Farul din noapte

Nu uita să-mi scrii din când,

Chiar și-n șoapte, chiar și-n gând,

Căci sub cerul fără vină,

Dorul tace-n lună plină.

Dacă stelele s-aprind,

Eu prin rânduri te cuprind,

Și de noroc ne va fi scris,

Ne-om regăsi în vis nescris.

Printre slove rătăcite,

Lasă-mi visele-mpărțite,

Spune-mi tot ce nu se spune,

Spune dorului pe  nume.

Căci de stai departe, știi,

Mă hrănesc doar din hârtii,

Din cuvinte, din povești,

Din ce-ai fost și încă ești.

Rănile mele sunt flori ce nu mor,

Petale de foc ce ard în decor.

Le port cu tăcere, le-ascund cu sfială,

Dar cântă în mine, cu voce brutală.

În suflet se scurg ca un râu fără mal,

Îmi șoptesc adevăruri în ton abisal.

Din durerea ce arde, un sens se arată,

Un drum ce renaște din inima spartă.

Le privesc ca pe stele ce cad și se-aprind,

Și-n ele găsesc tot ce vreau să cuprind.

Sunt urme adânci, dar sunt ale mele,

Povestea ce-ncape în mii de lulele.

Căci rănile spun, chiar de-ți vine să plângi,

Că-n viață renasc doar cei care se frâng.

Iar din lutul durut, în tăcere te-nalți,

Mai puternic, mai viu, din umbre renaști.

Omagiu lui Mihai Eminescu

Mihai, luceafăr peste veacuri, stins,

Tu ne-ai lăsat un dor adânc, aprins.

Cu versul tău, în suflet ne-ai pătruns,

Și limba dulce-n slove ai ascuns.

Pe codri falnici i-ai făcut să plângă,

Pe ape line dorul să le-nfrângă.

Iar stelele, cu farmecul tău viu,

S-au prins în horă-n cerul azuriu.

Din „Teiul sfânt” se scurge nemurirea,

Și-n fiecare vers vibrează firea.

Ai pus în cuvinte un neam întreg,

Ești farul ce călăuzește-un legământ vechi.

Astăzi, Mihai, îți închinăm cuvânt,

Cu gând curat și suflet legământ.

Ești steaua noastră-n zarea infinită,

Purtând mereu lumina ta vrăjită.

Amintirile sunt vii,

Se-nalță-n nopțile târzii,

Și-n taină sufletul îmi plâng,

Când dorul vechi începe să-l frâng.

Sunt clipe ce nu pier nicicând,

Rămân în aer, tremurând,

Și chiar de timpul ne desparte,

Le simt aproape, ca o carte.

În șoapte blânde mă-nvelesc,

Cu chipuri dragi ce le iubesc,

Și-n liniștea ce mă cuprinde,

Un strop de pace iar mă prinde.

Amintirile sunt vii mereu,

În ele e ceva divin,

Un fir ce leagă, dulce, greu,

Ce-a fost cândva și ce-i destin.

Luna se-nalță, blândă, pe cer,

Lumina-i dansează-ntr-un vis efemer.

Șoapte de raze alunecă-n vânt,

Mângâie noaptea cu farmec și cânt.

Pe luciul apei se oglindește,

Tainic, în taină, tot strălucește.

Stelele-i șoptesc povești neștiute,

Doruri uitate, iubiri netrăite.

Străjeră veșnică-n nopți de mister,

Mângâie vise, privește spre cer.

Și când se ascunde sub norii de fum,

Inima lumii tresare oricum.

Luna cea albă, mereu călătoare,

Sufletu-și lasă în nopți visătoare.

Și chiar de se stinge-n zori undeva,

Noaptea ce vine o va readuce-n ea.

Nu mai pun suflet unde nu e loc

Nu mai pun suflet unde nu-i pământ,

Unde iubirea-i vânt și cuvântul — mormânt.

Am semănat în pietre calde speranțe,

Dar n-au crescut. Au fost tăceri, distante.

Nu mai îmi las inima la întâmplare,

Când ușile se-nchid cu teamă și sfidare.

Mi-am învățat valoarea din eșec,

Nu orice „vino” merită să plec.

Nu mai rămân acolo unde dor

Se face zid, și nu e viitor.

Sunt suflet, da, dar nu-s de pus în cui

Pe peretele gol al nimănui.

De-acum, păstrez ce simt cu îngrijire,

Că prea ușor s-a transformat în rănire.

Nu-s rece — doar mai clar în ce aleg:

Unde nu e loc… mă adun și plec.

Ma uit in ochii tai , si vad o alta viata,

Buzele tale fine , imi acorda speranta.

Insa sunt doar sperante si vise,

Distanta imi provoaca , sentimente stinse.

Coplesit de ginduri triste , ciudate,

Viata ma dus aici , pe tine departe.

Ma pierd in zi ca-n noapte,

Zilele-s  pustii , fara ale tale soapte.

Ma simt inchis in intuneric,

Si-n sufletul meu , inshis un sentiment feeric.

Tu esti cheia sufletului meu,

Ai fost , esti ,si vei fi mereu.

Poza ta e unicul sentiment ce il mai simt

Si ochii imi zimbesc lacrimind.

-Iluzii sau speranta?

Iubire la distanta…

Se prăbușește cerul fără tine;

Ma sufoc și nu mi e bine.

Sufletul mi e rătăcit 

Prin întunericul cumplit. 

Trupul tremura de frig, 

Când nopțile te strig.

Ma pierd in al tău miraj

Si alunec in sevraj.

Nu mi e foame,nu mi e sete, 

Stau lipită de perete, 

Să nu mă prindă amețeala, 

Sa nu ma nghita oboseală.

Nu văd dincolo de tine, 

Decât ce nu mi aparține;

Ești universul meu obscur 

Fără culoare, ori contur 

As vrea să evadez din el,

Sa sap în mine un tunel

Si sa renasc din ce mai doare,

Punându ma n valoare. 

Si sa nu mă uit în urmă 

C un pretext, sub nici o formă. 

Caci tu ,iubire fără leac

Ma ții în suspans și trac...

Mă întorc la tine,

Țărișoară dragă,

Spre zările senine,

Ce-mbie și mă leagă.

Unde gândul mă apasă 

Și pământul mă cuprinde,

Unde înseamnă acasă 

Și lumină se aprinde..

Acolo unde se arată 

La ferestrele plouate 

Chipul ce m-asteaptă,

Strigându-mă în șoapte..

Pășesc al casei prag 

Cu sufletul înaripat,

Sărut obrazul drag,

Cu dor înfiripat..

Adulmec izul delicat,

În jilț mă adâncesc 

Și mă simt fermecat,

De căminul ce-l iubesc..

La început când m-ai atins,

Focu-n mine l-ai aprins 

Și mi -ai prorocit sfârșitul,

Furăndu-mi gândul..

Ce-mi bate inima năvalnic,

Când mă privești șăgalnic;

Aștept clipa doar cu tine,

Să -ti spun vorbe libertine.,

Să te sărut, să te cuprind,

Pe-aripi de vis plutind..,

Simt fericirea fără seamăn,

Căci esti sufletul meu geamăn.

Dar tu,ca vremea schimbător;

Ori mă faci să plâng de dor,

Ori mă frângi în al meu zbor.

Și mă rănești sfâșietor.!

Prăbușindu-mă în abis,

Mă pierd de-al nostru paradis.

Și zac în marea agonie,

Suferind a ta mânie 

Pt ce simt prin tine 

In lumini clandestine.

Furtunile te răscolesc,

Eu sunt aici, să te iubesc;

Vino să mă încălzești,

Să m-alinti iar cu povesti...

Sunt un fir târziu de floare 

Bucuroasă de culoare

Albă, galbenă și creață

Zilei de toamnă îi dau viață...

Toate florile-n grădină

Au pierit stinse de brumă,

Și-i  așa multă tristețe 

Când pământul stă să înghețe.

         -EU SUNT-

Sunt  un foc,un foc  mocnit

De speranțe și iubire

Sunt nisipul fin mărunt 

Călcat în picioare

Mângâiat de valul mării 

Pe drumul înserării.