Orchestra din dumbravă

E pace în lume ,mă rog

Război nicicum să fie

E liniște ,din loc în loc

Doar vântul un pic adie.

Copiii merg spre școală

Prinși mâna lângă mână

Nu știu ce este fală

Ei au respect și stimă.

Sunt meserii demult apuse

Soldat ,vameș ,judecător

Ei au acum de mici pe buze

Preot ,doctor ,învățător.

Prin ei e lumea mai bună

Asta în care cu toții trăim

Să facem ca ea să rămână

Așa ,cât aici o să fim.

Pământul e mare și-i loc

Iubire oriunde să fie

Îi pace ,nu e luptă deloc

Un pic doar vântul adie.

Sunt stele pe cerul senin

E noapte în lumea cea mare

În vis prin vene îți curge venin

Prin sânge îl simți și te doare.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   

E freamăt în mintea lucidă

Nu știi de e vis ori coșmar

Un șarpe țintește spre grindă

Te rogi , icoane îs jos în altar.

În dor etern de mângâierea ta

Se tot agită , a mea așteptare

Din hăul inimii dorința vrea 

Să ardă când te simte soare.

De beznă e pe calea fericirii

De dormitarea dă doar aripi frânte

Să pot măcar visa.gustul iubirii

Pe tine doar te am în gând ,în minte.

Aștept cu nerăbdare răsăritul

Cu năzuința zilei mai ușoare

În pace mi se pierde gândul

Că încălzit nici sufletul nu moare.

Habotnic par în așteptarea mea

Înțepenit în pasul ce doar stă pe loc

Îmi este leac doară venirea ta

Mi-e dat să îmi revin în al tău foc.

Te caut când te pierzi în nori

Lumina ta pesemne face bine

Arunci săgeți prin al lor pori

Și ei aduc ploaia doară cu tine.

Și de o zi prin raze mă dezmierzi

Exultă împăcată toată ființa mea

Alintător pe seară de te pierzi

Cu dor voi căuta în zori a te vedea.

Splendidul asfințit al tău

Aduce mult dorita tihnă

Te voi purta în visul meu

În noapte să îmi fii lumină.

Mă trezii voios se pare

Am dormit pesemne bine

Simt nimic că nu mă doare

Azi e soare pentru mine.

Am deschis fereastra larg

Simt pădurea cum adie

Un tablou ce-mi este drag

Mi se afișează mie.

Toamna lucră cu natura

Si o modelează ea

Îi închide iernii gura

Șoptindu-i că va mai sta.

După noaptea friguroasă

Și cu cerul plin de stele

Dimineață tu frumoasă

Aduci soare zilei mele.

Prin răceala ta în zori

Îmi oferi căldură mie

Mă trezești ,îmi dai fiori

Și faci bine să îmi fie.

Să mai stai te rog puțin

Terapie pentru mine

Antidotul la venin

Tu îmi dai starea de bine.

Parfumul serii ce coboară

Din dor mocnit mi te aduce

La chipul tău de domnișoară 

Uimit eu îmi fac cruce.

Icoana gândurilor mele

Îmi amăgești privirea

Ești cea mai cea din toate cele

În tine am pieirea.

În focul pasiunii

Mă perpelesc cu tine

În ciuda rațiunii 

Tu abuzezi de mine.

Năluca visurilor mele

Fantasma zorilor de zi

Mă ții de mână printre stele

Cu mine doară vreau să fii.

Sunt dominat de tine

Când buzele-ți ating

Mai stai te rog cu mine

Luminile se sting.

În brațe să te simt

Să-ți mângâi pielea fină

O noapte eu mă mint

Doar eu cred sunt de vină.

Iubita mea din noapte

Ce-n zori mă părăsești 

Nu pleca prea departe

Să poți să mă găsești.

Mirajul jocului de umbre

Pitit în crusta timpului meschin

Se oglindește face tumbe

În tremur surd și în suspin.

Misterios , pierdut privirii mute

Nedeslușit în bezna ancestrală

În spațiul mitic eului să lupte

Îi e nevoie de-ndrăzneală.

Mult ciufulit de vânturi reci

Îmbrățișat de brazii cei înalți

Tu loc dosit printre poteci

Ai noștri pași doar îi descalți.

Cu raze blânde soarele te scaldă

Îți încălzeste reavănul pământ

Când răsuflarea chiar devine caldă

În vârfuri mugurii își prind avânt.

Natura vie,dar virgină

Se desfășoară instinctiv

Tăcerea timpului comprimă

Pe traiul demn și primitiv.

Nu poate mintea să ajungă

Pe trupul hâd să îl clintească

Când neputința e osândă

E dusă calea cea lumească.

Poiana neaoșă-n visare

Cu calea ei nestrăbătută

Zărită e în depărtare

Frumoasă vie și tăcută.

E vreme cenușie și urâtă

Eu stau pierdut ,privind pe geam

Simt cum ceva mă tot irită

Spini în călcăie parcă am.

Pământul ud respiră parcă

Și ceața deasă se coboară

Pe mine dorul mă încearcă

Și frământarea mă doboară.

Renasc un pic zărind pădurea

Când ceața deasă-i dă răgaz

Mi-ascund și șterg înșiruirea 

A lacrimilor multe pe obraz.

Îmi dau curaj ,nu am scăpare

Să pot răzbi prin ceața deasă

Tot ce e viu ușor nu moare

Deși e grea calea aleasă.

Aștept bâhnița să dispară

Neliniștea să nu mai fie

Aș vrea să ies puțin afară

Să-mi simt ființa că e vie.

Și sper la soare să apară

Să lumineze a mea cale

Sper negura ca să dispară 

Să pot privi în depărtare.

Îmi dau restart din piroteală

Și mă îndrept spre ușă iute

Să ies din bezna cea mortală

Și din privirile ce îs pierdute.                     

TOAMNĂ! Printre cei care te iubesc , te primesc, scriitori, poeți, muzicieni si pictori, mă strecor și eu, un cititor, un privitor ce sunt, să trimit câteva cuvinte, să - ți amintește că și eu te iubesc, te trăiesc…

Cunoscând această adresă și destinatarul , foarte drag cititorilor, ,,POEZII ONLINE,,, îți trimit scrisoarea mea și te rog să o citești cât încă nu te-ai desfrunzit, să o citești printre raze de soare, printre nori și picuri de ploaie, într-un ultim parfum de flori…:

TOAMNA ȘI FLORILE EI

Din frumoase crizanteme

Din frunze și foșnitoare șoapte

Peste noi și peste toate,

Toamna colanul și-a lăsat

Scriindu-și din tușe poeme.

Vântul fermecat de-a ei eșarfă

Adie ușor pe coarde de harfă

Și-alină genele nopții galant,

Cu brumă rece presărate.

Toamna zâmbește, în zare privește

Și ochii pomilor goi o privesc

Prin geamul umed al ploii

Frânturi de vitralii se risipesc

Pe veșmânt de mantie colorată,

Cu triste și vesele amintiri.

Dar, cohorte de nori se ivesc

Ar vrea toamna s-o alunge.

Îngrijorată , ea, strigă către cer:

Nu! Nu-i încă vremea de plecat…

Crizantemele petalele și le-au păstrat,

Mai am multe zorele înflorite

Și brândușele încă nu m-au sărutat.

Cerul, înduioșat, norii risipește

Iar peste noi și peste toate , toamna,

Toamna, încă ne zâmbește.

Vântul puternic bate în geam.

Soarele mai puțin arzător alină.

Din întreaga natură mă amăgeam,

Că Primăvara în curând va să vină.

Aștept ca blând Zefirul s-adie,

Și raza de soare intensă în Florar.

Iar foșnetul frunzelor, o melodie

Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.

Să văd cireșii-n livadă înfloriți,

Din pământ să răsară albii bujori,

Nalbe purpurii ca niște meteoriți,

Lalele, iasomie și petunii în culori.

Pârâul croindu-și cărare-n pădure,

În susur calm și clipocitul mierlei,

Acompaniază un fâlfâit de fluture

Și mersul săltăreț al șopârlei.

În gând, mireasma plăcută a naturii

De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,

Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii

Și reușesc ca toate să mă încânte.

Râsu-i falnic și duios,

În lume nu-i mai frumos,

În codru noaptea se aude,

Armonia-n el pătrunde!

Gros,subțire minunat,

Tăcerea o rupe-n data,

Falnic și maestos,

Emanând un timp frumos!

Bufnița l-a emanat,

Falnică-i este făptura,

Cu ochi mari și visători,

Făptura-i râde până-n zori!

Noaptea iată c-a venit,

Bufnița râzând așteaptă,

Lumea parcă s-a trezit,

Taina-i searată!

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Octubre

Octubre se fue en las colinas

Alfombras amarillas y rojas.

Nubes plateadas pasan en las olas.

Y cantarle amor al gallo.

Siempre miro el barómetro

Y me estremezco cuando baja un poco,

Porque el sol se hace más pequeño

en diámetro.

Pero bajo el cielo cálido como en mayo

Los días blancos pasan días,

Más voluble y más

Sutil…

Retraso inoportuno

Paseos de otoño por los jardines.

Con los pliegues de la clamida llenos.

De crisantemos.

Y como apenas flota en movimiento

Como una marquesa

Como todo el universo

Míralos con sorpresa:

Un murciélago confundido

Por su apariencia de doncella

Se puso amarillo, confundido.

Y la emoción floreció

La segunda vez…

Omul mereu a fost fugar după fericire,

O caută de mic prin iarba din livadă

Scormonește prin înaltele fire,

Găsind o buburuză ce merge cu sfială...

Omul mereu a fost fugar după fericire,

O caută printre cărțile stufoase ,

Dă pagină cu pagină în neștire,

Găsind doar povești demult uitate.

Omult mereu a fost fugar după fericire,

O caută în avuții și notorietate,

Aleargă pe covorul roșu fără oprire,

Dar ce-i rămâne, e familia ce-l așteaptă cu bucate.

Omul mereu a fost fugar după fericire,

Dar în nicio zi a vieții sale nu a realizat

Că adevărata fericire nu înseamnă scotocire,

Ci natura, o masă caldă și ceva bun de lecturat.

dezmăț

în piața uruk

căutând nemurirea

viermele voalează uimirea