Cenușa și focul
Cenușa și focul
Cenușa tace, dar nu uită,
Din focul vechi își trage zvâcnire,
O flacără ce-n umbră ascultă
Șoapte de jar, chemări din amintire.
În taina ei rămâne vie,
Un dor aprins, un vechi oftat,
Și-n orice clipă poate să-nvie
Când vântul cald i-a dat curaj.
Căci focul nu dispare-n noapte,
Doar se ascunde pentru-un ceas,
Rămâne-n suflet, printre șoapte,
Un dor mocnit, un vechi popas.
Cenușa știe ce-a fost jarul,
Își poartă taina ca pe-un vis,
În ea mai arde idealul
Focului vechi, de necuprins.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Andreia Aga
Data postării: 9 februarie
Vizualizări: 180
Poezii din aceiaşi categorie
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
Un joc
Ai fost un joc ca altele o mie,
O stea atat de neatins.
Dar soarta-a ras de-a lui copilarie
Si-n propria capcana a fost prins.
Acum te vrea si-aproape si departe,
Te vrea cinstit si nepermis
Cand intreaga realitate va desparte
Te are doar in suflet si in vis.
Ii esti iubita si prietena si mama,
Esti lumina din privirile lui triste,
Esti chin, dorinta si-i esti teama,
Esti tot pentru ce-ar trebui sa riste...
Iarnă în luna mai
Nu vreau să plec iubito, afară e urgie,
Cu-atâta ură ninge și-i ger cum nu gândești,
Că-n os se face țurțuri, orice celulă vie,
Mai strânge-mă în brațe puțin, să mă-ncălzești.
Te rog, nu face patul, azi nu mai merg la muncă
Și vreau prin așternuturi cu tine să mă pierd,
Decât să-nfrunt troiene ce norii mi le-aruncă,
Mai bine-mi las obrazul pe sân, să ți-l dezmierd.
Azi nu mai vreau să-mi pese și-am să deschid albumul
Cu vise înghețate, ce-n nopți prea reci le-adun
Și dintr-un vârf de munte, spre tine-am să-mi dau drumul,
Pe-o sanie lăptoasă, ca un copil nebun.
Cu mantia ei rece, bătrâna jună-primă,
Ar vrea să ne-nvelească, îmbrățișați și goi,
Ce face iarna asta, e pur și simplu crimă,
Să n-o lăsăm, iubito, să-nghețe ființa-n noi!
Caloriferul arde, Gerar este afară,
Mai adu un pled moale și pune de un ceai,
Să ningă pân' ne-astupă, la noi e primăvară,
Doar viața fără tine e-o iarnă-n luna mai.
De dor
Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire
De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin
Rămase două palme și-o inimă pe ele
Ținute de un suflet întemnițat în chin
Ascunde cu blândețe durerile amare
Prin zilele-norate aprinde soare viu
Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate
Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu
Caietul sângerează din rănile-nsemnate
Stiloul mă refuză să zgârie anonim
Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte
Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim
Deschide o scrioare lipsită de cerneală
Pictează două inimi și-un zâmbet de senin
Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează
Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin
De toamnă
Iar via trebuie culeasă.
Mi-e dor de tine dar, mă duc,
Cu drag de treabă să m-apuc.
Strâng un ciorchine, încă unul,
Îmi zboară gândul ca nebunul,
Și tot visez, și tot adun
Dar totuși trebuie să-ți spun:
La mine-aș vrea acum s-ajungi,
Să ne-nfruptăm din struguri dulci...
...................................................
Deci, iată-n astă zi de joi,
Culegem via amândoi.
Ah! vraja soarelui fierbinte,
De m-ar lăsa să fiu cuminte!
Cred că ceva n-am înțeles
Când din greșeală te-am cules
Și negândind nimic mai mult,
Din tine-acuma mă înfrupt
De parcă timpu-n loc ar sta,
Mă bucur de dulceața ta.
Cum stoarcem mustul ca de miere,
Îți storc suspine de plăcere,
Și, ne-nfruptăm cu mult nesaț,
Stând ochi în ochi și braț în braț.
Uitând de struguri și de vin,
Culegem dragoste din plin.
Iar după ce-am "muncit din greu",
Adormi încet pe pieptul meu.
În brațe-avându-te-am gândit:
"Of, nu mă satur de iubit..."
Și, nu știu, bine-i sau e rău,
Să te culeg aș vrea, din nou.
................................
Visez prea mult, n-am ce să zic
Și n-am cules azi mai nimic.
VREAU SĂ SCRIU
Vreau să scriu
Și vreau să scriu frumos
Poate să fiu de folos
Culori roze ,culori vii,
Cu visări și bucurii.
Mi-ar plăcea să torn în rimă
Felioare de lumină
Așa cum era demult
Soare ,bucurii,tumult.
Griji mărunte abandonate
Fericire,sărbători,tinerețe sănătate....
Iubiri de surori și frate,
Respect pentru cei din jur .
Oameni mergând la serviciu
Detașați de orce viciu
Abnegație ,elan
Mai bine din an în an.
Dar nu pot să scriu frumos
Că priveliștea ce-o văd mă doare.
Cercul în care viețuiesc ,e aproape o țară
Sunt cei mulți ,ce abia trăiesc.
Sus în vârful piramidei
O ceată de șarlatani
Hărpăreți ,avizi de bani
S-au consolidat în funcții.
Când ai bani,ai si putere
Nici un bai ,că un popor piere...
Și cât a-și vrea să scriu frumos
Fără să trag un folos.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
Un joc
Ai fost un joc ca altele o mie,
O stea atat de neatins.
Dar soarta-a ras de-a lui copilarie
Si-n propria capcana a fost prins.
Acum te vrea si-aproape si departe,
Te vrea cinstit si nepermis
Cand intreaga realitate va desparte
Te are doar in suflet si in vis.
Ii esti iubita si prietena si mama,
Esti lumina din privirile lui triste,
Esti chin, dorinta si-i esti teama,
Esti tot pentru ce-ar trebui sa riste...
Iarnă în luna mai
Nu vreau să plec iubito, afară e urgie,
Cu-atâta ură ninge și-i ger cum nu gândești,
Că-n os se face țurțuri, orice celulă vie,
Mai strânge-mă în brațe puțin, să mă-ncălzești.
Te rog, nu face patul, azi nu mai merg la muncă
Și vreau prin așternuturi cu tine să mă pierd,
Decât să-nfrunt troiene ce norii mi le-aruncă,
Mai bine-mi las obrazul pe sân, să ți-l dezmierd.
Azi nu mai vreau să-mi pese și-am să deschid albumul
Cu vise înghețate, ce-n nopți prea reci le-adun
Și dintr-un vârf de munte, spre tine-am să-mi dau drumul,
Pe-o sanie lăptoasă, ca un copil nebun.
Cu mantia ei rece, bătrâna jună-primă,
Ar vrea să ne-nvelească, îmbrățișați și goi,
Ce face iarna asta, e pur și simplu crimă,
Să n-o lăsăm, iubito, să-nghețe ființa-n noi!
Caloriferul arde, Gerar este afară,
Mai adu un pled moale și pune de un ceai,
Să ningă pân' ne-astupă, la noi e primăvară,
Doar viața fără tine e-o iarnă-n luna mai.
De dor
Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire
De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin
Rămase două palme și-o inimă pe ele
Ținute de un suflet întemnițat în chin
Ascunde cu blândețe durerile amare
Prin zilele-norate aprinde soare viu
Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate
Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu
Caietul sângerează din rănile-nsemnate
Stiloul mă refuză să zgârie anonim
Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte
Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim
Deschide o scrioare lipsită de cerneală
Pictează două inimi și-un zâmbet de senin
Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează
Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin
De toamnă
Iar via trebuie culeasă.
Mi-e dor de tine dar, mă duc,
Cu drag de treabă să m-apuc.
Strâng un ciorchine, încă unul,
Îmi zboară gândul ca nebunul,
Și tot visez, și tot adun
Dar totuși trebuie să-ți spun:
La mine-aș vrea acum s-ajungi,
Să ne-nfruptăm din struguri dulci...
...................................................
Deci, iată-n astă zi de joi,
Culegem via amândoi.
Ah! vraja soarelui fierbinte,
De m-ar lăsa să fiu cuminte!
Cred că ceva n-am înțeles
Când din greșeală te-am cules
Și negândind nimic mai mult,
Din tine-acuma mă înfrupt
De parcă timpu-n loc ar sta,
Mă bucur de dulceața ta.
Cum stoarcem mustul ca de miere,
Îți storc suspine de plăcere,
Și, ne-nfruptăm cu mult nesaț,
Stând ochi în ochi și braț în braț.
Uitând de struguri și de vin,
Culegem dragoste din plin.
Iar după ce-am "muncit din greu",
Adormi încet pe pieptul meu.
În brațe-avându-te-am gândit:
"Of, nu mă satur de iubit..."
Și, nu știu, bine-i sau e rău,
Să te culeg aș vrea, din nou.
................................
Visez prea mult, n-am ce să zic
Și n-am cules azi mai nimic.
VREAU SĂ SCRIU
Vreau să scriu
Și vreau să scriu frumos
Poate să fiu de folos
Culori roze ,culori vii,
Cu visări și bucurii.
Mi-ar plăcea să torn în rimă
Felioare de lumină
Așa cum era demult
Soare ,bucurii,tumult.
Griji mărunte abandonate
Fericire,sărbători,tinerețe sănătate....
Iubiri de surori și frate,
Respect pentru cei din jur .
Oameni mergând la serviciu
Detașați de orce viciu
Abnegație ,elan
Mai bine din an în an.
Dar nu pot să scriu frumos
Că priveliștea ce-o văd mă doare.
Cercul în care viețuiesc ,e aproape o țară
Sunt cei mulți ,ce abia trăiesc.
Sus în vârful piramidei
O ceată de șarlatani
Hărpăreți ,avizi de bani
S-au consolidat în funcții.
Când ai bani,ai si putere
Nici un bai ,că un popor piere...
Și cât a-și vrea să scriu frumos
Fără să trag un folos.
Alte poezii ale autorului
Pleacă..
... Pleacă, iarnă, vreau să pleci,
Unde vântul te alungă,
Lasă soarele să-nveci,
Lumea rece să n-ajungă.
Strânge-ți albii tăi nămeți,
Să răsară fir de floare,
Pomii goi, cu ramuri reci,
Să-și găsească iar culoare.
Lasă râul dezghețat
Să-și urmeze drumul lin,
Peste câmpul înverzit,
Să adie vântul blând.
Pleacă, iarnă, e târziu,
Primăvara bate-n poartă,
Lumea-ntreagă prinde viu,
Vestea bună să ne poarte.
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Doar inimile știu..
Doar inimile știu mai bine
Doar inimile știu mai bine
Cine iubește pe cine,
Cine tresaltă în tăcere
Și cine plânge în cădere.
Doar ele simt când dorul doare,
Când visul piere în uitare,
Când arde focul stins demult,
Când glasuri mute spun mai mult.
Doar inimile, fără teamă,
Se-ntorc la ceea ce le cheamă,
Chiar dacă timpul le desparte,
Iubirea le unește-n moarte.
Doar inimile știu mai bine
Cine rămâne în suspine,
Cine, deși se pierde-n zbor,
Trăiește-n celălalt… și mor.
Scut de iubire
Scut de iubire
Doamne, dă-mi scut de iubire,
Nu săgeți ce dor și dor,
Să nu rănesc în răzbunare,
Ci-n tăcere să cobor.
Dă-mi o inimă ce iartă,
Chiar când sufletu-i sfâșiat,
Să rămân lumină-n noapte,
Nu cuvânt întunecat.
Nu-mi da arme de dreptate
Dacă dorul e prea greu,
Dă-mi răbdare și blândețe,
Și puterea din cuvântul Tău.
Să fiu pace în furtună,
Să alin, nu să strivesc,
Chiar când inima-mi suspină,
Să iubesc… și-n rău, și-n chin, smerit.
⸻
Uitarea, dar necontenit
Uitarea vine-n pas tăcut,
Și șterge tot ce-a fost durere.
Lăsăm în urmă ce-a trecut,
Privim spre cer, spre mângâiere.
Pentru totdeauna-am înțeles,
Că timpul nu-l putem întoarce.
Dar viitorul ne-a ales,
Spre noi speranțe să ne poarte.
Dacă ar fi să plec diseară
Dacă ar fi să plec diseară, pe tărâmul de tăcere,
Aș lăsa vântul să-ți aducă o șoaptă plină de putere.
Cu blândețea unui zeu și-un zâmbet cald pe chipul său,
Să-ți șteargă el orice tristețe, cum aș fi vrut s-o fac doar eu.
Dacă ar fi să zbor spre stele, pe curcubeu purtat de gând,
Aș lăsa sufletul din mine să-ți lumineze drumul tău blând.
Iar steaua mea să-ți mângâie părul cu raze strălucind ușor,
Să-ți ocrotească fruntea plină de vise albastre, pline de dor.
Dar de-aș pleca, te rog, zâmbește, căci voi rămâne-n orice colț,
În vânt, în cer, în dorul tainic, sau într-un cântec fără solț.
Privirea ta va fi lumina ce-mi poartă gândul neîncetat,
Chiar de tăcerea-mi va vorbi, eu te iubesc cu-adevărat.
Pleacă..
... Pleacă, iarnă, vreau să pleci,
Unde vântul te alungă,
Lasă soarele să-nveci,
Lumea rece să n-ajungă.
Strânge-ți albii tăi nămeți,
Să răsară fir de floare,
Pomii goi, cu ramuri reci,
Să-și găsească iar culoare.
Lasă râul dezghețat
Să-și urmeze drumul lin,
Peste câmpul înverzit,
Să adie vântul blând.
Pleacă, iarnă, e târziu,
Primăvara bate-n poartă,
Lumea-ntreagă prinde viu,
Vestea bună să ne poarte.
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Doar inimile știu..
Doar inimile știu mai bine
Doar inimile știu mai bine
Cine iubește pe cine,
Cine tresaltă în tăcere
Și cine plânge în cădere.
Doar ele simt când dorul doare,
Când visul piere în uitare,
Când arde focul stins demult,
Când glasuri mute spun mai mult.
Doar inimile, fără teamă,
Se-ntorc la ceea ce le cheamă,
Chiar dacă timpul le desparte,
Iubirea le unește-n moarte.
Doar inimile știu mai bine
Cine rămâne în suspine,
Cine, deși se pierde-n zbor,
Trăiește-n celălalt… și mor.
Scut de iubire
Scut de iubire
Doamne, dă-mi scut de iubire,
Nu săgeți ce dor și dor,
Să nu rănesc în răzbunare,
Ci-n tăcere să cobor.
Dă-mi o inimă ce iartă,
Chiar când sufletu-i sfâșiat,
Să rămân lumină-n noapte,
Nu cuvânt întunecat.
Nu-mi da arme de dreptate
Dacă dorul e prea greu,
Dă-mi răbdare și blândețe,
Și puterea din cuvântul Tău.
Să fiu pace în furtună,
Să alin, nu să strivesc,
Chiar când inima-mi suspină,
Să iubesc… și-n rău, și-n chin, smerit.
⸻
Uitarea, dar necontenit
Uitarea vine-n pas tăcut,
Și șterge tot ce-a fost durere.
Lăsăm în urmă ce-a trecut,
Privim spre cer, spre mângâiere.
Pentru totdeauna-am înțeles,
Că timpul nu-l putem întoarce.
Dar viitorul ne-a ales,
Spre noi speranțe să ne poarte.
Dacă ar fi să plec diseară
Dacă ar fi să plec diseară, pe tărâmul de tăcere,
Aș lăsa vântul să-ți aducă o șoaptă plină de putere.
Cu blândețea unui zeu și-un zâmbet cald pe chipul său,
Să-ți șteargă el orice tristețe, cum aș fi vrut s-o fac doar eu.
Dacă ar fi să zbor spre stele, pe curcubeu purtat de gând,
Aș lăsa sufletul din mine să-ți lumineze drumul tău blând.
Iar steaua mea să-ți mângâie părul cu raze strălucind ușor,
Să-ți ocrotească fruntea plină de vise albastre, pline de dor.
Dar de-aș pleca, te rog, zâmbește, căci voi rămâne-n orice colț,
În vânt, în cer, în dorul tainic, sau într-un cântec fără solț.
Privirea ta va fi lumina ce-mi poartă gândul neîncetat,
Chiar de tăcerea-mi va vorbi, eu te iubesc cu-adevărat.