Cine sunt eu? Tu cine ești?

Fiecare om are gândurile lui...

Fiecare ființă e o personalitate aparte.

Fiecare dintre noi suntem diferiți, unici...

Avem vise, scopuri, realizări și performanțe.

Unii râd, glumesc și sunt liberi,

Alții zâmbesc pentru a-și ascunde lacrimile.

Unii își împărtășesc sufletul,

Alții se îneacă în lacrimi în tăcere.

Am întâlnit atâtea suflete frumoase,

Sub un comportament indecent,

Care devenea un scut, o autoapărare...

Și atâtea suflete mizerabile,

Cu vorbe dulci pe limbă.

Aparențele înșală adesea...

Oamenilor le este frică să fie buni,

Să se îmbrace simplu,

Să lucreze cinstit.

Astăzi trăim într-o lume în care

Oamenii văd orice, dar nu se văd pe ei înșiși.

Văd greșelile altora,

Dar nu își văd propriile erori.

Nu mi-e frică să greșesc,

Mi-e frică doar când nu îmi dau seama de greșeală

Și nu o repar la timp,

Sau măcar nu încerc.

Am greșit și eu de atâtea ori...

Am pierdut multe: timp, nervi, încredere...

E vina mea că nu m-am oprit atunci când trebuia,

Când trebuia să spun: "Ajunge!"

Există om,există poetul iubirii,

Există orice omul dorește să fie.

Există ură ori vorbe deșarte,

Există iubire există și șoapte,

Dar sunt trepte și trepte,

Precum văi dar și dealurile toate,

Unele sus altele joase

Oamenii stau sprijiniți și vorbesc despre ele.

Există Rai,există tristețe,

Există alegeri bune sau greșelile multe,

Există acum,ieri este mort precum este moartă clipa cea scursă ...

Iar mâine e visul ce se-așteaptă de cei mulți care speră prea multe,

Neștiind niciunul că moartea poate să le rupă pe toate...

Poetul iubirii este singurul care îmi seamănă mie...

Eu sunt iubito cel care vrea să te cânte,

Tu doar primește mirajul vorbelor mele!

Eu sunt poetul care nu încetează să-ți spună aceleași cuvinte mereu revorbite,

Dimineața, ziua sau noaptea,

Te iubește și iar te iubește!

(27 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Inima,val zbuciumat 

Când doua iubiri ea cuprinde..

Dintre un crin alb si-un trandafir înfocat 

Poți alege oare?

Dar conștiința striga ,,Păcat".

Si-atunci trebuie sa ucizi o iubire..

Așa e cinstit,așa e curat.

Pe câmpul inimii poate fi doar o floare..

Dar,oare,in infinitul inimii 

Nu e posibil sa zboare doi fluturi?

Unul alb,altul plin de culoare?

Sa fie și munte,și mare?

Da,se întâmplă în viata 

Ca legile inimii tale 

Sa-nfrunte a lumii gândire,

Și totuși,conștiința te-obliga 

S-alegi o unică iubire..

Si-atunci,valul piere,

Și inima ta devine o mare lina,

Chiar daca în ea se ascunde-o durere...

Plouă curat și sfânt
Din adâncuri un vuiet răsună
Streșinile murmură-n cânt
Cât de fericiți am fost împreună

Două inimi și-o dragoste curată
Din pădure se aude un fior
O mare durere ca niciodată
De frică păsărele au luat-o-n zbor

Pe deal în preajma unui crin
Se risipește,ajunge la pământ
Speranța omului bătrân
Două lacrimi și un jurământ

Lumina,sufletul și gândul
Toți în spaimă și frică
Unind destine și cuvântul
Lacrimi curg și strigă

Sufletul de amar îmi este plin
Ochii îi lacrimi să nu fie
Accept acest destin
Văd o lume, viață,bucurie

Mi-e dor de tine Ană,

Mi te-am zidit în oase,

Te port ca pe o rană,

Din amintiri frumoase.

Mi-e dor de părul blond,

De pielea ta bălaie,

Eu, jalnic vagabond,

Cu inima de paie.

Mi-e dor de-al tău sărut,

De zâmbetul de jună,

De timpul petrecut,

În serile cu lună.

Mi-e dor de-a ta ființă,

Mi-e dor de tot și toate,

Și stau în suferință,

Departe, prea departe.

Îți caut amintirea,

S-o pun bandaj pe rană,

Tu iartă-mi rătăcirea...

Mi-e dor de tine Ană!

O nouă primăvară pe vechile dureri

Se-ntoarce primăvara iar,

Se scutură zăpezi târzii,

Dar sub covorul nou de flori

Rămân aceleași cicatrici.

Un stol de păsări tot mă cheamă,

Îmi spune că-i nou început,

Dar eu știu bine—sub lumină

E tot ce-a fost și ce-a durut.

Cu pași de suflet obosit

Privesc cum soarele-nverzește,

Dar rana veche nu-i uitată,

Ci doar tăcut se primenește.

Și poate-ntr-un târziu april

Când iarăși viața-n noi tresare,

Voi învăța că orice rană

Sub cer renaște… dar nu moare.

A.A.✨

Mi-a încolțit în piept lumina,

Și-n suflet mi-a crescut un ram.

Rămân aici, căci e divină

Această pace ce o am.

Aștept să vină primăvara

Cu flori pe gânduri și pe drum,

Să-mi șteargă dorul și povara,

Să-mi umple viața cu parfum.

Să văd cum vântul lin adie,

Cum mugurii se fac culori,

Să simt că totul reînvie,

Că-n mine iarăși cresc fiori.

Și-n clipa asta liniștită,

Eu las trecutul undeva,

Căci primăvara-i răsărită

Și vreau s-o simt, să pot trăi în ea.

O nouă primăvară pe vechile dureri

Se-ntoarce primăvara iar,

Se scutură zăpezi târzii,

Dar sub covorul nou de flori

Rămân aceleași cicatrici.

Un stol de păsări tot mă cheamă,

Îmi spune că-i nou început,

Dar eu știu bine—sub lumină

E tot ce-a fost și ce-a durut.

Cu pași de suflet obosit

Privesc cum soarele-nverzește,

Dar rana veche nu-i uitată,

Ci doar tăcut se primenește.

Și poate-ntr-un târziu april

Când iarăși viața-n noi tresare,

Voi învăța că orice rană

Sub cer renaște… dar nu moare.

A.A.✨

Suflet călător

Suflet călător prin lumea mare,

Aduni lumină, vise și culoare.

Te-nalți spre cer, cobori pe pământ,

Cu dorul de taină ce-l porți în cuvânt.

Prin vânturi reci sau soare arzător,

Tu cauți mereu un loc ocrotitor.

Un zâmbet cald, o mână întinsă,

Un gând curat, o inimă aprinsă.

Pe drumuri strâmte sau cărări uitate,

Lași urme mici, dar pline de dreptate.

Cu inima deschisă, mereu dăruiești,

Iubirea divină ce-n tine o crești.

Suflet călător, fii far de lumină,

Un strop de speranță-n noaptea senină.

Prin tot ce atingi, lumea să strălucească,

Iubirea din tine s-o faci să rodească.

Doar după ce murim ne fac icoană,

Ne-aduc cu flori și lacrimi în pridvor,

Dar n-au știut, în viață, să ne cheme,

Să ne sărute fruntea tuturor.

Când încă eram vii, eram uitare,

Un chip pierdut în zori și-n amurgiri,

Dar moartea dă iubirii o cărare,

Pe care-o calcă toți, cu amintiri.

Atunci suntem eroi fără de vină,

Cu vorbe dulci sculptate pe mormânt,

Dar cât eram, doar vânt și rădăcină,

Ne-au lăsat singuri, praf purtat de vânt.

Ce trist e să primești flori fără viață,

Când trupul doarme-n liniștea de humă.

Iubiți-mă acum, cât sunt aici,

Nu când mi-oi pierde umbra de pe urmă.

Căci viața e o lampă ce se stinge,

Iar focul ei cu vântul se topește,

Iubiți-mă acum, cu foc, cu dor,

Nu după ce destinul mă sfârșește.

Despărțire cu dor

A fost greu, dar am știut,

Că iubirea-i de trecut,

Chiar de sufletul ce-l port

Încă strigă pentru tot.

Am ales să plec tăcută,

Inima mi-e frântă, mută,

Dar nu pot să-l mai opresc,

Să-l iubesc și să-l rănesc.

Lacrimile-n șoaptă curg,

Amintirile mă smulg,

Dar în pieptul meu rămâne

Doar un dor cu iz de mâine.

L-am iubit, dar ce folos,

Drumul nostru e scurtat,

Eu pe stâncă, el pe valuri,

Două lumi ce s-au uitat.

Am lăsat tot focul stins,

Sub un cer adânc, aprins,

Dar iubirea mea de ieri

Plânge-n taină printre seri.

Sus, acolo unde ești,

Dincolo de nori cerești,

Te simt aproape, veghetor,

Un dor al meu nemuritor.

Lumina ta mă însoțește,

Un far ce-n suflet îmi vorbește,

Iar pașii mei, oricât de grei,

Îți caută urmele-alei.

Tată drag, când vântu-i rece,

Și noaptea-n gânduri mă petrece,

Eu știu că steaua ce-o privesc

E glasul tău cel părintesc.

Sus, acolo, printre astre,

Îți duci destinul peste noastre,

Dar eu, aici, pe-acest pământ,

Îți port iubirea în cuvânt.

Cu fiecare zi ce trece,

Te simt mai viu, nimic nu plece.

Ești rădăcina ce mă ține,

Ești cerul meu, ești totu-n mine.

Așa că, tată, sus privește,

Din zări albastre-mi zâmbește.

Eu știu că timpul nu-i hotar –

Tu ești cu mine-n gândul clar.