NĂFRAMA MAMEI

Taina înserării pe toți
La cină ne adună
Gândurile risipite
Sunt ca norii în furtună.

Stăm în scaune țintite
Sub un cer golit de lună
Cu înțelepciune umplem
Ziua gata să apună.

Pe ștergar așează mama
Pâinea feliată - n hrană
Drept anaforă pe masă
Rugă spusă doar în taină.

Într-o noaptea fără stele
Doar o candelă divină
Ascunde sub pleoape vise
Pâlpâind șoapte-n surdină……

LA ALTARUL CU IUBIRE FIECARE REVENIM…

Pe un drum lung am venit să-mi revăd părinții și casa cu liliacul străjer lângă cerdac.

Îi îmbrățișez simțindu-le bătăile inimii de bucurie că am venit, îi întreb ce mai fac , cum se simt, apoi le aud glasul domol:

- Suntem bine, nu-ți face griji. Dar tu, ești sănătos, nepotul, nora Lidia sunt bine? La serviciu cum este, te-ai învoit?. Noi ți-am pregătit ceva bucate să iei cu tine,printre care și dulceață de nuci, așa cum ii place nepotului Cozmin. Drumul cu mașina te-a costat mult , vrem din economiile noastre să-ți dăm ceva bani pentru benzină.

- Dragii mei, noi suntem bine. Bucatele pregătite, vă mulțumesc și le iau cu drag, dar banii păstrați pentru voi, știu că vă este pensia mică…De aceea eu v-am adus ceva bani să vă mai rezolvați din nevoi.

Bătrânii se privesc unul pe altul :

- Mulțumesc băiatul mamei , îi vom păstra, dacă ne ajută bunul Dumnezeu să mai trăim ,ne cumpărăm în toamnă lemne,tare s-au scumpit si oasele noastre nu mai pot să stea in frig.

Am simțit dorința iar să-i îmbrățișez…Zilele în care am rămas lângă ei, mai mult am vorbit din priviri și îmbrățișări.

- Doamne! O minune sunt părinții! Îți mulțumesc că mi i-ai dăruit . Timpul a trecut repede. La plecare amândoi îmi repetă să mai vin, să vină și nepotul și nora Lidia, poate atunci va fi înflorit liliacul, florile care-i plac ei.

Ținându-le mâna lor în mâna mea le-am spus că vom reveni așa cum obișnuim de sfânta sărbătoare a Învierii. Un zâmbet, ce-i întinerea, le-a înseninat fața. Tata si mama, ajutați de baston merg de la poartă spre cerdacul casei să privească de acolo mașina care încet,încet se-ndepărta …

Cu glas domol, bătrânul murmură: Drum bun dragul tatei, să te ajute Dumnezeu.

Doamne ce mult ne iubești

Frumosul , zilnic ni-l dăruiești

Chiar dacă întunecat e cerul

Cu stele ni l-ai luminat,

Chiar dacă negru e pământul

Pentru noi cu flori l-ai colorat,

Chiar și pe cruce însângerat

Pe omeni, totuși i-ai iertat…

Chiar dacă uneori ne dojenești

Și-atunci…Și-atunci Doamne, ne iubești…

Mă apropiam de casă și-n gând încă mai aveam îmbrățișarea și privirea lor la plecarea mea…Am oprit mașina să citesc în calendar când este sfânta zi a Învierii și câte zile mai sunt până atunci.

Lidia si Cozmin m-au primit bucuroși, întrebându-mă ce fac bunii și dacă le-am spus că de sărbătorea Învierii, vom veni toți trei la casa cu cerdac și liliacul străjerul ei…

Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul  timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și  tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.

Stau la hotarul dintre anotimpuri
În  brumă, toamna rugina și-a părăsit
Din nori, pe deal Dona Albă a sosit
Iată! E rece, sprintenă, frumoasă
Florilor corola le-a  încremenit.

Nu fi trist, îmi vorbește alba Iarnă,
Printre țurțuri lunecând, eu îi zâmbesc
Ea îmi spune fii ca mine fericit,
Un stol de fulgi , eu vreau azi sa-ți  dăruiesc
Dar printre ei sania ți-am rătăcit.

………………………………………………..

Ninge, pe trena albă fulgi coboară
Visează la soarele ce-i topește
E ziua când  și  Iarna se grăbește,
Se grăbește trena i s-a murdărit
Și diadema nu-i mai  strălucește

Mai am timp s-adun în pumn zăpadă
Copilăriei anii să-i potolesc
Și… un bulgăre alb să-i rostogolesc
Jucându-mă printre amintiri, Iarna
Vreau cu primăvară s-o înlocuiesc
Dar… ninge și amintirile nu se topesc.

Dezleagă-mă, Doamne,de catarg
Oricât de departe-mi va fi malul…
Cu valuri mari lupta-voi în larg
Să ating măcar o dată limanul.

Dacă liniște nu voi găsi
Statornică precum o vrabie,
Singură talazuri voi feri
Mă voi întoarce pe corabie.

Cu cer înnourat drept glugă,
Valurile plapumă de seară
De-a pururi îmi voi zice rugă
La farul ce n-a vrut să apară…

Între cer și pământ

Sunt un punct

Lângă același cuvânt

O rămășiță dintr-un ciob de soartă

Lăsată lângă a dorințelor poartă…

Dumnezeu e sus

Uneori tot mai sus

Îl strig și strigătul

Tot mai adânc

Tot mai înfrânt

Se transforma-n jurământ

Iar eu, în ceață rătăcesc

Căutând aripa voinței

Să mă ducă la borna conștiinței…

În ea să mă privesc

Ca-ntr-o oglindă

Ce nu trebuie să fie spartă

Reflexia ei poate fi pildă

Când între cer și pământ

Nu-i decât o treaptă…

Călători prin viață, când  întâlniți cioburi de conștiință nu călcați pe ele…Fiecare ciob a făcut parte, cândva, dintr-un întreg..

Istoria sa repetat 

Orfană ai fost,

Și ți-ai aflat...

Bărbatul care cu păcat,

Nu ți-a dat, diin ce e a lui,

Nici numele și te-a lăsat,

Și pe al tău fiu ți la luat.

Ce poate fi mai dureros...?

Să nu poți sta să îți iubești...

Pe pruncul care îl dorești.

Ce dor imi e de tine, mamă

Să mă cuprinzi în brațele-ți

Să-mi pun capu-n a ta poală

Să mă săruți cum doar tu poti

Ce greu e fără tine, mamă

Parcă nici viața n-are sens

Parcă-mi s-a dus chiar si speranta

Ce de mică-mi ardea in piept

Ce plâng eu după tine, mamă

Suspin cu lacrimi ne-ncetat

Mă-ntreb adesea cu ardoare

Dacă de tot tu m-ai lăsat

Ce întrebări îmi pun ades', oh mamă

Că-mi-e rusin' sa le rostesc

Dar tu,din cer, din slăvi divine

Mă-mbărbătezi, mă-nviorezi

Ce dor mi-a fost,îmi e si îmi va fi

Dar stiu că-ntr-o zi ne-om întalni

Ce bucurie, ce mare zi va fi aceea

Când te-oi putea iubi la nesfârșit.

E  drept  ,Doamne ,ce-ai  făcut

Când  ai  hărăzit  femeii  ,

Să aducă urmași  în  lume ,

Recunoaște , n-ai  greșit .

I-ai  dat  chipul  de  madonă ,

Și  brațe  mângâetoare ,

I-ai  frumusețea  florii

Și  chipul de primăvară ,

I-ai  dat ochi ca să desmerde

Și sflet de pâine  coaptă :

Tot ce-i mai frumos pe lume

Chipului  mamei  i-ai  dat :

E  suavă  și subțire -

Icoană  de închinat .

Două mâini bătrâne
Ce-au legănat mereu
Cobaiul suflet negru
A unui mic flăcău.

Din firul amintirii,
Cu păr alb și bălai,
Ținea în brațe casa
Un vis si cu un trai.

Cocioaba era mică,
Dar plină de lumină,
Căci taina era sfântă –
Iubirea cea divină.

Ochii blânzi priveau
Cu frică și credință,
Era a mamei pace
Și-a mamei umilință.

Ajuns flăcău înalt,
Cu harnică voință,
Păstra în piept un dor
Și-un strop de pocăință.

Zi de zi venea,
Cu sufletul plecat,
Să pupe mâinile
Ce l-au legănat.

Dar mâinile acum
Nu-l mai întâmpinau,
Trecuse vremea, tainic,
Și-n vise-l așteptau.

Anca Acatrinei 

Nu am putere mamă, sa te apar.
Nu am putere, sa te văd plîngînd
Am uitat acele clipe mamă,
Cînd te mai vedeam zîmbind

Se rupe sufletul de dor in mine
Căci mamă nam aşa putere
Să pot sa fiu mereu alături
Şi să-mi iau mie a ta durere.

Atîtea drumuri are viaţa mea
Şi toate mamă de la tine-au inceput
Aş intoarce mamă viaţa
Sa nu mai treci prin ce-ai trecut

Toată viaţa doar durere
Ni-ai crescut, sa-ţi fim aproape
Dar noi am fugit in lume
Lăsîndu-te singură, aşa departe

Acum plingi si ne aştepţi acasă
Dar noi tot mai rar venim
Şi vom intelege asta intr-o zi
Cînd şi noi părinţi vom fi

Se rup lacrimile din ochi şi cad
De-ar costa ceva lacrimile mele 
Aş plinge zi şi noapte, mamă
Sa iţi cupăr a ta durere

mama mea e ca o floare

frumoasa si ingrijita

e ca o raza de soare

ea merita sa fie iubita

eu ma bucur ca a fost

mereu langa mine

ca ma sustinut la greu

ca sa fie totul bine