1  
Laboratorul

Face parte din colecția „Laboratorul”

De A.V Pagina 5 din 6
83%

Limite

Am depășit orice limită,
Dar am trecut de barieră?
Dacă viața-i un paradox,
Atunci etica e mănușa de box.

 

Prinși în cercuri vicioase,
Își fac timp să tragă linii vâscoase,
În funcție de părerile expuse
Ale mulțimii cu mințile străpunse.

 

Se susține dorința de dreptate,
Dar se confundă cu răzbunarea.
Gurile devin canibale și înfometate,
Cei ca mine fiind materia ce susține hrănirea.

 

Pe patul de foc al propriilor păcate
Dorm înghețat în probabilitate,
Trezindu-mă într-un cer de singurătate,
Colorat de aburii cenușii.

 

Iertarea e pentru cei vii.
Sunt un doctor nebun ce oferă sănătate,
Criticat pentru brutalitate.
Devin constructor cu materiale limitate,
Și se așteaptă cele mai bune rezultate.

Eu sunt cel ce face tăieturile,
Dar și cusăturile.
Nu-mi plac scurtăturile,
Sunt mândru de toate eșecurile.

 

N-am ucis din răutate —
Ne-am îngropat împreună pentru rezultate.
Sufletul, la început, n-avea idee ce risca.
Oglinda-mi arăta doar masca.
Nu mai știu unde apar,
Prins între vulcan și ghețar.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: A.V poezii.online Limite

Data postării: 6 februarie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1199

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Fantome - 14 - Săgeți

Te urmez ca un orb,

zburând cu încredere ca un corb.

Am fost loial și te-am urmat —

ce-a urmat nu a durat.

 

M-a durut și te-am purtat,

în continuare conturat,

sperând la finalul arătat…

De ce m-ai acaparat?

 

Merg prin gropi, separate

de eul demult uitat.

Demn de trait… m-ai înșelat,

în propriul demon m-ai transformat.

 

Îngeri zboară prin scurgeri,

nu vindecă — te lasă să pieri;

apoi prinzi frustrarea de mai mult...

Vreau să te omor după ce te ascult.

 

Te-am crezut și m-ai înșelat,

m-ai vindecat și m-ai vândut, pietrificat,

vânând lumea din coșciug;

de plâng, îmi ia pielea de pe rug.

Plângeți curați de urmați pierduți,

motivați de aceleași săgeți.

Mai mult...

Compuși

Suntem grămezi compuse din atomi.
Într-o mare a nimicului, înconjurați de lumi,
Doar că ne autodistrugem,
Cât timp singularitatea ego-ului
E prezentă în sistem.
Cedăm rapid vocii ecoului...

 

Ajungem să ne schimbăm fără seamă,
Până se creează
Distanță între noi, operată de spaimă,
Regăsiți prin deșertul în care haosul planează.

 

Suntem formați din celule,
Dar avem legătură doar prin formule.
Ele sunt compuse pentru același scop:
Să ne lege și susțină cu fiecare strop.

 

Noi jucăm rolul infecției,
Învăluiți de secrete în numele protecției,
Puterea gândului devenind... jucăria percepției,
Ne-am dezvoltat doar să ne descompunem.

 

Într-un mod scârbos ne supunem,
Fără reacție la torturi,
Conductori de lovituri,
Ne desfigurăm între noi,
Aruncăm conexiunea la gunoi,
Mirându-ne de ce... suntem goi.

 

Luptând cu oxigenul împotriva sufocării,
Câștigă puterea stării.

Mă judecați, cu vocea subiecților mei,
Pentru că nu puteți fi ca ei.
Prizonieri liberi, la mila percepției...


Gândiți relativ,
Trăiți relativ,
Simțiți relativ,
Vă închinați la sedativ,
Scuipați litri de venin,
Dați vina pe divin
Și cereți iertare din senin.

 

Ei urlă când văd seringa umplută,
Sceptici la orice ascultă,
Nu se ating de orice băutură făcută,
Tremură când au lama apropiată.

 

Aspiră la luciditate,
Nu stau în pat cu calmitate.
Focul speranței arde fără pic de răutate,
Îi admir iubind orice clipă detașată.

 

Savurează orice mâncare venită,
Se bucură la orice companie primită,
Se zbat pentru ceea ce-și doresc,
Organele prin care trăiesc.
De aceea îmi cer să mă opresc.

 

Sunt gelos când îi privesc.
La final... doar ei se liniștesc.

Mai mult...

Fantome - 10 - Praf

Prin munți de nisip,

clepsidra mă umple

de praf, până se înfirip

frânturi fragile, suple.

 

Goluri de aer să-mi sufle,

râsete bete ce aduc tunete;

ploaia seacă mă subțiază,

prin dansul mut aducând moarte.

 

Lumina imaginară o pliază,

de energie până la amiază;

înverzit de rază, una cu pământul,

simt păcatul construindu-și palatul.

 

Făcut din nisipul scurs,

zâmbesc, minunat de același curs

al mării negre întinse,

valurile precum părul... albindu-se

Mai mult...

Catacombe - 4 - Mormântul Ideii

Mormântul Ideii

 

Te văd dar nu pot sa te-ating,

Ești acolo și aici, nu pot sa explic,

Flamă între pereți, mă sting,

Încet, suflă, în jocul stafiilor ridic,

 

Clepsidra, nebăgată în seamă se scurge,

Nisipul prin gâtul prăfuit,

Până-n curaj, pe lumânări merg,

Sa mă-ncred? M-am oprit,

 

Zâmbesc și glumesc sa nu mă vezi,

Iluzia aprecierii-mi zâmbește,

Cu gura crăpată, oglinda-mi șoptește,

Mai ai ce pierde?

 

Salvator de dinozauri în deșert,

Încă aștepți sa plouă,

În fața strigoiului te prezinți mort,

Ai nevoie de-o busolă, două?

 

Apa rece-a răbdării mă-mbată,

În cerc sap sute de morminte,

De ce e noapte?

Cineva să mă scoată.

Mai mult...

Catacombe - 5 - Statui

Statui

Visele m-au convins să le urmez,
Minciuna și-a spus adevărul,
În calea urmată invidiez,
Și-așa îmi pierd cuvântul.

Singurătatea-mi e prieten cel mai bun,
Nu mă părăsește,
Nu mă face nebun,
Gândul la... „probabil” mă-ncălzește.

Zâmbetul desfigurat apare din nou,
Vrea să iasă din cavou,
Cu râuri fluide cuprinse de vină,
Ce se scurg din fața sculptată ce-ascunde o ruină.

Mai mult...

Fantome - 6 - Petale

Ai înflorit în toamnă

prin zile pline de ploi,

udă sloi cu forma de trifoi,

înfoiată, fermecând orice rană.

 

Îngână și se închide cu plăcere,

durerea devenind, deodată,

doar o amintire uitată;

pata se transformă în tăcere.

 

Zâmbește-mi prin ale tale petale,

ce-mi umple spațiile goale,

la vale umbând, noile imagini

lipite ca de magi pe pagini.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Ciclul efemer

Timpul ticăie,nu tace,

Doru-n poale toarce;

Anii picură în stoluri,

Mistuindu-se in goluri.

 

Stă oglinda pitulată,

Clipocind sub prelată,

Că nu voia bătrânul chip,

Să răsară din nisip.

 

Căci tinerețea bântuia.

În sufletul ce vremuia,

Moțăind din cicatrici 

Sub scântei de licurici.

 

Iar trupul veștejit 

De neputință copleșit,

Lâncezea in alinare

Cu durerea -n mădulare.

 

Valul spumegă suflarea,

Risipindu-i pulberea,

Căci cursului efemer 

E tot omul prizonier...

 

Mai mult...

anonim.poezie 13

,, Un papă român -Antihristul din urmă,

De nu aș fi fost credincios, aș fi fost...

Aduc mulțumire la DOMNUL din ceruri

Și la un Arhanghel zis: Gizas Hristos.

 

Iuda trădătorul i-a se mântui

Vă jur pe - ale mele spuse de a fi,

,,El ar fi fost evreul nesalvat ,,

 Spus - a Domnul Isus , de-am rămas căscat !

Mai mult...

Frica de zbor

Păsărică nătăfleață,

Nu te teme,nu te-omor!

Am vrut doar să te țin în brațe,

Nici de cum să te înconjor!


Eu îți multumesc copile,

C-ai seamă de viața mea!

Dar îți zic să știi de-acuma'

Nu mă pricep a zbura!

 

Știu că ceru-i gol și mare,

Dar direcția îmi lipsește

Am voință și-aripioare,

Insă,teama mă încolțește

 

Am tot auzit de zbor,

De la cei ce au mai zburat

Ușor le e din cuib să-mi zică,

Cât timp ascult de pe asfalt

 

Iar apoi,ce să fac oare,

să mă iau după ceilalți?

Drumul o fii el același,

Dar n-au toți același final

 

Se ivește întrebarea ,

Unde urmează tu să mergi?

Pe cărarea vieții tale,

Multe urmează să întâlnești!

 

Apreciez că mi-ai dat drumul,

Mă așteptam să mă rănești

Si-apoi,scuză-mi nesimțirea,

De a te ține la povești!

 

De mă mai revezi vreodată,

Fă-mi cu mâna înspre nori

Iar de știu și eu pe-atunci,

O să te învăț să zbori!

Mai mult...

Temnița de lut

 

Înainte să aprinzi pământul din cuvânt şi tină,

Trebuia poate, Doamne, să laşi mai multă pace

În carnea omenească ce nu mai ştie-a face, 

Deosebirea simplă dintre întuneric și lumină.

 

De ce-ai lăsat uitarea să curgă peste sânge, 

Ca un nisip prin ceasul întors cu gura-n jos?

Aşa ajunge omul străin şi dureros,

Să caute-n alţi oameni ce-n sine însuşi plânge.

 

Şi pentru ce atâtea ferestre către stele,

Când inima rămâne o temniţă de lut?

Sub fruntea fiecărui profet necunoscut, 

Dorm viermi de îndoială şi duhurile rele. 

 

Să nu mai pui în oameni atâta sete oarbă,

Nici aur în privire, că-nvaţă să ucidă,

Fă-i simpli ca izvorul ce curge lin prin iarbă, 

Ori ca o frunză verde, ferită de omidă, 

 

Iar timpul, dacă poți, nu-l mai lăsa să muşte, 

Din umerii fiinţei cu dinţii lui de gheaţă,

Că omul oboseşte prea repede de viaţă, 

Şi-ajunge să-ntinească și sufletul pe cruce.

 

Mai lasă câte-o noapte în care să se-audă, 

Cum creşte iarba lumii prin oasele tăcerii,

Nu zgomotul cetăţii şi viermele plăcerii, 

A celor care schimbă lumina pe-o feudă.

  

Iar dacă nu se poate nimic din toate-acestea,

Atunci închide cerul şi stinge-mă deplin,

Să nu mai fiu cenuşa unui destin străin, 

Ce-şi caută zadarnic în univers povestea.

Mai mult...

Smaralde in noroi

Cred atât de tare în mine

Încât nici săgețile lumii

Nu mă pot ucide...

Gândul meu e stea

Ce luminează in noapte lumii,

Cred atât de tare în mine

Încât rad când săgeți îmi străpung inima..

Mă doare, și totuși mi-e bine..

Nu e mândrie,e iubire de sine,

Frumusețea mea vine din strălucirea ochilor

Ce din lumina sufletului rasare,

Of, și câte vorbe grele m-au lovit,

Dar știm, smaraldele și în noroi au valoare...

Mai mult...

Echilibru

O luptă s-a sfârsit fără învingători

Lăsăm în urmă tot ce ne-a durut,

Privim acum spre alte zări 

Acceptul cald e noul început.

 

Nu e tristete în acest adio

Ci doar o pace ce s-a asezat

Mergem pe drumuri diferite-acum,

Păstrând curat tot ce s-a întâmplat.

 

lubirea nu dispare, doar se schimbă

Devine un ecou îndepărtat

O pagină tradusă-n altă limbă

Un zbor frumos ce s-a eliberat.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍