Omul de zăpadă

Visul înălțător,

Lumea dorului strălucește.

Rimele dansează ușor,

Sensul se dezvăluie discret.

Epitetele măiestre îmbracă,

Versurile cu tandrețe și har.

În lumea dorului, sufletul se trezește,

Cuvinte pline de iubire și dar.

Culorile se contopesc grațios,

Pe pânza poeziei ce prinde viață.

Lumea dorului e o melodie dulce,

Cu note ce ne aduc fericirea.

În fiecare vers, un univers întreg,

Se deschide către eternitate.

Lumea dorului ne poartă pe aripi de vis,

În căutarea noastră de libertate.

Acolo unde rimele se împletesc sublim,

Sensul se ascunde printre cuvinte.

Lumea dorului e o comoară prețioasă,

Ce luminează inimile noastre sfinte.

Vă mulţumesc ,prieteni!
Că des mă criticaţi.
Vă mulţumesc ,prieteni!
Prin asta voi nu mă uitaţi.

O ură - mă înalţă,
O invide-mi dă speranţă.
Tot binele vi-L doresc
Prieteni ,eu vă mulţumesc!

Pentru asta sunteţi daţi-
Să criticaţi ,s-apreciaţi.
Pentru tot ce mi-aţi făcut-
Vă promit :n-o să vă uit!

În zori de zi,

Un soare răsare,

Lumina strălucește,

Viața mă îmbrățișează.

Flori înflorite,

Parfumul lor mirează,

Natura se trezește,

Magie în aer plutește.

Apele curg lin,

Râurile cântă dulce,

În valuri se reflectă,

Fericirea ce ne duce.

În noaptea senină,

Steaua mea strălucitoare,

Visuri și speranțe îmi aduce,

Într-o lume minunată și plină de culoare.

Ai încărunţit, buna mea,

Dar aşa îmi eşti şi mai dragă,

Îmi aminteşti de bunătate, de copilărie,

Şi aşa va fi viaţa-ntreagă.

Când greu mi-era la tine alergam

Şi-ţi povesteam necazurile mele,

Care-mi păreau atunci atât de mari

Şi viaţa o vedeam doar în probleme.

Mi-era de-ajuns, bunico, doar o vorbă,

Şi toat-a mea durere dispărea...

Aş vrea să mai adorm la tine-n poală

Cum adormeam în prunci mea.

Vremurile, însă, au trecut grăbite,

În goană mare anii au fugit

Aş vrea să te mai întâlnesc în cale

Şi să-ţi şoptesc "mi-e dor" necontenit.

Tu eşti Regina mea cu părul argintiu

Eu te sărut şi ţie mă închin

Abia aştept clipa

La tine să revin...

Presimt secretul ce stă ascuns

în aripile tale de nepătruns.

Zborul cu viteza unei stele căzătoare

mă face ascuns printre norii călători

Valurile mării ating țărmul

cu puterea aripilor în zbor.

Cascada iubirii,

care nici o tornadă

nu poate să o doboare.

Din fire de apă colorată,

roșu aprins pus pe inima unui Cupidon

ți-am croit destinul,

săgeata iubirii aruncată în marea inimii.

Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume

Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios

Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera

S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema

Timplu trece greu,

În această stare sunt mereu,

Aș striga la cer,

De durere m-aș arunca în mare,

Să nu mai privesc.

Să nu mai simt nimic.

Inimă mi-e de aur,

Stropită cu sânge.

Teamă și frică de mine ,

Și de Dumnezeu.

Ăsta tot face timpu,

Nu mă ascultă.

Mă blesteamă.

Fără frică fără teamă.

Zamurca Alina 

Nu te mai pot vedea,nu te mai pot auzi..Tot, trecutul a rămas acum sub eterna umbră a liniștii. Recunosc, îmi e dor să îți simt atingerea, să îți văd privirea,sa fi langa mine și să îmi zici că totul va fi bine. Acum,toate amintirile sunt îngropate în umbra trecutului și a unui mister nesfârșit.. La infinit ,eu te aștept,sa vii și să îmi luminezi din nou, viața cea neagră și pustie.. Inima mea ,acum a rămas un ghețar rece ce tinde spre pașii tăi,spre tine ... Mereu ,mă întreb...Oare între noi va mai fi vreodată ceva ?... Sau totul va rămâne în negura pustie a trecutului .. Sufletul meu , încă e în cioburi.. Nu a fost vindecat niciodată de a ta privire,de a ta atingere.. Are momente când vrea sa te simtă,dar știe ,că numai poate ,știe că greșește,dacă te aduce înapoi,dar simte că ești pentru el.. Și simte ,simte într-una.. Nimic,nu îl poate vindeca.. Nimeni ,nu poate lua locul sufletului tău din inima mea. Mulți au încercat să treacă barierele mele,dar doar tu ai reușit, amintire eternă,sa îmi pătrunzi în a sufletului taină .

Lună nu-i și noaptea-i chioară,

Soare nu-i și ziua-i seară,

Pe zile veșnic-ntuneric

Două vieți. Sfârșit feeric.

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Și viața are tot ce vrei!

E zi de vară, iarba-i verde.

O singură viață. N-ai ce pierde!

Într-o zi senină cu apus,

De vechi fețe în viitor dus,

Petreceam viața de-un sihastru

Și nu știam. Pe cer albastru!

Atunci ambii priveam în zare.

Fericit așa că acu doare

Te i-au de mâina prima oară,

Lună nu-i și noaptea-i chioră.

În virtualitatea seninului

Trăind ispite pentru viitor,

Pierdut în dulceața măslinului

Uitase-m că EU pe MINE-s autor.

Scriam atunci străine poezii,

Uitând cu tot de ale sale hârtii

Și iată-s de unu singur afară.

Soare nu-i, și ziua-i seară.

Răsărit. E cald afară,

Citești balada-mi prima oară

Te copleșești. Îi miazăzi.

O recitești și iar revii.

Apus. Afară se răcește.

Nimenea balada-mi n-o citește.

E frig. Așa de stratosferic!

Pe zile veșnic-ntuneric.

Noapte. Iarna. Frig și ger.

Trag cald de-o speranță din cer...

Tăcerea are volum. Și-i tare!

Îngheț. Eu îngheț! Mă doare…

Nepăsarea are fața de Prometeu,

Ridicat în picioare-răsuflu greu.

Răsună un gând exoteric:

Două vieți. Sfârșit feeric.

Și scrisu-mi învie parcă din morți,

Balada cuprinde luminatele nopți, 

Nu am nevoie de soare, de luna,

Flacăra vieții lumina-mi asuma.

Hipernării sfârșit! Scris de condei!

Tind spre valori mai nalte,

Decât al mulțimii de fără de carte:

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Odreslele vieții de soare-n zi

Cresc, luminând întunecatul.

Lumea cu alți ochi începe a încălzi

Și crește-n zare întruchipatul.

Când ai vis și ești gata să arzi,

Când nu ai nici leacă timp palavrei,

Delpinești rândul de ifosarzi

Și viața are tot ce vrei!

Ființa, chear și virtuală, de sihastru

Naște-n mine lumini noi.

Cunoștințele ca cer albastru

Se văd cu greu de după nori.

Și-i soare tare-n miazăzi,

Și am lipit la loc destule șferde,

Și dacă-n iarnă țineam ca oi muri,

E zi de vară, iarba-i verde.

Cu cât mai mult iubim o fată,

Cu atât mai nițel îi plăcem ei.

Eu am iubit, nu doar odată

Și vorbele clasicului-s la temei,

Și ca-n vis aș repeta-o iarăși,

Dar un gând deja mă prea dizmierde:

Iubirea pură e de sine însăși

O singură viață. N-ai ce pierde!

O singură viață. N-ai ce pierde!

E zi de vară, iarba-i verde

Și viața are tot ce vrei!

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Două vieți. Sfârșit feeric.

Pe zile veșnic-ntuneric

Soare nu-i și ziua-i seară,

Lună nu-i și noaptea-i chioră.

•Sunt un mic copil,

•Îndrăgostit de cineva cu stil

•Cu ochii căprui,

•Poate fura inima oricui ,

•Când mă gândesc la el

•Parcă sunt într-un univers paralel

•Doar pe el îi iau drept model.

Lorena

Te iubeam, dar nu pe tine…

Iubeam ceea ce credeam că ești, ceea ce credeam că văd, că simt și că ating

Iubeam ce aveam în mintea mea, ceea ce credeam că am putea fi și nu am fost

Iubeam atenția pe care voiam sa mi-o oferi, iubeam cuvintele pe care nu le-ai spus dar aș fi sperat să spui

Iubeam ceva ce nu era, ceea ce credeam că ești, dar nu avea cum sa devină

Iubeam ideea iubirii tale care ar crește la gândul că mă vei vedea

Iubeam idei și așteptări, speranțe false create de o copila

Iubeam să cred că te-ai putea schimba

Iubeam să plâng de fericire când mă gândeam că te-aș avea

Iubeam ce simțeam când te priveam

Iubeam gândul ca m-ai fi dorit lângă tine

Iubeam florile pe care mi le-ai dat

Iubeam să cred că te-ai gândit la mine

Iubeam o posibilă iubire, neștiind că nu te iubeam pe tine

Iubeam un gând, un suflet ce-l aveam în mine

Iubeam să cred că tu-i dai viața, era decât o fantezie

Iubeam să cred că te iubesc, intens si plin de haos

Iubeam să îmi imaginez, că suntem suflete pereche

Iubeam ce nu eram și nu vom fi, poate în niciun univers

Iubeam ceva ce s-a sfârșit, dar nu te iubeam pe tine.