✨ Dacă ar fi să plec diseară

Par o copilă, uneori,

Cu vise-n păr, cu flori în zori,

Dar port pe umeri, nevăzut,

Un dor adânc, un gând tăcut.

Par o copilă, uneori,

Cu râsul prins în vis și flori,

Dar port pe umeri, zi de zi,

Povara unor amintiri.

Mă bucur încă de ce-i mic,

De vânt, de ploaie, de un chic,

Dar viața-n taină mi-a lăsat

Și lacrimi ce m-au încercat.

Încerc să râd, să nu mă frâng,

Să cred că-n mine-i foc adânc,

Că orice vânt ar vrea să bată,

Eu tot rămân… mereu întreagă.

Scut de iubire

Doamne, dă-mi  scut de iubire,

Nu săgeți ce dor și dor,

Să nu rănesc în răzbunare,

Ci-n tăcere să cobor.

Dă-mi o inimă ce iartă,

Chiar când sufletu-i sfâșiat,

Să rămân lumină-n noapte,

Nu cuvânt întunecat.

Nu-mi da arme de dreptate

Dacă dorul e prea greu,

Dă-mi răbdare și blândețe,

Și puterea din cuvântul Tău.

Să fiu pace în furtună,

Să alin, nu să strivesc,

Chiar când inima-mi suspină,

Să iubesc… și-n rău, și-n chin, smerit.

⸻

Cu tine lumea-i mai frumoasă,

Lângă tine eu mă simt acasă.

Privirea ta îmi dă lumină,

Iar inima nu mai suspină.

Când ești aproape, totul cântă,

Chiar și tăcerea e mai blândă.

Tu ești răspuns la orice dor,

Tu faci din clipă viitor.

Cu tine zilele-s senine,

Iar nopțile sunt pline, pline.

De vise calde și iubire,

De pace, dor și fericire.

Cu tine lumea prinde viață,

Iar timpul parcă nu mă-ngheață.

Rămâi cu mine, viața-mi pasă,

Lângă tine eu mă simt acasă.

Dragostea ne-întâmplată nu va trece niciodată,

Rămâne-n gând o flacără ce arde blând, curată.

E visul ce nu s-a-mplinit, dar ne-a schimbat tăcut,

E dorul fără margini, ce-n suflet a crescut.

Rămâne-n amintiri un glas ce n-a vorbit destul,

O umbră de lumină pierdută în tumult.

Un pas ce nu s-a făcut, o mână ce-a rămas,

O clipă ce, în loc să vină, s-a frânt în al său ceas.

Dar dragostea, deși tăcută, e vie undeva,

O amintire ce tresare, străină de uitare.

Căci ce n-a fost, nu poate fi pierdut pe niciun drum,

Rămâne-n noi ca un ecou, în umbra unui fum.

Nu mai pun suflet unde nu e loc

Nu mai pun suflet unde nu-i pământ,

Unde iubirea-i vânt și cuvântul — mormânt.

Am semănat în pietre calde speranțe,

Dar n-au crescut. Au fost tăceri, distante.

Nu mai îmi las inima la întâmplare,

Când ușile se-nchid cu teamă și sfidare.

Mi-am învățat valoarea din eșec,

Nu orice „vino” merită să plec.

Nu mai rămân acolo unde dor

Se face zid, și nu e viitor.

Sunt suflet, da, dar nu-s de pus în cui

Pe peretele gol al nimănui.

De-acum, păstrez ce simt cu îngrijire,

Că prea ușor s-a transformat în rănire.

Nu-s rece — doar mai clar în ce aleg:

Unde nu e loc… mă adun și plec.

Recunoștință, floare blândă în suflet înflorit,

Pentru tot ce am primit și ce-am împlinit,

Pentru raze de soare și ploi în amurg,

Pentru pașii făcuți pe-al vieții drum lung.

Mulțumesc pentru zile și nopți ce-au trecut,

Pentru fiecare clipă și drum parcurs tăcut,

Pentru oameni dragi și îmbrățișări calde,

Pentru lecții de viață, fie ele dulci sau amare.

Pentru zâmbet și lacrimi, pentru-al meu cămin,

Pentru liniștea serii și foșnetul lin,

Pentru tot ce am azi, pentru ce am trăit,

Cu recunoștință adâncă, mă-nclin smerit.

Învăț să iubesc chiar și-n clipele grele,

Să prețuiesc darurile mici și-n tăcere,

Căci în inima plină de recunoștință curată,

Găsesc bucurie, pacea adevărată.

Așadar, mulțumesc, în gând și-n cuvânt,

Pentru binecuvântările ce vin pe pământ,

Pentru fiecare dar, fie mare sau mic,

Căci cu recunoștință, totul e mai limpede și-unic.

Un înger sta și te privește,
Are grija de al tău
Sufletul ți l ocrotește,
Fara părere de rău.

Un înger cade-ncetisor,
Răni adânci pe umeri goi
Fără aripi, fără zbor,
Mainile i îngheață sloi

Îngeri nu se compara,
ca tot înger, înger e,
Și ei stau sus pe o scara
Și așteaptă vorba ei

A ta luna, al tău soare
Doua astre călătoare
Se reflecta pacea lor
Și se-neaca încetișor

Scopu-n viata i diferit
Sa iubești și sa muncești,
Sa trăiești la infinit
Sa-rati lumii cine ești

Un înger sta și te păzește
Un înger sta și te iubește,
Un om nu ar putea
Sa și arate dragostea

Asa cum o face ea,
Nu ar face o nimenea
Am iubit, și iar iubesc
Sa-rat lumii, sa dovedesc

Asa cum luna se reflecta,
Fata nu i indiferenta
Asa cum stelele apar
Iubirea e un simplu dar

Un dar de la Dumnezeu
Sa înveți sa fi mereu
Un iubit, sau o iubita
Pentru persoana menita

Mi-ai fost lumină-n noapte grea,

Mi-ai fost și vânt, mi-ai fost și stea,

Ne-am prins în jurământul sfânt,

Că nu vom renunța nicicând.

Dar ai plecat… și-n urma ta,

Doar umbrele mai pot cânta,

Trădarea ta îmi arde-n piept,

Dar dragostea… o mai accept.

Te-am vrut a mea, pe totdeauna,

Cu tine-mi era cald și luna,

Cu tine soarele zâmbea,

Cu tine lumea-ntreagă-a mea.

Și totuși, chiar de-ai fost furtună,

Chiar de iubirea-i arșiță bună,

Eu n-am să uit ce ne-am promis,

În ochii tăi m-am rătăcit…

Te-aș urî, dar nu pot, știi bine,

Căci inima mi-e scrisă-n tine,

Și dacă viața ne desparte,

Iubirea mea va sta departe,

Dar niciodată n-o s-apună,

Căci ne-am jurat pe totdeauna.

Be there for me
With that beautiful warm
Smile
My prince of peace
Be there for me
When I swim in your lakes
My prince of peace
Also, it is Summer now
And we are also having a
Heath wave
I could not stand the heat
So I had to swim in the lake
For a few hours
To cool me off
When I got out of the
Lake I was feeling just fine
Also, the heath has
Killed a lot of people already
That has a heart problem
Also we haven't had any rain
Yet to cool the earth
I wish that tomorrow will
Rain
That is what I am hoping
For

tout le monde est en colère contre nous parce qu'on s'aime

une rose fanée, un soleil rouge et avec eux des poètes extraterrestres.

Le vin rouge est notre faiblesse 

mon rêve, toi. 

Je vous dis le mot « amour » dans toutes les langues.

l'hiver est fini.

Je l'aime toujours.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 23.10.2024.

M-ai lăsat printre ruine
a tot ce am fost cândva,
și ai plecat fără să te uiți înapoi,
de parcă nu însemnam ceva.

Nu ți-a păsat de mine,
ci doar de tine —
iar eu am rămas
să mă adun din mine.

M-ai aruncat într-un întuneric
pe care nu-l cunoșteam,
iar lumea ce era odată a mea
nu o mai recunoșteam.

Și totuși… merg.
Cu pași mici, dar merg.
Prind rădăcini în gol
și învăț să nu mai plâng.

Ce simțeam nu era doar al meu,
era și din tine,
o umbră care m-a ținut
legată de tine.

Dar m-am desprins.

Din mine au căzut bucăți,
s-au transformat în scrum,
iar din acel nimic
am început să fiu eu acum.

Nu mai sunt ruina ta.
Nu mai sunt trecutul tău.
Sunt liniștea de după furtună
și începutul meu.

Dar trecînd ades şi azi, ca şi odinioară,
Văzu eu sau poate nu, fiind mai amară.
Privesc lung şi fară lacrimi, răsăritul, zarea,
Nu amîn, dar toata ziua, ocolesc schimbarea.

Nefiind acel străin în tăcerea iernii,
Mă ascund printre frunziş, alb ca prin troiene.
Fiind conştient că tu, singura suflare,
Preferi ades a zilei, lacrimi mai amare.