Casa cu amintiri

La bunici sunt

Salut,

E un  cuvânt simplu,

Dar măcar te face fericit,

De ce Pasărea poate să zboare?

De ce nu eu chiar dacă na-m aripi?

De ce profesorii nu mă cred scriitoare?

Chiar dacă am abilitatea să compun poezii ?

De ce creația mea numai are valoare?

Dacă mi-se pare o operă ideală?

De ce în fiecare zi nu este sărbătoare?

Chiar dacă în fiecare minut se întâmplă ceva?

De ce etapele lumii nu sunt ușoare?

Chiar dacă mi-se pare așa?

De ce orașele nu sunt popoare?

Chiar dacă aș putea spune oricum?

De ce planeta nu-i soare?

Dacă e parcă sunt lucruri la fel?

De cum se mișcă ale mele picioare?

Dacă eu nu le oblig?

De cum pe pământ a apărut câte o floare?

Dacă nu a știut?

De ce apa nu are culoare?

Și de ce nu are răspuns?

De ce bătaia așa de tare doare?

Dacă poți să simți nimic?

Sunt pitic,

Tu ești trai

E ființă mică, 

Harnică furnică, 

Adună mâncare 

Nu obosește, la soare. 

Pe prispă șade umbra

La ușă bate vântul hoinar

Ostenit se-așează șubred pe prag în așteptare

Mărul cărunt aruncă petale-n fereastră

Deschid încet pășind smerit

 ușa strigă trosnind răgușit

lemnul suspină ,bun venit’

arcuindu-se în reverență

Privirea umblă căutând în tăcere

Din colțul odăii fuiorul toarce depănând amintiri

vopsit strălucitor de truda măinilor dibace

Patul ascultă reflectând lipsit de somn

Pe plită ceaunul mestecă aerul veșted

În vatră a-nghețat cenușa timpului

Rușinată masa servește goală

ascuzându-se în hora scaunelor plictisite

Ies în grădină tremurând însingurat

Florile-mi cer înghesuit să mătur iarba

Și-atunci pierdut mă duc să-i strig unde-au plecat

Cu lacrimi calde fremătând s-aprind lumina

Când fraţii între ei nu mai cuvântă,

Se adună norii negri peste casă,

Pe a bătrână asta o-nspăimântă,

Şi încet, încet tristeţea o apasă.

Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,

Se întorc icoanele cu faţa la perete,

Şi-a lor păcate tainic le jelesc.

Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.

Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,

Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,

La casă i se crapă zilnic temelia,

Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.

Când fraţii se blestemă-n jurăminte,

De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,

Părinţilor le plânge crucea pe morminte,

Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.

Când sângele de mamă urând l-au diluat,

Iar inima încet, încet se împietreşte,

Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,

Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.

S-ascude soarele sub nori ,

Mie , dor , mie dor ,şi iar mie dor.

Mie dor de locu-ndeam crescut ,

Mie dor de anii ce-au trecut .

Vreau să m-ăntorc din lume acasă ..

La casa mea cea părintească ,

Acolo unde m-am născut,

Unde primii pași i-am făcut . 

Mi-aduc aminte deseori 

Cum stăteam eu pe cumptor ,

Cum mâncam pâine deacasă ...

Cea mai bună , şi gustoasă. 

Pâinea mamei fermecată

Pe care o aşteptam 

Cu nerăbdare

 De fiecare dată.

Mi-am petrecut copilăria

Ş-acuma mă ia nostalgia.  

Când zburdam şi eu pe câmpuri, 

Strângeam flori cu toți dearândul.

Tot aş da ca să mă- întorc ,

Dar nu pot , deloc nu pot 

Sunt matur în lumea mare,

Nimic nu-mi este alinare.

Dar tot când îmi amintesc 

Încep mereu să zâmbesc .

Cât de dulce şi frumoasă ,

Era copilăria mea de- acasă .

Iți sărut mâna.

Patria mea casa mea.

Limba cea de neuitată.

Iți jur ca meleagurile tale.

Vor fi bine apărate.

Țarișoara mea iubirea mea. 

Acolo unde m-am născut.

Unde a decurs viața mea. 

de-a lungul anilor mei de viață.

Tu mereu ai fost plină de vitejie.

vitejia ta a fost transmisă din generație in generație.

Iți voi ține pieptul înainte.

Țarișoara mea patria mea.

niciodată nu ne vom da bătuți.

Să știi bine chiar si dacă.

Voi fi rănită până la os cu sânge.

Iți voi apăra comoara ta.

Țarișoara mea.

cea care este mândră de ea.

Tu fii cea care ne îndruma înspre bine si nu înspre diavolia omenească. 

Tu fii cea care ne dă puteri pentru a cânta victorie pe câmpul de luptă. 

Iți voi saruta pământul .

Pentru averea ta ce e in ea.

Pentru inocența ta ca apa râului cea prea curată de nevinovată.

Pentru libertatea cu care trăim în ea de democrată ce este ea.

Țarișoara mea patria mea .

Tu fii exemplul care trebuie urmat cu sclavie .

Tu fii clopotele ce suna de cuvinte orgoliu pentru noi urmașii a patriei.

Tu fii acea biserică creștină cu cheia indescifrabila de prețul ei admirabil de orbești.

Iți voi da viața mea.

Pentru a apara tara de dușmanii ce ne înconjoară. 

Pentru a-ți salva gloria ta.

Pentru acei prizonierii închiși pe nedreptate.

Pentru acei soldați morți care sânt în mintea ta și inima ta.

Țarișoara mea îți sarut mana.

Tu fii locul meu de trai.

Tu fii soarele care îmi dă lumină zi de zi.

Tu fii acea rază care îmi face drumul mai ușor înspre succes. 

Tu fii mamă pe vecie. 

mamă patrie.

Naționalitate noastră nimeni nu ne va fura ca noi îndată sarim in apărarea ei.

Pentru acei care vor s-o calce în picioare.

Să vă firească domnul de a face asta. 

Niciodată nu vom permite să se întâmple așa injosiri pe teritoriul nostru. 

Iți voi da viața mea. 

Pentru că te iubesc și te respect. 

Cu toată imina și sufletul meu. 

Țarișoara mea,  patria mea,casa mea si mama mea.

Pe vicie în mintea mea .

Chiar și după moarte .

Tot va rămâne țara mea .

Romantică-i toamna târzie

Ornată în tonuri ciudate

Miracol de frunze pictate-n

Aromă de brumă și ceață.

Natură bogată cu ochi ruginii

Tresare când vântul se zbate,

Icoană pictată a frunzelor moarte,

Caleașcă de aur cu sori încărcată

Aromă de toamnă cu lacrimi udată.

Casă părintească leagăn îngeresc

acolo doi ochi dragi duios privesc

Casă părintească ești magnet divin

unde nu aș fi, la tine revin.

Casă părintească suflet de dor plin

când ajung la tine genunchii îmi înclin

Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc

casă părintească, veșnic te iubesc.

Casă părintească tu ești vocea mamei care,

și acum o aud cum ne strigă la mâncare

Casă părintească cu geamuri spre drum

de acolo am pornit în viață  om bun.

Casă părintească, cuibușor de rai

inima ta bate după cânt de nai

Aici fost-am educat în spirit creștin

Casă părintească locul meu divin.