(audio) Primăvara inimii mele în maghiară

Ma asez si stau aici

Si in gand esti tot aici

Langa mine , pe o banca

Ce era candva a noastra.

O, canta din ora-n ora

La fiecare cincizeci si noua

Canta cu amintiri ,miros de scrum

Si lectii de chitare din anii buni.

Dacă aș putea redenumi toamna …

o melancolie

n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?

Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.

Și pe urmă, pentru mine ar fi

plină de spini,

Aș sângera de tine ușor…

prin fiecare frunză căzută,

și aș muri mereu și mereu …

cu fiecare dor,

de tine.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

O gură de vin aș mai bea

Să pot adormi între stele

Nici somnul să vină nu vrea

De când dorul caută semne

O piatră-i pe inima grea

Atârnă cernindu-se-n vene

Cioplită-i de clipa ce-a rea

Doar timpul nisipu-l va cerne

O gură ce-aș vrea săruta

O gură cernită cu miere

Pe-o gură de rai m-ar purta

Tristețea uscându-se-ar piere

Topindu-mă-ncet mâna ta

Se scutură praful din stele

O gură de apă să-mi dea

Crescându-mi pe ramură pere

Zidită în mine e Ea

O gură de suflet îmi cere

Găsesc fremătând urma grea

Pitită adânc pe sub piele

O gură amară mă bea

Otravă lipindu-mi pe buze

O gură de foc de-aș avea

În ea să arunc ce mă frânge

O gură de aer aș vrea

O gură șoptindu-mi speranță

O gură de roșu aprins

Obrazul să-mi umple de viață

Fara tine- 

O bărcuța rătăcită pe mare,

O zi fara soare,

Un suflet în pustiu,

O câmpie fara flori,

O lacrima-n zori,

Un oftat târziu,

O carte nescrisă,

Un vers nerostit,

O aripă frânta,

Un vis ne-mplinit,

O floare-ofilita,

Un cânt trist,șoptit,

Un cer înnorat,

Un pas rătăcit...

Casa fără femeie, e ca lacătul fără cheie

Poate să-ți intre și să iese cine vrea din casă

Căci fără lacăt nu rămâne nimic de valoare înăuntru !

Poți să aduci câte femei vrei și să te distrezi cu fiecare 

Dacă n-ai tu una care să rămână acolo când vor pleca toate!

Chiar atunci când crezi că poți trăi singur te-ntreb

Are farmec oare o viață trăită fără acea ființă Care...

Deși te enervează și la cap te taie!

Tot ea e cea care când te cuprinde un fior adânc și rece

Știe cum să te-ncălzească precum un soare.

Și deși cu toți greșim în lumea asta mare

Vă spun acum cu glas pelin

Găsiți și voi în adâncul sufletului din nou

Putere de a ierta și a lupta

Și să nu ajungeți a uita 

Ceea ce a fost odată ușor doar din a simți și a face

Acum se spune că a rămas doar un basm

Căci noi ca oameni am dat uitării și nu mai știm

Ce înseamnă acest sentiment profund

Acum toți trăim într-o viteză și trenul nu se mai oprește când...

O stație ar fi pentru toți cea potrivită,

Acum doar...

Ne mai salutăm din mers...

Iar trenul nostru continuă

Până la sfârșitul de mult ales.

Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

El mejor servicio de entregar de comida

(irónicamente)

Es viernes por la noche, es tarde, nos da pereza cocinar. ¿Qué otra cosa podría ser más sabrosa que una pizza Quattro Stagioni? Miramos la tablet, la seleccionamos pulsando en "Añadir a la cesta", elegimos la salsa y una ración de patatas fritas. Dicho esto pulsamos en "Hacer el pedido", introducimos la dirección, el número de teléfono. , elegimos la forma de pago. Esperamos babeando, cada vez más hambrientos, mirando las fotografías de las bellezas que exhiben. En casa estamos muy ilusionados, por otro lado, desde hace un tiempo vienen al restaurante una serie de aprendices de chef. No saben cocinar, pero fueron a aprender de chefs con décadas de experiencia. Los errores de cualquier tipo se perdonan porque están en el principio y porque sólo equivocándose aprenderán. No importa en absoluto cuántas veces se equivocaría, que tal vez quemaría la sartén, la cocina, toda la cocina o sólo la cocina y el baño que se comunican a través de un tabique. Entonces recibimos llamada tras llamada donde el chef se disculpa porque el recipiente de vino caliente se rompió, porque la pizza está demasiado cocida, porque no se dejó hornear lo suficiente, porque el queso se unta demasiado, porque no añadió tomates ni champiñones. , que no puso huevos de codorniz (es un poco una pizza dietética), que no añadieron salsa tzatziki al menú, que olvidaron la dosis de Pepsi Twist sabor limón, que los donuts con glaseado de limón estaban No está muy bien hecho el chocolate y otros...

Aburrido de tantas explicaciones (ni siquiera quería una explicación, sólo quería comida), le dije amablemente al chef respectivo que me gustaría que me encargaran la comida a las 12 de la noche, que pediría alrededor de las 7 de la tarde. El chef entendió, tomó amablemente a los aprendices por el ala y los envió a casa que tenía una orden que preparar.

De esta manera, como a las 23:45, un chico llegó en bicicleta cerca de la cuadra, me llama y me pregunta si estoy en casa (¿dónde más podría estar a esa hora tan tardía?, ¿en el mercado?, frente al mar). ¿en el acantilado?, en serio, ¿dónde más podría estar esperando una pizza, congelada o quemada, lo que sea?), le dije que estaba en casa, pero le pedí que usara el ascensor y subiera las escaleras. Llegó, pagué, tomé la pizza con todo lo que pedí y abrí la caja.

La pizza era en realidad un Happy Meal Quattro Stagioni que tenía un juguete incluido además de lo que pedí. Hizo un menú infantil porque los alumnos habían gastado toda la masa para aprender a hacer pizza y eso fue todo lo que quedó.

La pizza estaba buena, la espera valió la pena después de todos los nervios y preocupaciones, aunque fuera una ración para niños.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Iar dacă tu n-ai exista

Dacă tu n-ai exista

Spune-mi, eu de ce aş exista

Să rătăcesc de unul singur într-o lume fără tine

Fără speranţă, fără regrete

Şi dacă tu n-ai exista

Aş încerca să inventez dragostea

Ca un pictor ce vede cum din degetele sale

Se nasc culorile zilei

Şi cum nu mai revin nicicând

Şi dacă tu n-ai exista

Spune-mi, eu de ce aş exista

Aventuri trecătoare adormite în braţele mele

Pe care nu le-aş putea iubi niciodată

Şi dacă tu n-ai exista

N-aş fi decât un punct în plus

În această lume care vine şi pleacă

M-aş simţi pierdut

Aş avea nevoie de tine

Şi dacă tu n-ai exista

Spune-mi cum aş putea eu să exist

Aş putea să mă prefac că sunt eu

Dar n-aş fi real

Şi dacă tu n-ai exista

Cred că aş putea găsi

Secretul vieţii, întrebările

Doar pentru a te crea

Şi pentru a te privi

Dacă tu n-ai exista

Spune-mi, eu de ce aş exista

Să rătăcesc de unul singur într-o lume fără tine

Fără speranţă, fără regrete

Şi dacă tu n-ai exista

Aş încerca să inventez dragostea

Ca un pictor ce vede cum din degetele sale

Se nasc culorile zilei

Şi cum nu mai revin nicicând.

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Wasserdichte Uhr

Es ist ein wunderschöner Morgen Anfang Januar, wir sind an einer der renommiertesten technischen Hochschulen im Kreis Suceava, wo unsere angesehene Englischlehrerin Cecilia (ihren Nachnamen kennen wir nicht) im Badezimmer ist. Konkret in der Lehrertoilette, in der Damenabteilung. Es ist ein ziemlich holpriger Start in den Tag, nachdem am Telefon vier bis fünf Wecker gestellt wurden, einer für 12:30 Uhr, einer für 2:40 Uhr, zwei weitere für ihren Sohn und einer für 4:50 Uhr morgens. Die ersten beiden bestanden darin, Antibiotika zu nehmen, nachdem er eine Infektion mit Staphylococcus aureus und ich weiß nicht, wie viele andere Stämme nosokomialer und grampositiver Bakterien hatte, die sein Sohn ihm aus dem Kindergarten mitgebracht hatte, sollte der letzte Alarm pünktlich im Krankenhaus eintreffen Bahnhof und nehmen Sie den Bus zur High School (für diejenigen, die es nicht wissen: Cecilia ist eine Pendlerin mit 15 Jahren Erfahrung im Transportwesen). Normalerweise hätte Cecilia um eine Beurlaubung bitten können, bis es ihr besser ginge, sie sich erholt hatte und mehr Energie hatte, aber man kennt sie, man weiß, wie es ihr geht. Sie möchte nur Olympioniken, sie möchte, dass alles, was sie tut, einen Sinn ergibt, sie mag das Fach, das sie unterrichtet, und nicht nur das, sie möchte den Unterricht dieses Fachs reformieren, sie neigt sogar dazu, den Akt des Unterrichtens zu revolutionieren und zu verbessern, bis es soweit ist Bringen Sie es auf die Ebene der Kunst. Er hat sich entschieden, in dem Bundesstaat, in dem er lebt, Überstunden zu machen, weil er weiß, dass dieses Jahr die Olympiade an der High School stattfinden wird, an der er unterrichtet. An diesem Morgen hatte Cecilia jedoch nicht wirklich Zeit, sich um sich selbst zu kümmern, weshalb sie zum ersten Mal auf die Toilette musste. Ihre gesamte Wimperntusche hat sich durch das Kondenswasser verteilt, zum Glück wischt sie den Überschuss mit ein paar feuchten Tüchern ab. Dann fängt er bei den Trockenen an, sich die Nase zu putzen, und das arme Frau putzt so laut, dass auch die Lehrer in den Nebenkabinen ihren Spaß haben. Es regnet Kommentare wie: „Weißt du, Cecilia, ich habe einen Rasenmäher, mit dem ich den Dschungel rund um das Haus mähe, und er macht genau die gleichen Geräusche.“ Liebe Mitlehrer, zeigen Sie Mitgefühl und lachen Sie nicht über Cecilias Problem, dass es kein Scherz ist mit den Mikroben, die zirkulieren, in denen sie immer wieder auftauchen, wie Pilze nach dem Regen, ich habe den Eindruck, dass das Ende der Welt naht, aber das hier Ist die Realität, sind ökologische Ungleichgewichte, Umweltverschmutzung und Bakterien aufgetreten. Und die globale Erwärmung trägt dazu bei, dass es ihnen gut geht ... Wie dem auch sei ... Cecilia putzt sich genauso leidenschaftlich die Nase wie alles andere. Sie hat mir nicht mit einigen Büchern geholfen, die ich vor 10.000 Jahren brauchte? Natürlich ja, aber ich möchte sagen, dass man bei ihr zu Hause nicht einmal die Farbe der Wände, des Putzes oder, wenn sie Gemälde hat, sehen kann, dass sie Bücher bis hin zum Kronleuchter hat. Und so sieht fast jedes Zimmer der Wohnung aus. Ich habe ziemlich schnell gemerkt, dass sie mit Leidenschaft bei der Sache ist und dass es ihr gut geht. Es ist schwer, in irgendetwas Leidenschaft zu finden. Ich denke wirklich, dass nichts einen Sinn ergibt, oder vielleicht muss ich weiter suchen, bis ich sie finde.

Zurück zu unserer Geschichte: Cecilia putzt sich die Nase, wirft das Taschentuch weg, nachdem es mit Sekreten und Blutgerinnseln gefüllt ist, und schöpft Wasser. Leider gingen mit dem Taschentuch auch die elegante, moderne Uhr den Bach runter, die sie im September von einer Freundin zu ihrem Geburtstag geschenkt bekommen hatte. Es rutschte ihm vom Handgelenk, weil er in seiner unnötigen Eile (er war sowieso zuerst da) nicht fest genug auf den Griff drückte. Um den Kontext ein wenig zu verdeutlichen: Die Uhr verfügt über ein hitzebeständiges Armband, das erfolgreich Wasser widersteht, auf der Verpackung stand zumindest „500 ATM Wasserdichtigkeit“. Die japanischen Hersteller haben nicht über die Qualität des Produkts gelogen, das Cecilia trug: eine Casio G-Shock-Uhr, etwas zu groß für die Hand einer Frau, schwarzes, rundes Zifferblatt, Stundenanzeige mit blauen arabischen Ziffern. Es widersteht, es ist bis heute intakt, nur dass es durch die Kanalisation einen anderen Weg nahm und in das Suceva-Wasser überlief, anstatt es überall hin zu begleiten. Cecilia gerät in Panik, schaltet eine Anzeige in die Zeitung und hängt in der ganzen Stadt Plakate mit Bildern der Uhr auf, auf denen sie eine Belohnung für den Fund verspricht.

Einen Monat nach Beginn der Suche wird ihr mitgeteilt, dass es gefunden wurde und dass sie es abholen wird. Er kommt in diesem Büro an, spricht mit der Dame am Schalter, die ihm die Uhr gibt. Cecilia weiß nicht so richtig, wie sie reagieren soll, es ist ihre Uhr und doch ist es, als wäre sie weg. Wie lange liegt es schon im Wasser, wo alles verschüttet ist, es hat eine militärgrüne Farbe angenommen, er wird versuchen, es zu Hause zu entfernen, entweder mit einer Pinzette, oder mit einer Nagelfeile, oder mit Reinigungsmittel, oder mit anderen Reinigungsmitteln er kann finden. Im Ernst, es sieht nicht einmal wie die Uhr aus, die ihm anfangs so gut gefallen hat ...

(rezolvare imaginară unei probleme care ar fi existat)

Imaginează-ți că deși te-ai străduit, ceva tot te trage în jos,

Imaginează-ți că acel ceva ar fi media la matematică,

Imaginează-ți că doar ea ,,readuce la viață" carnetul tău de note,

Imaginează-ți că rudele de gradul nu mai știu care o să comenteze,

Imaginează-ți că nu pentru rude ai învățat, dacă ai fi învățat...

Imaginează-ți că nici pentru vecina de la etaj,

Imaginează-ți că ți s-a răspuns întrebărilor,

Imaginează-ți că ai aflat, într-un sfârșit, cât de mult îi pasă profului care te-a încheiat cu media respectivă,

Imaginează-ți că ți-e teamă să o arăți și altora,

Imaginează-ți că va veni și acea clipă la un moment dat,

Imaginează-ți că, totuși nicio vânzătoare nu te poate înșela, cu toate că tu ai acea medie,

Imaginează-ți că va fi mai lejer cu orele, că vine vacanța și nu știu ce,

Imaginează-ți că diriginta vrea să facă o ieșire în oraș,

Imaginează-ți că este de acord cu tine și că veți vizita fabrica de pâine,

Imaginează-ți că sunteți deja acolo,

Imaginează-ți că o doamnă drăguță vă explică procesul de fabricație,

Imaginează-ți că, profitând de o clipă de neatenție din partea tuturor, iei și arunci carnetul de note în malaxor,

Imaginează-ți că acum se va afla aleatoriu ce medie ai avut la matematică,

Imaginează-ți că, în rândul cetățenilor și cetațenelor iubitoare de pâine, sigur se va găsi cineva să găsească, în pâinea achiziționată, o bucățică de hârtie, ca un răvaș, pe care scrie ,,4 (patru)".

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

Den beste cateringtjenesten

(ironisk)

Det er fredag kveld, det er sent, vi er for late til å lage mat. Hva annet ville vært bedre enn en Quattro Stagioni-pizza? Vi ser på nettbrettet, vi velger det ved å klikke på "Legg i kurv", vi velger sausen og en porsjon stekte poteter. Når det er sagt, trykker vi på "Legg inn bestillingen", vi skriver inn adressen, telefonnummeret , velger vi betalingsmåte. Vi venter siklende, blir mer og mer sultne og ser på bildene av skjønnhetene de viser. Vi er så begeistret hjemme, på den annen side har en rekke kokkelærlinger kommet til restauranten en stund. De vet ikke hvordan de skal lage mat, men de gikk for å lære av kokker med flere tiårs erfaring. Feil av noe slag blir tilgitt fordi de er i begynnelsen og fordi de bare lærer ved å gjøre feil. Det spiller ingen rolle i det hele tatt hvor mange ganger han ville gjort en feil, at han kanskje ville brenne pannen, matlagingen, hele kjøkkenet eller bare kjøkkenet og badet som kommuniserer gjennom en skillevegg. Så vi får oppringning etter samtale hvor kokken beklager at beholderen med gløgg har sprukket, at pizzaen er gjennomstekt, at den ikke ble bakt nok, at osten smører seg for mye, at han ikke har tilsatt tomater og sopp. , at han ikke la vaktelegg (det er litt av en diettpizza), at de ikke la til tzatzikisaus på menyen, at de glemte dosen Pepsi Twist med sitronsmak, at smultringene med sitronglasur var ikke gjort veldig bra sjokolade og annet...

Kjedelig med så mange forklaringer (jeg ville ikke engang ha en forklaring, jeg ville bare ha mat), sa jeg pent til den respektive kokken at jeg gjerne vil ha maten bestilt innen 12 om natten, jeg bestiller rundt 7 på kvelden. Kokken forsto, tok lærlingene pent i vingen og sendte dem hjem at han hadde en ordre om å tilberede.

På denne måten, rundt klokken 23:45, kom en gutt på en sykkel i nærheten av blokka, ringer meg og spør om jeg er hjemme (hvor ellers kan jeg være på den sene timen?, på markedet?, ved sjøen på klippen?, jeg mener seriøst, hvor ellers kan jeg bare vente på en pizza, frossen eller brent, hva som helst?), Jeg fortalte ham at jeg var hjemme, men ba ham bruke heisen og gå opp. Den kom, jeg betalte, tok pizzaen med alt annet jeg ba om og åpnet esken.

Pizzaen var faktisk en Quattro Stagioni Happy Meal som hadde et leketøy inkludert i tillegg til det jeg bestilte. Han laget en barnemeny fordi elevene hadde brukt opp all deigen til å lære å lage pizza og det var alt som var igjen.

Pizzaen var god, ventetiden var verdt det etter alle nervene og bekymringene, selv om det var en barneporsjon.

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल

Qual objeto tem quatro lados,

forma quadrada,

Não podemos dizer que seja tridimensional, mas dobra-se muito bem em qualquer superfície,

Tem vários usos:

Com este objeto podemos limpar a poeira, podemos enxugar o rosto suado, podemos tossir, podemos assoar o nariz, quando choramos e tentamos nos recuperar da depressão, quando sentimos necessidade de espirrar em alguma coisa e não não queremos respingar da cabeça aos pés na pessoa que está ao nosso lado, também pode ser usado no terno em ocasiões especiais ou podemos colocá-lo ao lado de um vaso de flores, para dar cor à mesa em que está. está sentado.

Além disso, uma coisa importante a ser destacada seria o fato de que ele vem em uma variedade de designs, cores, desenhos, estampas, alguns até têm textos escritos neles. Mas o mundo que ainda prefere o estilo clássico, vintage e todos os sinônimos do gênero, o tem na maioria das vezes em um tom de azul lavado, assim como o jeans pré-lavado, com todos os tipos de quadrados menores, às vezes em um azul mais escuro, quando amarelo neon.

O objeto descrito só poderia ser:

Resposta: रूमाल