O mică pauză de imaginație
Prin visul meu zboară ,
Ca o comoară,
O mică poveste,
Despre ce nu a existat dar acum ea este.
O zână prin visuri ,
Ce vine-n noapte,
O mică zeiță,
A dorinței și a unei șoapte.
Vine c-o scrisoare ,
Despre un pitic,
Și dă de știre,
Că nu-i așa de mic.
Cu-n zambet răzbate acele gânduri,
Și-i scrie prin aer niște rânduri,
Și-i spuse: noapte bună,
Visează, visează cu mine-mpreună!
Autor: Nicoleta Postovan
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Metaforic
Data postării: 4 februarie
Vizualizări: 192
Poezii din aceiaşi categorie
Genul meu de OM, este o F...
Imi plac toți O..cei care sunt treji,
Fie ea o clipă, fie ea o zi..tot timpul.
Și doar in acel oricare moment din noapte,
Ei toți liniștiti in vis colorat sa doarmă.
Imi plac toți M..care au ceva de spus,
Care atunci când răcnesc ca sunt bărbați,
Sa nu se rujeze pe mușchi in oglinda..
Surprinsă inoportun voit între ei și self.ie
Imi plac toate F..cele ce-s discrete,
Senzuale, misterioase..poate un pic ciudate
Ce dintr-o timidă privire transimte
Ceea ce simți poate nici privind stând pe stele.
🎤 Corul bisericesc din comuna Șiria, județul Arad
Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.
Pocal (Monocristal)
Marchez epocal,
Servind din pocal,
În timp ce, în fundal,
Se aude muzical,
Cum se apropie maniacal
Din infernalul abisal
Un așa-zis feudal.
Cu o privire agonală,
Se prezintă punctual,
Dar cunosc, la nivel mental,
Că m-ar sfâșia ca un sacal
Pentru neprețuitul monocristal.
Printr-un act teatral,
Se naște un moment conflictual,
În timp ce instinctual,
Lovesc intelectual,
Și răsar triumfal,
Trimițându-l procesional
Înapoi, în infernalul abisal.
Marchez epocal,
Servind din pocal,
Cu dispreț, privesc superficial
Pe raftul piedestal,
În miezul monocristal,
Savoir, penser, rever. Tout est là,
Răsună din pereții de metal,
Dar e alt cântec funerar,
Lipsit de moral.
De m aș găsi .
Voi pleca în lumea largă,
Doar cu mine și o desagă
Unde pașii mă vor duce,
Purtăndu-mi stoic a mea cruce.
Poate norocu-mi iese -n cale,
Învărtindu-mă-n spirale;
Să -mi ghicesc al meu destin,
Să mă dezbrac de clandestin.
Să mi găsesc rostul în viață,
Strecurăndu-mă prin ceață,
Valul mării să-l străbat
Spre un tărâm uscat..
Unde visele pierdute
Încolțesc din nou,vândute
Sufletelor fără prihană,
Rugându-se la o icoană.
Mă scotocesc prin buzunare,
Să găsesc ceva valoare;
Hazardul Să mi -l tărguesc
Din hoinărit Să mă trezesc.
Gandacelul
Vad morminte somptuoase,
Și morți trebuie sa fim cineva,
Eu vreau doar o cruce de lemn
Sa mă vegheze noaptea sub o stea..
Am fost precum un gândăcel ce trece
Neobservat,neimportant,banal,
Căci n-avea aripi colorate,
Și nu știa să cânte magistral..
Și nimeni n-a văzut sub pieptu-i negru
Culoarea universului din el,
Simtirile-i din sufletu-i integru,
Și sentimentele-i că un albastru cer..
Tourist
Winds blew me to the sky as an unworthy guest,
Flown to the dreamy times without a request,
Liberating the thought in me like a bird,
Hugging me like a lover without a word.
A tourist to my own ascension, own right, without imagination.
In the far, a golden gate, a numb fade, my adventure to deteriorate.
I saw it from afar, I sense it, she's my collar.
Shortly slowing me to sail, her sky seas to spoil.
Petrified by acceptance, the golden gate shrinks,
As her luminous white sky seas presents leaks,
In vain I try, her precious golden not to bury,
A sole tourist trying, not his golden mistress to worry.
Lost in the huge expanse of celestial seas,
I drift amidst whispers of untold and forgotten pleas.
Her golden gate now a distant and warming gleam,
An illusion shattered, a fractured dream.
Yet still, I journey on, with hope in my heart,
Though torn apart, I refuse to depart.
For amidst the chaos and the black stormy gale,
I seek redemption, a tale to unveil.
Through trials and tribulations, I persevere,
For within her realm, lies what I hold dear.
A truth to discover, a destiny to fulfill,
Though battered and bruised, I climb uphill.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Genul meu de OM, este o F...
Imi plac toți O..cei care sunt treji,
Fie ea o clipă, fie ea o zi..tot timpul.
Și doar in acel oricare moment din noapte,
Ei toți liniștiti in vis colorat sa doarmă.
Imi plac toți M..care au ceva de spus,
Care atunci când răcnesc ca sunt bărbați,
Sa nu se rujeze pe mușchi in oglinda..
Surprinsă inoportun voit între ei și self.ie
Imi plac toate F..cele ce-s discrete,
Senzuale, misterioase..poate un pic ciudate
Ce dintr-o timidă privire transimte
Ceea ce simți poate nici privind stând pe stele.
🎤 Corul bisericesc din comuna Șiria, județul Arad
Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.
Pocal (Monocristal)
Marchez epocal,
Servind din pocal,
În timp ce, în fundal,
Se aude muzical,
Cum se apropie maniacal
Din infernalul abisal
Un așa-zis feudal.
Cu o privire agonală,
Se prezintă punctual,
Dar cunosc, la nivel mental,
Că m-ar sfâșia ca un sacal
Pentru neprețuitul monocristal.
Printr-un act teatral,
Se naște un moment conflictual,
În timp ce instinctual,
Lovesc intelectual,
Și răsar triumfal,
Trimițându-l procesional
Înapoi, în infernalul abisal.
Marchez epocal,
Servind din pocal,
Cu dispreț, privesc superficial
Pe raftul piedestal,
În miezul monocristal,
Savoir, penser, rever. Tout est là,
Răsună din pereții de metal,
Dar e alt cântec funerar,
Lipsit de moral.
De m aș găsi .
Voi pleca în lumea largă,
Doar cu mine și o desagă
Unde pașii mă vor duce,
Purtăndu-mi stoic a mea cruce.
Poate norocu-mi iese -n cale,
Învărtindu-mă-n spirale;
Să -mi ghicesc al meu destin,
Să mă dezbrac de clandestin.
Să mi găsesc rostul în viață,
Strecurăndu-mă prin ceață,
Valul mării să-l străbat
Spre un tărâm uscat..
Unde visele pierdute
Încolțesc din nou,vândute
Sufletelor fără prihană,
Rugându-se la o icoană.
Mă scotocesc prin buzunare,
Să găsesc ceva valoare;
Hazardul Să mi -l tărguesc
Din hoinărit Să mă trezesc.
Gandacelul
Vad morminte somptuoase,
Și morți trebuie sa fim cineva,
Eu vreau doar o cruce de lemn
Sa mă vegheze noaptea sub o stea..
Am fost precum un gândăcel ce trece
Neobservat,neimportant,banal,
Căci n-avea aripi colorate,
Și nu știa să cânte magistral..
Și nimeni n-a văzut sub pieptu-i negru
Culoarea universului din el,
Simtirile-i din sufletu-i integru,
Și sentimentele-i că un albastru cer..
Tourist
Winds blew me to the sky as an unworthy guest,
Flown to the dreamy times without a request,
Liberating the thought in me like a bird,
Hugging me like a lover without a word.
A tourist to my own ascension, own right, without imagination.
In the far, a golden gate, a numb fade, my adventure to deteriorate.
I saw it from afar, I sense it, she's my collar.
Shortly slowing me to sail, her sky seas to spoil.
Petrified by acceptance, the golden gate shrinks,
As her luminous white sky seas presents leaks,
In vain I try, her precious golden not to bury,
A sole tourist trying, not his golden mistress to worry.
Lost in the huge expanse of celestial seas,
I drift amidst whispers of untold and forgotten pleas.
Her golden gate now a distant and warming gleam,
An illusion shattered, a fractured dream.
Yet still, I journey on, with hope in my heart,
Though torn apart, I refuse to depart.
For amidst the chaos and the black stormy gale,
I seek redemption, a tale to unveil.
Through trials and tribulations, I persevere,
For within her realm, lies what I hold dear.
A truth to discover, a destiny to fulfill,
Though battered and bruised, I climb uphill.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Alte poezii ale autorului
Tăticul ideal
Tu ești trandafirul, înflorind spre venirea soarelui,
Muncești din greu, pentru sosirea armoniei,
Mă îndemn să nu ascult vorbele rele oare cui,
Cu ajutorul tău am aflat valoarea lecției.
M ai ajutat în orice moment,
Și este deja evident,
Voi fi demnă mereu pentru tine,
Mă voi strădui să fac numai bine!
M ai iubit și mă iubești,
De tot răul mă păzești,
Pe pământ cât mai trăiești,
Visele îndeplinești.
Toată viața-ți sunt datoare,
Pentru mine ești un soare.
Pentru mine ești un rege,
Iar cu tine fapta merge.
Cu ajutorul tău, avem hăinuțe,
Mâncare, jucării și chiar niște mingiuțe,
Pentru tot îți mulțumesc,
Și-ți mai spun că te iubesc.
Autor: Nicoleta Postovan
Poezia asta e pentru toți tații și pentru tatăl meu
Frunze fără culoare și sens
Frunze fără culoare și sens,
N-au scăriță dar au loc de treaptă,
Pentru toată viața pe perete este o pată,
Au culoarea alb ce-i cam intens,
Ele cad și nu le-ajut,
Căci toamna așa a vrut.
Autor: Nicoleta Postovan
Toamna vine cu zăpadă
Toamna vine cu zăpadă,
Mult omăt e în ogradă,
Vine-un fulg frumos,
Dă de știre cu folos,
Că sosește iarna,
E un zvon sau este goarna?
Cad fulgii pe pământ,
Câte unul într-un rând.
Autor: Nicoleta Postovan
La bunicii mei
La bunicii mei,
Sunt acum la ei,
Pereții sunt acoperiți cu covoare,
Pare, pare că-s mii de fulare!
Iar în sarai,
Știu că erai!
E o poveste,
Îți spun o veste!
Pe masă, un ceas dintr un film minunat!
Eu zic, nu spun minciuni e adevărat!
Un trandafir vioi!
Să l vedem în doi!
Frunze artificiale,
Parcă sunt reale!
Milioane floricele,
Ce micuță, frumușele!
Cruci, insigne și cănuțe!
Motănei și pisicuțe,
Fructe, legume și un urs de pluș!
După față, mi se pare jucăuș,
Împrejur copăcei,
Măricei sau mititei!
Plete împletite, pentru scăunele,
Făcute cu iubire și singurele,
Câinișorii stau la soare,
Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare!
Eu cam m am plictisit,
Repede, zgomotele au amuțit.
Acolo sunt miliarde preparate,
Piper negru, galben și toate-s adevărate!
Am gustat zgușioncă,
Cuvântul țărănesc,
La prânz bunica zice:
Hai să te hrănesc!
Desene pe perete, cu elefănței,
Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei,
Casa parcă-i străveche,
Parcă nimeni n ar trăi aici,
Mi ar părea că masa-i veche,
Ce tu crezi și ce mai zici?
Când e liniște așa dispărut vocea pașilor,
Încet, încet se-aude ceasul.
Unu,doi ,
Și apoi,
Privește atent, și-i ora de culcare,
Bruscă observi, că mai vreai mâncare!
Pe frigider sunt magnete fluturași,
Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!
Perdele colorate,
Portrete de soare luminate,
Mi se pare că toate s cam ciudate,
Văd medicamente și zic: Ia
Deodată te ai speria.
Pe la buni, mereu găsești o prăjitură,
Atent, atent de ți le fură?
Peste tot e buruiană verde,
De raza culoarea-și pierde,
Puișorii verzătură ciuculește,
Găinușa îi păzește!
Câinele hămăiește
Și cocioaba ne-ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
Zâna iernii
E sfârșit de toamnă,
Vine zâna iernii,
Fulgilor exclamă,
Haide pe pământ,
Fulgii sar spre lume,
Aducând mii de trăiri,
Iar în ochii lor,
Se trezesc multe fericiri.
Se lipesc de ferestre,
Chemând copii la joacă,
Dansând, căzând într-un mic vals,
Strigăte de bucurie într-un mic dans.
Iar zâna cu toiagul magic,
Face zăpadă în ogrăzi,
Și aduce gheața pe pământ,
E o priveliște să o vezi...
Autor: Nicoleta Postovan
Socoteala între mamă și pui
Undeva departe, trăiau nefericit ,o mamă și un pui. Și așa într o zi ,mama lui, se gândi să i oprească nerespectarea când veneau oaspeții și să fie mai politicos ,deoarece el era răsfățat, răutăcios și nu e cam bine să fii pentru toată viața ta, uite ,așa cum e el
Puiule, vino la mama, că îți fac eu, socoteală! , fiul ei venise nedumerit cu o înfățișare ciudată .
Ce mamă vreai ? Nu vezi că am obosit? Despre ce vorbești? Despre ce socoteală?, mama lui, dorea să l facă educat, pentru că educația pentru ea, e pe primul loc. Mama lui spuse:
De azi, înainte, nu mai faci nicio prostioară, măi băiete! Dacă azi o să mă câștigi la jocul de cuvinte ,îți dau treizeci de lei ,dar dacă pierzi, tot anul vei învăța și vei asculta profesorii, dacă nu vrei să fii bătut! , băiatul, dacă nu putea să facă nimic, o ascultă și începuse să se joace cu propria sa mamă. Dar problema lui, era că el, nu a învățat la școală și nu știa să se joace în așa fel de joc. Și să ghiciți, el a pierdut.
Mamă, mai dă mi o șansă! , dar ea, nu-i dădu această șansă în orice caz, dacă nu dorea să fie lovit peste față, pentru că pentru el fața e lucrul cel mai important. Fără acest lucru nu aveau să se îndrăgostească fetele. Când mama lui, a aflat despre asta, l-a dus, la o altă școală, în care din nou trecea clasa întâi, iar fiul ei, așa de tare o ruga să nu-l ducă la o altă școală , dar nimic, totul în zadar, cu mama lui, nu s-a primit, deoarece ea dorea, ca el , să învețe și să fie un băiat educat bine. Peste câteva zile, el a devenit puiul mamei ,cel mai deștept. Și cuvântul mamei a fost:
Să înveți bine la școală ,Vasilică!
Autor: Nicoleta Postovan
Tăticul ideal
Tu ești trandafirul, înflorind spre venirea soarelui,
Muncești din greu, pentru sosirea armoniei,
Mă îndemn să nu ascult vorbele rele oare cui,
Cu ajutorul tău am aflat valoarea lecției.
M ai ajutat în orice moment,
Și este deja evident,
Voi fi demnă mereu pentru tine,
Mă voi strădui să fac numai bine!
M ai iubit și mă iubești,
De tot răul mă păzești,
Pe pământ cât mai trăiești,
Visele îndeplinești.
Toată viața-ți sunt datoare,
Pentru mine ești un soare.
Pentru mine ești un rege,
Iar cu tine fapta merge.
Cu ajutorul tău, avem hăinuțe,
Mâncare, jucării și chiar niște mingiuțe,
Pentru tot îți mulțumesc,
Și-ți mai spun că te iubesc.
Autor: Nicoleta Postovan
Poezia asta e pentru toți tații și pentru tatăl meu
Frunze fără culoare și sens
Frunze fără culoare și sens,
N-au scăriță dar au loc de treaptă,
Pentru toată viața pe perete este o pată,
Au culoarea alb ce-i cam intens,
Ele cad și nu le-ajut,
Căci toamna așa a vrut.
Autor: Nicoleta Postovan
Toamna vine cu zăpadă
Toamna vine cu zăpadă,
Mult omăt e în ogradă,
Vine-un fulg frumos,
Dă de știre cu folos,
Că sosește iarna,
E un zvon sau este goarna?
Cad fulgii pe pământ,
Câte unul într-un rând.
Autor: Nicoleta Postovan
La bunicii mei
La bunicii mei,
Sunt acum la ei,
Pereții sunt acoperiți cu covoare,
Pare, pare că-s mii de fulare!
Iar în sarai,
Știu că erai!
E o poveste,
Îți spun o veste!
Pe masă, un ceas dintr un film minunat!
Eu zic, nu spun minciuni e adevărat!
Un trandafir vioi!
Să l vedem în doi!
Frunze artificiale,
Parcă sunt reale!
Milioane floricele,
Ce micuță, frumușele!
Cruci, insigne și cănuțe!
Motănei și pisicuțe,
Fructe, legume și un urs de pluș!
După față, mi se pare jucăuș,
Împrejur copăcei,
Măricei sau mititei!
Plete împletite, pentru scăunele,
Făcute cu iubire și singurele,
Câinișorii stau la soare,
Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare!
Eu cam m am plictisit,
Repede, zgomotele au amuțit.
Acolo sunt miliarde preparate,
Piper negru, galben și toate-s adevărate!
Am gustat zgușioncă,
Cuvântul țărănesc,
La prânz bunica zice:
Hai să te hrănesc!
Desene pe perete, cu elefănței,
Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei,
Casa parcă-i străveche,
Parcă nimeni n ar trăi aici,
Mi ar părea că masa-i veche,
Ce tu crezi și ce mai zici?
Când e liniște așa dispărut vocea pașilor,
Încet, încet se-aude ceasul.
Unu,doi ,
Și apoi,
Privește atent, și-i ora de culcare,
Bruscă observi, că mai vreai mâncare!
Pe frigider sunt magnete fluturași,
Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!
Perdele colorate,
Portrete de soare luminate,
Mi se pare că toate s cam ciudate,
Văd medicamente și zic: Ia
Deodată te ai speria.
Pe la buni, mereu găsești o prăjitură,
Atent, atent de ți le fură?
Peste tot e buruiană verde,
De raza culoarea-și pierde,
Puișorii verzătură ciuculește,
Găinușa îi păzește!
Câinele hămăiește
Și cocioaba ne-ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
Zâna iernii
E sfârșit de toamnă,
Vine zâna iernii,
Fulgilor exclamă,
Haide pe pământ,
Fulgii sar spre lume,
Aducând mii de trăiri,
Iar în ochii lor,
Se trezesc multe fericiri.
Se lipesc de ferestre,
Chemând copii la joacă,
Dansând, căzând într-un mic vals,
Strigăte de bucurie într-un mic dans.
Iar zâna cu toiagul magic,
Face zăpadă în ogrăzi,
Și aduce gheața pe pământ,
E o priveliște să o vezi...
Autor: Nicoleta Postovan
Socoteala între mamă și pui
Undeva departe, trăiau nefericit ,o mamă și un pui. Și așa într o zi ,mama lui, se gândi să i oprească nerespectarea când veneau oaspeții și să fie mai politicos ,deoarece el era răsfățat, răutăcios și nu e cam bine să fii pentru toată viața ta, uite ,așa cum e el
Puiule, vino la mama, că îți fac eu, socoteală! , fiul ei venise nedumerit cu o înfățișare ciudată .
Ce mamă vreai ? Nu vezi că am obosit? Despre ce vorbești? Despre ce socoteală?, mama lui, dorea să l facă educat, pentru că educația pentru ea, e pe primul loc. Mama lui spuse:
De azi, înainte, nu mai faci nicio prostioară, măi băiete! Dacă azi o să mă câștigi la jocul de cuvinte ,îți dau treizeci de lei ,dar dacă pierzi, tot anul vei învăța și vei asculta profesorii, dacă nu vrei să fii bătut! , băiatul, dacă nu putea să facă nimic, o ascultă și începuse să se joace cu propria sa mamă. Dar problema lui, era că el, nu a învățat la școală și nu știa să se joace în așa fel de joc. Și să ghiciți, el a pierdut.
Mamă, mai dă mi o șansă! , dar ea, nu-i dădu această șansă în orice caz, dacă nu dorea să fie lovit peste față, pentru că pentru el fața e lucrul cel mai important. Fără acest lucru nu aveau să se îndrăgostească fetele. Când mama lui, a aflat despre asta, l-a dus, la o altă școală, în care din nou trecea clasa întâi, iar fiul ei, așa de tare o ruga să nu-l ducă la o altă școală , dar nimic, totul în zadar, cu mama lui, nu s-a primit, deoarece ea dorea, ca el , să învețe și să fie un băiat educat bine. Peste câteva zile, el a devenit puiul mamei ,cel mai deștept. Și cuvântul mamei a fost:
Să înveți bine la școală ,Vasilică!
Autor: Nicoleta Postovan