Категория: Различные стихи
Все стихи автора: RAO
Дата публикации: 16 декабря 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 429
Стихи из этой категории
o zi ca oricare alta
Ai putea spune ca-a fost o zi ca oricare alta
Dintre cele anume de toamna
Fara ploi, doar cu soare si fum pe dealuri
Ai putea spune c-a fost doar o vizita la muzeu
Anume aleasa-n zi fara plata
Dar sfirsita-n rataciri in padure
Ai putea spune ca dintr-o livada bogata
Asa lasata-n parasire
Ai putea minca si lua oricite mere vrei
Desi, peste toate, apasa intrebarea
oare cum si cine poate duce
atita culoare si vint
atita fum si praf
atita soare si cale
atita spaima si efort
atita grija si impacare
atita speranta si vise
In causul adunat al unor miini asa mici
Si reci
Regasire
Acolo pe marginea unui râu,
Unde liniștea este adâncă,
Mi-am ținut cuvintele în frâu
Si am fost ca o stancă.
M-am spălat de durere,
M-am limpezit de păcate,
Plânge liniștea la atingere,
Urlă doruri încătușate.
Păsările cântă,nimeni nu aude,
Gândurile mele ca pietrele crude,
Se rostogolesc,se înmulțesc,le potolesc,
Până sufletul mi-l umilesc.
Acolo pe marginea unui râu,
Lângă o holdă bogată de grâu,
M-am regăsit întâia oară,
Spălată, încolțită, cu suflet de căprioară.
Pentru o ultimă dată...
Îmi doresc să plec undeva departe de tot,
Nu vreau să rămân în viață cu sufletul mort,
Vreau să-mi demonstrez mie că și singur pot
Să fiu fericit chiar dacă-n viață n-am niciun scop
Nu tânjesc după succes sau după lucruri materiale
Toate astea sunt ca un trandafir rămas fără petale
N-au pic de frumusețe pentru mine, ști destul de bine...
Tot ce-mi doresc în viață e legat cumva de tine,
Tu ești tot ce-mi doresc, ești "totul" după care tânjesc
Tu ești tot ce visez, de asta delirez, de asta greșesc.
În fiecare zi, în fiecare clipă doar la tine mă gândesc,
Am s-o fac mereu, n-am să m-opresc nici dacă-nebunesc.
În prima strofă am mințit, tu ești al meu scop,
Fără tine nu pot fi fericit, fără tine-s pe deplin mort
Oferă-mi din râul iubiri tale măcar un singur strop
Ș-am să-ți ofel din al meu un întreg potop.....
Oferă-mi din timpul tău măcar câteva clipe,
Măcar o dată să fac parte din ale tale vise
Măcar o dată să mai aud că-mi zici că mă dorești
Pentru o ultimă dată să simt că mă iubești.....
Rana
A intrat în casă liniștea
Unui nor.
Cerul din nou curat,
Își absoarbe rănile
Usturătoare.
Molatec vânt
Racorește sângele
Zgârie simțul, aripa,
Primăvara.
Seninul este din nou senin
Azurul este din nou
tot mai cert,
Ca și soarele.
Dar rănii îi rămâne
Dorința de veșnicie,
Atârnată într-un cui
Ruginit,
Care zgârie ascuțit
Interior, vesel,
Copilaresc,
Invaluit in ceață fierbinte,
Uitat de natură,
De sine .
Nu pot...
Nu pot să-ți cer să uiți ce-a fost cândva,
Când fiecare zi avea alt nume,
Dar las tăcerea să îți spună ea,
De ce m-am depărtat de lume.
Nu pot să-ți las doar umbra mea-napoi,
Căci ea te-ar urmări prin vremi târzii,
Să-ți amintească dorul din noi doi,
Și cum zburdam nebuni ca doi copii.
Nu pot să uit tăcerea din cuvânt,
Nici pașii tăi, răsfrânți în amintire,
Ca un ecou ce intră în pământ,
Și-mi sfâșie prezentul din privire.
Nu pot să-nfrâng dorința de-a rămâne,
De-a te cuprinde iar, ca un păcat,
Dar timpul mușcă zilnic ca un câine,
Și tot ce-am fost se stinge-ndepărtat.
Dar poate-n versuri vechi de altădată,
Vei regăsi iubirea mea fierbinte,
Și în cerneala ce încă nu-i uscată,
O ultimă chemare din cuvinte.
Frântură de schimbare
Îți curge seva frumuseții-n vene
Si strălucești cu aripile-ți terne
De parc-ai fi un nefiresc delir,
Te-înalți și te cobori în visuri inutil.
O strălucire vie a purei dimineți
Si noaptea o săruți cu a durerii gheți
Suav și fraged, cu chipu-ți insipid,
Te-ai transformat din rece în veșnic colorit.
Nu vei trăi magia eternei tale vieți
Căci ploile vor pune pe tine a lor ceți
Si din coconul mârșav din care ai fugit
Te vei întoarce iarăși pe pământ obosit.
o zi ca oricare alta
Ai putea spune ca-a fost o zi ca oricare alta
Dintre cele anume de toamna
Fara ploi, doar cu soare si fum pe dealuri
Ai putea spune c-a fost doar o vizita la muzeu
Anume aleasa-n zi fara plata
Dar sfirsita-n rataciri in padure
Ai putea spune ca dintr-o livada bogata
Asa lasata-n parasire
Ai putea minca si lua oricite mere vrei
Desi, peste toate, apasa intrebarea
oare cum si cine poate duce
atita culoare si vint
atita fum si praf
atita soare si cale
atita spaima si efort
atita grija si impacare
atita speranta si vise
In causul adunat al unor miini asa mici
Si reci
Regasire
Acolo pe marginea unui râu,
Unde liniștea este adâncă,
Mi-am ținut cuvintele în frâu
Si am fost ca o stancă.
M-am spălat de durere,
M-am limpezit de păcate,
Plânge liniștea la atingere,
Urlă doruri încătușate.
Păsările cântă,nimeni nu aude,
Gândurile mele ca pietrele crude,
Se rostogolesc,se înmulțesc,le potolesc,
Până sufletul mi-l umilesc.
Acolo pe marginea unui râu,
Lângă o holdă bogată de grâu,
M-am regăsit întâia oară,
Spălată, încolțită, cu suflet de căprioară.
Pentru o ultimă dată...
Îmi doresc să plec undeva departe de tot,
Nu vreau să rămân în viață cu sufletul mort,
Vreau să-mi demonstrez mie că și singur pot
Să fiu fericit chiar dacă-n viață n-am niciun scop
Nu tânjesc după succes sau după lucruri materiale
Toate astea sunt ca un trandafir rămas fără petale
N-au pic de frumusețe pentru mine, ști destul de bine...
Tot ce-mi doresc în viață e legat cumva de tine,
Tu ești tot ce-mi doresc, ești "totul" după care tânjesc
Tu ești tot ce visez, de asta delirez, de asta greșesc.
În fiecare zi, în fiecare clipă doar la tine mă gândesc,
Am s-o fac mereu, n-am să m-opresc nici dacă-nebunesc.
În prima strofă am mințit, tu ești al meu scop,
Fără tine nu pot fi fericit, fără tine-s pe deplin mort
Oferă-mi din râul iubiri tale măcar un singur strop
Ș-am să-ți ofel din al meu un întreg potop.....
Oferă-mi din timpul tău măcar câteva clipe,
Măcar o dată să fac parte din ale tale vise
Măcar o dată să mai aud că-mi zici că mă dorești
Pentru o ultimă dată să simt că mă iubești.....
Rana
A intrat în casă liniștea
Unui nor.
Cerul din nou curat,
Își absoarbe rănile
Usturătoare.
Molatec vânt
Racorește sângele
Zgârie simțul, aripa,
Primăvara.
Seninul este din nou senin
Azurul este din nou
tot mai cert,
Ca și soarele.
Dar rănii îi rămâne
Dorința de veșnicie,
Atârnată într-un cui
Ruginit,
Care zgârie ascuțit
Interior, vesel,
Copilaresc,
Invaluit in ceață fierbinte,
Uitat de natură,
De sine .
Nu pot...
Nu pot să-ți cer să uiți ce-a fost cândva,
Când fiecare zi avea alt nume,
Dar las tăcerea să îți spună ea,
De ce m-am depărtat de lume.
Nu pot să-ți las doar umbra mea-napoi,
Căci ea te-ar urmări prin vremi târzii,
Să-ți amintească dorul din noi doi,
Și cum zburdam nebuni ca doi copii.
Nu pot să uit tăcerea din cuvânt,
Nici pașii tăi, răsfrânți în amintire,
Ca un ecou ce intră în pământ,
Și-mi sfâșie prezentul din privire.
Nu pot să-nfrâng dorința de-a rămâne,
De-a te cuprinde iar, ca un păcat,
Dar timpul mușcă zilnic ca un câine,
Și tot ce-am fost se stinge-ndepărtat.
Dar poate-n versuri vechi de altădată,
Vei regăsi iubirea mea fierbinte,
Și în cerneala ce încă nu-i uscată,
O ultimă chemare din cuvinte.
Frântură de schimbare
Îți curge seva frumuseții-n vene
Si strălucești cu aripile-ți terne
De parc-ai fi un nefiresc delir,
Te-înalți și te cobori în visuri inutil.
O strălucire vie a purei dimineți
Si noaptea o săruți cu a durerii gheți
Suav și fraged, cu chipu-ți insipid,
Te-ai transformat din rece în veșnic colorit.
Nu vei trăi magia eternei tale vieți
Căci ploile vor pune pe tine a lor ceți
Si din coconul mârșav din care ai fugit
Te vei întoarce iarăși pe pământ obosit.
Другие стихотворения автора
Dincolo de margini
O linie își caută începutul
și se pierde în cerc.
O întrebare cade
într-un puț fără fund
și urcă înapoi —
altă întrebare.
Cine atinge pe cine
când bătăile inimii
sunt de fapt din afară?
Reflecție într-o apă fără nume
Întâmplarea are formă.
Cuvintele — rădăcini
ale unei păduri
care nu există
decât atunci când
nu o privești.
Eu sunt tu
privindu-mă
într-o apă
care n-a atins niciodată
malul.
Dincolo de margini
O linie își caută începutul
și se pierde în cerc.
O întrebare cade
într-un puț fără fund
și urcă înapoi —
altă întrebare.
Cine atinge pe cine
când bătăile inimii
sunt de fapt din afară?
Reflecție într-o apă fără nume
Întâmplarea are formă.
Cuvintele — rădăcini
ale unei păduri
care nu există
decât atunci când
nu o privești.
Eu sunt tu
privindu-mă
într-o apă
care n-a atins niciodată
malul.