Farul din noapte

Visează cu mine iubito

Cât încă cerul este albastru și-i al nostru...

Lasă-te purtată de visele tale

Ce eu ți le-am trimis decolorate,alb-negru,

Tu pune-le culorile doar

Și spune-mi ce-ți place sau nu

Primește sărutul meu,

Ti-am povestit unde-i locul lui

Pe buzele tale,

Și ține-l acolo o mie de ani,

Ce par o clipă doar,

Mai bine așa,

Și spune-mi ce pot face

Când ești departe de mine,

Sau cum să scap de o mie de suspine..

Visează cu mine iubito

Cât încă cerul este albastru și-i al nostru

Sau poate-i mai bine să poarte culorile tale,

Iubirea noastră-i aproape să se nască,

N-o vom lăsa să moară vreodată....

Eu îți promit ție iar tu îmi vei promite mie,

O mie de vise ,o mie de ani,

Atâtea clipe-mpreună cu noi doi ținându-ne de mână,

Sau îmbrățișați cum îți place

Nu-i oare așa începutul de Rai,

Nu-s îngerii acum printre noi,

Cine știe ar putea să ne spună și nouă ....!

(15 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Departe sunt de ochii tăi, 
Departe sunt de tine 
Şi m-am pierdut pe undeva, 
M-am rătăcit în mine. 

M-or scoate poate-n viitor 
Să văd lumini şi soare, 
Dar astăzi, mă prefer aici - 
În lumi interioare. 

M-or scoate ochi păienjeniţi 
De-aceiaşi disperare. 
Vom căuta cu-acelaşi gând 
O cale de salvare. 

Îngăduie -mi o șansă 

Și nu vei regreta;

Inima mi -e arsă 

De absența ta.

Viața mi -e pustie,

Fără tine nu exist.

Sufletul în ploaie 

Se prelinge, trist.

Făptura ta,iubire,

O culeg din lacrimi,

Dulcele meu mire 

Năzuit de patimi.

Îți mai aduci aminte;

În genunchi mă implorai,

Cerșeai sub jurăminte 

Trupu-mi fără grai.

În brațe te am cuprins,

Te -am sărutat fierbinte 

Cu patos reaprins 

Din simțurile frânte..

Este vorba de tine!

Poate-i timpul să-ți fac o declarație târzie de iubire,

Valabilă astăzi și mâine,

Interminabilă în veșnicie,

Fie că ești singură sau măritată,

Sau cine mai știe cum...

Poate că viața a fost aspră cu tine,

Sau poate că ai șutuit-o,

Așa cum i se cuvine,

Fără regrete sau bocete tardive!

Lumea asistă rece și nepăsătoare la tot ce te doare!

Dumnezeu cere implicare și jertfă,

Și ție și mie, fără Să-i pese ce ne convine...

Poate că știe prea bine ce ne trebuie sau nu;

El fiind veșnicul prieten fără vină,

Sau Adevărul ce pentru noi suspină!

Tăcerea este răspunsul nostru,

Când viața ne minte frumos,

Nici tu nici eu nu suntem mai prejos,

Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!

Eu îți fac o declarație târzie de iubire,

Tu încă nu știi dacă e bine,

Și ce poți face cu mine!

Poate că aștepți să-ți spun cât ești de frumoasă,

Cât te doresc sau că nebunește vrei să te răpesc,

Chiar și pentru o noapte,

Amorul prostesc să nu-l risipesc departe de tine...

Dorințele toate au culorile tale preferate,

Bleu,vernil,roșu și alb

Rochiile și pantofii ce vreau să ți le dăruiesc,

Le ai demult, mi-ai spus...

Încă din vremea când aevea eram împreună în visele mele,

Tu altundeva umblând!

(1 noiembrie 2022/18 ian 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Ai spus să te spăl pe pleoape,
Eu ți le-am plâns.
Mi-ai zâmbit cu solstițiul peșterii cu foc,
Eu îți admiram cascadele...

Ți-am înfrunzit auzul și
Te-am pipăit din floare, până în rădăcini...
Când mă înnouram să te plou,
Te fulgeram cu văzul înfipt în dimineață!

Apoi, când tomneai liniștită cu veșted în zâmbet,
Te-am nins cu tot ce-i vis!
Tu, m-ai privit în abis
Și ai surâs cocori!

De atunci, de când cu vara,
Îmi șchioapătă pomeții a plâns,
Și-i las să traseze linii duble, continue...

Păuză, linie, pauză, stop!

Visez la dragoste la tine..

Răbdare-mi zice îngerul păzitor!

Nu-i timp de zor!

Iubita ta sosește mâine

Într-o caleșcă argintie

Cu roțile din aur bătute cu pietre prețioase

Ce-i trasă de doisprezece armăsari ce zboară nu aleargă,

Și va veni prin nori!

Aleasa inimii îți este,

Iar ea chiar te iubește

Un cor de îngeri va cânta

Oh Vasilica tu ești dragostea mea!

Știi bine,e imn făcut de tine...

Zise pajul...

-Da știu și știu chiar foarte bine!

Doar Vasilica-i pentru mine,

Să știe tot regatul

Iar mâine să știe-ntreg pământul!

Mii de meseni,nuntași,prinți și prințese

Vor veni cu daruri la voi doi

Horia și Vasilica!

Zi mare și sărbătoare cu bucurie fără margini,

Îmi vine chiar să plâng de bucurie....zise pajul

-Ei lasă, lasă,te rog să te abții

Mă emoționezi și pe mine!

                          *

Dragi cititori,ei bine vă spun adevărat,

Horia și Vasilica după nuntă

La marele palat acum ei stau

Și s-au iubit cum nimeni se iubește pe pământ,

Așa iubire mare își are Cerescul legamânt,

Ca îngerii au fost în bunatatea lor,

Averea toată dată a fost săracilor,

Căci au trăit în duhul lui Hristos!

                           *

Ca paj nici eu nu știu prea bine

Cum s-a sfârșit povestea

Știu însă că Horia și Vasilica

Trăiesc în Veșnicie doar prin iubirea începută

Aici pe-acest pământ

Și se vorbește bine

Că dragostea lor e încă vie,

Și a plecat din vise

Rodind din așteptare și răbdare

Iar astăzi e nemuritoare!

(3 februarie 2024-Vasilica dragostea mea)

Trandafiri ce-n umbră pier,

Petale-arzând în tăceri,

Răsfrânți pe zid, o amintire,

Dintr-un trecut cu strălucire.

Pe masă-i verdele de sticlă,

Iar floarea cade, parcă-i mică.

Un dans al umbrelor târzii,

Povestea vieții-n răzleții.

Au fost odată strălucire,

Dar timpul smulge-a lor iubire,

Și-n foșnet mut de frunze goale,

Ascund regrete ancestrale.

Chiar de se sting, rămân mărturie,

În umbre lungi, o poezie.

Iar raza ce îi mai atinge,

În floarea stinsă visul plânge.

Când norii se-adună pe-al vieții hotar,

Și gândul aleargă spre-un vis depărtat,

E dorul ce arde, ca focul mocnit,

O flacără-n suflet ce nu s-a stins nicicând.

În șoapta tăcută a nopții târzii,

Se naște un cântec din amintiri vii,

E glasul iubirii ce-n urmă-l păstrez,

Un far luminos pe-al timpului crez.

Și chiar de mă poartă pe drumuri străine,

Dorul mă cheamă să vin iar la tine,

Cu pași nevăzuți, dar cu inima plină,

Spre clipa de-acasă, sub cerul de lumină.

Capu’ sus, mai sunt multe de dus,

Drumul vieții nu-i apus.

Chiar de-i greu și  ești obosit,

Luptă-ntruna, căci nu e sfârșit.

Capu’ sus, norii negri se duc,

După ploaie e soare-n amurg.

Fiecare pas mic e un dar,

Și din luptă răsare un har.

Capu’ sus, ai putere în tine,

Tot ce-i greu se va duce cu bine.

Nu te teme, căci mâine-i un vis,

Ce te-așteaptă mai sus, spre un pisc.

Capu’ sus, calea-i lungă, dar dreaptă,

Chiar și stelele cad și se-așteaptă.

Tu ridică-te, crede și-ai să vezi,

Că din umbre răsar iar livezi.

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

Ți-a trecut ce n-ai avut,

Un vis stins, necunoscut?

Te-ai pierdut prin amintiri

Ce n-au fost, dar dau priviri?

Duci în suflet un ecou

Dintr-un timp ce n-a fost al tău?

Cauți umbre ce n-au fost,

Dar le simți în tine rost?

Golul vieții nu-l umpli

Cu iluzii și năluci.

Ce n-ai avut nu doare mult,

Doar ce-ai pierdut te face cult.

Privește-n zori spre ce-i acum,

Nu spre trecut, nici spre alt drum.

Căci timpul trece, n-are scut,

Dar nu-ți ia ce n-ai avut.

Dacă ar fi să plec diseară, pe tărâmul de tăcere,

Aș lăsa vântul să-ți aducă o șoaptă plină de putere.

Cu blândețea unui zeu și-un zâmbet cald pe chipul său,

Să-ți șteargă el orice tristețe, cum aș fi vrut s-o fac doar eu.

Dacă ar fi să zbor spre stele, pe curcubeu purtat de gând,

Aș lăsa sufletul din mine să-ți lumineze  drumul tău blând.

Iar steaua mea să-ți mângâie părul cu raze strălucind ușor,

Să-ți ocrotească fruntea plină de vise albastre, pline de dor.

Dar de-aș pleca, te rog, zâmbește, căci voi rămâne-n orice colț,

În vânt, în cer, în dorul tainic, sau într-un cântec fără solț.

Privirea ta va fi lumina ce-mi poartă gândul neîncetat,

Chiar de tăcerea-mi va vorbi, eu te iubesc cu-adevărat.