Despărțire
Nu ți-am spus niciodată că plec,
dar tăcerea mea s-a lăsat peste tot,
ca o pătură rece, în mijlocul verii,
fiindcă știam că doar frigul ne mai ține aproape.
Te uitai în gol, și în golul acela
eram eu — fără nume, fără trup,
doar o umbră care își cere iertare,
și un colț de liniște unde să doarmă.
Am plecat fără pași, fără drum,
risipindu-mă între marginile tale,
ca o frunză ce se îndoaie în ram,
și nu cade, dar nici nu mai trăiește.
Toamna ta, m-a cuprins deodată,
netrecând prin primăvară,
neînverzind,
neînflorind...
Poems in the same category
E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
GLASUL DREPTĂȚII
Conștiința-i - glasul dreptății,
Conștiința-i - arma păcii,
Dumnezeu aceasta ne-a lăsat
Să ne izbăvească de păcat.
Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,
Să vadă faptele lui care lucrează,
Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat
Așa cum El omului i-a dat.
Noi trebuie să ne gândim bine
La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;
La mântuirea sufletului cugetând
Frumos, lucrând.
La cele 3 virtuți să cugetăm,
Pe Dumnezeu în psalmi să-L lăudăm.
De cel bolnav să îngrijim,
Păcatul să îl biruim.Amin.
Demagogie
Cândva sau niciodată
E semnul lor de lene vie
E crezul lor în stare pură
E clasicul "vom face nouă"
Dar niciodată ție!
Demagogie perfidă
Și nu doar, e-atât de îmbâcsită
Am înțeles târziu și totuși devreme
La cât de amețitor de iute
Politrucii vieții risipite
Au semănat doar secetă
Valorilor, de teamă să nu vie
Să le dărâme lor imperiul
Ce astăzi, emblematic
Se zbate încă-n nepăsare vie
De ieri, de azi și vesnic mâine
Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!
Marius Ene, Polonia, 16.05.2024
Copilăria
Ca vacanța școlară
Ca o noapte de vară
Copilăria trece
Și nimeni n-o întrece
Ca o seară-n pustiu
Ca un vis străveziu
Ea pleacă și te lasă tăcută
Cu inima frântă
Și oricât ai încerca s-o oprești
Ea dispare încet, încet
Cu-n zâmbet trebuie s-o părăsești
Și mereu în suflet s-o păstrezi
Lacul
Cad pietre în apă,
De pe-nalta stâncă,
Valuri mici se crapă,
Lăsând rană adâncă.
Inima-mi suspină,
Frântă de durere,
Lacul o alină,
Cu a sa tăcere.
Văd o barcă-n zare,
Lunecând ușor,
Cu un lup de mare,
Fără un picior.
Ce departe stăm,
În pribeagul umblet,
Și-amândoi cărăm,
Rănile în suflet.
Zilnic lacul plânge,
Multe, multe fețe,
Și-n adâncu-i strânge,
Valuri de tristețe.
Visez…
Îmi este noaptea albă și pustie,
Și-mi cade mâna pe hârtie,
Condeiu-i relaxat pe călimară,
Cuvântul plânge undeva afară.
Mă zgârie baladele pe tâmplă,
Iar inima în alte piepturi cântă,
Îmi smulg privirea-mi hăituită,
Ce-aleargă în a ochilor orbită,
Și o aștern pe coala de hârtie,
Să plângă-ntruna poezie,
Să-nece amarul meu și-al lumii,
În pustietatea rece a lunii,
Să-mi ardă pielea de nesomn,
Sub pijamaua mea de om,
Să-mi plângă noaptea pe obraz,
Că toate zilele-mi sunt azi,
Și tot ce-i azi, va fi să fie,
O lungă zi de poezie,
În noaptea-mi albă și pustie,
Iar visul nedormit să scrie,
Volume întregi, biblioteci,
În lumea lor topit pe veci,
Și-n loc să stau să lecturez,
Cu fața-n sus, doar le visez...
E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
GLASUL DREPTĂȚII
Conștiința-i - glasul dreptății,
Conștiința-i - arma păcii,
Dumnezeu aceasta ne-a lăsat
Să ne izbăvească de păcat.
Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,
Să vadă faptele lui care lucrează,
Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat
Așa cum El omului i-a dat.
Noi trebuie să ne gândim bine
La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;
La mântuirea sufletului cugetând
Frumos, lucrând.
La cele 3 virtuți să cugetăm,
Pe Dumnezeu în psalmi să-L lăudăm.
De cel bolnav să îngrijim,
Păcatul să îl biruim.Amin.
Demagogie
Cândva sau niciodată
E semnul lor de lene vie
E crezul lor în stare pură
E clasicul "vom face nouă"
Dar niciodată ție!
Demagogie perfidă
Și nu doar, e-atât de îmbâcsită
Am înțeles târziu și totuși devreme
La cât de amețitor de iute
Politrucii vieții risipite
Au semănat doar secetă
Valorilor, de teamă să nu vie
Să le dărâme lor imperiul
Ce astăzi, emblematic
Se zbate încă-n nepăsare vie
De ieri, de azi și vesnic mâine
Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!
Marius Ene, Polonia, 16.05.2024
Copilăria
Ca vacanța școlară
Ca o noapte de vară
Copilăria trece
Și nimeni n-o întrece
Ca o seară-n pustiu
Ca un vis străveziu
Ea pleacă și te lasă tăcută
Cu inima frântă
Și oricât ai încerca s-o oprești
Ea dispare încet, încet
Cu-n zâmbet trebuie s-o părăsești
Și mereu în suflet s-o păstrezi
Lacul
Cad pietre în apă,
De pe-nalta stâncă,
Valuri mici se crapă,
Lăsând rană adâncă.
Inima-mi suspină,
Frântă de durere,
Lacul o alină,
Cu a sa tăcere.
Văd o barcă-n zare,
Lunecând ușor,
Cu un lup de mare,
Fără un picior.
Ce departe stăm,
În pribeagul umblet,
Și-amândoi cărăm,
Rănile în suflet.
Zilnic lacul plânge,
Multe, multe fețe,
Și-n adâncu-i strânge,
Valuri de tristețe.
Visez…
Îmi este noaptea albă și pustie,
Și-mi cade mâna pe hârtie,
Condeiu-i relaxat pe călimară,
Cuvântul plânge undeva afară.
Mă zgârie baladele pe tâmplă,
Iar inima în alte piepturi cântă,
Îmi smulg privirea-mi hăituită,
Ce-aleargă în a ochilor orbită,
Și o aștern pe coala de hârtie,
Să plângă-ntruna poezie,
Să-nece amarul meu și-al lumii,
În pustietatea rece a lunii,
Să-mi ardă pielea de nesomn,
Sub pijamaua mea de om,
Să-mi plângă noaptea pe obraz,
Că toate zilele-mi sunt azi,
Și tot ce-i azi, va fi să fie,
O lungă zi de poezie,
În noaptea-mi albă și pustie,
Iar visul nedormit să scrie,
Volume întregi, biblioteci,
În lumea lor topit pe veci,
Și-n loc să stau să lecturez,
Cu fața-n sus, doar le visez...
Other poems by the author
Dacă tu…
Dacă tu nu mă mai vrei,
Am să plec spre uitare,
Şi-am să fur din ochii tăi,
Doar privirea arzătoare,
Și-am s-o țin închisă-n sân,
Lângă inima mea mică,
Să mă vezi când sunt bătrân,
Să te văd când ești bunică.
Dacă tu nu m-ai plăcea,
Am să hoinaresc pe mare,
Și-am să fur din buza ta,
Doar un strop de sărutare,
Si-am să-l țin mereu pe palmă,
Să-l sărut când e furtună,
Să se facă marea calmă,
Și s-aud valul cum sună.
Dacă tu m-ai renega,
Voi pleca în loc sihastru,
Şi-am să-ți fur chiar inima,
Să mă-ndrume spre dezastru,
Să mă ardă-n rug de dor,
Să mă spintece-n cuvinte,
Ca să pot râzând să mor,
Lângă a mamei oseminte.
Sărmana foaie...
Mă pun la masă iar să scriu,
Sărmana foaie plânge,
Că-mi știe sufletul pustiu,
Și lacrima de sânge.
Condeiul vechi cu drag apuc,
Că-mi știe multe patimi,
În călimară-l introduc,
Și-n loc de tuș sunt lacrimi.
Lumina-n geam e astăzi pală,
Și masa-mi pare că suspină,
Mă uit pierdut la foaia goală,
Și nu știu cine e de vină...
Cuvântu-n gură mi se-ntoarce,
Tristețea murmură în șoapte,
În minte sunt împuns cu ace,
Și-n ochii mei se face noapte.
Nepăsare
Mi-e nepăsarea zilnica firimitură,
Eu însumi mă acuz în toate cele,
Memoria mă biciuie constant cu ură.
Iar carnea-mi freamătă sub piele.
De ieri stau tolănit pe buza lunii,
Cu hoitul toamnei prins în cârcă,
Să storc un must să-l bea străbunii,
Că-s arși de rai iar gura li se uscă.
Trec zei grăbiți în zori de dimineață,
Se duc la muncă să câștige-o pâine,
Au ochi de foc și cearcăne de gheață,
Și duc un trai sărac, de azi pe mâine.
Se vede-un fum venit din loc ostil,
Se construiește înc-un cal troian,
Amurgul miroase a sânge de copil,
Căci s-a primit ofrandă de la Vatican.
Pe loc aș face toți norii din pământ,
Să plouă cu pietroaiele cât casa,
Prelații să intre cu toții în mormânt,
Să fie slobodă din nou mireasa.
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
Dacă tu…
Dacă tu nu mă mai vrei,
Am să plec spre uitare,
Şi-am să fur din ochii tăi,
Doar privirea arzătoare,
Și-am s-o țin închisă-n sân,
Lângă inima mea mică,
Să mă vezi când sunt bătrân,
Să te văd când ești bunică.
Dacă tu nu m-ai plăcea,
Am să hoinaresc pe mare,
Și-am să fur din buza ta,
Doar un strop de sărutare,
Si-am să-l țin mereu pe palmă,
Să-l sărut când e furtună,
Să se facă marea calmă,
Și s-aud valul cum sună.
Dacă tu m-ai renega,
Voi pleca în loc sihastru,
Şi-am să-ți fur chiar inima,
Să mă-ndrume spre dezastru,
Să mă ardă-n rug de dor,
Să mă spintece-n cuvinte,
Ca să pot râzând să mor,
Lângă a mamei oseminte.
Sărmana foaie...
Mă pun la masă iar să scriu,
Sărmana foaie plânge,
Că-mi știe sufletul pustiu,
Și lacrima de sânge.
Condeiul vechi cu drag apuc,
Că-mi știe multe patimi,
În călimară-l introduc,
Și-n loc de tuș sunt lacrimi.
Lumina-n geam e astăzi pală,
Și masa-mi pare că suspină,
Mă uit pierdut la foaia goală,
Și nu știu cine e de vină...
Cuvântu-n gură mi se-ntoarce,
Tristețea murmură în șoapte,
În minte sunt împuns cu ace,
Și-n ochii mei se face noapte.
Nepăsare
Mi-e nepăsarea zilnica firimitură,
Eu însumi mă acuz în toate cele,
Memoria mă biciuie constant cu ură.
Iar carnea-mi freamătă sub piele.
De ieri stau tolănit pe buza lunii,
Cu hoitul toamnei prins în cârcă,
Să storc un must să-l bea străbunii,
Că-s arși de rai iar gura li se uscă.
Trec zei grăbiți în zori de dimineață,
Se duc la muncă să câștige-o pâine,
Au ochi de foc și cearcăne de gheață,
Și duc un trai sărac, de azi pe mâine.
Se vede-un fum venit din loc ostil,
Se construiește înc-un cal troian,
Amurgul miroase a sânge de copil,
Căci s-a primit ofrandă de la Vatican.
Pe loc aș face toți norii din pământ,
Să plouă cu pietroaiele cât casa,
Prelații să intre cu toții în mormânt,
Să fie slobodă din nou mireasa.
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!