Sufletul

Mă strecor printre oameni când pe străzi rătăcesc,
Mă privesc... Îi privesc într-un mod arbitrar
N-am nici vlagă în oase, de păcate mustesc
Şi regrete tardive, de-un albastru amar.

Îi aud cum prin spate şuşotesc grobian,
Dar mă pierd în mulţime, ignorându-i barbar.
Las în lumea lor mică urme-adânci de titan,
În conştiinţa-ngheţată, de-un albastru amar.

Pe-acest drum înainte, paşii-mi calcă forţat
Peste flori de hârtie colorate bizar,
Clovni hidoşi îmi ţin calea, hohotind dezaxat,
Într-un circ cât o ţară, de-un albastru amar.

Şi când nicio-ntrebare nu-şi găseşte răspuns,
Eu mai caut căldură într-un colţ de sertar.
De am ţurţuri în suflet, nu vreun ger m-a pătruns,
Doar privirea ta, rece, de-un albastru amar.

S-a dus un an cu rele, bune,
Am râs, am plâns și am iubit ,
Dar la sfârșitul lui pot spune
Că l-am trăit cum mi-am dorit.

Am fost corect față de mine,
Față de cei din jurul meu,
De-am făcut rău, de-am făcut bine,
Mă judecă doar Dumnezeu.

Am încercat ca-n orice faptă
Să fac un bine și s-ajut
Și-am tras din greu să nu-i las baltă
Pe cei ce-n mine au crezut.

Am strâns din dinți, am muncit bine
Și la o parte nu m-am dat
Și am fost mulțumit de mine
În tot ce am realizat.

Un strop din mine-am pus în toate,
Fără ca-n schimb s-aștept ceva
Și astăzi, când mă uit în spate,
Nu am nimic ce regreta.

Sunt mândru de-orice vorbă spusă,
Sunt mândru de-orice gest făcut,
De orice alinare-adusă
Cuiva total necunoscut,

Că am trăit cu demnitate,
Că n-am făcut vreun compromis,
Sunt mândru în totalitate
De orice vers care l-am scris.

Am făcut ce-am crezut că-i bine
Și inima-am știut s-ascult
Cu ce sunt eu nu mi-e rușine,
La anul o să fiu mai mult!

Din ai inimii trişti trandafiri,
Ţi-am ţesut aşternut de petale,
Dar pe suflet, în loc de iubiri,
Erau urmele tălpilor tale.

Iar din noapte covor ţi-am făcut
Şi, timid, ţi-aşterneam stele-n cale,
Dar pe suflet, în loc de sărut,
Erau urmele tălpilor tale.

Ale ochilor lacrimi le-am strâns,
Le-am schimbat pentru tine-n cristale,
Ţi le-am dat, dar pe sufletul plâns,
Erau urmele tălpilor tale.

Te-am iubit, însă tu te-ai jucat,
Eu credeam, tu-mi spuneai vorbe goale,
Şi pe suflet adânc mi-ai lăsat
Răni cu urmele tălpilor tale...

De-ar fi s-aleg de-acuma, în viața următoare
M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, să pot ceva să schimb
În sufletele-n care eclipsele de soare
Răpesc în întuneric al fericirii nimb.

M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet și-aș sta în avangardă,
Când gândurilor negre le-aș declara război,
Și corp la corp m-aș bate cu-a deznădejdii hoardă,
Să mă întorc din luptă cu nimbul înapoi.

Când mediocritatea din spate vă împinge
Să persiflați valoarea, s-o înfierați subtil,
Când nimeni nu mai crede că binele învinge,
M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, pe-o față de copil.

Atunci, tot ce e artă ar evada-n lumină
Și norii grei ai urii s-ar pierde-n depărtări
E vremea când iubirea balanța o înclină,
Când munți de răutate se prăbușesc în mări.

M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, dar să mă poarte cine,
Când fratricide pacte se fac și se desfac?
În lumea-n care ura prosperă cel mai bine,
M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, ca armă de atac.

Un trandafir s-a ofilit
Cândva, la început de vară
Trist, ignorat și neiubit,
Uitat în arșița de-afară

S-a scuturat tot așteptând
Ca ploaia să nu-l ocolească
Sau măcar roua, când și când,
Petalele să-i umezească.

Mai mulți din jur l-au amăgit
Că ploaia nu vine chemată,
Dar c-o să vină negreșit
Când nu te-aștepți, așa, deodată.

În așteptare au trecut
Ani mulți de lacrimi și suspine,
Dar ploaia tot n-a apărut
Și nici nu da vreun semn că vine.

Din cerul unor ochi senini
Ea continua neabătută,
Să cadă peste mărăcini
Și peste lanuri de cucută.

Și când ajunse-ntr-un târziu,
Petalele-i zăceau pe trepte,
Căci trandafirul sângeriu
Murise, obosit s-aștepte.

Acum degeaba potopea
Pământul tot, înverșunată...
Nimic nu mai putea schimba,
Ce-i mort nu-nvie niciodată.

Degeaba norii-ntunecați
Pe cer a început să-i strângă,
Cu stropii-n lacrimi transformați,
Nu mai putea decât să-l plângă.

De-ar fi ar da și soarele
Și-n beznă grea ar bate drumul,
Să-i mângâie petalele
Și să-i mai simtă iar parfumul.

Căzu câteva ore-n șir
Nevrând să se obișnuiască
Cu gândul că un trandafir
Nicicând n-o să mai înflorească.

Așa a fost lăsat de sus
Și poate-așa va fi să fie,
Mereu un trandafir răpus,
Mereu o ploaie prea târzie.

De după norii în delir
Un curcubeu stă să apară,
Un zâmbet trist de trandafir,
Pierdut la început de vară.

- Ce spui de-un roșu, ușor ruginiu
Sau poate vrei un galben spre muștar,
Mai am și un aprins porocaliu
Stai nemișcat! Așa! Zâmbește clar!

Pentru obraji, un ocru mai deschis
Iar pentru ochi, un brun întunecat
Nu te mișca! De câte ori ți-am zis?!
Nu ai un chip ușor de desenat!

Te fac la tâmple cu un soi de gri,
Iar la pomeți îți pun cărămiziu
La buze un roz pal s-ar potrivi
Și părul de un negru argintiu

- Nu te mișca! - Oh, dar te rog, dă-mi pace!
Nu pot să stau înțepenit, nu vezi?
Sunt om, mă mișc, că-ți place, că nu-ți place,
Cine ești tu și cum de mă pictezi?

Îmi râse-n nas ca la o glumă bună
- Vai, scuză-mă că nu m-am prezentat!
Sunt Toamna, cea născută ca să pună
Pe-o pânză, totul, cât mai colorat!

    În dorul tău, târziu, în noapte,
    Scriam încet tristeţilor deşarte,
    Înşiruind cuvintele mereu,
    Letopiseţ al sufletului meu...
    
    Să-ţi steie slova mea-nainte,
    Memento-ul aducerii aminte,
    Că-n umbră de sărut promis,
    Mai am încă ceva de zis...
    
    Să uiţi şi iar aminte să-ţi aduci,
    Că-n mine doar cuvintele-s haiduci,
    Că-ţi scriu pe cer cu praf de stele,
    Oftatul greu al inimioarei mele...
    
    Căci după noaptea asta nedormită,
    Sunt gata să-ţi cedez şi să iau mită,
    Să-mi fie timpul petrecut cu rost,
    Măcar în schimbul mângâierilor "de post"...
    
    Şi dacă-n cuta pernii tu te-aştepţi,
    S-adorm în lumea celor strâmbi sau drepţi,
    Fie ca trupul meu să-ţi şadă ca un semn în carte,
    O efemeră stea ce străluceşte-n noapte...
    
    Întocmai precum sclavul, ce în iubire ştie,
    Răzbind doar unul, poate, dintr-o mie,
    Neostenit, necontenit, să-şi afle calea,
    Din cei rămaşi să-şi strige jalea...
    
    Căci din nimic, iubire nu se naşte,
    Întregul "tot" nu se cunoaşte,
    Fără soldaţi sau arme, nu e oaste,
    Iar fără dor, nu-i inimă sub coaste…

Mi-e dorul de tine, dor ce mă arde

Foc ascuns sub inima dărâmată 

Te chem cu gândul în tăcere 

Deși îmi ești uitare în toate cele...

Mi-e dor de privirea ta, senină și clară 

Știu că nu-ți pasă... a mea începe să doară 

As vrea să te mai văd pentru o clipă 

Poate simți cum sufletul te strigă...

Te văd și te chem din imensa tăcere 

Te caut în vise rămase efemere

În nopțile pline de acută durere 

Dar ești doar o umbră, ce în zori piere...

Mi-e dor ca și când nu ai plecat nicicând 

Fără o-mbrățisare...fără "un vin"

Un dor ce speră la o umbră de noi 

Ca și când intr-o zi te-ai mai uita inapoi...

Iluzii... sufletul simte în al său adânc 

Că brațele tale azi sunt rece mormânt... 

Si-n dorul ce arde mocnit în piept

Te caut, te găsesc si-apoi, te pierd...

Mă doare și nu-mi rămâne decât să te uit

Să fac din durere, pentru inimă, scut,  

Chiar de dorul nu-i stins și stă așezat 

Într-un colț de suflet, ce l-ai refuzat...

Îmi place să te sorb din priviri...

Mi-am aruncat privirea către tine

Și ai naufragiat prin tăcerea sufletului meu

Ca un taifun pierdut printre ruine.

Din mii de flori din univers
Stele intuneruc si pustiu,
Doar una singur am ales,
Nu mi-au fost piedic sa te stiu.
Poate ma placi sau poate nu,
Iti spun acum: ca te iubesc.
Te stiu si eu,ma stii si tu,
Si sigur, sper ca nu gresesc.

Știu că m-aș putea înzăpezi 
în șirul gândurilor tale,
seară de seară
fără-ncetare;
și înghețat de tot,
de tot ce mă-nconjoară, 
mă prefac într-un bulgăre
și încep a mă rostogoli în sufletul tău cald...
și mă topesc încet, încet
aproape de inima ta...
și aburi ies din ființa noastră,
și iar mă îndrăgostesc,
- iar restul e istorie.

Inima mea plânge și suspină,

Pentru tine, sufletu’ mi-e veștejit.

Precum un trandafir lăsat sub,

A soarelui lumină… S-a ofilit

Mintea mea rareori lucidă,

Pentru tine, într-un loc îndepărtat,

Zboară, precum o rază de lumină.

O imagine sublimă, dar… S-a ofilit

Un curcubeu din ceruri,

Printre nori s-a revărsat.

Am dezlegat misterul, dar

Te-am luat în brațe, apoi… S-a ofilit

Vântul adie peste noi,

Se aude în zare un strigăt.

Acum sunt doar eu, eram frumoși,

Împreună, dar dragostea… S-a ofilit

S-aud șoapte mincinoase,

De la tine, peste adevăr răzbat.

Urechile-mi sunt somnoroase,

Amagite de glasul tău suav, dar… S-a ofilit

Codrii verzi mă cheamă,

Mă duc spre ei, mă alint.

Mintea ta-i vicleană,

Între noi totul… S-a ofilit

O curbă periculoasă,

Văd în orice drum drept.

E vara dar pare a fi iarnă,

Totul în jur îmi pare, sau… S-a ofilit

📅 01-05-2024