Esenta Sangelui

Dac-ar fi să-ți fac portret 

Și să mi te-asemăn,

Eu aș fi un sumbru suflet

Iar tu, al meu geamăn.

Dac-ar fi să-ți fac un cânt 

La vioară, tăcut în noapte,

Eu aș fi tainic descânt 

Iar tu, sincron de șoapte.

Dac-ar fi să-ți fac poem

Să-ți găsesc rima perfectă,

Pentru mine ai fi boem,

Într-o lume imperfectă.

Ei trec pe langa mine indiferenți,

O oarecare,zic,

Dar imaginea mea fada

Ascunde-n adânc ceva strălucitor:

Sufletul meu.

Curcubeu de trăiri,simfonie de sentimente,stea nevăzută...

Când cortina-o sa cadă

Va rămâne doar imaginea lui,

Albastra ca un cer senin,sau poate,pentru unii,întunecată,

Căci ce e omul?

Și înger,și demon,de-odata..

Și totuși,cu aripa alb-a iubirii

Mi-am ridicat sufletul dintre ruine,

Nu știu de raiul exista,

Știu doar că iubirea a făcut din mine

Un spirit frumos,ce poate s-o stinge de tot,

Trist destin,

Sau poate-o zbura spre înalt

Legat cu lanțuri

De inima celor iubiți,neîncetat..

ar trebui să ne iubim acum pentru cât mai avem de trăit

nu știm ce ne mai așteaptă și mâine

 azi am avut tornade înspăimântătoare la prânz

puhoaie de apă și alunecări apocaliptice de pietre spre seară

în munți

în zori a plouat cu gheață cât oul de mierlă peste iepuri sălbatici și ciocârlii

toată dimineața a lăcrimat în dreptul ferestrei aburite de nori

fără să-și poată mângâia trandafiri culcați la pământ

într-o revărsare tăcută de durere și sânge

tu aveai rimelul căzut pe obraji și buzele albe

perdele spumoase de apă țâșneau din roțile bolizilor negri

și cădeau peste tine

se balansau deasupra-ți cablurile de înaltă tensiune precum niște păianjeni  uriași

care scoteau flăcări pe nas la fiecare atingere

dar tu alergai ca o zebră în aceeși pantofi roșii din piele de șarpe

cu tocurile înalte

în același pardisiu galben cu inserții de alb și trei rânduri de nasturi

erai udă din cap în picioare când ai intrat

acum nu mai poți da înapoi

vei rămâne în noaptea asta la mine ca să-ți usuci hainele

să bem ceva și să căutăm vreun capot de bumbac prin dulapuri

dacă vom găsi

dacă nu ne vom îmbrăca în clovni și ne vom desena câte un ochi pe fiecare palmă

poate vom pune pe noi niște cearșafuri în romburi

și câte două tichii cu motocei galbeni în cap

iar dacă se va stinge lumina

ne vom îmbrățișa grațios între două fulgere zguduite de tunet

mi-aș dori să trăim noaptea aceasta ca și când ar fi ultima

iubito

chiar dacă nu va fi

cine ar fi crezut că Halep va câștiga Wimbledon-ul  în fața Serenei Williams

nimeni

sperai ca atunci când rupeai petalele albe ale unei flori de romaniță

și te-ntrebai întinsă pe spate cu tot  cerul deasupra

mă iubește

nu mă iubește

la fel te intrebi și acum

tremurând la fiecare respirație a vântului în geamuri

cineva a deschis Cutia Pandorei cu fiarele neîmblânzite ale nopții

afară

nu-i nicio speranță ca hainele tale să se usuce până în  zori…

În vârful de munte mi-aş pune de-acuma
suflarea de suflet ce astăzi mă arde,
căci omul se pierde la fel ca şi bruma,
în lumea-mpărţită-n sălbatice hoarde.

Mi-e teamă de vorba ce mintea-nţelege
din târgul politic lătrat peste lume,
poporul slăveşte, dar ură culege,
discursuri în limbi fermecate anume.

Vecin sunt cu omul născut lângă mine,
mi-e dragă iubirea de semeni lăsată
poruncă de Domnul durerea s-aline
când norul cu lacrimi în viaţă se-arată.

Mi-e dragă fiinţa născută oriunde,
în veacuri trecute şi-n veacul cel mare,
dar omul politic în vorbe ascunde
chemarea la arme-n a păcii chemare.

Simbolul iubirii e-ncins în cuvinte
ce spintecă omul în false credinţe,
promise speranţe-n minciuni să alinte
un suflet de lume ce piere-n fiinţe.

În vârful de munte doar vântul vorbeşte
cu șoapte născute în vremi ancestrale,
pe piscul iubirii e-un vis ce trăieşte,
un vis tăinuit în ascunderi astrale.

M-am sculat de dimineață

Și-am plecat întins la piață,

Vreau spanac de la băbuțe

Dar spanacu-i...în dubițe!

Intră polițistu-n clasă

Să descopere drogați,

Insă conștiința-l lasă

Că sunt fiii...de bogați!

Sunt copoi comunitar

Și vă fac la toți dosar,

Care vindeți doar verdețuri

Fără a avea pe ele...prețuri!

Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul  timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și  tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.

Micuta stea a inimii mele,

Ești lumina-n nopți grele,

Strălucești pe cerul vieții,

Ca un far al dimineții.

Privirea ta, un foc blând,

Mă călăuzește rând pe rând,

Cu zâmbetul tău cald și plin,

Îmi împletești zilele de senin.

Mâinile tale, ca un vis,

Mă ating cu un strop de paradis,

Cu tine lumea e mai vie,

Ești steaua mea, magie.

Micuta mea stea strălucitoare,

Îți mulțumesc că ești a mea alinare,

În universul infinit,

Ești darul meu de neprețuit.

Căzut din cer,

Stăpân pe tot ce-i viu,

Îngerul cu aripi arse ,

Cu  dorințe aprinse,

Trăiește-ntre două lumi,

Pierdut și pustiu,

Cu inima rănita.

Prin nopți exclusiviste,

Își poartă măști de aur,

Stăpân pe lumea-ntreagă,

Dar captiv în iad,

Traume adânci îl bântuie,

În al dorinței laur.

Ziua își joacă rolul,

Noaptea plânge-n abis,

Prins între lumină și intuneric,

Umbrele  îl ademenesc,

Dorința schimbării ,

Frământă mintea haină,

Sperând că-ntr-un târziu,

Va regăsi cerul mareț.

Puterea îl îmbată,

Sufletul e-n gheare,

Îngerul zdrobit,

Drumul său rătăcitor,

Vrea să scape de povară,

De dorințe arzătoare,

Să-și găsească pacea,

În  cerul salvator.

În răsăritul zilei ce se-ncheie,

Las în urmă tot ce-a fost și voi pleca,

Dragi suflete, vă spun cu blândețe,

Adio, dar iubirea mea rămâne-aici, așa.

În fiecare zi v-am prețuit,

Cu zâmbete, cu lacrimi, cu speranță,

Acum când pașii mei se-opresc ușor,

Vă las în dar un strop de siguranță.

Nu plângeți, dragi prieteni, nu oftați,

Știu că ne desparte soarta cruntă,

Dar voi trăi în voi, în amintiri,

Și-n fiecare clipă minunată.

Sunt doar un om, iar viața e un vis,

Un drum pe care-l străbatem cu toții,

Acum eu merg spre alte zări,

Dar vă port mereu în inima mea, în nopți și zile.

Gândiți-vă la mine cu iubire,

Cu bucuria clipelor trăite,

Nu lăsați durerea să umbrească,

Frumusețea vieții și-a amintirilor sfinte.

Vă las un dor, o șoaptă-n adiere,

Un gând de pace și un zâmbet blând,

Voi fi un înger ce va veghea,

Din ceruri, cu privirea luminoasă.

Adio, va spuc acum,

Nu-i decât o trecere-n bine

Fericirea voastra se apropie ,

Greseala va disparea.

La multi ani ,iubita mama ,

Izvorul vieti mele ,

Tu cu dragoste si chin ,

Imi oferi zile senine .

La greu tu ma sprijini ,

Ori cat de greu ti ar fi ,

Imi oferi tot ce ai ,

Cu a ta inima buna .

Toate noptile nedorimite

Cu a ta grija nesfarsita

Iti multumesc , mama ,

Pentru a ta jerfa .

Prin munca ta ,

Mi ai fost ispita ,

Cu ale noastre neintelegeri ,

Fara lipsa de apreciere .

Tu tot a mea mama ,

De dor si chip neinteles ,

Te voi iubi mereu ,

Ca pe o nefiinta !

Micuta stea stralucitoare

Te vad in fiecare noapte

Pe cerul negru intunecat

Eu! sunt cerul intunecat

Tu! esti ceea ce ma luminezi

Cand noi ne vom intalni

Sfarsitul va veni

Începutul celui decazut

Va reveni ,peste lumea toata

Iar durerea se va sfarsi

Vei aduce pace-n noapte,

Și lumină în abis,

Tot ce-a fost cândva pierdut,

În iubirea ta va fi găsit.

Cerul va fi plin de stele,

Nu doar una, ci o mie,

Și-n sfârșitul cel etern,

Noi ,vom renaște-n armonie.

In amurgul noptii ,

Sub cerul instelat ,

Ma privesc in chin si lacrimi,

De  amor ucis .

Ora ceasului batran ,

Timpul trecand nestingherit ,

Aminitirile vin cu el ,

Distrugand lumina .

Intuneric nesuferit ,

Dispari ! dispari !

Vreau lumina de cuviinta ,

Care mi a fost luata ,

Poveste fara de lacrimi,

Plina de ura si zambete ,

Zambete ale morti ,

Ingropand iubirea noastra .