Sufletul

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată,
Este ca o floare care nu a fost nicicând udată.
E un pom ce-oferă roade cu un gust dumnezeiesc,
Dar care nu sunt culese și-n uitare putrezesc.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată
E ca o pășune verde, de gândaci contaminată
Nu hrănește și n-adapă decât hâdul parazit,
Cam acesta e tabloul unui suflet neiubit.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată,
Greu rămâne cald și vesel într-o lume necurată.
Se căznește, și se-ncruntă, și se-nvolbură un pic
Ca să afle-apoi că, singur, nu poate schimba nimic.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată,
Este ca o brigantină pe o mare agitată
Când speranțele-s pierdute și când totul pare mort,
Doar vântul cald al credinței o aduce-ntreagă-n port.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată
E un suflet cu o boală care greu va fi tratată
Nu-s remedii, nu-s pastile, nu se poate opera,
Nu-s transplanturi, doar alt suflet îl mai poate vindeca.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Daniel Dobrică poezii.online Sufletul

Дата публикации: 11 мая

Добавлено в избранное: 1

Комментарий: 1

Просмотры: 177

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий

Deosebita!
Прокомментировал 20 мая

Стихи из этой категории

Noi doi!

Noi doi!

Ieri am plecat grăbit, spre tine,

Nu ne-am găsit, cum am vorbit,

Ori tu de mine, te-ai ascuns bine,

Sau eu pe drum, m-am rătăcit

 

Știu că era ziua și, Soarele pe Cer,

Și cunosteam cărarea, bătătorită,

Cred că-ți era frică, că mâna ți-o cer,

Și nu era timpul, pentru a fi căsătorită

 

Eram doi tineri, cu multe speranțe,

Credeam în iubire, visam la fericire,

Și noi am frânt, ale noastre năzuințe,

Și viața toată, a devenit, dezamăgire

 

Un timp, unul pe altul, ne-am evitat,

Crezând că vom păși in viață, separat,

Dar nu...că noi amarnic, ne-am înșelat,

Că rana s-a închis și noi, ne-am împăcat

 

De-atunci, până în ziua în care scriu,

Noi am rămas, cum am jurat, nedespărțiți,

Iubesc și sunt iubit, eu simt și asta știu,

Că--n astă lume, noi vom rămâne, îndrăgostiți

 

Acum, când anii mulți, îi numărăm,

De câtă vreme, suntem împreună,

Noi nu uităm și, zilnic binecuvântăm,

C-avem în casă, un fiu și-o noră bună!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Еще ...

Totul despre dragoste

 

Iubito, cine este cel ce știe totul despre iubire,

Sau despre dragostea ce eu ți-o port ca un nebun?

Iar dacă dragostea nu este nebunie,

Atunci ce este?

Căci vorbele oricât ar vrea să dezvelească

Cele ce nu pot fi privite,

De proști ori simpli muritori,

Aici fac tainică vorbire despre amorul nostru,

Despre noi doi când încleștați

Și prinși în veșnicie, vorbim Precum nemuritorii zei,

Cine e cel care pe toate le cunoaște,

Și dragostea împarte doar celor ce-o cer?

Nu este însuși Dumnezeu?

Nu-i teama izgonită pe vecie,

Iar dragostea-i pecetea Sfinților ce stau în Cer?

Nu-s îngerii aceeași dulce melodie,

Ce vine când suspinele-s prea multe,

S-aducă blândă mângâiere,

Celor ce însetați după iubire,

O cer în rugăciune așa cum noi cerut-am amândoi?

(31 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

Еще ...

Am trecut si eu

Am trecut si eu prin ploaie, vint ,si furtuna.

Am invatat ce este sentimentul veti.

Sperndu-ma de toate am reusit sa devin ceva in viata.

Nici cind nu am dat nimanui cu piciorul.

Mi-am obtinut ceia ce am dorit.

 

Scopul meu a fost o simpla privire.

Am iubit ceia ce a fost al meu.    

Iar acum sunt ceia ce am o inima de aur.

Ceia ce stie ce este o mikuta de fata.

Еще ...

TRISTEȚEA ZILEI

Nici nu plânge,nici nu plouă

Într-un suflet întristat

Când norii își pierd apa

Nici când viforu-i usct.

 

Tristă-i ziua în care

Dor,speranțe așteptări

Sunt învăluite-n ceață

Spulberate-n patru zări...

Еще ...

Steaua mea

Vedea-te-as pe un câmp cu flori,

Voința mea,tu ești aceea,

Poezii fără sfârșit ți-aș scrie,

Luceafărul meu,căzut din rai pe pământ,

 

Alesu-te-am din o mie de stele,și aș face-o din nou,

Și de m-ai răni eu tot te-aș iubi pe veci în universul nostru,

Pumni de stele aș culege doar ca să te strâng în brațe,

Să te văd eu fericită în visul meu frumos prea mărit și de mine prea iubit.

 

Dorul meu scump și drag,sper să-i spui că-n gând tresar,

Și plutesc în al tău har divin,sperând să nu cad în delir,

O prea frumoasă viață din rai cazută în ale tale brațe dulci

Și tu din nou,vei spune două cuvinte în dulci șoapte.

Еще ...

El și cu Ea…

 

Azi totul e numai iubire, 

Un cer cu o singură stea, 

Ochi dulci sclipind în privire, 

Mâna în mână, el și cu ea. 

 

O floare, un parc, o alee, 

Sărutul timid și rebel, 

În ochi le răsar curcubeie, 

Și râd fericiți, ea și cu el. 

 

Tristețea întreagă dispare,

Rămâne iubirea ce vrea,

Să-i țină uniți într-o floare,

O singură lume: el și cu ea.

 

Un cântec se-aude în zare,

Șoptit ca o taină din cer,

Se leagănă timpul în soare,

Pe banca tăcerii, ea și cu el.

 

În piept le dansează iubirea,

Cu zboruri de înger și nea,

Un vis le împlinește menirea,

Pe veci împreună: El și cu Ea.

Еще ...

Другие стихотворения автора

Glosa florilor

Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Un vânt de primăvară, zefir, a scuturat
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.

Din muguri, sălciile își împleteau verzi plete,
Căzute în cascadă pe malul dezghețat,
Ce renăștea bonom sub ploi de margarete,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.

În zbor de fluturi, zâne, de bine îți urseau,
Ai primăverii soli, în verzi-gălbui costume
Pe frânghii de lumină, din soare coborau
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume.

De ți-a fost frig cumva, de plânsul nu-ți da pace
Când apele sfințite, divin te-au însemnat,
Al păpădiilor puf alb ca sa te-mbrace,
Un vânt de primăvară, zefir, l-a scuturat.

Ți-e numele de floare, dar mai degrabă spun
Că floarea s-a numit în cinstea ta, anume,
Privind cum strângi într-una, în sufletul tău bun,
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.

Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume,
Un vânt de primăvară, zefir, le-a scuturat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.

Еще ...

Un clovn, cândva, se-ndrăgostise...

Un clovn cândva se-ndrăgostise
De-o acrobată la trapez,
Frumoasă cum numai în vise
Sau în reviste poți să vezi.

Și ziua-i trece chinuită,
Iar noaptea-i trece fără somn,
Iubirea nemărturisită
Îl mistuia pe bietul clovn.

Căci nu găsea în el puterea
Să-i spună tot ce-avea de spus
Și-n gând îl bântuia părerea
Cum că țintește mult prea sus.

Dar ce să îi mărturisească
În preajma ei când se afla?
Abia-ndrăznea să o privească,
Să nu o supere cumva!

În noapte, în a sa cabină,
Întins pe pat, el se gândea,
Tot așteptând somnul să vină:
„Știu că nu poate fi a mea.

Sunt doar un clovn, nu îmi fac vise,
Nu îi prezint vreun interes.
Spre ea, sunt numai porți închise
La care bat fără succes.

Și pentru că mi-e dragă tare,
Nu-i cer... N-aștept să mă iubească
Dar dac-am să-i ofer o floare,
Poate-o voi face să zâmbească.

Un trandafir ca s-o răsfețe,
Un gest precum o mângâiere,
Pe care-n clipe de tristețe
Să-l țină minte cu plăcere”.

După aproape-o săptămână
De ezitări, cu pașii grei,
Porni c-un trandafir în mână
Timid, către cabina ei.

Bătu în ușă fără vlagă,
Picioarele îi tremurau,
Simțea în ființa lui întreagă
Emoții ce îl sufocau.

Lăsase teama să-l pătrundă
Și neîncrederea-l pișca,
Voia să fugă, să se-ascundă,
Dar nu se mai putea mișca.

Apoi, când din cabină-apare,
Ea să-nţeleagă nu putea,
Ce face acest clovn cu-o floare
În miez de zi la ușa sa?

Secundele-și urmară șirul,
Dar pentru el păreau un veac.
Zâmbind, i-ntinse trandafirul:
„E pentru tine. Eu te plac!”.

Pentru-o secundă uluită
De îndrăzneala clovnului,
Rămase locului țintită
Și enervată-i spuse lui:

„Mă mir că nu îți e rușine
Să-mi spui tu mie că mă placi,
Iar acest gest făcut de tine
Nu se cuvine să îl faci!”.

Dar el i-a spus: „Nu am pretenții,
Am vrut doar să te-nveselesc.
Am cele mai bune intenții,
Un simplu gest prietenesc”.

„Prieteni?”, zise-nfuriată,
„Noi doi prieteni? Mi-aduci flori,
Când noi în viața asta toată
Dac-am vorbit de două ori?

N-am fost și nu vom fi vreodată
Prieteni și nici altceva.
Și-acum, te rog să pleci îndată
Și să te-ntorci în lumea ta!

Nu-mi trebuie florile tale,
N-avem nimic de discutat
Și nu îmi mai ieși în cale,
Ești doar un clovn, un obsedat!”.

Aruncă floarea în țărână
Ca pe-un nimic de câțiva lei
Și fără alt cuvânt să spună,
Trânti cu ușa-n urma ei.

El se-aplecă să o ridice,
Petalele i-a scuturat,
Simțea în suflet mii de bice,
Ce îl loveau neîncetat.

Se-ntoarse trist, cu floarea-n mână,
Cu capu-n jos, al nimănui,
Simțea nevoia să rămână
Singur, cu gândurile lui.

Ajuns acasă, în cabină,
El căuta nelămurit
Să vadă unde-a fost de vină,
Să vadă unde a greșit.

„Atâtea chipuri fericite,
Atâtea zâmbete-am cules
Și câte-aplauze primite...
La urmă cu ce m-am ales?

Cu lacrimi grele curse-n mine
Pe-altarul zeului Amor,
Cu umilință și rușine,
Tratat ca pe-un răufăcător.

Ce loc să fie-acesta oare
Și în ce Univers ciudat,
Dacă oferi cuiva o floare,
E-un gest atât de condamnat?

În toată această-mpreunare
De vorbe mari și oameni mici,
Lipsit de orice apărare,
Mă simt ca un străin aici.

De ce să plâng? Cui folosește?
Încerc tristeții să-i rezist
Nimeni, oricum, nu se gândește
Cum că un clovn poate fi trist”.

Privindu-și chipul în oglindă,
Își spuse: „Masca mi-o iubesc!
Cât timp o port, n-au să se prindă,
Toți or să creadă că zâmbesc”.

Dar suferea-n tăcere clovnul...
Cu suflet greu și pustiit,
S-a-ntins pe pat sperând că somnul
Va șterge-acest coșmar trăit.

Deși-ncercase să nu plângă,
Câteva lacrimi i-au scăpat...
Dar ce sunt câteva pe lângă
Ce zâmbete a adunat?

De-un gând speranța își agață:
„De ce să simt că-s umilit?
În situația de față,
Nu eu sunt cel care-a greșit!

De stau să mă gândesc mai bine,
De ce să mă blamez atât?
De ce să simt că mi-e rușine?
Doar n-am făcut nimic urât!

Ba, dimpotrivă, să țin seama:
La început am fost fricos,
Dar mai apoi mi-am învins teama
Și am făcut un gest frumos!”.

Căzu-ntr-un somn fără de vise,
Sleit de tot și întristat...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De cine nu a meritat.

Еще ...

Fluturi violet

Ningea cu fluturi violet
Dintr-un sipet cu ametiste
Și-n stoluri, note triolet
Țâșneau din clape fanteziste.

Ningea cu fluturi violet
Și mâna-mi tremurând întinsă,
Se-aventura la șevalet,
Să-ți zugrăvească fața ninsă.

Ningea cu fluturi violet
Nămeți pe degetul meu mare,
Ce pe chitară-n flajolet,
Șoptea numele tău de floare.

Ningea cu fluturi violet
Omăt de iriși în grădină
Și unui suflet incomplet,
Tu-i erai singura lumină.

Ningea cu fluturi violet
Peste liliachii ruine
Și-n orice gând al meu secret,
Ningea potop. Ningea cu tine.

Еще ...

În brațe cu chitara

Stau în brațe cu chitara și încerc să scriu ceva
Muza-mi zace muribundă, nu mă poate ajuta.
Pinot Noir. Încă o sticlă zace goală pe covor,
Fără chef, lovesc cu pana peste corzi un E minor.

Azi vreau să compun un cântec și să-i dau numele tău,
Un alt cântec de iubire, dacă-mi iese, n-ar fi rău
Dar atât de surd în mine șuieră un vânt nebun
Și așa pustiu e-n suflet! Cum să-ncep? Și ce să spun?

Scriu un vers, îl tai cu pixul și hârtia mâzgălesc,
Cât de greu găsesc cuvinte ca să-ți spun că te iubesc!
Cum să-i cer să-mi afle rime unui suflet amorțit,
Veșnic trist, fără speranță și de tine neiubit?

Aș fi vrut să scriu în cântec cum vei fi pe veci a mea,
Cum mă vei iubi, dar asta nicicând nu se va-ntâmpla.
Sorb din vin și plâng în mine, sângerez și nu mai pot,
Sângerează și chitara, cu-al ei E minor, cu tot...

Еще ...

Albastru amar

Mă strecor printre oameni când pe străzi rătăcesc,
Mă privesc... Îi privesc într-un mod arbitrar
N-am nici vlagă în oase, de păcate mustesc
Şi regrete tardive, de-un albastru amar.

Îi aud cum prin spate şuşotesc grobian,
Dar mă pierd în mulţime, ignorându-i barbar.
Las în lumea lor mică urme-adânci de titan,
În conştiinţa-ngheţată, de-un albastru amar.

Pe-acest drum înainte, paşii-mi calcă forţat
Peste flori de hârtie colorate bizar,
Clovni hidoşi îmi ţin calea, hohotind dezaxat,
Într-un circ cât o ţară, de-un albastru amar.

Şi când nicio-ntrebare nu-şi găseşte răspuns,
Eu mai caut căldură într-un colţ de sertar.
De am ţurţuri în suflet, nu vreun ger m-a pătruns,
Doar privirea ta, rece, de-un albastru amar.

Еще ...

Zi de martie

Eşti ca o zi de martie, senină,
Ai ochii verzi, miroşi a primăvară
Privirea ta mă-nvăluie-n lumină
De parcă-n suflet soarele-mi coboară.

Muguri sfioşi pe dulci buzele tale
Încet se sparg şi-un zâmbet înfloreşte,
Iar razele-ţi sărută părul moale,
Când tu zâmbeşti, Primăvara zâmbeşte!

Şi uite, îmi topeşti cu-a ta căldură
Zăpada care peste vise-mi creşte,
Ai flori în păr şi eşti atât de pură
Eşti tot ce a mea inimă-şi doreşte!

Eşti ziua ce-o aştept de mult să vină
Din mine să alunge iarna rece,
Eşti ziua mea de martie, senină
Şi te iubesc mai mult, pe zi ce trece.

Еще ...