Prostia haină grea

Cu greu răzbați în astă viață

Un prost sadea ,să nu găsești

Îl simți pe loc ,prin aroganță

Vorbind prostii ,te dumirești.

 

Și de nu fugi prea iute dară

Asta simțind pe loc să faci

La prost de crezi ,o să îi pară

Că multe spuse chiar îi placi.

 

Nu știi de faci așa de bine

O boală pare că hrănești

Un fulger gând acum îți vine

Stai lângă el .te molipsești.

 

De crezi a fi cel mai deștept

E cred prostia de pe lume

Că ești cel tare și cel drept

Că faci doar tu faptele bune.

 

O lume plină cu deștepți

Nu ar fi cred deloc facilă

Măcar de proștii ar fi drepți

Să nu le poți plânge de milă.

 

De ești născut cu nerozie

Ai sigur cred și locul tău

Puțin retard ori nătângie

Poveri sunt  de la Dumnezeu.

 

Dar să fii doar un ignorant

Și să te crezi un cine știe

Cred poate fi decât jenant

Mai bine spus ,doară prostie. 

 

 


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Maricel Bouros poezii.online Prostia haină grea

Дата публикации: 8 августа

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 626

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Sărutul înghețat al morții

Căderea nopții pe timp îl țintuiește

Durerea este tare amorțită în simțiri

Conturul lunii abia se mai zărește

Și peste bezna toată ,aruncă licăriri.

 

Se chinuie biet suflet în amintiri a răscoli

Dar este încolțit ,chemat în pragul morții

Aleargă rătăcind în lunga noaptea către zi

De zorile va prinde ,va ști doar jocul sorții.

 

Regretele pierdute nu pot a se întoarce

Se tot lovesc continuu de zidul renunțării

Nu este loc de zbucium ,se simte doară pace

 Sfârșitul simți aproape ,te lași ușor plecării.

 

În întuneric viața ,nu trudește să rămână

De trup ca să se piardă ,așteaptă clipa doară

Ce a fost viu e gata ,să meargă sub țărână

Tăcerea se așterne ca ploaia cea ușoară.

 

Doar binecuvântare în zile cred apuse

Acum multă tăcere cu picuri spre sfârșit

Au fost clipe frumoase ,demult lăsate duse

Spre zorii ce urmează simți timpul tău trecut.

 

O tresărire caldă ,sfărâmă amorțeala

Pe inimă o simți ca un ciocan cum bate

Privirile pierdute încearcă bâjbâiala

Și trupul obosit în spasme doar se zbate.

 

Simți adierea rece ,pe frunte ca sărut

Un strigăt de chemare te lasă liniștit

O răbufnire caldă și un fior plăcut

Sub zorii dimineții fac sufletul pierit.

Еще ...

Rătăcire

Cu aripile foarte grele

Sub norii negri și înalți

Speranțe false ale mele

Culcușul cald vă ferecați.

 

În calea ploii repede și reci

Nicicum nu reușiți a face față

Pe cerul ce îi pierdut pe poteci

Vă agățați cu temere de viață.

 

Văzduhul doară vă e cuib ,

Cu toate gânduri ale mele

A-ți făurit și ridicat coșciug

Ce odihnește printre stele.

 

De mine parcă prea departe

În căutări mereu vă regăsiți

În viața mea este doar noapte

Spre zori îs așteptări să reveniți.

 

Dar amăgirea e destul de mare

Simțirea îi greoaie și beteagă

Și mintea strigă de mă doare

Nu vrea nicicum să înțeleagă.

 

Mi-i trupul apăsat și obosit

Sunt doar o pierdută nălucă

Rămas ,până și dorul de iubit

Caută clipa , să se tot ducă.

 

Discern abia ,foarte puțin

Aș vrea ,doresc de e să vină

Un semn de sus ,poate divin

Să pot dormi și să am tihnă.

 

 

 

 

Еще ...

Simțirea toamnei

Amestecate bine îs nuanțele pădurii

Pe vârfurile ei ,pictura e desăvârșită

Tabloul este viu și nu e loc măsurii

Pe aripă de toamnă apusul se alintă.

 

În recea așteptare a snegului de brumă

Pe frunze clipocesc doar picurii de rouă

În dimineți plăcute frumosul să se țină

Așteaptă doar în tihnă ca cerul să îl plouă.

 

Miros amețitor de mere drese ,coapte

Inhibă pe simțire ,dar cât să nu dispere

Livada este plină ,făcură-se  de toate

Se lasă așteptat bunul rachiu de pere.

 

Podgoria abundă cum nu a fost demult

Butucii plâng de greu nu pot ca să mai țină

Să iasă vin prea bun ,va fierbe bunul must

Și vor urma cred zile doară cu voie bună.

 

Porumbul e și el aproape de cules

Ca mâine o să aibă nuanță aurie

E anul cu noroc ,totul bine a mers

Va fi doară belșug și mare bucurie.

 

De sufletul  poate cânta de mulțumire

Pentru că draga mea ai reușit să îl mângâi

Cum focul verii a mistuit și a tot ars iubire

O rugă mare am  ,tu toamnă mai rămâi!

 

Mă spăl pe față în roua dimineții tale

Îs alintat duios de razele prea blânde

Mă regăsesc mereu ,cu dor pe a ta cale

În zorii ușor reci ,fiorul tău mă prinde.

Еще ...

Fantezie

Parfumul serii ce coboară

Din dor mocnit mi te aduce

La chipul tău de domnișoară 

Uimit eu îmi fac cruce.

 

Icoana gândurilor mele

Îmi amăgești privirea

Ești cea mai cea din toate cele

În tine am pieirea.

 

În focul pasiunii

Mă perpelesc cu tine

În ciuda rațiunii 

Tu abuzezi de mine.

 

Năluca visurilor mele

Fantasma zorilor de zi

Mă ții de mână printre stele

Cu mine doară vreau să fii.

 

Sunt dominat de tine

Când buzele-ți ating

Mai stai te rog cu mine

Luminile se sting.

 

În brațe să te simt

Să-ți mângâi pielea fină

O noapte eu mă mint

Doar eu cred sunt de vină.

 

Iubita mea din noapte

Ce-n zori mă părăsești 

Nu pleca prea departe

Să poți să mă găsești.

 

Еще ...

Zbuciumul inimii

Prea grabnică ești alergare

Alungi pe calm când îl repezi

Clipei îi dai doar disperare

De bine ,știi doar să te pierzi.

 

Prea fierbe sângele în clocot

Furia lui de vene se lovește

Nu este liniște în piept ,e tropot

Sub el suspinul se chircește.

 

Strigăt lăuntric fără vlagă

Nu mișcă măcar tresărirea

Ce poate inima să înțeleagă

E că așteaptă regăsirea.

 

Pierdută e de al ei ritm

Lăsată doar cât să existe

Cu pași prea repezi și în chin

Încearcă ,speră să reziste.

 

Rigidă maxim e simțirea

Nevoia binelui e dusă

În gust uitat e fericirea 

Iubirea e demult apusă.

 

Uitată inimă tu ești

Pe drumul vindecării tale

Și de nu poți să reușești

Vei înceta a bate tare.

 

Ai suferit sub pasul tău

Prea apăsat și prea rapid

Cauți regretul în ecou

Ascuns de trupul cel perfid.

 

 

 

Еще ...

Cărări de dor

Prea repede ai trecut vreme

Și ani frumoși ,ai luat cu tine

Pe tâmple ai pus alb devreme

Și mult hazard pe multul bine.

 

Ai rupt hapsân din bucurie

Și încercând să nu lași urme

În hău ai izgonit  pe armonie

Lăsând ca vraja să se curme.

 

Îmi este dor cred nu puțin

Să văd cărarea spre bunica

Să dorm în podul cel cu fân

Să simt tentații ,chiar și frica. 

 

Să zburd voios pe prispa de chirpici

Cu lingura de lemn să mănânc doară

În strachina de lut de crezi ,urzici

Tare frumos era să știi odinioară.

 

Făcea bunica mămăliga coaptă

Ceaunul sfârâia plăcut pe foc

Pe jar un bulz făcut ca roată

Îl tot sucea ,nu sta să știi deloc.

 

Era totul făcut cu trudă

Dar dăruit din suflet doară

Acum am dor și îmi e ciudă

Că timpul anii îi măsoară.

 

Ie doar albă ,cu bete și catrință

La orice sărbători astfel mergea

În trai decent ,multă credință

În amintiri te văd bunica mea.

Еще ...

Стихи из этой категории

Dulcea tinereţii

Vântul bate liniştit
În splendoarea nopţii
Oare corect ne-am trăit
Dulcea tinereţii.

Autor eşti sau actor
Prin ţinutul ceţii
Alinat de vînt, de dor
Tu în fila vieţii.

Еще ...

Pe ploaia asta infernală

Pe ploaia asta infernală 

As merita un pahar de vin

In suflet sa-mi răsară un soare 

Pe buze să port al tău roșu divin.

 

Pe ploaia asta ce nu trece

Tot ce visez e un vin rece

Sa-mi poarte trupul în visare 

Într-o caldă îmbrățișare 

 

Pe ploaia asta infernală 

Las gândul să-mi curgă pe hârtie 

O poezie palidă... banală 

S-o scrie cum poate și știe...

 

Pe ploaia asta ce nu trece

Scriu si mă-mbăt cu apă rece

Că scriu si vei citi cândva 

Și-ai reveni cu drag la un pahar....

Еще ...

REST DE LUMINĂ

Pe masă a rămas 

un rest de lumină obosită,

subțire și tremurată,

ca respirația unei zile

care a învățat

să se retragă fără zgomot.

Nu arde, nu mângâie -

doar insistă să fie.

 

Ferestrele o țin captivă o clipă,

ca pe un adevăr fragil,

apoi o eliberează lent

pe podeaua rece,

unde cade asemenea unei promisiuni

care nu mai cere să fie împlinită.

 

Lucrurile, așezate cu o rigoare tăcută,

își poartă formele ca pe o vină minoră,

Masa, scaunul, peretele -

toate respiră egal,

martori neutri ai timpului

care a trecut fără martori.

 

Umbrele cresc în colțuri disciplinate,

ca niște gânduri care știu

unde să se oprească.

Întunericul nu invadează,

ci negociază fiecare suprafață,

cu răbdarea unui istoric al absenței.

 

Restul de lumină se subțiază,

devine memorie vizibilă,

o urmă caldă într-un aer impersonal,

ca o idee refuzată de realitate,

dar acceptată de conștiință.

 

În această lentoare exactă

se naște o formă de înțelegere:

că nu tot ce dispare se pierde,

că nu tot ce rămâne luminează.

Uneori, existența se confirmă

prin ceea ce mai lasă în urmă.

 

Și eu rămân aici,

în acest interval nesigur,

nici deplin luminat,

nici definitiv în umbră,

păstrând cu grijă

acest rest de lumină -

nu ca speranță,

ci ca dovadă

Еще ...

Globalizare

 

Sunt regii iarăși albi la față,

Căci duhurile rele cântă-n lume,

Iar soarele apune-n dimineață,

Și moartea încet răsare din genune.

 

S-a întors Adam cu spatele la Creator,

Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,

Satan e încununat cu slavă și onor.

Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.

 

Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,

Aruncă plebei în scârbă firimituri,

Le umple încontinuu acasă cimitirul,

Şi țipă Siria de sub dărâmături.

 

La hărți și frontiere au dat foc,

Se aud amenințări pe cer albastru,

Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,

Şi plânge Africa aflată în dezastru.

 

Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,

Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...

În lume cântă demoni într-un glas,

Dansează kazacioc, America și UE.

 

Еще ...

îngeri fără aripi...

După ce au plecat bunici,
lucrurile au început
să se roage singure.

Fântâna
— nu pentru apă —
pentru glas.

Eu vorbesc cu scaunele goale,
cu farfuria care așteaptă
o mână ce nu mai vine,
cu ceasul
care se oprește
ori de câte ori îmi aduc aminte.

Mi-au lăsat un alfabet de gesturi:
cum să tai pâinea drept,
cum să taci fără să rănești,
cum să iubești
fără să ceri dovadă.

Când obosesc,
îi aud cum merg
prin mine —
îngeri fără aripi,
cu spatele ușor aplecat
de-atâta lumină trăită.

Și-atunci înțeleg:
nu moartea usucă fântânile,
ci dorul.
Dar dorul, dacă-l ții curat,
îi aduce inimii
o apă nouă.

Еще ...

Psalmi - XLIII - Mi-e rușine să Te chem....

 

Doamne,

mi-e rușine să Te chem,

căci am căzut iar în același loc.

Am promis că nu voi mai greși,

dar am căzut acolo unde știam

că voi cădea din nou.

 

Nu Te-am trădat cu vorbele,

ci cu faptele mele,

cu promisiunile neîmplinite

și cu gândurile care au ajuns

iar la aceeași răscruce.

 

Am uitat de Tine,

nu prin uitare, ci prin alegere,

alegere de a mă întoarce

acolo unde știu că nu Te voi găsi.

 

Mi-e rușine să Te chem, Doamne,

pentru că mă tem că Tu vei vedea

slăbiciunea mea neschimbată,

întoarcerea mea în aceleași locuri

din care am jurat că voi ieși.

 

Dar nu pot trăi fără Tine,

chiar dacă mi-e rușine să Te chem.

Aș vrea să mă ridic

fără să mai cad,

dar știu că am nevoie de Tine

pentru a nu mă pierde iar.

 

Te chem, Doamne,

nu pentru că merit,

ci pentru că nu pot rămâne fără Tine.

În slăbiciunea mea,

găsește-mi puterea să mă ridic

și să nu mai cad.

 

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍