Luna ești

Ca noaptea ce arata a umbrii tacere
Te lasi razamata de teama facliei
Sperante desarte dar visuri de miere
Te vezi ostenita de dragostea marii

S-ar pierde,s-ar duce cu valul iubirea
Nici ploaia si vintul n-ar mai putea
Sa-mi stearga din inima floarea
Pe singura DRAGOSTE-A mea.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Ég trúi ekki á drauma, sama hversu mikið ég reyni

En ég vona að ég sjái þig einn daginn

við fjólubláa sólarupprásina, þegar við hittumst aftur,

sömu leið verður farin.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Ég trúi ekki á drauma, sama hversu mikið ég reyni

En ég vona að ég sjái þig einn daginn

við fjólubláa sólarupprásina, þegar við hittumst aftur,

sömu leið verður farin.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Draumurinn tekur enda, sólin sökk í sjóinn

og þegar ég vaknaði fann ég þig ekki lengur.

                 IDOL DE VIAȚĂ

Cu mama să seamăn 

Să seamăn cu tata?

Să  caut prin vremuri

Rădăciinile neamuli meu?

Obârșii vechi ce se adapă

Din ascunse izvoare?

Să caut ființa-mi  fragilă

În strat de pământ,de argilă

Că-s amestec de apă și lut

Ideal de viață și scut?

Că  pe o vatră stropită cu sânge

Un neam e hărăzit pe vecie

Să fie stăpân pe destin și pe glie.

Ze, un haiduc în propriul său gând, încă își caută azil.
În mintea sa sunt derulate felutire amintiri.
Scăpând cateva lacrimi, Ze realizează cât este de fragil
Momentele trecute acum sunt doar niște povestiri.

--Ze este sfâșiat de dor--
--Dor pentru Lebe și pentru fostele momente de amor--

Personajul nostru își aduce aminte de Lebe și al ei chip frumos
Se gândește la diferența dintre ce au fost cei doi si ce sunt în prezent
Parcă-i aude glasul blând și își imaginează trupul ei grandios
De ea Ze este cu adevărat dependent.

Lebe și Ze, în trecut, erau extrem de apropiați
Ziua fiecăruia conținea a celuilaltui prezență
Însă circumstanțele lor i-au făcut să devină schimbați
Iar acum Ze este convins că va muri de a Lebei absență. 

--Distanța dintre cei doi in continuu crește--
--Ze, cu inima frântă, își imaginează cum al său puls se oprește--

-steinkampf

Frumoase sunt petele de lumină pe covorul negru al inimii mele,
Căci tot ce mai luminează inima mea sunt clipele cu tine.

Flori-de-colț pe crestele munților, nuferi în lac sunt zâmbetele tale,
Iar mângâierile în noapte sunt plasturi pentru rănile inimii mele.

Șoptite sunt vorbele tandre ale buzelor tale ca susurul izvorului de munte
Și mă răcoresc așa cum apa de izvor răcorește setea unui drumeț ostenit.

Tandre și pline de blândețe sunt privirile tale atunci când rătăcesc
Prin labirintul tristeților mele, și doar sărutul tău reușește să mă găsească.

Prins în vrajă de calmul și gingășia cu care mă primești în brațele tale
Semnez cu lacrimi pe obrazul inimii mele fragmente de neuitat
Și ca un omagiu adus iubirii mă las purtat de valul perfect al trupului tău
Într-o călătorie prin universul dragostei carnale, cu inima-mi curată.

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund cuţit,

Ce până la plăsele,

În inimă stă-nfipt.

Cuţit ce e-ncrustat

Pe lama de argint,

Cu vocea ta cea blândă

Şi şoapte de alint.

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund stilet,

Ce-n inimă se-mplântă

Odată ajuns la piept.

Stilet care pe lamă

E încrustat cu dor,

Cu vocea ta cea dulce

Şi şoapte de amor.

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund pumnal,

Ce-n inimă pătrunde

Cu zimţii de metal.

Pumnal ce e-ncrustat

Pe lamă şi pe zimţi,

Cu vocea ta cea caldă

Şi şoaptele fierbinţi.

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund pumnal,

Stilet, cuţit...iubito,

Întregul arsenal!

Cum e-n suflet la tine?

Plin de soare sau pustiu?

Ți-e senin ca-n nopți divine

Sau te-ncearcă vreun târziu?

E speranța-n miez de floare

Sau doar frunze-ngălbenite?

Ți-e iubirea cântătoare

Sau tăcerile-s zidite?

Cum e-n suflet? Îți dă pace

Ori te-apasă vreun regret?

Ai un vis ce te desface

De poveri ce-s grele-n piept?

Dacă-i greu, lasă lumina

Să-ți pătrundă-n taină firea.

Sufletul, ca și grădina,

Înflorește din iubirea.

Dacă-n suflet e furtună,

Fă-ți un port din gânduri bune.

Căci și cerul, după ploaie,

Se îmbracă iar în lume.

Doar după ce murim ne fac icoană,

Ne-aduc cu flori și lacrimi în pridvor,

Dar n-au știut, în viață, să ne cheme,

Să ne sărute fruntea tuturor.

Când încă eram vii, eram uitare,

Un chip pierdut în zori și-n amurgiri,

Dar moartea dă iubirii o cărare,

Pe care-o calcă toți, cu amintiri.

Atunci suntem eroi fără de vină,

Cu vorbe dulci sculptate pe mormânt,

Dar cât eram, doar vânt și rădăcină,

Ne-au lăsat singuri, praf purtat de vânt.

Ce trist e să primești flori fără viață,

Când trupul doarme-n liniștea de humă.

Iubiți-mă acum, cât sunt aici,

Nu când mi-oi pierde umbra de pe urmă.

Căci viața e o lampă ce se stinge,

Iar focul ei cu vântul se topește,

Iubiți-mă acum, cu foc, cu dor,

Nu după ce destinul mă sfârșește.

Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,

Uitând de zbor, uitând de stele,

Privirea jos, spre lut murdar,

Am dat uitării Cerul clar.

Cu mâini întinse doar spre tină,

Am strâns comori ce se termină,

Iar sufletul, tăcut și plâns,

Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.

Ne cheamă Cerul, blând, ușor,

Să ne ridicăm din lutul lor,

Dar pașii noștri sunt prea grei,

Și-am rătăcit pe alte căi.

Hai, ridicăm privirea-n sus,

Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,

Pământul trece, norii pier,

Dar veșnic stă deschis un Cer.

Golul din suflet nu-l da oricui,

Nu-l umple cu pași ce se pierd în văpui.

E-un loc de tăcere, de dor neștiut,

Ce-n liniștea nopții te cheamă tăcut.

Nu pune în el pe oricine zâmbește,

Căci masca ascunde ce nu-ți folosește.

Alege pe cine te face să crești,

Nu pe cei ce pleacă lăsând doar povești.

Golul e sacru, păstrează-l curat,

Nu-l da celui care te lasă uitat.

Umple-l cu vise și doruri senine,

Cu oameni ce-ți sunt ca o stea pentru tine.

Nu tot ce-i aproape îți e de folos,

Caută-n privire un rost luminos.

Și-atunci vei vedea cum golul din tine

Se naște în iubire ce-ți face doar bine.

Ți-a trecut ce n-ai avut,

Un vis stins, necunoscut?

Te-ai pierdut prin amintiri

Ce n-au fost, dar dau priviri?

Duci în suflet un ecou

Dintr-un timp ce n-a fost al tău?

Cauți umbre ce n-au fost,

Dar le simți în tine rost?

Golul vieții nu-l umpli

Cu iluzii și năluci.

Ce n-ai avut nu doare mult,

Doar ce-ai pierdut te face cult.

Privește-n zori spre ce-i acum,

Nu spre trecut, nici spre alt drum.

Căci timpul trece, n-are scut,

Dar nu-ți ia ce n-ai avut.

Eu sunt în trecere prin lume,

Nu-mi amintesc de unde vin,

Rup pașii mei, mă las de lume,

Și merg desculță, fără chin.

Eu sunt o clipă printre voi,

Îmi scutur sufletul prin vise,

Sunt vântul blând printre nevoi,

În cartea mea de doruri scrise.

Eu sunt pe chipul mamei blânde,

Fără de școală și de rost,

Și-ajung la Dumnezeu oriunde

Când iau iubire drept adăpost.

Merg braț la braț cu-al timpului mers,

Și iert de-am rătăcit cărare,

De-am pus o umbră-n univers,

Pe vreun destin sau pe o floare.

Eu am venit pe drumul greu,

În lumea asta zbuciumată,

Și par că duc un vis mereu,

Dar nimeni nu mă mai așteaptă.

Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,

Cu mâini ce vin din lut curat,

Sub unghii port pământ bogat,

Dar inima, mi-e de păcat.

Eu sunt o trecătoare-n zi,

E drumul aspru, nu-i de mine,

Căci merg desculță printre spini,

Cu sufletul… senin din mine.