Cântec

Dacă tu mă lași și-mi dai mâna 

Ți-aș fi soare... ți-as fi luna

Aș putea fi o stea pentru tine

Aș putea fi... noaptea ce vine

Dacă tu mă lași și-mi dai voie

Aș putea fi o primăvară caldă 

Aș putea fi vară la nevoie

Sau toamna ce dezmiardă...

Dacă tu mă lași și-mi dai soare

Aș putea fi o zi caldă 

În noapte o stea căzătoare 

O poveste de dor... minunată.

Dacă tu mă lași și-mi dai vinul

Aș putea să-ți arăt în iubire sublimul

Aș putea să-ți fiu sufletul pereche

Aș putea... mai mult de o poveste veche.

Dă-ți cămașa albă jos 

Sub cerul întunecos 

Și lasă luna sa ne lumineze 

Și atingerile tandre sa ne ghideze 

Buzele tale dulci ce adesea mi le-amintesc 

Amintirile cu noi ce ne unesc 

Parcă suntem doi străini 

Plini de sentimente și venin 

Ochii tăi de un maro deschis 

Îmi aduc alinare 

Tot speram ca tu sa vii 

Și în viață sa mi fi soare 

Fiecare părticică a corpului tău 

N a rămas neexplorată 

Fiecare centimetru 

L am cuprins cu mâna goală

Zîmbesc cu ochii ! Ce văd la mine ?

Ai scos din adîncuri, doar prospețime…

Idei si dorințe  ,  gînduri profunde

Ca un ghiocel , timid , printre friguri

Răsărind pur , în al său anotimp

Prevestind noul , si viața , povești d’ abia începute….

Zîmbesc cu ochii ! Ce văd la mine ?

Verdele crud , pajiști intinse

Toate vestesc prea bine ‘nceputul…

Stoluri de păsări rostind în văzduh

Libertate , creație , tot e permis !

Zîmbesc cu ochii , căci ce vad la mine

Sădit  înlauntru , e tot pentru tine !

Смотрел однажды на звезду

Думал далеко Она,

Но по пути попал в грозу

Снова в сердце пустота.

Смотрел, ни раз, ни два

Но понять так и не смог,

Как полюбить её навсегда

Наверное я был слишком строг.

Между нами Солнце и Луна

Думал может я ей нравлюсь,

Но в конец понял как она цена

Что без неё я не справлюсь.

(Вдохновления одиночной ночи)

Soarele-i  ascuns în nori

Valuri de parfum  în flori,

După ploaia -n miez  de noapte,

Mii de flori vorbesc în șoapte.

Zorii bat ușor în geam

Păsării ciripesc în  ram

Pale reci trec prin perdele

În răcoarea de afară

Sorb cafeaua mea amară.

Ochii umezi îmi zâmbesc

Fericită că trăiesc.

.

Frunzele stau vestejite,

Norii plâng tot de tristețe,

Vântu-ncepe să se agite

Străbătând cu acuratețe.

Pasările nu mai ciripesc,

Nu se-aud nici ciocăniri,

Urșii nu mai mormăiesc

Cum ar fi la-lor meniri...

Totu-i trist și melancolic

Cât mai stăm așa nostalgici

Sentimentul nostru toxic

Devenind tot mai magmatic.

Muzica-i cam fără sens,

Dansu-i făr’ de înțeles,

Timpul stă în contrasens

Trecând totul în exces...  

12.10.24

Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,

Văpăiile sorții mă ating pe aripe,

Legat de un munte pământul mă ține,

Iar murmurul meu începu ca să țipe.

Carnea se zbate sub suspinul durerii,

Vene secate de sânge sorb întuneric,

Pe moarte încerc uneori să o sperii,

Dar ea mă deplânge și râde isteric.

Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,

Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,

Orb mă cufund într-o veșnică noapte,

Fără stele și cer unde vântul nu bate.

Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,

Neconsolat aștept condamnarea la zid,

Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,

Și într-un veșnic repaos mă închid.

Adio, fulg de nea,

Surâsul iernii trece,

Tu plângi pe mâna mea,

Iar lacrima ți-e rece.

Și s-a pornit să ningă,

De aseară-n disperare,

Iar fulgii să se stingă,

Pe pielea ta cea moale.

Hai vino tu mireasă,

Cu voalul de zăpadă,

Și scoate-mă din casă,

Ca să dansăm pe stradă,

Apoi din vreme-n vreme,

În lume dă alarma,

Hai vino, nu te teme,

Și mușcă-mă cu iarna,

Să-mi curgă de sub gene,

Zăpada în troiene.

Mă chinuie-n noapte vise oculte,

Iar somnul îmi este un zbucium,

Stau greieri sub geam să asculte,

Cum pieptul îmi cântă din bucium,

Și totul îmi pare zilnic confuz,

Iar liniștea-mi bate în tâmplă,

Aiurea încep pe îngeri s-acuz,

De tot ce subit mi se întâmplă.

Cu gândurile sap în tainicul vis,

Ascunsu-i mister să-l deslușesc,

Dar zorii zilei apărând au ucis,

Acest îndemn ce nu-i omenesc.

Să fie o veste de la forțe oculte,

Ori semne din iad ori din ceruri,

Ceva venit nefiresc să m-ajute,

Să sorb misticism din eteruri?

Răsună întruna o șoaptă în minte,

Spiritu-mi zboară posac peste aștri,

Văd trupul inert dezgolit de veșminte,

Aruncat într-o grotă printre sihaștri.

Pierdut și bolnav, și plin de angoasă,

Mintea mi-i arsă și ochiul mi-e stins,

Și stau nefiresc prizonier într-o casă,

Cu noaptea pe tâmple resemnat și învins.

Morfeu veni iar să-mi mângâie pleoapa,

În somnu-i de veci ca pe sclav să mă ție,

Și tandru îmi astupă cu vise și groapa,

Iar la cap, adânc îmi înfige, o insomnie.

Deseară să nu mă aștepți,

Am întâlnire cu Luna,

Poți apoi să mă cerți,

Îmi este totuna...

Deseară să nu mă aștepți,

Am întâlnire c-o stea,

Poți apoi să mă cerți,

Să râzi de lacrima mea.

Deseară să nu mă aștepți,

Plec în trecut, undeva,

Când nu puteai să mă cerți,

Fiindcă inima ta mă iubea.

Nu ți-am spus niciodată că plec,

dar tăcerea mea s-a lăsat peste tot, 

ca o pătură rece, în mijlocul verii,

fiindcă știam că doar frigul ne mai ține aproape.

Te uitai în gol, și în golul acela

eram eu — fără nume, fără trup,

doar o umbră care își cere iertare,

și un colț de liniște unde să doarmă.

Am plecat fără pași, fără drum,

risipindu-mă între marginile tale, 

ca o frunză ce se îndoaie în ram,

și nu cade, dar nici nu mai trăiește.

Toamna ta, m-a cuprins deodată, 

netrecând prin primăvară, 

neînverzind, 

neînflorind... 

M-am săturat să fiu discret, 

Și nu mai am nici o speranță, 

Și anunț aici fără regret, 

Că-mi chem iubirile-n instanță. 

M-am tot lăsat purtat de val, 

Mereu, la fel, și altădată... 

Și-mi chem, profund sentimental, 

Chiar inima la judecată. 

O vină aduc și la privire, 

Că prea adânc s-a tot uitat, 

Și slab fiind mereu de fire, 

Iubirii nu am rezistat. 

În culpă a fost doar mângâierea, 

Căci a răspuns la mângâieri, 

Iar martoră i-a fost chiar pielea, 

C-a suportat senzații și dureri. 

Dar cea mai mare vină-o are, 

Sărutul dulce al ispitei, 

Că-n ziua aceea pe-nserare, 

A adormit pe buzele iubitei. 

Instanța rog cu adânc regret, 

Să ierte un biet amorezat, 

Şi în același mod discret, 

Eu retractez ce-am acuzat.