Category: Poems dedicated to Mothers
All author's poems: Silvia Mihalachi
Date of posting: 15 января
Added in favorites: 1
Views: 337
Poems in the same category
De unde vii si unde stai
Iata omule povata,
Timpul cautand balanta,
Innainte sa ajungi, un drum s-a gatit arand;
Caci patut de-ai fii avut, oricum nu ai fii stiut.
Iata cu lin leganat, cineva te-a alintat,
In cantari de adormire, cu dragoste si iubire.
Era vreme cand omatul se inclestea-ntra-alte parti,
Iar tu ocrotit in brate nu stiai ce-i al omat.
Printre scanduri, scandurele, scartaitul de nuiele,
Si un aer de lemn tare, casa tie spre alintare.
Uriasul drag si iute, iti canta, muncea, spala,
Scutecul de ti-l schimba.
Iata timpul a trecut si te-ai regasit adult.
Ai primit un strop de punte,
Un curaj venit din munte.
Un munte tacut si tare,
te-a crescut, ti-a dat mancare.
Ce pret, intra intre noi?,
Gasindu-ne cu totul goi
Goi de alinarea fetei uitand mereu de binete.
Mama, cea cu totul Mare,
Te-a leganat pe picioare,
Dormind târziu in noapte
Ca sa-ti daruiasca lapte.
Piept avand de nestemate,
Pentru ca sa ai de toate.
Ce vremuri or mai fii fost ?
Poate gandesti fara rost?,
Si raspunzi neantrebat? :
Mama de ce m-ai chemat?
Eu sunt bine si mi-e cald.
Am făcut totul cu drag,
Imi este gandul la tine,
Sper ca si tu sa fii bine...
Iar raspunsul, spune totul,
Incalzeste iarasi locul :
Iata dragule ti-oi spune, ma simt singura pe lume,
Ai plecat departe, leganandu-ti al tau nume.
Te trezesti de dimineata si gandesti spre a ta viata,
Ai uitat de tot de mine, te-ai vandut de tot la lume.
Cand copii ti-au venit, ai muncit si te-ai trudit,
Nu te mai gandi la mine, caci eu aiceaa sunt bine,
Leganand te-am leganat,
Pe genunchi te-am alintat,
Sa fii tare dragul meu,
Sa te ajute Dumnezeu
Azi de ziua ta
Azi de ziua ta,
Iubirea ți-o aștern pe foaie,
Pentru că, iubirea ta mama,
Nici în vise nu-i mai mare!
Roșie ca trandafirul,
Puternică ca vârtejul,
Veșnică-i puterea ei,
Răsarită dintr-un tei,
De dragoste de mamă!
Mamă
Mamă, suflă-mi pe suflet cum îmi suflai pe genunchi când mă durea,
Împarte-mi drumurile, în bune și rele, cum părul, când mă pieptănai, mâinile tale mi-l împărțea.
Ia-mi durerea de pe inimă cum mi-o luai când fruntea-mi sărutai...
Mamă, liniștește-mi cu vocea ta lină, gândurile rele, vocea cu care când eram mică povești îmi spunea.
Acolo sus pe cerul plin de stele
Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.
Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.
Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.
Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.
Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.
Mama!
Mă uit la poza ei din telefonul meu,
Pe care-o am de când mama trăia,
O simt si părca o văd pe ea mereu,
Cum m-aștepta poate-i aduc ceva
Acel ceva nu era vreo dorință,
Și doar un panaceu prescris,
Cu care să-și aline suferința,
Cum medicul rețetă ei i-a scris
Prin poză încerc s-o văd zâmbind,
Așa cum ea făcea la vârsta tinereții,
Dar tare-mi este greu să schimb,
Imaginea durerii, la anii bătrâneții
Atunci prin amintiri mai răsfoiesc,
Pe care încă le mai am în minte,
Cum m-anvățat pe mine să croiesc,
Și să invaț din cărți, să fiu cuminte
Ea la mașina de cusut noaptea lucra,
Pentru că toată ziua la câmp muncea,
Și-mi amintesc că ea știa și a ara,
Și rochii, pantaloni si plapume cosea
Seara când de la câmp se întorcea,
Pe ce să puna mâna întâi, ea nu știa,
Mâncare să ne facă cu asta începea,
Și-apoi pe noi la masă ea ne alinia
Rar am văzut-o să stea pe bancă,
La poartă să discute cu cineva,
Tot timpul ea avea ceva de muncă,
Și mândru sunt de ea, de mama mea
Am fost noi 5 copii crescuți în casă,
Și către școli la studii îndrumați,
Ne-a educat să stăm cu totii la masă,
Chiar de în viață vom fi și întristați
Această îndrumare o respectăm,
Și-ntindem masa mare noi pe hol,
Ne adunăm, merinde bune degustăm,
Dar..triști suntem văzând, un scaun gol
Acum când lacrima mi se prelinge,
Pe-aceste rânduri scrise cu dor,
Vă-ntreb pe voi cum poți învinge?
În fața coasei și să-i învii...pe cei ce mor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Portretul!
Din nou mă uit la poza ta
Care atârnă pe un perete,
Pătrund în ascunzișul ei
Și simt mulțimea de regrete
Desigur e portretul mamei
Pe când era în casa noastră,
S-a înălțat dar ne veghează
De sus și jos de sub o piatră
Cândva stăteam uniți la masă
Și așteptam să fim serviți,
Cu bunătăți din cele-alese
Și Doamne cât eram de fericiți
Și nu erau din cele scumpe
Și doar un borș și o friptură,
Făcute din găina de la țară
Gustoase de-ți ploua în gură
În timp cu toții am plecat
Pe unde ne-a dus destinul,
Și ne-ntâlnim de sărbători
Așa cum face tot creștinul
Cu lacrima udăm mormântul
Și-ți spunem ce dor ne este,
Și cu tristețe acum înțelegem
Că viața toată-i...o poveste!
Other poems by the author
Aş vrea
Aș vrea să fiu
O coardă de vioară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul să mângâie nota muzical
Cu frumusețea tonului de primăvară,
Din iarna vieții m-ar trezi.
Apoi, arcușul să-l dăruiesc
Aș vrea…
Dar cui? Nu-i nimeni,
Nimeni să-l mânuiască
Vioara o las pe-un piedestal
De flori…
De flori aș vrea să fie
...........................................
Din cerul fără nori coboare păsări
Să cânte-n triluri partitura
Uitată de-o călătoare
Pe-o ramură uscată de arin.
Printre florile, corolă de culoare,
Să dansăm un vals sublim
Fără arcuș, fără vioară
Acompaniați de primăvară
Cu cer senin până la apus.
Aș vrea….!.
BĂTRÂNA DE LA NUC
O poveste pentru copii și oameni mari
Drumul m-a oprit în fața unei case ,modestă dar frumoasă prin albul și curățenia ei. Crizantemele, flori de toamnă încă mai sunt pe cărarea de la poartă, un nuc falnic este stâlp de gard și adresă pentru casa unde locuiește ,,Bătrâna de la nuc,, .La fântână găleata e ridicată cu apa-i limpede. În casă un bec abia luminează și focul în sobă încă nu arde deși în cameră e rece. Bătrâna croșetează o mănușă, tare o mai dor oasele și se roagă la Dumnezeu să o ajute să poată să meargă în orașul apropiat satului, să vândă trei perechi de mănuși și două perechi de ciorapi. Dacă ar fi putut ar fi croșetat mai mult că, tare are nevoie de bani …Lemne nu prea are, dar ar vrea mai întâi să roage pe vecinul Pavel să-i sape micuța gradină să poată la primăvară să semene un pic de porumb pentru orătănii, oleacă de fasole și semințe de flori…Prea mult nu poate croșeta, ochiul cu care mai vede nu o ajută, ochelarii nu i-a mai schimbat de ani de zile. Greu Doamne, greu.! spune bătrâna în singurătatea ei. A doua zi, încă nu se luminase, dar Bătrâna de la nuc era deja în stația de autobuz și se gândea la orătănii, trei găinuțe și un cocoș, pe care le-a lăsat închise în coteț și era îngrijorată de a putea să vândă măcar ceva din ,, marfa ei,, . Are și o pereche de mănuși pentru copii, pe care a croșetat-o cu mult fir roșu. În zilele noastre tot câte o bătrână sărmană ca ea, mai cumpără ciorapi croșetați …
Ce noroc, zice ea, autobuzul a venit repede, are și loc unde să stea, șoferul a spus că o va atenționa unde trebuie să coboare ca să fie mai aproape de așa zisul talcioc.
Îi este frig, dar este bucuroasă, a avut noroc. A vândut toată ,, marfa,, unei doamne care tot se uita la mâinile ei și care o privea cu niște ochi blânzi...
- Ce suflet bun are doamna, chiar mi-a dat și ceva lei în plus,își spune Bătrâna. Mai spune în șoaptă că își va cumpăra o pâine, mai bine două că și cățelului trebuie să-i dea. .. Ar mai vrea ceva, dar mai bine păstrează banii să-i dea lui Pavel vecinul, să-i sape grădina, la iarnă s-o mustească zăpada, dacă va fi zăpadă.
Pleacă spre casă Bătrâna. Pe drum își face socotelile și constată că pentru Pavel, când ii va săpa gradina, îi mai trebuie bani pentru un pachet de țigări, ceva salam , pâine,iar la amiază îi va face niște ochiuri cu mămăliguță. Cu credință în Dumnezeu se roagă să ajungă acasă. O să mai croșeteze câte ceva, chiar și un fular , mai are câteva ghemuri de lână.
…………………………………………………………………………………………..
Pe ulița satului doi consăteni se salută, merg apoi alăturați fără nici o destinație. Unul din ei ii zice,celuilalt :
- Măi! tare aș bea ceva să mă dreg dar n-am nici un ban. Celălalt îi spune să meargă cu el la birt, că are el bani, chiar acum a vândut un cocoș.
- Măi Pavele măi.., tare mare noroc am eu cu tine. Dar de unde ai avut tu cocoș de vânzare, că tu nu ai nici o orătanie pe lângă casă?.
- Hai la birt,zice Pavel , lasă, nu te interesează de unde am făcut bani, avem noroc azi să bem ..și gata.
- Chiar, ce noroc am avut cu tine!
……………………………………………………………………………………
Bătrâna a ajuns acasă. Rupe un colț de pâine și dă cățelușului jucăuș, iar cu un castron cu grăunțe se duce la cotețul găinilor să le dea drumul. Găinile au venit la mâncare, dar cocoșul nu-i. Se mai uită bătrâna în coteț, cu lacrimile în ochi constată că i-a fost furat. Deși era tare frumos și-i plăcea, ar fi vrut să-l vândă înainte de Crăciun, să aibă un ban cu ce să primească preotul, câțiva colindători și ce o mai putea să-și cumpere și pentru ea, chibrituri, o lumânare două și poate o sticlă cu suc din acela ce-i la magazin.
Croșetează bătrâna și plânge viața tristă, plânge că nu prea a avut noroc și plânge pentru frumosul ei cocoș..
Deodată bătrâna se prăbușește de pe scaun și ultima lentilă ce o mai avea la rama de ochelari, se sparge de podea…Un ghem cu fir de lână se deșiră ca un destin, destinul Bătrânei de la nuc.
Timpul derulându-se lasă căsuța goală , întunecată și rece, gradina nu săpată, doar nucul protector mai ține gardul să nu cadă și acoperă cu umbra lui prezentul și trecutul când viața este ,uneori, un joc de noroc. ..
Singură pe drum
Am parcurs drumul
Fără călăuză
Tare aș fi vrut
O umbră protectoare
Când îngerul
S-a ridicat
De pe umărul meu
Și a rămas locul
Pe trupul ce mă doare,
Căutând mereu
Poarta zilei următoare
FĂRĂ TITLU
Frumoasă ești ziuă
Strălucitor îți este soarele
Întunecată-i noaptea…
Nu vreau sa mă duc în ea
Lasă-mă în amurg
Să mângâi cu privirea marea
Îndepărtarea s-o parcurg
Lopătând val după val
Mă voi duce la mal,
Un singur mal
Spre barca naufragiată
A cărei velă la catarg, îi fulgerată.
Te rog zi, lasă-mă
Să amurg la malul mării….
UNEORI CUVÂNTUL UCIDE – proza și vers
Am pornit prin viață strigând-o cu bucurie la primul fulg ce mi s-a așezat pe geană. Am plâns când el s-a topit. Ca-ntr-o vrajă , printre lacrimi râzând , plânsul mi-a fost răsplătit cu fulgi mulți, foarte mulți fulgi ce în jocul lor efemer se așezau grațios ca într-un final din dansul lebedelor.
Ani și anotimpuri treceau și - n drumul meu am poposit rezemându-mă de tulpina falnică a unui copac a cărui frunze foșnitoare, mi-au șoptit imperativ:Mergi înainte și urcă muntele pe care îl ai de escaladat!.
Trec anotimpurile…Albul, verdele și ruginiul se succed ca notele dintr-un allegretto , pe clapele unui pian. Obosit, uneori fascinat, alteori întristat de tot ce am văzut și am simțit, am continuat să urc până când cerul s-a înnorat. Voi, companionii mei unde ați poposit, sau cât de sus deja, ați urcat, mă aud întrebând fără răspuns. Realizez că am pornit singur și drumu-i lung , urcușu-i greu…
Deodată mi se așează un fulg pe geană, urmat de același dans din copilărie cu mulți, mulți fulgi de zăpadă , zăpadă ce de data aceasta m-a troienit în albul ei transformat în gheața ce cuprinde necuprinsul rece. Instinctual strig singurul nume pe care mi l-am amintit,numele IUBIRE. IUBIRE unde ești?! Mă vezi?!Mă auzi?! Mă cauți!?Tăcerea mi-a răspuns…
Undeva,cândva, într-un ziar deja mototolit , la rubrica de știri era scris că, un alpinist echipat neconform cu drumul de el ales, strigând un cuvânt prea tare, nu se știe ce a strigat, a provocat o avalanșă, propria lui avalanșă în care s-a prăbușit. Un Saint Bernard l-a găsit prea târziu…
De atunci.. :
A mai nins si va mai ninge
Rătăciți printre fulgii
Troiene de gânduri,
Vor mai fi…
Cuvintele avalanșe ne stăvilite
Mereu se vor rostogoli,
Se vor rostogoli…
Printre ele
Neuitatul cuvânt IUBIRE
Devenit reverberant
În ecou s-a preschimbat.
Dar TU, sau EA , sau cineva
Să ții minte
Când pleci la drum
Și - i drumui vieții,
În suflet și în gând
Să ai IUBIRE ca pe un cuvânt
Apelativul unui Saint Bernard…
Și va mai ninge, verdele va fi verde până va rugini și cerul va fi înnorat.
ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-MĂ VIAȚĂ …
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Și reazemă de - al tău zid
Cu iedera-ți verde răcoros
Culorile vieții să le privesc
Vitralii ce-n ochi se risipesc
Precum cioburi frumos colorate.
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Iar eu am să-ți las urma
Dorințelor mele pe-al tău zid,
Pe-a ta iederă înlăcrimată
Unde, privirea-mi zace strivită
Când pleoapele reci mi se închid.
Îmbrățișează-mă viață încă o dată.