Instrumentele Iubiri

Послать поцелуй в бездонную яму,

Закрыв глаза ласкай, безликую даму.

Кто заставляет тебя просить?

Кто заставляет страдать, заставляет простить?

Кем стала ты? В оковах цементного города?

Тварь воскресшая , тело убитого холода.

О чём ты думала пожирая меня снова,

Поклоняясь законам жестокого Бога?

Поколение убийц, идущих из мира иного,

Кровь на руках, ты есть, и тебя слишком много.

Умирать я не буду, за твоё бледное золото,

Жизнь ничего не стоит, но это слишком дорого.

Мне не забыть этих людей, жестоких людей,

Уроюсь в мечтах, в создании идей.

Захлебнусь в громком хоре Нереид,

Останусь до конца... и меня тихо добьет спид.

Te-am așteptat

N-ai venit

În a negurii noapte

Tu singură m-ai lăsat să trăiesc

Facându-mă să mă întreb:" Oare a meritat? "

Atâtea mesaje, apeluri nescrise și netrimise 

S-au răsfrâns asupra mea.

O perioadă îndelungată de timp

Inima m-a încercat

Eu nu-i dădeam validare 

O lăsam să creadă în a iluziei minciună

Durerea imensă era de neînțeles

Fără ezitare 

Îmi reamintesc momentele și clipele

Trăite la nesfârșit

Într-o viață monotonă,ce se uită cu timpul. 

Iubita mea fără egal,

Degeaba-ncerci să mă alungi,

Eu sunt ca frunza-n vânt ce tot revine

Ce se lipește infinit de tine...

Văzut-ai frunzele cum mor și intră în pământ,

Ca mai apoi să tot revină iarăși,

Aceleași frunze colorate dar și moi,

Așa e dragostea mea ce ne vrea pe-amândoi,

Iubita mea nu încerca să fugi de mine

Mă voi întoarce iar si iar la tine,

Ca nori sau ploaie sau mai degrabă vânt

Să te sărut fără să știi fără rostire de cuvânt!

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

E umbra ta iubite și nu te văd.

Și-aș vrea nespus să te revăd.

Să-ți spun cât de iubesc

Că am un dor de tine nebunesc.

Și mereu să ne îmbrățișăm,

Pe alei să ne furișăm,

Duși de un gând sublim

Și împreună veșnic să iubim.

La bătrânețe aș vrea să fim

Aici, tot la fel să ne iubim.

Să admirăm flori de salcâm

Tot aici pe acest tărâm.

Întoarce-te din neant la mine,

Trecutu-ți să nu mai pomine,

Și vei afla că-n veci, tu plecând

Poți vedea ce ai lăsat plângând.

Trăim într-o lume inundată de ură,

Unde iubirea și-a pierdut orice sens.

Oamenii în loc de inimă port o piatră dură,

Iar focul față de viață prea repede s-a stins.

Dragostea trecută prin timp se usucă și zgârie,

Iar visele din sticlă se sparg în mii de cioburi amare.

Ne pierdem sufletele într-un sfârșit de noiembrie,

Si ne pregătim pentru iarna cea nesfârșită și mare.

Aripile noastre sunt acum doar putrede,ude,ofilite,

Si nu mai putem zbura spre fericire.

Obosim și ne întoarcem din drum cu speranțele zdrobite,

Scăldându-ne întro lume amară și plină de tăcere.