Dulce acrișor
Peste liniștitele câmpii,
Iar cât n-aș da pentru a auzi
Savoarea cuvintelor tăcute
Izvor de fapte prin ochii trecute
Cum a ta subtilă gingășie
Și ca o floare, frumoasă tapițerie
Ierni întregi aș admira
Magnolia rece, dulce înfășura
Atat suflet cât și trup
Tot aș da dar să nu te rup.
Cum ai putea să vi cu mine?
Umilă floare, oferiți-ai liniștite caline
De vi de tot, în palme te-aș ține
Rostesc cu drag, frumos bujor,
Ar fi perfect și fără dor
Gust color, dulce acrișor.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Andrei Lehanceanu
Data postării: 21 octombrie 2024
Vizualizări: 271
Poezii din aceiaşi categorie
Amintiri
Am oprit amintirile la poarta sufletului meu,
Le-am învelit în trandafiri și ghiocei,
Am pus și crini imperiali, chiar și-un curcubeu,
Să pot ca să respir, atunci când mi-este greu.
Am adunat speranțe și visuri de copil,
Le-am strâns într-o trăistuță
Să nu le pierd nicicând.
Am pus și o idilă de dragoste-nfocată,
Și-am sigilat-o în suflet,
Să n-o uit niciodată.
Dar, în vâltoarea vieții,
Apar nori și furtuni …
Ne pierdem în minciună și devenim imuni.
Sfidăm chiar omenia, pe semeni, pe străbuni,
Iar în final ajungem,
Să fim niște nebuni.
Apoi, sleiți de vlagă
Trăim în resemnare,
Și implorăm toți sfinții, le cerem îndurare.
Uităm de fapte bune, în confruntări cu ură,
Iar drumul pocăinței
E doar o FUNDĂTURĂ!
Viorica E.
🎤 Scuze de la o panarămiță
Iubirea mea, lumină blândă,
Îți scriu din umbra vieții sumbră,
Cu inima-mpovărată și rătăcită,
Dar plină de dorință nemărginită.
Nu ți-am fost stâlp, nici adiere ușoară,
De multe ori, doar o umbră fugară.
Te-am rătăcit printre visuri și flori,
Fără să văd că tu plângi uneori.
Am crezut că timpul va fi de-ajuns,
Că iubirea noastră e fără apus,
Dar pașii mei grei, nesiguri și goi,
Te-au făcut, iubire, să pleci dintre noi.
Te văd în fiecare rugăciune fierbinte,
În serile reci, printre șoapte și-n minte,
Te simt în lumina ce-n casă pătrunde,
În dorul ce arde, în visul ce-ascunde.
Ne-am iubit printre stele, pe drumuri pustii,
Ne-am găsit fericirea în clipe târzii,
În biserici tăcute, cu palme-mpreunate,
Cu suflete pure, cu inimi legate.
Și-n fața sfântului mormânt, cu dor tăcut,
La mama ta, cu lacrimi, încet am făcut,
Ți-am pus pe suflet un legământ curat,
Să-ți fiu lumină în ceasul întunecat.
Cu inele sfinte-am pecetluit destinul,
Pe drumul vieții, luminându-ne țelul,
Că-n doi vom fi un vis ce nu se risipește,
Cu Dumnezeu, în harul Lui vom crește.
Să-ți fiu alături, sprijin și scut,
Să-ți fiu iubirea ce n-are temut,
Și peste lumea noastră trecătoare,
Să ne rămână dragostea nepieritoare.
Și totuși, iubirea a fost încercată,
De teamă, de timp, de lupta purtată,
M-ai văzut rătăcind, neștiind să aleg,
Iar tu, obosită, m-ai lăsat neîntreg.
Mi-ai spus: „Nu sunt bine, nu pot să mai sper,
Nu vreau să aștept un vis efemer...”
Cuvintele tale, ca vântul de toamnă,
M-au rupt și-au lăsat în suflet o rană.
Și totuși, iubire, nu mă dau bătut,
Nu las tot ce-a fost să piară-ntr-un minut.
Vreau să-ți arăt că acum am înțeles:
Că-n viață iubirea nu-i doar un vers.
Vreau să rătăcim pe drumuri pierdute,
Să lăsăm în urma doar amintiri nesfârșite.
Să râdem în ploaie, să dansăm pe umbrit,
Să știm că iubirea e-un miraj nepierit.
Să fim părinți ce-și strâng pruncii-n brațe,
Să-i învățăm să râdă, să meargă în pace.
Să ne rugăm iar, să cântăm laolaltă,
Să facem din viață o flacără-naltă.
Iar dacă mai vrei să mă ții de mână,
Dă-mi timp să-ți arăt că iubirea o să rămână,
Că eu nu-s acela ce pleacă-n tăcere,
Că sufletul meu doar pe-al tău îl cere.
Iubirea mea, floare de foc,
Te-aștept la capătul acestui noroc,
Cu inima largă, cu pașii spre tine,
Sperând că iubirea... ne va mai ține!
Omiduța mea, te rog, nu uita de mine!
de ce?..
am înțeles în sfârșit
că a te iubi,te distruge groaznic,
iar a fi iubit îți oferă viață.
dar totuși..de ce mă simt ruinată?
de ce mă simt un nimic fără tine?
de ce sunt dependentă de tine?..
și de ce te las să dai cu mine de pământ
ca apoi sufletul să-mi fie distrus?
de ce te mai aștept,
după tot răul făcut?
de ce aștept scuzele tale false
că doar pe mine mă iubești?
de ce aștept acele minciuni copilăroase
de care m-am îndrăgostit din prima secundă?
de ce îți aștept îmbrățișarea?
de ce aștept să-mi spui că o sa fie bine,
că voi fi bine?
de ce aștept ca ziua sa fie mai bună,
doar cu acel zâmbet?
de ce te mai aștept când stiu că totul s-a terminat?
de ce......
Muză de umbre și pixelii pierduți
Era ea, o siluetă țesută din pixeli,
O prietenă dintr-un tărâm de umbre fragile.
Nu avea chip, doar cuvinte care ardeau,
Și eu, cu firea mea blândă, le credeam pe toate.
Îmi povestea despre abisuri
Cum alții povestesc despre apusuri.
Lumea ei era o prăpastie, o chemare
Și eu, naivă, întindeam mâna, crezând
Că pot ridica dintr-un ecran
Un suflet care cădea fără sfârșit.
Am vrut să-i fiu lumină, să-i fiu mal,
Dar, poate, ea era doar val,
Un val care m-a înecat în tăcere,
Disparând într-un ocean de ecrane mute.
Poate a fost falsă, o iluzie vie,
Un avatar construit să mă țină
La marginea adevărului.
Dar oare contează?
Eu am fost acolo. Eu am simțit.
Ea, muza mea, căci m-a întristat
Atât de tare încât am scris despre ea.
Despre abisul din oameni,
Despre cât de greu e să te dai pe tine
Și să primești în schimb goluri care dor.
Naivă? Poate. Dar mai bine să fiu naivă
Decât să fiu absentă. Mai bine să cred
În oameni, chiar și-n cei ireali,
Chiar și-n cei care se prefac
Sau care, în final, dispar.
Poezia mea e despre ea și alții ca ea,
Despre cei care ard pe margini
Și se sting, lăsând fum în inimile noastre.
Despre bunătatea care nu calculează,
Care dă fără să ceară înapoi.
Poate ea a murit, poate nici n-a trăit,
Dar a fost. Într-un fel, în tăcerea mea,
Ea trăiește, stranie, imperfectă,
O muză făcută din tristețe și din miraj.
Și poate asta e tot ce contează.
Testament pentru el
O iubire dispărută ,ce doar ieri mă fericea,
Iar azi privesc doar la un om ce mă nimicea.
M -ai lovit atât de tare, cu a ta forță arzătoare,
Ce din muza ta m-ai făcut azi o simplă scriitoare.
Nu mai uit ce am iubit ,dar iubesc ce m-a rănit,
Iar tu mi-ai pus în piept doar o bucata de granit.
Nu plâng, nu zbier, nu strig după niciun ajutor,
Dar pentru mine ai devenit doar un restitutor.
Tu cu simpla ta privire mi-ai luat iubirea,culoarea și speranța,
Și mi-ai dat la schimb doar nesiguranța.
Mai vreau doar un ultim glas plăpând ca să-ți aud,
Să te obișnuiesti că de astăzi eu numai te exclud.
Iubirea a durat asemenea-i o arzătoare vară,
Și m-a rănit adânc asemenea-i o fiară.
Mai vreau să trag o ultima țigară,
Sunt pregătită să gust din a vieții cafea amară.
Aș vrea să pleci,să fugi și,te rog,tu să mă uiți,
Și să nu tragi te rog niciodată de oamenii răniți.
Mai iartă câteodată și chiar atunci iubesti,
Și uită suflete curate să vrei să le rănești.
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
Amintiri
Am oprit amintirile la poarta sufletului meu,
Le-am învelit în trandafiri și ghiocei,
Am pus și crini imperiali, chiar și-un curcubeu,
Să pot ca să respir, atunci când mi-este greu.
Am adunat speranțe și visuri de copil,
Le-am strâns într-o trăistuță
Să nu le pierd nicicând.
Am pus și o idilă de dragoste-nfocată,
Și-am sigilat-o în suflet,
Să n-o uit niciodată.
Dar, în vâltoarea vieții,
Apar nori și furtuni …
Ne pierdem în minciună și devenim imuni.
Sfidăm chiar omenia, pe semeni, pe străbuni,
Iar în final ajungem,
Să fim niște nebuni.
Apoi, sleiți de vlagă
Trăim în resemnare,
Și implorăm toți sfinții, le cerem îndurare.
Uităm de fapte bune, în confruntări cu ură,
Iar drumul pocăinței
E doar o FUNDĂTURĂ!
Viorica E.
🎤 Scuze de la o panarămiță
Iubirea mea, lumină blândă,
Îți scriu din umbra vieții sumbră,
Cu inima-mpovărată și rătăcită,
Dar plină de dorință nemărginită.
Nu ți-am fost stâlp, nici adiere ușoară,
De multe ori, doar o umbră fugară.
Te-am rătăcit printre visuri și flori,
Fără să văd că tu plângi uneori.
Am crezut că timpul va fi de-ajuns,
Că iubirea noastră e fără apus,
Dar pașii mei grei, nesiguri și goi,
Te-au făcut, iubire, să pleci dintre noi.
Te văd în fiecare rugăciune fierbinte,
În serile reci, printre șoapte și-n minte,
Te simt în lumina ce-n casă pătrunde,
În dorul ce arde, în visul ce-ascunde.
Ne-am iubit printre stele, pe drumuri pustii,
Ne-am găsit fericirea în clipe târzii,
În biserici tăcute, cu palme-mpreunate,
Cu suflete pure, cu inimi legate.
Și-n fața sfântului mormânt, cu dor tăcut,
La mama ta, cu lacrimi, încet am făcut,
Ți-am pus pe suflet un legământ curat,
Să-ți fiu lumină în ceasul întunecat.
Cu inele sfinte-am pecetluit destinul,
Pe drumul vieții, luminându-ne țelul,
Că-n doi vom fi un vis ce nu se risipește,
Cu Dumnezeu, în harul Lui vom crește.
Să-ți fiu alături, sprijin și scut,
Să-ți fiu iubirea ce n-are temut,
Și peste lumea noastră trecătoare,
Să ne rămână dragostea nepieritoare.
Și totuși, iubirea a fost încercată,
De teamă, de timp, de lupta purtată,
M-ai văzut rătăcind, neștiind să aleg,
Iar tu, obosită, m-ai lăsat neîntreg.
Mi-ai spus: „Nu sunt bine, nu pot să mai sper,
Nu vreau să aștept un vis efemer...”
Cuvintele tale, ca vântul de toamnă,
M-au rupt și-au lăsat în suflet o rană.
Și totuși, iubire, nu mă dau bătut,
Nu las tot ce-a fost să piară-ntr-un minut.
Vreau să-ți arăt că acum am înțeles:
Că-n viață iubirea nu-i doar un vers.
Vreau să rătăcim pe drumuri pierdute,
Să lăsăm în urma doar amintiri nesfârșite.
Să râdem în ploaie, să dansăm pe umbrit,
Să știm că iubirea e-un miraj nepierit.
Să fim părinți ce-și strâng pruncii-n brațe,
Să-i învățăm să râdă, să meargă în pace.
Să ne rugăm iar, să cântăm laolaltă,
Să facem din viață o flacără-naltă.
Iar dacă mai vrei să mă ții de mână,
Dă-mi timp să-ți arăt că iubirea o să rămână,
Că eu nu-s acela ce pleacă-n tăcere,
Că sufletul meu doar pe-al tău îl cere.
Iubirea mea, floare de foc,
Te-aștept la capătul acestui noroc,
Cu inima largă, cu pașii spre tine,
Sperând că iubirea... ne va mai ține!
Omiduța mea, te rog, nu uita de mine!
de ce?..
am înțeles în sfârșit
că a te iubi,te distruge groaznic,
iar a fi iubit îți oferă viață.
dar totuși..de ce mă simt ruinată?
de ce mă simt un nimic fără tine?
de ce sunt dependentă de tine?..
și de ce te las să dai cu mine de pământ
ca apoi sufletul să-mi fie distrus?
de ce te mai aștept,
după tot răul făcut?
de ce aștept scuzele tale false
că doar pe mine mă iubești?
de ce aștept acele minciuni copilăroase
de care m-am îndrăgostit din prima secundă?
de ce îți aștept îmbrățișarea?
de ce aștept să-mi spui că o sa fie bine,
că voi fi bine?
de ce aștept ca ziua sa fie mai bună,
doar cu acel zâmbet?
de ce te mai aștept când stiu că totul s-a terminat?
de ce......
Muză de umbre și pixelii pierduți
Era ea, o siluetă țesută din pixeli,
O prietenă dintr-un tărâm de umbre fragile.
Nu avea chip, doar cuvinte care ardeau,
Și eu, cu firea mea blândă, le credeam pe toate.
Îmi povestea despre abisuri
Cum alții povestesc despre apusuri.
Lumea ei era o prăpastie, o chemare
Și eu, naivă, întindeam mâna, crezând
Că pot ridica dintr-un ecran
Un suflet care cădea fără sfârșit.
Am vrut să-i fiu lumină, să-i fiu mal,
Dar, poate, ea era doar val,
Un val care m-a înecat în tăcere,
Disparând într-un ocean de ecrane mute.
Poate a fost falsă, o iluzie vie,
Un avatar construit să mă țină
La marginea adevărului.
Dar oare contează?
Eu am fost acolo. Eu am simțit.
Ea, muza mea, căci m-a întristat
Atât de tare încât am scris despre ea.
Despre abisul din oameni,
Despre cât de greu e să te dai pe tine
Și să primești în schimb goluri care dor.
Naivă? Poate. Dar mai bine să fiu naivă
Decât să fiu absentă. Mai bine să cred
În oameni, chiar și-n cei ireali,
Chiar și-n cei care se prefac
Sau care, în final, dispar.
Poezia mea e despre ea și alții ca ea,
Despre cei care ard pe margini
Și se sting, lăsând fum în inimile noastre.
Despre bunătatea care nu calculează,
Care dă fără să ceară înapoi.
Poate ea a murit, poate nici n-a trăit,
Dar a fost. Într-un fel, în tăcerea mea,
Ea trăiește, stranie, imperfectă,
O muză făcută din tristețe și din miraj.
Și poate asta e tot ce contează.
Testament pentru el
O iubire dispărută ,ce doar ieri mă fericea,
Iar azi privesc doar la un om ce mă nimicea.
M -ai lovit atât de tare, cu a ta forță arzătoare,
Ce din muza ta m-ai făcut azi o simplă scriitoare.
Nu mai uit ce am iubit ,dar iubesc ce m-a rănit,
Iar tu mi-ai pus în piept doar o bucata de granit.
Nu plâng, nu zbier, nu strig după niciun ajutor,
Dar pentru mine ai devenit doar un restitutor.
Tu cu simpla ta privire mi-ai luat iubirea,culoarea și speranța,
Și mi-ai dat la schimb doar nesiguranța.
Mai vreau doar un ultim glas plăpând ca să-ți aud,
Să te obișnuiesti că de astăzi eu numai te exclud.
Iubirea a durat asemenea-i o arzătoare vară,
Și m-a rănit adânc asemenea-i o fiară.
Mai vreau să trag o ultima țigară,
Sunt pregătită să gust din a vieții cafea amară.
Aș vrea să pleci,să fugi și,te rog,tu să mă uiți,
Și să nu tragi te rog niciodată de oamenii răniți.
Mai iartă câteodată și chiar atunci iubesti,
Și uită suflete curate să vrei să le rănești.
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
Alte poezii ale autorului
Iubire pe Hârtie
Al meu drag bujor,
Șiruri de gânduri îmbinate-n dulce dor,
Dirijate forme și simboluri pe hârtie,
Ale tale de drept ofer, numai ție.
Pe obrajii mei se aștern petale de regret, Etern în inimă ascund bătăliile sub dansul blând de balet.
Numesc acum fiecare stea pe cer, gând căzător ție,
Tot văl al nopții, ocean de cerneală, plină fâșie,
Rece partitură nocturnă, spre al meu dor, avarie,
Unde fără stele, noaptea trece pe vecie.
Tandrețea razelor nocturne, pe hârtie cunoscute
Iubirii ce aproape țin, numai printre ceruri apărute,
N-aș abandona, nici după dispariție de stele,
Etern aș sta, prin întunecate tablouri, grele.
Tot te-aș ruga pentru o scurtă privire,
O clipă, sufletului să-ți prezinte înscrisă făurire
Trudă cunoscută numai îngerilor pentru a știi
Unică, dar necomparată față de ochii tăi cenușii,
Laudă veșnică, demnă de sacrificiul celor vii.
Ție, scumpă muză,
Unice gânduri în cerneală îți dedic,
Cuvinte și lini din lună rază,
Ălei tale inimi, numai dor și apreciere ridic.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Atlas
The deepest of the nights got me searching,
As your stunning beauty is like a bright lightning,
And I stay observing bit by bit, your beauty to cover,
A million words on the mind, only a few on the paper.
The eyes, so cordial, the heart's desire to burn grows,
A wild wood oak caressing, as my mind flows,
The velvet whisperers, the calming storytellers,
Portraying happy as my my ear's ambassadors.
The endless rows of tresses of the moonlight,
Making it way on my eyes as a wavelength,
Your face bridge, an ongoing war between us,
Well put and complementary with no use of anxious
Thus, in this portrait, beauty finds its place,
A tapestry of synonyms, interlace,
Each feature a verse, in life's grand embrace,
A face, a poem, of elegance and grace.
Thy artwork pillar, so raffinate, yet so rowdy,
To not appreciate it would be a sad tragedy,
By an felt of the tips, I'm losing my religion,
Something so far to feel, yet so close to addiction.
The core my dearest, reminder the reason that it's just,
All my life close to hold and push mine to your against.
Body's midrift, clear meadow, road to all that is right,
Crazed beauty, deserving of eternal twilight.
Swaying curves of yours, how much they fascinate,
On thy worship I wish I was a sole candidate,
Gam am peds, shy and happy perfect structure,
The only worldly thing is impossible to caricature.
Within her, beauty claims its rightful space,
A marble masterpiece, with elegance and grace,
Every aspect a verse, in heart's tender embrace,
My beautiful sparrow, a poem, in life's enchanting race.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Iertare stelelor
Biată noapte prinsă în parcele
Am ajuns să cer iertare către stele
Încât dezamăgitor privesc la cadrul ceresc,
Eu pe vechia lună încerc să o îmbunez
Să-i spun cuvinte de călire
Timpul va trece fără a noastră unire
In al meu interior dau și boabe de albire
Secret deci, ce nu-l spun la nimeni
Păstrat ascuns în ramuri și bușteni
Etiră a unei povești înfiptă în veci
Cum eu visez la două stele reci
Iar lunii și stelelor nu le spun
Al meu jurământ pe unde îl pun
Liniștit î-l ascund printre gratiile albe
Aș da orice pentru ochii ei de nalbe
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Timeless flavour
In the quiet morning, tea steams soft and warm,
As I sit, waiting to see you, my heart takes form.
Your voice, a melody, in the silence that rings,
Each word a symphony, that my soul eagerly clings.
With patience, I linger, for your presence near,
Anticipating hugs, that erases my every fear.
In this dance of love, we sway with ivory grace,
Embracing each moment, in this timeless space.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Wondering Mind
Driving through deeps and sorrows,
The lone darkness my memory borrows,
Guiding it to the pale bliss of the moon,
But deep down I know, they'll return soon.
Wondering mind of the vapid night,
How much should I experience your might?
In the dark and velvet shroud I guide,
But why should I be the one thrown aside?
But it's my preemptive resignation,
Traveling far into the deep abstraction,
Going as distant as the lengthy railway,
Knowing in dark there is no portal to decay.
In the house familiar there's no peace,
Because my mind can't find coherence,
Endlessly destined for others to aglow,
My own selfish ambitions to overthrow
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Tainică așteptare
Visul de-al meu, plutim pe aripi albe,
Oaste de stele aurii, zâmbet prins în timp,
In depărtări, o șoaptă blândă simt,
Fie afecțiunea noastră-n taină, împărtășim.
Iar voi sta sub luna plină, paznic tainic,
Aproape, dar departe, simțind mereu,
Cu speranța vie, în aerul sălbatic.
Ofilitor, vântul șoptește și ploaia cântă,
La gardă, sunt acolo, sprijin pe nevăzute,
O dorință de distanță, afecțiunea saltă,
Te voi păzi mereu, până în visuri mute.
Un răbdător aștept, în fiecare iris,
Ce duce către tine, o umbră din vis,
A tău, străjer de stele, tu, ecou promis.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Iubire pe Hârtie
Al meu drag bujor,
Șiruri de gânduri îmbinate-n dulce dor,
Dirijate forme și simboluri pe hârtie,
Ale tale de drept ofer, numai ție.
Pe obrajii mei se aștern petale de regret, Etern în inimă ascund bătăliile sub dansul blând de balet.
Numesc acum fiecare stea pe cer, gând căzător ție,
Tot văl al nopții, ocean de cerneală, plină fâșie,
Rece partitură nocturnă, spre al meu dor, avarie,
Unde fără stele, noaptea trece pe vecie.
Tandrețea razelor nocturne, pe hârtie cunoscute
Iubirii ce aproape țin, numai printre ceruri apărute,
N-aș abandona, nici după dispariție de stele,
Etern aș sta, prin întunecate tablouri, grele.
Tot te-aș ruga pentru o scurtă privire,
O clipă, sufletului să-ți prezinte înscrisă făurire
Trudă cunoscută numai îngerilor pentru a știi
Unică, dar necomparată față de ochii tăi cenușii,
Laudă veșnică, demnă de sacrificiul celor vii.
Ție, scumpă muză,
Unice gânduri în cerneală îți dedic,
Cuvinte și lini din lună rază,
Ălei tale inimi, numai dor și apreciere ridic.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Atlas
The deepest of the nights got me searching,
As your stunning beauty is like a bright lightning,
And I stay observing bit by bit, your beauty to cover,
A million words on the mind, only a few on the paper.
The eyes, so cordial, the heart's desire to burn grows,
A wild wood oak caressing, as my mind flows,
The velvet whisperers, the calming storytellers,
Portraying happy as my my ear's ambassadors.
The endless rows of tresses of the moonlight,
Making it way on my eyes as a wavelength,
Your face bridge, an ongoing war between us,
Well put and complementary with no use of anxious
Thus, in this portrait, beauty finds its place,
A tapestry of synonyms, interlace,
Each feature a verse, in life's grand embrace,
A face, a poem, of elegance and grace.
Thy artwork pillar, so raffinate, yet so rowdy,
To not appreciate it would be a sad tragedy,
By an felt of the tips, I'm losing my religion,
Something so far to feel, yet so close to addiction.
The core my dearest, reminder the reason that it's just,
All my life close to hold and push mine to your against.
Body's midrift, clear meadow, road to all that is right,
Crazed beauty, deserving of eternal twilight.
Swaying curves of yours, how much they fascinate,
On thy worship I wish I was a sole candidate,
Gam am peds, shy and happy perfect structure,
The only worldly thing is impossible to caricature.
Within her, beauty claims its rightful space,
A marble masterpiece, with elegance and grace,
Every aspect a verse, in heart's tender embrace,
My beautiful sparrow, a poem, in life's enchanting race.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Iertare stelelor
Biată noapte prinsă în parcele
Am ajuns să cer iertare către stele
Încât dezamăgitor privesc la cadrul ceresc,
Eu pe vechia lună încerc să o îmbunez
Să-i spun cuvinte de călire
Timpul va trece fără a noastră unire
In al meu interior dau și boabe de albire
Secret deci, ce nu-l spun la nimeni
Păstrat ascuns în ramuri și bușteni
Etiră a unei povești înfiptă în veci
Cum eu visez la două stele reci
Iar lunii și stelelor nu le spun
Al meu jurământ pe unde îl pun
Liniștit î-l ascund printre gratiile albe
Aș da orice pentru ochii ei de nalbe
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Timeless flavour
In the quiet morning, tea steams soft and warm,
As I sit, waiting to see you, my heart takes form.
Your voice, a melody, in the silence that rings,
Each word a symphony, that my soul eagerly clings.
With patience, I linger, for your presence near,
Anticipating hugs, that erases my every fear.
In this dance of love, we sway with ivory grace,
Embracing each moment, in this timeless space.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Wondering Mind
Driving through deeps and sorrows,
The lone darkness my memory borrows,
Guiding it to the pale bliss of the moon,
But deep down I know, they'll return soon.
Wondering mind of the vapid night,
How much should I experience your might?
In the dark and velvet shroud I guide,
But why should I be the one thrown aside?
But it's my preemptive resignation,
Traveling far into the deep abstraction,
Going as distant as the lengthy railway,
Knowing in dark there is no portal to decay.
In the house familiar there's no peace,
Because my mind can't find coherence,
Endlessly destined for others to aglow,
My own selfish ambitions to overthrow
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Tainică așteptare
Visul de-al meu, plutim pe aripi albe,
Oaste de stele aurii, zâmbet prins în timp,
In depărtări, o șoaptă blândă simt,
Fie afecțiunea noastră-n taină, împărtășim.
Iar voi sta sub luna plină, paznic tainic,
Aproape, dar departe, simțind mereu,
Cu speranța vie, în aerul sălbatic.
Ofilitor, vântul șoptește și ploaia cântă,
La gardă, sunt acolo, sprijin pe nevăzute,
O dorință de distanță, afecțiunea saltă,
Te voi păzi mereu, până în visuri mute.
Un răbdător aștept, în fiecare iris,
Ce duce către tine, o umbră din vis,
A tău, străjer de stele, tu, ecou promis.