plâng,
însuși Dumnezeu îngenunchează —
nu din slăbiciune,
ci dintr-o tăcere adâncă,
să-i adune în palme ruga de sare,
să o preschimbe în flori
pe care nimeni nu le vede crescând,
dar toți le simțim în mirosul iertării.

Lacrimile născute din durere
nu sunt apă —
sunt foc mocnit,
un vulcan tăcut
arderea până în miezul lumii,
acolo unde cuvântul nu mai ajunge.

Când ochii mamei plâng de bucurie —
atunci se deschid izvoarele,
și fiecare picătură devine Geneză:
viața se ridică din atingerea ei,
ca o lumină ce nu cere voie să fie.

Tot ce atinge lacrima ei
prinde rădăcină,
își amintește cum se respiră,
cum e să înflorești fără teamă.
Fiecare lacrimă a mamei
este scrisă, cu migală tainică,
în catastiful lui Dumnezeu —
nimic nu se pierde,
nimic nu rămâne fără ecou.

Iar noi,
cu gesturile noastre grăbite,
suntem chemați să răspundem
de izvoarele ori de focurile
din ochii mamelor acestui pământ.

Și poate că într-o zi
vom învăța să nu mai fim cauză,
ci adăpost lacrimilor lor.

Fărâme de tăcere
în noaptea ce curge –
ne întâmplăm.