1  

Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”

poezii.online Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”

 Valeriu Pasat, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Kazahstan ș Finlanda în perioada 1994-1997, ministru al Apărării (1997-1999), ministru al Securității Naționale (1999-2000), director al Serviciului de Informații și Securitate (2000-2001), a lansat o nouă lucrare intitulată „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”.

 Potrivit TRIBUNA,  Valeriu Pasat menționează că în anul 2011 a încheiat editarea culegerii de documente în patru volume „Ortodoxia în Moldova: puterea, biserica, credincioșii”.

„Au trecut 8 ani de atunci. Nu am abandonat subiectul, revenind în permanență la confruntarea cu enigma rezistenței excepționale de obstinate opuse de credincioșii moldoveni presiunii ateiste copleșitoare a puterii sovietice”, a scris Pasat.

 
 

 

Potrivit academicianului, ideea de a realiza acest studiu a rezultat din aspirațiile autorului și din doleanțele cititorului. „Menirea lui este să facă bilanțul unor investigații inițiate acum un deceniu și, pe măsura posibilităților, să extindă spațiul istoriografic deja valorificat din contul unor noi surse documentare și științifice. Cu atât mai mult cu cât în anii care s-au scurs de la publicarea culegerii, s-a schimbat contextul sociocultural al „discursului ortodox” moldovenesc, au apărut studii istorice noi, deși nu prea numeroase”, scrie autorul.

Valeriu Pasat menționează că „istoria relațiilor dintre stat și biserică în Uniunea Sovietică este întortocheată și contradictorie, pe alocuri cu puseuri de thriller”.

„Autoritățile comuniste mânuiau cu măiestrie biciul și cu mai puțină îndemnare biscuitul. Campaniile înverșunate de închidere masivă a locașurilor de cult erau succedate de perioade de îngăduință față de credința strămoșească, considerată rămășiță a trecutului obscurantist – atitudine nu prea firească, generată de rezistența tenace opusă de credincioși zelului iconoclast al entuziasmului comunist. Această carte încununează și sintetizează culegerea de documente în patru volume „Ortodoxia în Moldova”, dezvăluie evenimentele atât dramatice cât și, uneori, bizare, din spatele documentelor oficiale din cancelariile autorităților. Asaltarea bisericilor de către oamenii puterii și rezistența opusă de enoriași, popasurile neortodoxe ale protipendadei sovietice raionale pe la mănăstirile de maici, intrigile aproape bizantine țesute atât în mediul ecleziastic, cât și în cel ateu militant desemnat să supravegheze politic ortodoxia, alcătuiesc un mozaic impresionant de evenimente din vastul registru dintre tragic și grotesc. Este o carte despre asaltarea cerurilor de către niște forțe prea telurice și despre sfârșitul previzibil al acestor bătălii purtate sub drapelul raționalismului, care însă s-a dovedit a fi absurdă și, prin urmare, condamnată la eșec”, scrie autorul.

De menționat că monografia are 11 capitole: „Fenomenul ortodox moldovenesc: problema și sursele de documentare”; „Alipirea Basarabiei la URSS: aspectele bisericești ale sovietizării (anii 1940 – 1941)”; „Războiul și revenirea Bisericii Ortodoxe Române (anii 1941-1944)”; „Sfârșitul războiului și dezorganizarea vieții religioase a Moldovei (anii 1944-1947)”; „Sub semnul restricției corespunzătoare …”: oscilațiile antibisericești ale autorităților și nesupunerea moldovenească (anii 1948-1953)”; „„Renașterea religioasă” în stil moldovenesc (anii 1953-1957)”; „„Asaltul cerurilor”: algoritmii noi ai relațiilor dintre sat și biserică (anii 1958-1959)”; „Limitele supunerii. Moldova în preajma reformei administrației bisericești (jumătatea a doua a anului 1959 – anul 1960)”; „Vreți să luăm iar topoarele în mâini?” (anii 1961 – 1965)”; „„Vântul se întoarce și începe din nou aceleași rotiri”: dezghețul” brejnevist în treburile bisericești (anii 1966-1975)”; „Compromisurile „stagnării” și eliberarea bisericească moldovenească (anii 1976 – 1991)”.

Întemeiată pe documente originale de arhivă, lucrarea academicianului Valeriu Pasat este scrisă, totodată, într-un stil elevat și captivant, făcând-o accesibilă atât specialiștilor în domeniu, oamenilor de cultură, cât și marelui public, fapt care o recomandă unui cerc cât mai larg de cititori.

tribuna.md 

Preluat de la: Timpul.md


Postat 16 noiembrie 2019

Creaţii aleatorii :)

RECUNOSC

Recunosc,era o vreme

Când eram un rătăcit,

Când cu una ,când cu alta...

M-am  distrat , am petrecut !

 

Însă când te-am cunoscut

Pe tine ...alte vise au înflorit .

Alte planuri și alt țel

Lucrule nu-s la fel.

 

Nu teate iubirile

Pot încălzi inimile

Doar ,două-trei luni

Au durat și m-am

Văzut insurat !...

Mai mult...

Toamnă eternă

Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.

 

Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.

 

Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.

 

Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.

 

Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.

Mai mult...

Viața

Ce rost are oare
Să trăim noi în pustiu,
Când toată lumea moare
Și ei nici măcar nu știu.

Noi în toată lumea asta
Doar câteva persoane iubim,
De va fi prea plină lista
Tot de familie ne lovim.

În vârsta bătrâneții om ajunge
Căci nimeni nu e pe lume veșnic,
Un lucru de-om grăi pe moarte
Ar fi că nu avem un motiv de fel prea strașnic.

Moartea pe mulți câteodată sperie
Deși într-un final de ea ne vom lovi,
Căci astfel lumea din veci se descrie
Viața fiind doar bariera dintre morți si vii.

Mai mult...

Sfântă

Îmi erai sunetul de harpă și apa de izvor,

Priveam la tine ca la zei și în genunchi de dor.

Mi te-ascundeai după minciuni cu coada ridicată,

Apoi veneai din nou la mine să fac să te simți fată.

Dar cum ieșeai din nou afară îmi deveneai străină

Și eu voiam să te culeg dar nu aveai tulpină.

Îmi erai vânt, îmi erai ploaie și soare și surâs,

În timp ce tu erai plecată, eu te iubeam nespus.

Dar parcă tot încet încet, veneai prea rar la ușă

Și căutându-te muream când te vedeam pe tușă.

Și tot tu zici că-i vina mea, că eu te-am rupt în două,

Când tu erai deja crăpată și te făceai că plouă.

 

Nu ți-e rușine când mi-ai spus că eu sunt cel ce cauți

Și-apoi la alții când te duci doar rele începi să-mi lauzi?

Când îți cântam cuvinte-n noapte și stele îți dădeam

Credeam că urc pe scara vieții dar în secret cădeam.

 

O viată-ntreagă flori și vise am vrut să-ți dăruiesc

Însă tu mi-ai furat doar viața, și-n van îmbătrânesc.

Iar tu rămâi pe veci o floare acoperită-n spini

Că cei ce te-au atins sunt mulți, dar te-au ținut puțini.

 

Nu știi să spui ce simți în tine

Numai când vezi ce-ți place,

Dar am făcut deja greșeala ce nimeni n-o mai face.

Ți-am dat și luna de pe cer ,tu ai transformat-o-n smoală.

Orice scânteie de durată tu ai lăsat să piară.

Un diamant sau colier nu iți oferă viață,

Doar frumusețea care-o vezi pentru o dimineață.

 

De ce-ai fugit după ceva ce-n gol avea să zboare ?

Nu ai văzut că el avea aripi iar tu picioare?

Și istovită apoi veneai la ușa mea în lacrimi,

Și eu mereu te acceptam, crezându-te în patimi.

Dar dimineața avea să vină și patul gol să-l vadă,

Și atunci durerea și regretul pe mine iar să cadă.

 

Vedeam în tine un rai albastru și fără de durere,

Dar tu voiai să-ți dau doar aur și căutai plăcere.

Nu e iubire! Ce tu simți e ca o adiere,

Când eu visez la porumbei iar tu la coliere.

 

Dar, de mai vii la ușa mea să-mi cauți iar privirea,

Prefer să -nchid. Cu drugul tras, rămân cu mulțumirea.

Mai mult...

Anorexică

Si persistă în agonia foamei,

Înaintează in euforia poamei

Poama corpului nehrănit

Coastele trupului subnutrit.

 

Avântul nemâncatului o ia pe neașteptate

Ca într-un uragan de păcate.

Păcatele strămoșilor

Ispășite de urmașii lor.

 

„Ești grasă!” spunea lumea

Acum leșină la munca lunea

O-ntreabă dacă-i bine

Le spune că e obosită după vineri

 

Coastele-s ca niște clape de pian

Ieșite din contxtul trupului cotidian.

Fața-i trasă pare  un tablou de mult șters

Iar oglindirea-i înfricoșătoare e-un efetc advers.

Mai mult...

SPLENDOARE

Privind la cer, zâmbesc mereu 

și inima-mi surâde;

Căci Creator e Dumnezeu 

și Ziditor a toate.

 

Căci El m-a izbăvit din greu 

M-a ajutat întruna,

Mi-a fost alăturea mereu 

Când grea mi-era povara.

Mai mult...