Instrumentele Iubiri
Un cântec de iubire-mi vine în gând
Să îl fredonez sau mai târziu sa-l cânt?
Dar simt în inima bătăi mari ca o tobă
Și-n suflet o vioară cântând lin ...făcând o probă.
Un flaut parcă-n depărtări vibrează
Și o chitară cu corzi calde acompaniază
Ce liniște în jurul meu se așterne
Am înțeles: e cântecul unei iubiri eterne.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Alexandra Baltag
Data postării: 11 aprilie
Vizualizări: 91
Poezii din aceiaşi categorie
În lumina dimineți
În lumina dimineții, răsare soarele,
Cu raze calde și zâmbet luminos.
În sufletul meu, se naște bucuria,
Și viața prinde contur în culori frumoase.
Prin câmpii verzi și dealuri înflorite,
Pasul meu ușor pășește cu dragoste.
În fiecare floare și fir de iarbă,
Simt că natura îmi șoptește poveste.
Pe aripile vântului mă ridic în zbor,
Spre cerul albastru și nori pufoși.
Libertatea mă îmbrățișează tandru,
Iar visurile mele devin mai frumoase.
În liniștea nopții, stelele strălucesc,
Ca diamante pe cerul întunecat.
Misterul universului mă fascinează,
Iar inima mea bate în ritm neîncetat.
În cimitirul de povești
În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...
Diezi
nu știu de ce îmi fuge pământul de sub picioare
doctore
și mi se îngustează cu fiecare zi cerul
cad parcă tot mai des stelele noaptea
n-au mai rămas în bălți broaște care să orăcăie
au dispărut caii sălbatici
mistreții
se întâmplă ceva cu scatii
de ieri aud sub pământ cum sapă cârtițele
cum coboară greoi din văgăuni urșii
și lupii
cineva spunea că se apropie sfârșitul lumii
iar eu
doctore
nu mă simt pregătit s-o iau de la capăt
nici nu știu dacă mai vreau
mai am o grămadă de lucruri de făcut
dă-mi
mai degrabă
o pastilă de uitare
de liniște
prescrie-mi ceva pentru depresie
lipsă de aer
frică de moarte
sau fă-mi o injecție letală
cu deagoste
am atâta otravă în mine
încât mă pot omorî
și singur...
Eclipsa
Luna își face apariția pe cer,
Peste față simt un mic ger.
Frigul nu mă oprește din a vorbi cu ea,
Trebuie să îi spun povestea mea:
Eram nefericită, prinsă într-o cușcă,
Nu aș fi știut că stăpânul mușcă.
Probabil că țineam la el, nu mai știu,
Sentimentele oglindite s-au pierdut in pustiu.
O rază de soare mi-a încălzit fața,
Aceasta topea bările de gheață.
M-a îndrumat să evadez,
Pe stăpân n-am apucat să-l consolez.
Am lăsat în urmă trecutul,
Ca o pasăre liberă am distrus scutul.
După raza de soare am fugit,
Momentele alături de ea m-au înnebunit.
Fericită eram acum cu ea,
Am aflat cum se simte dragostea.
Inima mea de gheață s-a topit,
Zâmbetul cald m-a dezmorțit.
M-am apropiat prea mult de soare,
Mă dezintegrez fără remușcare.
Aș putea să mor de dragul lui,
Raza mea, renașterea discomfortului.
O iubesc prea mult s-o îndepărtez,
Raza mea cuceritoare, hipnotizez.
Sub vraja ei eu sunt,
Nu vreau să scap de aici prea curând.
Fă ce vrei cu mine, doar nu pleca.
Nu sunt în stare să fiu rănită așa.
Karma nerăbdătoare mă așteaptă,
Să trăiesc trădarea fostului stăpân nedreaptă.
Monolog 💜
Și am iubit .... Cu toată ființa mea .
Cum nimeni n-a iubit vre-o data .
Și am oferit în fiecare zi
Iubirea ,
Care era pură , și
Imaculată.....
Am iubit cum cerul iubește
Luna...
Am acceptat ,cum accepta marea,
Furtuna....
Am îngenuncheat ca
Credinciosul la icoană,
Chiar dacă mă simțeam
Orfană....
Am înfiat dorul,
Si l-am făcut amicul meu ....
Am strîns din dinți
Când mi-a fost greu....
Nu mă mai temeam de apă,
În ea deja m-am înecat....
Uitasem ce este căldura,
Defapt nici n-am aflat....
Acceptand ura
Sufletul mi s-a răcit...
Nu a fost vreodată ,
Măcar un pic iubit.
Lună deja n-o privesc.....
Pare straniu câteodată,
Dar eu nu pot,să iubesc,
Chear de am inima curata ...
Iar când căldura-n piept apare....
Sentimentul de căldură....
Îmi amintesc de el în data,
De sentimentul cel de ura....
Iar când cerul e senin,
Și apare luna plină
Doru apare-n sufletel,
Și în urlete suspină....
Și mie dor ... Și îl urăsc
Nu pot spune ''il iubesc "
Și mă apasă -n sufletel....
Nu-l atinge, 'i de oțel....
Eu pe lume nu trăiesc...
Nu iubesc, nici nu zâmbesc....
Pe lume sunt trecător,
Ca și apa din izvor....
Rece , dar sunt și curata
Dar mă voi usca ....
Odată....
Autor A.Turcanu ....(Monolog) @reper
În gândul tău
În gândul tău
un gând aș vrea să fiu
să-ți dau sclipiri de dimineți
când negri nori pe suflet stau
sau crude clipe nu mai mor
și lacrimi să îți dau
în ochii tăi să fiu izvor
cât pentr’un lac
ce-n palmă să îl strângi
dureri să le îneci
și-apoi
cu gândul să mă sorbi
Aș vrea
ca eu cu gândul meu
în gândul tău
să ne-ntâlnim
În lumina dimineți
În lumina dimineții, răsare soarele,
Cu raze calde și zâmbet luminos.
În sufletul meu, se naște bucuria,
Și viața prinde contur în culori frumoase.
Prin câmpii verzi și dealuri înflorite,
Pasul meu ușor pășește cu dragoste.
În fiecare floare și fir de iarbă,
Simt că natura îmi șoptește poveste.
Pe aripile vântului mă ridic în zbor,
Spre cerul albastru și nori pufoși.
Libertatea mă îmbrățișează tandru,
Iar visurile mele devin mai frumoase.
În liniștea nopții, stelele strălucesc,
Ca diamante pe cerul întunecat.
Misterul universului mă fascinează,
Iar inima mea bate în ritm neîncetat.
În cimitirul de povești
În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...
Diezi
nu știu de ce îmi fuge pământul de sub picioare
doctore
și mi se îngustează cu fiecare zi cerul
cad parcă tot mai des stelele noaptea
n-au mai rămas în bălți broaște care să orăcăie
au dispărut caii sălbatici
mistreții
se întâmplă ceva cu scatii
de ieri aud sub pământ cum sapă cârtițele
cum coboară greoi din văgăuni urșii
și lupii
cineva spunea că se apropie sfârșitul lumii
iar eu
doctore
nu mă simt pregătit s-o iau de la capăt
nici nu știu dacă mai vreau
mai am o grămadă de lucruri de făcut
dă-mi
mai degrabă
o pastilă de uitare
de liniște
prescrie-mi ceva pentru depresie
lipsă de aer
frică de moarte
sau fă-mi o injecție letală
cu deagoste
am atâta otravă în mine
încât mă pot omorî
și singur...
Eclipsa
Luna își face apariția pe cer,
Peste față simt un mic ger.
Frigul nu mă oprește din a vorbi cu ea,
Trebuie să îi spun povestea mea:
Eram nefericită, prinsă într-o cușcă,
Nu aș fi știut că stăpânul mușcă.
Probabil că țineam la el, nu mai știu,
Sentimentele oglindite s-au pierdut in pustiu.
O rază de soare mi-a încălzit fața,
Aceasta topea bările de gheață.
M-a îndrumat să evadez,
Pe stăpân n-am apucat să-l consolez.
Am lăsat în urmă trecutul,
Ca o pasăre liberă am distrus scutul.
După raza de soare am fugit,
Momentele alături de ea m-au înnebunit.
Fericită eram acum cu ea,
Am aflat cum se simte dragostea.
Inima mea de gheață s-a topit,
Zâmbetul cald m-a dezmorțit.
M-am apropiat prea mult de soare,
Mă dezintegrez fără remușcare.
Aș putea să mor de dragul lui,
Raza mea, renașterea discomfortului.
O iubesc prea mult s-o îndepărtez,
Raza mea cuceritoare, hipnotizez.
Sub vraja ei eu sunt,
Nu vreau să scap de aici prea curând.
Fă ce vrei cu mine, doar nu pleca.
Nu sunt în stare să fiu rănită așa.
Karma nerăbdătoare mă așteaptă,
Să trăiesc trădarea fostului stăpân nedreaptă.
Monolog 💜
Și am iubit .... Cu toată ființa mea .
Cum nimeni n-a iubit vre-o data .
Și am oferit în fiecare zi
Iubirea ,
Care era pură , și
Imaculată.....
Am iubit cum cerul iubește
Luna...
Am acceptat ,cum accepta marea,
Furtuna....
Am îngenuncheat ca
Credinciosul la icoană,
Chiar dacă mă simțeam
Orfană....
Am înfiat dorul,
Si l-am făcut amicul meu ....
Am strîns din dinți
Când mi-a fost greu....
Nu mă mai temeam de apă,
În ea deja m-am înecat....
Uitasem ce este căldura,
Defapt nici n-am aflat....
Acceptand ura
Sufletul mi s-a răcit...
Nu a fost vreodată ,
Măcar un pic iubit.
Lună deja n-o privesc.....
Pare straniu câteodată,
Dar eu nu pot,să iubesc,
Chear de am inima curata ...
Iar când căldura-n piept apare....
Sentimentul de căldură....
Îmi amintesc de el în data,
De sentimentul cel de ura....
Iar când cerul e senin,
Și apare luna plină
Doru apare-n sufletel,
Și în urlete suspină....
Și mie dor ... Și îl urăsc
Nu pot spune ''il iubesc "
Și mă apasă -n sufletel....
Nu-l atinge, 'i de oțel....
Eu pe lume nu trăiesc...
Nu iubesc, nici nu zâmbesc....
Pe lume sunt trecător,
Ca și apa din izvor....
Rece , dar sunt și curata
Dar mă voi usca ....
Odată....
Autor A.Turcanu ....(Monolog) @reper
În gândul tău
În gândul tău
un gând aș vrea să fiu
să-ți dau sclipiri de dimineți
când negri nori pe suflet stau
sau crude clipe nu mai mor
și lacrimi să îți dau
în ochii tăi să fiu izvor
cât pentr’un lac
ce-n palmă să îl strângi
dureri să le îneci
și-apoi
cu gândul să mă sorbi
Aș vrea
ca eu cu gândul meu
în gândul tău
să ne-ntâlnim