Cărări de dor

Prea grabnică ești alergare

Alungi pe calm când îl repezi

Clipei îi dai doar disperare

De bine ,știi doar să te pierzi.

Prea fierbe sângele în clocot

Furia lui de vene se lovește

Nu este liniște în piept ,e tropot

Sub el suspinul se chircește.

Strigăt lăuntric fără vlagă

Nu mișcă măcar tresărirea

Ce poate inima să înțeleagă

E că așteaptă regăsirea.

Pierdută e de al ei ritm

Lăsată doar cât să existe

Cu pași prea repezi și în chin

Încearcă ,speră să reziste.

Rigidă maxim e simțirea

Nevoia binelui e dusă

În gust uitat e fericirea 

Iubirea e demult apusă.

Uitată inimă tu ești

Pe drumul vindecării tale

Și de nu poți să reușești

Vei înceta a bate tare.

Ai suferit sub pasul tău

Prea apăsat și prea rapid

Cauți regretul în ecou

Ascuns de trupul cel perfid.

Afară lucră noaptea încă

Dar ora e când pintenatul

Setat fiind pe gard el urcă

Și mândru își țipă cântatul.

De tu visai ceva frumos

În vis erai pierdut cu totul

Păi izbutește ăst cocoș

Rău să te sperie nerodul.

Și ale lui mândre surate

La semn parcă îs în picioare

Și tot mai greu să fie frate

Încep și ele zarvă mare.

Moțate ,albe , porumbace

Încep să doar cotcodăcească

De zici că ești în iad măi drace

Te și închini ,doamne ferească.

Și de ar fi doar asta ,dară

Începe și Martin să latre

Îl lași pe somn și ieși afară

De liniște ca să ai parte.

Micuțul Ghiță ,a guița începe

A presimțit cred el mișelu

Și parcă vrea să te întrebe

Nu  dai păpică la purcelu ?

Îndat începi ce știi mai bine

Nici nu ai cum altfel să faci

Ei care sunt mereu cu tine

Îs doară îngeri ,nu îs draci.

Morbid ,în frământări tenebre

Ascuns , de multe ori ilogic

Căutător doar în tăceri acerbe

Egou ,în al tău vis te vezi destoinic.

E greu să fii compătimit

Nechibzuința ta a pus hotar

Prin ferme limite a tresărit

Târziu ,regretul jalnic și amar.

Trăiri intense în amintiri se zbat

În pribegie se împotrivesc uitării

În întrebări deșarte ,nu ar fi păcat?

Se perpelește chiar și firea stării.

Orgoliul macină speranța

Că totuși poate fi lumină

În căutări pierdute este cutezanța

Doar tu tăcere aspră ești de vină.

În asfințitul clipelor trecute

Reflexia frumosului rezistă

Amar tu chin din cele vorbe mute

Doar gropi induci pe calea tristă.

În agonie lucră disperarea

Tăcerea urlă cu putere

Mișcată crunt e nepăsarea

Ce simți acum e doar durere.

Tu inimă de încă bați

Și suflet tu ,de ai rămas

De reușiți să mă lăsați

Aș încerca să fac un pas.

Plânge frumosul în poiană

De bine însă și de bucurie

Aici sufletul primește hrană

Se simte pace și doar armonie.

În astă perioadă cucul cântă

Ascuns ,dar parcă la vedere

Distras ,auzul se încântă

Și iar și iar bisul îl cere.

În zare doi cocoși de munte

Își etalează splendidul penaj

La jocul lor ,privirii mute

Să plece ,îi e nevoie de curaj.

Sub iarba verde ,deasă și înaltă

Un cor de greieri desfășoară cântul

Dumbrava și cu mine laolaltă

Sunt un întreg ce bate gândul.

Mă simt ca parte din acest frumos

E privilegiu de măcar privești

Să auzi mierla cum cântă duios

Să poți rosti cu tărie că ceva iubești.

Aici și fluturii zboară mai jos

Frumoși ,voioși ei orchestrează totul

O zi trăiesc și e nu de prisos

Sunt speciali și unici ,își au rostul.

De doar o zi din viață aș avea

Să orchestrez aici cred mi-aș dori

Să fiu un fluture de aș putea

Să ofer tot frumosul într-o zi.

Ți-am fost un frumos vis

Cândva spuneai chiar  tu

Acum pe cerul parcă stins

Din mine totul se pierdu.

E poate zbucium mult

Regretele nu sunt puține

Frumosul cel pierdut

Nu vru a mai rămâne.

Abisuri reci de gheață

Au răcit inima în piept

În țurțuri de speranță

Și dorul aprig e inert.

Minciuni parcă nevinovate

În scrum de falsă neputință

Încrederi duse ,măcinate

Îs mari furtuni în conștiință.

Cuvinte reci ,dure și grele

Rostite tăios fără rost

S-au cuibărit adânc și ele

În sufletul simțit anost.

Iubire mare ,patos ,dor

Trăiri poate adevărate

Acum firav se sting și mor

Și spui ,doar din păcate.

E lupta minții pe sfârșite

În prag înalt de renunțare

Pe drumuri șterse ,rătăcite

Va fi doar cruntă căutare.

Nu există ceas în zi

O poznă ea să nu facă

Și cuminte de ar fi

Glasul nu o să îi tacă.

Fac eforturi să pricep

Lumea asta pisăcească

Zâmbetul forțat și sec

Pare să mă obosească.

O mișcare de aș face

Pe loc sunt descoperit

Deși cred că nu mă place

Fac un pas îs urmărit.

Și în liniște ,când toarce

Mă privește tot suspect

Simt în minte cum le coace

Stau în gardă și aștept.

Zvăpăiată ești tu Luna

Cât să pot răbda și eu

Ești mereu precum furtuna

Mături tot în jurul tău.

Scoți gheruțe la atac

La orice îți iese-n cale

Cu nuia îți vin de hac

Mă provoci ,așa îmi pare.

Liniște să am aș vrea

Pisică prea zăpăcită

Nu vrei cred a mă testa

Mai bine stai potolită.

   Doamne,le mulțumesc părinți   

    De prilejul sacrificilor 

     Cu care m-au acoperit   

      Dedesubtul acoperișului învechit 

   
      Oricât de mult îi necăjesc    
   
       Și cat de mult îi stânjenesc 

       Oferă-le lor o speranță

      De-ai izbăvi de-a mea greață 

      
       Căci reprezintă o comoară 

       Pe care o disprețuiam odinioară 

        Ce rareori mai sclipea

        Când încontinuu se ruginea 

       
        Că totul la-ndemână    
       
      S-a asigurat din a lor mâna 

      Când întotdeauna m-au răsfățat    
     
        Cu o intensă dragoste de neimaginat 

          Iar eu acum îi îmbolnăvesc 

          Cu gândurile ce înnebunesc 

          Din adâncul sufletului meu înnegrit 

          Care reflectă o primejdie de neînchipuit 
      
      

Bunico, mai vreau să te îmbrățișez

Măcar o dată până voi mai crește.

Zâmbetul tău radiant pe fața ta,

Vorbele blânde nu se găsesc nicăieri.

Doar goluri șterse în amintiri,

Oare să mai aud cântecul de leagăn

Și poveștile nespuse noapte de noapte,

Lucrurile spuse în pilde înțelepte?

Oare cât te mai poți juca?

Oare cât vei merge cu mine departe?

Oare cât mă vei mai mângâia?

Oare câte rugi îmi vei spune?

Singuri rămânem amândoi,

Seara, bucate noi pregătim.

Gusturi străvechi mai înfloresc,

Încă o dată au mai spus rugile din lacrimi.

În brațele tale mă simt acasă,

Chiar dacă departe de casa părintească.

Mai vorbesc un grai de limbă strămoșească,

Lumea se tot schimbă, dar ochii rămân cu timpul.

Să mă vadă sus, printre munți,

Iarăși murmură cuvintele de tristețe.

Lacrimi de apă lină lasă veselia,

M-ai văzut mai mult crescând.

Iar eu, acum, cu gând la stele,

Oare stai tu bine printre ele?

Oare mai zâmbești ca altă dată?

Oare te mai joci cu copiii stelelor ca înainte?

Și spune căldura sufletului rece

Că totuși bine în freamătul sinelui.

Mergi cu sfială ca râu schimbător de timp,

Pene ce îți scriu pașii ca de înger păzitor.

Și n-am uitat povestea celor 12 neclintiți,

O port ca o taină în minte.

Rezidă amintirile casei strămoșești,

Iacă, eu și-acu’ mai aștept un glas.

Uite că nu are cine să mă strige,

Nu are nimeni să mă mai dojenească.

Mi-ai lăsat comori neuitate,

Și acum citesc scrisorile cu sfială.

Am plecat din Piatra Neamț

Fiindcă Marce a lucrat mai mult,

Țara e ,,brazdată" de boala PPA

Și-i dificil de părăsit ,,corabia ".

Spre Botoșani drumul ne-a dus

La Frumușica în Vlădeni de Sus,

La gospodina Mihaela și Săvel

Unde putem gusta și-un păhărel. 

În curtea lor găsești de toate

Și vacă cu vițel și porc și rațe,

Și o livadă cu mulți meri și pruni

Din care facem țuică, din străbuni. 

Lângă livadă este via noastră

Ce se întinde pân' la fereastră,

Aici e muncă grea, nu e un joc

De vrei vinul să-l ai, în poloboc. 

De la Săvel dealul urcăm ușor

Spre casa părintească cu pridvor,

Unde părinții ne așteaptă-n prag

Cu 'mbrățișări și mai ales cu drag. 

 Vezi bucuria cum pe chip le-apare

Când poarta scârție, din balamale,

Dar care nu le-ascunde din tristețe

Acum, la anii mulți...cu bătrânețe.

Cu greutate, mama, tata se ridică

Cu lacrima ce pe obraz le pică,

Pe care-o șterg cu dosul palmei

Spunând...veniți copiii mamei. 

Emoționați, mâna le-o sărutăm

Și-apoi unii pe alții ne îmbrățișăm,

În timp ce ochii plânși se limpezesc

Și fericiți suntem când ei zambesc. 

E greu, când anii tot s-au adunat

Lăsând obrazul...de rid brăzdat,

Mama purtându-și trupul aplecat

Iar tata mijlocul...cu-n brâu legat. 

Dar și așa, ograda lor e plină

Și mama noastră, parcă-i albină,

Trebăluiesc, pâna seara târziu

Iar tata, mai gustă și-un rachiu. 

Când poarta se deschide...vezi

Că-i ordine deplină și tu...crezi,

Că-n astă curte sunt doi tinerei

Și nu bătrâni, în cârcă, cu ani grei. 

Povestea lor...e una minunată

Iar viața...le-a fost luminată,

În Cel de Sus,  credintă au avut

Iar Domnul...în viață, i-a ținut. 

Acum, cu toții ne rugăm la cer

Să fie sănătoși în trup și creier,

Iar când durerile îi mai încearcă

Ne spun că-s încercări și pleacă. 

La ei, cu drag, mereu vom reveni

De supărări, părinții...îi vom feri,

Vom alina a lor, tristă singuratate

Și rugi vom înălța...către Divinitate!

Casă părintească leagăn îngeresc

acolo doi ochi dragi duios privesc

Casă părintească ești magnet divin

unde nu aș fi, la tine revin.

Casă părintească suflet de dor plin

când ajung la tine genunchii îmi înclin

Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc

casă părintească, veșnic te iubesc.

Casă părintească tu ești vocea mamei care,

și acum o aud cum ne strigă la mâncare

Casă părintească cu geamuri spre drum

de acolo am pornit în viață  om bun.

Casă părintească, cuibușor de rai

inima ta bate după cânt de nai

Aici fost-am educat în spirit creștin

Casă părintească locul meu divin.

Cum aș putea să uit de serile pline,
De mierea ce-a curs în cuvinte divine,
De lumina din tindă, fără trecut,
De liniștea casei în care-am crescut...

Căci stelele toate - din cer, în pridvor -
S-au stins pe rând în cuvinte ce dor:
Mi-e teamă c-o să uit verile-n care,
Îmi povesteați de-ale lumii voastre hotare...

Când vântul își urlă neputința-n pustiu,
De voi, aminte mi-aduc așa cum vă știu:
Cu răbdare-n priviri și blândețe în glas,
Pe perete și-n mine doar umbre ați rămas...

În Ulmu v-a fost casa, pământul, izvorul,

acolo ați lăsat copiii și dorul.

Bunicul Mihail, plecat prea curând,

Bunica Olimpiada, cu sufletul ei blând.

Deși nu v-am prins cum aș fi dorit,

vă port în inimă, necontenit.

Satul și neamul vă pomenesc,

iar eu, cu iubire, vă cinstesc.

Cu prețuire și dor nemărginit, 

nepotul vostru care vă poartă în suflet,

Andrei Guțu.

  Un scurt mesaj despre bunicii mei - În amintirea bunicului Mihail și a bunicii Olimpiada, părinții mamei mele, Anna Guțu.

  Pe bunicul Mihail nu am avut șansa să-l cunosc, fiindcă a plecat prea devreme dintre noi. Totuși, din cele spuse de mămica mea și ale celor care l-au știut, am aflat că a fost un om respectat în satul Ulmu, raionul Ialoveni, un tată devotat și un sprijin pentru cei din jur. Amintirea lui trăiește prin felul în care și-a crescut copiii și prin respectul pe care l-a lăsat în urma sa.

  Pe bunica Olimpiada am apucat s-o cunosc doar atunci când eram mic. Îmi rămâne în suflet ca o femeie blândă și muncitoare, care, deși orfană din copilărie, a avut puterea să ridice o casă și să crească opt copii. Chiar dacă amintirile mele sunt puține, chipul ei rămâne legat de căldura casei părintești și de rădăcinile mele.

  Când mă gândesc la ei, simt recunoștință și dor. Bunicul Mihail și bunica Olimpiada sunt parte din povestea familiei noastre și din ceea ce suntem noi astăzi. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe ei și pe toți cei plecați dintre noi.