Cuibul

Nu sunt batrân precum aţi crede voi,

Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,

Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,

Şi pot zbura spre cuiburi de acere.

Nu sunt batrân vă mai pot zice,

Cât simt globula roşie în sânge,

Cât încă pot să treier spice,

Şi bob cu bob recolta strânge.

Nu sunt nici tânăr cum mă laud,

Căci nu mai pot să adulmec urma,

Pe farisei să-i mai aplaud,

Când lupii îmi atacă turma.

Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,

Ori râuri, codri şi poteci,

În mine aleargă-un bidiviu,

Ce-i potcovit de zeii greci.

Bătrâne, mă mai strigă câteodată,

Cei hâtri dintr-un grup păgân,

Eu le răspund cu inima curată,

Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.

Sunt acelaşi om în altă lume,

Sunt acelaşi gând rătăcitor,

Mare agitată fără spume,

Rană adâncă în picior.

Am aceiaşi tresărire,

Precum valul spart de stâncă,

Port în mine acea iubire,

Care îngerii o cântă.

Peste iarbă calc apatic,

Sângele a-nceput să-mi fiarbă,

Ochii-mi sunt acum jăratec,

Îmi smulg firele din barbă.

Rup petalele din flori,

Mângâi roua dimineţii,

Peste trup îmi trec fiori,

Şi mă mustră toţi poeţii.

Eu nu mă-mbăt cu gesturi de paradă,

Nici nu mai vreau răspunsuri de pe buze,

Cuvintele sunt vechi, sunt căi confuze,

Ți-e limba arsă și mintea-n ambuscadă.

Aş vrea să fiu în tine, ca o boală,

Să-mi pui pe tâmple timpul ca sigiliu,

Dar ne-am trăit iubirea în exiluri,

Şi ne-au rămas pe umeri ani de smoală.

Ne-a fost blestemul scris în alfabetul

Unui tăcut şi sacru dezacord,

Și-am fost deopotrivă sud și nord,

Și-acum ne bântuie pe amândoi regretul.

Azi plouă-n mine, stropii nu se văd,

Dar mușcă din lumină cu ardoare,

Și fiecare rană-i o ninsoare,

Ce cade-n pieptul meu ca un prăpăd.

Am învățat durerea nerostită,

Și-am preschimbat-o în linii de abis,

Tu ești cuvântul care n-a fost scris,

Iar eu o filă veșnic necitită.

Mi-e viața un altar pe jumătate,

Pe care nici o jertfă n-a ajuns,

Deși de soartă mi-a fost uns,

Să-mi port tristețea ca o cruce-n spate.

Nu-ți cer nimic. Rămâi acolo, stinsă,

În colțul tău, cu florile uscate,

Eu mi-am făcut din lipsa ta cetate,

Și nu mai bat la poarta ta învinsă.

Visurile toate înspre zori coboară, 

Ochii-mi plâng cu lacrimi de amurg, 

Luna cu-a ei raze parcă mă-nconjoară, 

Şi în mii de stele mă sfărâm și curg.

Se prelinge clipa-n ramuri de tăcere,

Dorul meu se stinge-n pasul nefăcut,

Noaptea mă îmbracă-n falduri de durere,

Că-n trecutul mamei nu m-aș fi născut.

Printre nori de gânduri, inima mă cheamă,

Să m-adun din umbre, să mai pot visa,

Dar din mine-ntruna curge vechea rană,

Întinzându-și boala prin lumina mea.

Într-un colț de cer mi-am ascuns speranța,

Să învie-n zori tot ce-a fost pierdut,

Dar și cerul plânge, și-mi jelește viața,

Printr-o ploaie cruntă cum nu s-a văzut. 

Parcă din astral un fir lung mă ține,

Și îmi vine-n minte vechiul legământ, 

De voi bea doar lacrimi reclădind ruine, 

Îmi vor crește aripi sub al meu veșmânt. 

Frigul miroase a rânced pământ, 

Totul e galben ca o gutuie, 

Păsări se-nalță spre ceruri cântând, 

Copacii stau falnici ca o statuie. 

Ploaia o simt ca pe-o furtună în plete, 

Și port cu natura un duel permanent, 

Trupul îmi frige și parcă mi-e sete, 

Apusul zăresc dar pasul mi-e lent. 

Frunzele aștern un covor infinit, 

Toamna își face bagajul să plece, 

Galbenul crud s-a risipit, 

În ceața măruntă și ploaia cea rece. 

Am rătăcit prin neguri de cuvinte,

Căutător de sens în cer pustiu,

Și am dosit sub frunze-ngălbenite,

Al toamnei cânt ce păsările-l știu.

Am altoit cu versuri pomi și ruguri,

Sub ochii goi ai lumii prea grăbite,

Privirile le-au explodat în muguri,

Și au văzut pe ram poeme înflorite.

M-au recitat străini cu voci de piatră,

Și au rămas cu toții fără glas,

Un vraf de cărți am adunat pe vatră,

Pe care de sămânță-am să le las.

Am scris în umbre fără de contur,

Cu litere de foc, pe vânturi stinse,

Să-mi fie toată iarba împrejur,

O pajiște de librării încinse.

Voi fi uitarea scrisă pe pereți,

Un vis ce-n noapte se destramă,

O lacrimă din plânsuri de poeți,

Trimisă lumii într-o telegramă.

Iubire scrijelită în zăpadă
Și dăltuită pe versanți de munți
Zadar îți cad cuvintele-n cascadă,
Zadar te vrei jurată pe la nunți,

Zadar te vezi pornită-n avalanșă
Spre nu știu care suflet prea naiv,
O viață pentru tine-i o revanșă
Pictând în cenușiu un ROGVAIV.

Mă-ntreb câți oare-ți vor cădea în plasă,
Oare la câți speranțele-ai să-neci
În marea înghețată ce nu-ți lasă
Vreun strop de val în iernile prea reci?

Pe câți vei păcăli pictând cu-albastru
Un cer ce se refuză colorat,
Visând aiurea vreun departe astru
Ce din greșeală să-l fi luminat?

Și câți îți vor jura apoi credință
Așa cum ți-au jurat și-n alte dăți,
Iubire, tu izvor de suferință,
Iubire, tu izvor de nedreptăți?

Lungă-i viaţa şi frumoasă

Rătăcind prin norii iernii

Să ai grijă de a ta mireasă

În vacarmul gol al lumii

De va fi să+ţi fie frig vreodată

Nu uita să ai cu tine

Haina de la mama ta brodată

Fiinţe-i dragi să-i fie bine

Omului năpăstuit de trecutul dureros

Timpul tău să-i fie hrană

Iar credinţa în Hristos

În cuvânt să-ţi fie caldă

Iar ând viforul ispitelor

Va veni împotriva sorţii

Să priveşti asupra treptelor

Bucurându-ţi iar părinţii.

Aş locui la cineva-n suflet,

Dar acel cineva nu vrea să îl locuiesc,

Poate dac-aş arunca în cer un sărut

Ar ştii cât de mult uneori iubesc, 

Ar reîncepe povestea rămasă-n trecut.

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Lise

Lise, - mezarlık

Gençliğimin -

Bilgiç öğretmenler

Ve zorlu sınavlar...

Ve bugün beni ürpertiyorsun

Lise, - mezarlık

Gençliğimden! –

Lise, - mezarlık

Uzun koridorlarla –

Bugün artık ben değilim

Ve canım acıyor...

Artık hiçbir şey istemiyorum -

Lise, - mezarlık

Uzun koridorlarla... –

Lise, - mezarlık

Gençliğimin -

Beni dünyaya verdin

Şiddetli dalgalarda,

Çok bıkkın...

Lise, - mezarlık

Gençliğimden!

Voi spune pas în seara asta,

Și-n fața casei o să m-ascund,

Să mă vâneze de la geam nevasta,

Din tălpi și până în străfund.

Să mă despoaie luna de pe cer,

Să-mi sară nasturii în stele,

Și-apoi nevestei să-i ofer,

Vânatul adormit sub piele.

Voi spune pas iar întunericul să tacă,

Căci sângele în cai s-a subțiat,

Îi dau cu prafuri să le treacă,

Și-i las să pască o vreme pe sub pat.

Dacă dis de dimineață,

Afirmi lucruri cum ar fi:

Eu sunt bine cuvântat,

Sunt energic, motivat,

Sunt puternic, sănătos,

Sânt om bun, sunt om frumos,

Sânt în pace, fericit,

Creator și iubitor,

Bun și recunoscător 

Protejat și susținut,

Cu-ncredere în Dumnezeu,

Și în mine.. echilibrat,

Calm prezent și relaxat,

Înțelept, smerit, căci eu...

Sunt miracol asta-s eu,

Capabil și genial,

Toate mi sunt un mare dar,

Sunt doar aste câteva...

Cei bine a le repeta,

Să mărim vibrația,

Cu acele lucruri bune,

Care de acum, să ne-ndrume.