Copila lui Iair
Omenire prea naivă, tu, copil nesăbuit
Printr-o moarte de trei zile, înc-o șansă ai primit!
Când de viciile tale oare te vei scutura,
Când vei ști că, prin războaie, nimic nu vei repara?
Cât timp semeni dintre-ai noștri care nu-și pun întrebări,
La violuri și masacre, vor găsi justificări?
Și cât timp acești siniștri care drame n-au trăit,
Vor aplauda frenetic un măcel binevenit?
Omenire-ai fost naivă, evoluția în bine
N-a pierdut ci-a scos în față tot ce-i mai barbar în tine!
Hai, măcar în ceasul ăsta, ultim existenței tale
Află că spre mântuire ți s-a mai deschis o cale!
Chiar când te călcase moartea și de toți erai jelită,
A spus El: "nu o mai plângeți, n-a murit, e adormită"!
Omenire, când cu tine vie-n brațe a iesit,
De la EL, sfidând sfârșitul, înc-o șansă primit.
În a ta naivitate, mai agață-te de-un fir
De acest "Talita kumi", tu, copila lui Iair!
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Baloane de trecut
Poem: În oglinda unui vis
Experiment despre tristețea și seriozitatea scriitorilor de pe Aleea Clasicilor. Cum ar fi dacă Eminescu ar zâmbi
Poem: Thoughts
Poem: Moarte
OMUL SĂPTĂMÂNII: Constantin Rusnac, compozitor
Poem: Fata mea cu corp de înger
Poem: Descătușare
Ai dori şi tu să faci parte din echipa noastră?