Cântec
E atâta freamăt,
Și atât suspin,
Umbrele ne cheamă,
Ca să ne unim.
E atâta umblet,
Fără nici o urmă,
Pasul înspre tine,
Soarta des mi-l curmă.
Și atâta dor,
Inimile leagă,
Dar nu e ușor,
Lumea să-nțeleagă.
E atâta zbucium,
Și atâta sânge,
Glasul ca un bucium,
Te cheamă și plânge.
E multă învrăjbire,
Și nesiguranță,
Dar avem iubire,
Și avem speranță.
E atâta zbor,
Fără cuib și ram,
Și atâta dor,
Ne plânge la geam.
E atâta umblet,
E atâta freamăt...
Poems in the same category
Dorul
Ochii tăi luați din stele ,
Mi-au adus zile grele .
Gura ta de trandafir ,
Mi-a adus mult suspin .
Oi fii tu măritată
Dar asta nu înseamnă
Că și dragostea e luată...
Octombrie în păr și ploaia rece pe buze
Mi-ai pus octombrie în păr
Și gustul ploii reci pe buze.
Știai că astea îmi aduc fericire,
Că nu sunt niște lucruri banale,
Apreciate de oricine.
Dar, zi-mi, tu le iubești?
Iubești tu toamna?
Mai mult decât mine?
Iubești tu ploaia?
Așa cum eu o iubesc?
Oh, nu vreau să par egoistă, însă...
Sunt doar ale mele.
Și sunt doar a lor.
Nu cred înțelegi...
Cred că nimeni nu înțelege..
„Într-o lume în care poți fi orice, fii...”,
mi-ai spus.
Dar ce să aleg?
…o floare?
Mulți au ales asta.
…o viețuitoare?
Nu vreau să copiez.
...o carte?
Iubesc cărțile.
Am sute în cameră.
Dar, totuși, simt că nu e asta.
Mi-au rămas două: toamna și ploaia.
Care din ele?
Simt că nu pot trăi doar cu una din ele.
Nu merge una fără cealaltă.
Nu în cazul meu, oricum.
Și, atunci, rămâne să completez așa:
„Într-o lume în care poți fi orice, fii toamna și ploaia deopotrivă”,
mi-ai zis.
Mi-ai pus octombrie în păr
Și gustul ploii reci pe buze?
Sau a fost doar un vis?
Serenadă la Dobrovăț
Sosit pe nori să-ți cânt o serenadă la fereastră,
Iubita mea blajină și frumoasă
Ce porți ale iubirii nesfârsite aripi,
Te cer acum când ești la Dobrovăț,acasă
Să-mi fii nevastă!
Ei bine,știu că pare doar o glumă,
Dar spun că treaba asta este serioasă,
Să știe lumea toată,
Chiar dacă nimeni nu ne știe
Sau nu le pasă...
Eu te iubesc precum un condamnat la fericire,
Cel ce-a primit divină condamnare fără scăpare fără ieșire,
Când stă la tine-n brațe,
Sau te sărută....
Și știe că-i condamnat la dragoste pe viață!
(22 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pardonne-moi ce caprice d'enfant în norvegiană
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Tilgi meg for dette barnslige innfall
Tilgi meg, kom tilbake til meg som før
Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg
Tilgi meg for dette barnslige innfall
Tilgi meg, kom tilbake til meg som før
Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg
Det var tiden for "Jeg elsker deg"
Vi to levde lykkelige i drømmene våre
Det var tiden for "Jeg elsker deg"
Og så ville jeg fly med vingene
Jeg ønsket å oppleve andre kjærligheter
Andre "jeg elsker deg", andre "alltid"
Men det er deg jeg drømte om om natten min kjære
Tilgi meg for dette barnslige innfall
Tilgi meg, kom tilbake til meg som før
Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg
Det var å ville og vite
Alt i livet, kanskje for raskt
Det var å oppdage livet
Med sine sorger, sine gleder, sin galskap
Jeg ønsket å leve som tiden
Følg timene mine, lev i nuet
Jo mer jeg levde, jo mer elsket jeg deg ømt
Tilgi meg for dette barnslige innfall
Tilgi meg, kom tilbake til meg som før
Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg.
H
N-am sa las sa cadă stele de pe cer -
Căci cu-atâta greu le-am tot bătut in cui,
N-am să uit acel gust de fier
Chiar vârfurile-alpine de-mi propui.
N-am să mă las chemat de voci straine,
Te zugrăvesc in cadă cu cafea...
Niciodată n-am să pot uita de tine
Chiar daca o să dispar din lumea ta.
Așadar, o să-ți las o scrisoare alipită-n geam,
O să-ți las miros de vin si de cafea,
O să-ți amintesc unde apusuri petreceam
Chiar dacă ai sa prinzi a mă uita.
O să vreau elegic să iți mai ascult
In ritm de vals, pasul bătăuș
Și o să vreau, o dată să te mai sărut
Chiar dacă știu că ai să mă muști.
N-am sa pot uita acel miros de fier,
Și cum chimia astre legăna;
N-am să las sa cadă stele de pe cer -
Ca noi in doi, să avem ce număra.
DE LA SOARE
De teamă și de neputință
La anii grei cei de pe urmă
Un bătrânel și-o bătrânică
Se ascund în camera lor mică
De gerul nemilos și laș
Și suflă aspru cu obidă
În vatra fără foc pe care
O oală parcă ar vrea să fiarbă
Bogată în apă și în sare.
Sărmana pensie se duse
În cele multe zile scurse
Cămara-i goală bate vănt .
Privesc pe geam din în când în când.
Sunt ca două stane mici
Ce se învârt pe lângă ușă
Sunt prea șubrezi ca să iasă
Pe așa vreme nemiloasă.
Doar o rugă se înfiripă
Câmpia iar să înverzească
Natura să se trezească
Și căldură să primească
De la soare.
Other poems by the author
Epigrame IX
Unui fumător
De copil el a fumat,
Pentru noi a fost mister,
Dar de azi ne-a anunţat,
Că se simte exact ca-ncer.
Nedumerire
Vă întreb, fără să supăr,
Să-mi răspundă-un omolog,
De stomac, eu dacă sufăr,
De ce nu merg la stomatolog?
Fanatism
Cu Poşta Română, eu nu lucrez,
Şi toţi, să spun de ce, îmi cer…
Ei bine, vă divulg acest mister,
Eu sunt de mic: Fan – Courier.
Halterofil
Halterofil cu foarte mare palmares,
Dar pentru sine poartă o mare ură,
A încercat mereu dar fără de succes,
Ca să-şi ridice, nivelul de cultură.
Obezitate
E supraponderală a mea vecină,
M-am întâlnit cu ea lângă tufişuri,
Şi pare genul de femeie fină,
La care nu prea merge cu ocolişuri.
Vânătorul
Am drept vecin un vânător,
Dar nu găseşti trofeu în casa sa,
Şi nu-i un lucru întâmplător,
Fiindcă trage numai la măsea.
Uleiul
La suprafaţă a ieşit,
Uleiul foarte supărat,
Spunând că e năpăstuit,
Căci prea la icre e frecat.
Unuia cu multe minusuri
Face socoteli ce-i dă cu plus,
Și analizele la sinusuri,
Căci cineva deştept i-a spus,
Că are multe minusuri.
Unei grase
A aşteptat grăsuna rezultatul,
Şi da, va fi angajată mâine…
A terminat-o cu oftatul,
Căci va putea mânca o pâine.
Vorbă din popor
S-a dovedit a fi real,
Acea vorbă ce la ea socot,
Am văzut aseară în bar,
Cum doi ciungi beau cot la cot.
Păcat nespovedit
Gândul îmi doarme sus pe lucarne,
Un ochi mi se zbate rănit și nervos,
Nordul și sudul îmi intră prin carne,
Iar estul și vestul îmi iese prin os,
Îți scriu poezii mai lungi și mai triste,
Și vântul le poartă pe frunze de toamnă,
Tu stai ca măicuță și citești acatiste,
Amorul fierbinte neștiind ce înseamnă.
Îngeri te-ndeamnă să cânți din psaltire,
Inima-ți bate în ritmuri de toacă,
Pogoară minuni în chilii, mănăstire,
Duhovnici, păcate, de pe tine dezghioacă.
Rămân împietrit ca o statuie uitată,
Iar rănile mele sunt acum cimitir,
Și frunza de toamnă se simte trădată,
Și cred c-am să mor ca un ultim martir.
Prohodul să-mi cânți sub un clopot nervos,
Apoi doar tăcere și nici un cuvânt…
Căci vreau să aud cum îmi intră țărâna în os,
Crucea cum geme și groapa urlând.
Delir sufletesc
Suflă din neant un crivăţ câinesc,
Generaţia mea se risipă pe drum,
Cortegii funebre peste tot se zăresc,
Şi mă văd recitit de nepoţi, în postum.
Uitarea îmi ţese o pânză pe creier,
Şi uit cine sunt şi unde trăiesc,
Cu privirea-mi caducă încep să cutreier,
Ceva realist, ceva omenesc.
Şi totul din jur îmi joacă o farsă,
Nevoit mă contemplu în ea,
Mi-e somnul priveghi şi pâine mi-i arsă,
Şi moartea mă aşteaptă după perdea.
Vreau somnul să-l legăn în braţele mamei,
În ochii ei nedumerit să privesc,
Să mă-nchin smerit în faţa icoanei,
Şi să cer pe vecie ajutor părintesc.
La Pol...
Plămânii scuipă întruna promoroacă,
Și-nghit la prânz forțat câte-un ghețar,
Mi-e noaptea și mai lungă parcă,
De când în ochii tăi, înzăpezit apar.
Mi-a înghețat și îngerul pe umăr,
Și nimeni cum e bine nu-mi șoptește,
Trec urși polari puțini la număr,
Și văd zăpada cum în urma lor albește.
Aș da un urs pentr-o cafea fierbinte,
Și-un înger înghețat pentr-un culcuș,
Aștept pe o banchiză o focă să m-alinte,
Cu labele întoarse sub formă de căuș.
La Pol spun vorbe reci pământului turtit,
Și pescuiesc la copcă citate despre viață,
Și-aștept iubita mea profund înzăpezit,
Să vii să mă salvezi c-un spărgător de gheață.
Autoportret
Un fulger ostenit trăieşte în mine,
Sunt sufletul golului şi inima nimicului,
Chiar şi să mor îmi este ruşine,
Căci m-am scăldat în apele misticului.
În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,
Sunt stârv şi vulcan totodată,
Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,
Să fiu şters, ca să rămân o pată.
Sunt intervalul dintre bătăile inimii,
Călău al timpului şi paznic al infinitului,
Spun poveşti de groază fie-mii,
Iar ea crede în nebunia tăticului.
Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,
Mă simt o fiinţă fără chip,
Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,
Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.
Cu întunericul ce în mine zace,
Aş putea acoperi soarele pe vecie,
Răutatea mea ar putea fi război ori pace,
Şi-ar instala peste bucurii sclavie.
Înroşesc universul cu flăcările mele,
Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,
Sunt demon în rai şi înger în stele,
Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.
Sângele mă străbate în curenţi arzători,
Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,
Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,
Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.
Am nefericirea de a nu fi nefericit,
Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,
Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,
Şi invoc lumini din cele mai sumbre …
Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,
Departe de mine şi aproape de depărtări,
Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,
Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.
Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,
Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,
Căci în cel ce a fost un om neiubit,
Se naşte acum, poetic, iubirea …
Eliberare
Mi-e greu să suflu-n lumânare,
Căci sufletul îmi este istovit,
Și nu mai simt pământul sub picioare,
Ci levitez pe-un vis neîmplinit.
Lumina galbenă sălășluiește în odaie,
Și simt că dorm cu Luna-n pat,
Pustiul ei îmi curge-n păr șuvoaie,
În ceara lumânării aproape-s îngropat.
În sfeșnic parcă mi-i întreaga viață,
Fitilul ars e aidoma ce-am trăit,
Și simt mucarnița în fiecare dimineață,
Cum se preschimbă-n moartea cu chipul ceruit.
Mi-e pâlpâirea rece și într-un tremurat,
O aripă de înger ușor o întremează,
Zăresc o siluetă cu ochiul meu uscat,
Cum stinge lumânarea și mă eliberează.