Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Metaforic
Data postării: 23 noiembrie 2024
Vizualizări: 217
Poezii din aceiaşi categorie
Mult îmi place...!
E cald și m-am întins la umbra
copacului ce l-am sădit cândva,
Și care acum drept mulțumire,
mă protejează cu coroana sa.
O nucă în pământ am îngropat,
pe când eram copil în sat,
Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit
și, rădăcina cu apă i-am udat.
Ușor, ușor câte o frunza a crescut,
pe rămurelele plăpânde,
Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar
eu având unde m-ascunde.
Ascunzătoarea era să fug de
mama, că multe ghidușii făceam,
Și doar acolo sus printre ramuri,
de mătura si furia ei scăpam.
Aminte îmi aduc cum mă chema
să merg cu vaca,
Și pentru împăcare, voie îmi dădea
să mă plimb cu barca.
O mică urecheala tot căpătam,
când jos cu frică coboram,
Dar asta era o dojeneală, venită
de la mama pe care-o adoram.
Toate astea mi-au venit în minte,
stând pe iarba verde de acasă,
Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,
nici mama măturând în casă.
Vreau o vorbă nucului să-i spun,
dar nu m-aude,
E bătrân cu ramul rupt, fructele
să-i gust nu pot că-s crude.
Mă ridic când soarele se duce să-si
îmbrățișeze luna,
Iar pe stâlpii din comună, primăria
a aprins lumina.
.........................................................
Mult îmi place să mă întorc în
satul cu copilăria mea,
C-aici eu m-am născut, crescut și
am plecat să-mi caut...fericirea!
Iarna de Stela Enache în turcă
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Kış
--- 1 ---
Korkunç kış, kar bulutlarını havadan süzüyor,
Uzun yolculuk yapan Truva atları gökyüzünde bir yığın halinde toplandı;
Pullar uçuyor, beyaz kelebek sürüsü gibi havada süzülüyor,
Ülkenin solgun omuzlarına ürperti yayılıyor.
Gündüz kar yağıyor, gece kar yağıyor, sabah yine kar yağıyor!
Gururlu taşralı gümüş bir zincirle giyinir;
Bulutların arasında yuvarlak, soluk bir güneş bekleniyor
Geçen yılların arasında bir gençlik hayali gibi.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
--- 2 ---
Ama kar durur, bulutlar kaçar, arzu edilen güneş
Kar okyanusunu parlatır ve dağıtır.
İşte vadileri aşan hafif bir kızak…
Çıngırakların şıngırtısı neşeli havada çınladı.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
Emerald Breeze
From the cold northern winds that shall blow,
Inviting the green pages to a dance to endow,
Emerald breeze coming rushed to new bestow,
Of the trees and meadows to give another glow.
An old oak with deep wings and strong crown,
Fearful of the haze of coming like a black pawn,
Caring for his green display, not to be thrown,
Worried about the incoming windcalls, unknown.
With the emerald breeze arrived, tree's fearsome,
Assumed oak, accepting the fate lonesome,
Does not expect the force not to be troublesome,
The judgement of the wind, often gruesome.
But gentle gale the menacing breeze shows,
Admiration for his new green lips sweet brows,
Surprised, the old oak present promise, vows,
The emerald breeze would not fear, and bows.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Pădurea de pe deal...
Dimineața simțisem o durere cumplită
Era un dor sau poate o ispită?
Nuștiu, dar știam că duc dorul de satul natal
De padurea cea din vârful cel de deal.
O, așa e, de pădurea întinsă pe un deal
De izvorul ce trecea pe alăturea printr-un canal.
De acel miros curat, de umbra deasă;
Ce se afla numai de localnici înțeleasă.
Pădure, doar tu știi câte amintiri si bazaconii
Făcusem eu și rupeam și sălbăticii pionii.
Când mă temeam de animalele tale
Ce mi se pareau a fi niște fiare.
Multe animale știu ca ai, dar te ajută și ele,
Și căprioare și mistreți ce le ai cu sutele.
Mii dor de acele flori ce le găteai
Pentru trecători tu frumos le răsădeai.
Copacii tăi îi înalțai, dorind ca umbră multă să le faci
Pe oaspeții tăi și săi satisfaci.
Și tei și brad, de toate aveai;
Dar acuma aștepți ca primăvara să-ți permită
Să-ți trezești natura adormită.
Acuma stai tu și aștepți, să vină toți care veneau,
Iar toți care trecuse, de tine copleșiți rămâneau.
Dragă, tu mereu vei rămâne în inima mea,
Ca cea mai frumoasă pădure din Moldova.
Amurg de toamnă
Din câte se pare, atât de expresive pot fi culorile unui apus de toamnă,
Un tablou numai bun de pus în ramă,
O pictură foarte îngrijit lucrată,
Fiecare nuanță atent este redată,
Interesant este că cerul împrumută nuanțele de arămiu, cărămiziu și auriu
Ale copacilor ai căror crengi sunt încărcate de frunze, când portocalii, când vișinii, când de un roșu-stacojiu,
Nu putui să nu observ covorul ce s-a așternut,
O selecție fină de frunze de toate culorile s-a cernut,
Nuanțele nu au fost trântite la întâmplare,
Dacă vedem că fiecare frunză propria ei culoare are,
Constatăm că toate s-au îmbrăcat cum le-a plăcut,
Pentru că așa au crezut.
Fiecare este frumoasă,
Într-o vestimentație de bunăvoie aleasă.
Vântul bate frenetic,
Frunzele le plimbă practic într-un mod cinetic.
Deja se lasă și mai mult seara,
Pentru că jocul nuanțelor se reflectă pe macara,
Parcă s-au stins,
După ce ne-au oferit un peisaj de vis.
Fila
De ce mă faci să plîng, să-mi amintesc mereu
De ce mă murdărești, tu ție-ți faci mai rău
Tu nu esti vesnic, te nasti si pieri
Pe cind eu secole ramin, si-n amintiri...
Si-n aminitiri pastrez eu , clipele frumoase
Si-n amintiri pastrez, acele zile false
Pe cit ma faci sa rid, imi scrii tu admiratii
Pe-atit ma faci sa pling, scriindu-mi aberatii
Imi place sa pastrez poeme, dedicatii
Caci eu sunt viitorul, puntea intre generatii
De na-si fi eu la sigur tu nai fi
Pentru ca fila alba nu poate povesti
Mult îmi place...!
E cald și m-am întins la umbra
copacului ce l-am sădit cândva,
Și care acum drept mulțumire,
mă protejează cu coroana sa.
O nucă în pământ am îngropat,
pe când eram copil în sat,
Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit
și, rădăcina cu apă i-am udat.
Ușor, ușor câte o frunza a crescut,
pe rămurelele plăpânde,
Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar
eu având unde m-ascunde.
Ascunzătoarea era să fug de
mama, că multe ghidușii făceam,
Și doar acolo sus printre ramuri,
de mătura si furia ei scăpam.
Aminte îmi aduc cum mă chema
să merg cu vaca,
Și pentru împăcare, voie îmi dădea
să mă plimb cu barca.
O mică urecheala tot căpătam,
când jos cu frică coboram,
Dar asta era o dojeneală, venită
de la mama pe care-o adoram.
Toate astea mi-au venit în minte,
stând pe iarba verde de acasă,
Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,
nici mama măturând în casă.
Vreau o vorbă nucului să-i spun,
dar nu m-aude,
E bătrân cu ramul rupt, fructele
să-i gust nu pot că-s crude.
Mă ridic când soarele se duce să-si
îmbrățișeze luna,
Iar pe stâlpii din comună, primăria
a aprins lumina.
.........................................................
Mult îmi place să mă întorc în
satul cu copilăria mea,
C-aici eu m-am născut, crescut și
am plecat să-mi caut...fericirea!
Iarna de Stela Enache în turcă
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Kış
--- 1 ---
Korkunç kış, kar bulutlarını havadan süzüyor,
Uzun yolculuk yapan Truva atları gökyüzünde bir yığın halinde toplandı;
Pullar uçuyor, beyaz kelebek sürüsü gibi havada süzülüyor,
Ülkenin solgun omuzlarına ürperti yayılıyor.
Gündüz kar yağıyor, gece kar yağıyor, sabah yine kar yağıyor!
Gururlu taşralı gümüş bir zincirle giyinir;
Bulutların arasında yuvarlak, soluk bir güneş bekleniyor
Geçen yılların arasında bir gençlik hayali gibi.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
--- 2 ---
Ama kar durur, bulutlar kaçar, arzu edilen güneş
Kar okyanusunu parlatır ve dağıtır.
İşte vadileri aşan hafif bir kızak…
Çıngırakların şıngırtısı neşeli havada çınladı.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
Emerald Breeze
From the cold northern winds that shall blow,
Inviting the green pages to a dance to endow,
Emerald breeze coming rushed to new bestow,
Of the trees and meadows to give another glow.
An old oak with deep wings and strong crown,
Fearful of the haze of coming like a black pawn,
Caring for his green display, not to be thrown,
Worried about the incoming windcalls, unknown.
With the emerald breeze arrived, tree's fearsome,
Assumed oak, accepting the fate lonesome,
Does not expect the force not to be troublesome,
The judgement of the wind, often gruesome.
But gentle gale the menacing breeze shows,
Admiration for his new green lips sweet brows,
Surprised, the old oak present promise, vows,
The emerald breeze would not fear, and bows.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Pădurea de pe deal...
Dimineața simțisem o durere cumplită
Era un dor sau poate o ispită?
Nuștiu, dar știam că duc dorul de satul natal
De padurea cea din vârful cel de deal.
O, așa e, de pădurea întinsă pe un deal
De izvorul ce trecea pe alăturea printr-un canal.
De acel miros curat, de umbra deasă;
Ce se afla numai de localnici înțeleasă.
Pădure, doar tu știi câte amintiri si bazaconii
Făcusem eu și rupeam și sălbăticii pionii.
Când mă temeam de animalele tale
Ce mi se pareau a fi niște fiare.
Multe animale știu ca ai, dar te ajută și ele,
Și căprioare și mistreți ce le ai cu sutele.
Mii dor de acele flori ce le găteai
Pentru trecători tu frumos le răsădeai.
Copacii tăi îi înalțai, dorind ca umbră multă să le faci
Pe oaspeții tăi și săi satisfaci.
Și tei și brad, de toate aveai;
Dar acuma aștepți ca primăvara să-ți permită
Să-ți trezești natura adormită.
Acuma stai tu și aștepți, să vină toți care veneau,
Iar toți care trecuse, de tine copleșiți rămâneau.
Dragă, tu mereu vei rămâne în inima mea,
Ca cea mai frumoasă pădure din Moldova.
Amurg de toamnă
Din câte se pare, atât de expresive pot fi culorile unui apus de toamnă,
Un tablou numai bun de pus în ramă,
O pictură foarte îngrijit lucrată,
Fiecare nuanță atent este redată,
Interesant este că cerul împrumută nuanțele de arămiu, cărămiziu și auriu
Ale copacilor ai căror crengi sunt încărcate de frunze, când portocalii, când vișinii, când de un roșu-stacojiu,
Nu putui să nu observ covorul ce s-a așternut,
O selecție fină de frunze de toate culorile s-a cernut,
Nuanțele nu au fost trântite la întâmplare,
Dacă vedem că fiecare frunză propria ei culoare are,
Constatăm că toate s-au îmbrăcat cum le-a plăcut,
Pentru că așa au crezut.
Fiecare este frumoasă,
Într-o vestimentație de bunăvoie aleasă.
Vântul bate frenetic,
Frunzele le plimbă practic într-un mod cinetic.
Deja se lasă și mai mult seara,
Pentru că jocul nuanțelor se reflectă pe macara,
Parcă s-au stins,
După ce ne-au oferit un peisaj de vis.
Fila
De ce mă faci să plîng, să-mi amintesc mereu
De ce mă murdărești, tu ție-ți faci mai rău
Tu nu esti vesnic, te nasti si pieri
Pe cind eu secole ramin, si-n amintiri...
Si-n aminitiri pastrez eu , clipele frumoase
Si-n amintiri pastrez, acele zile false
Pe cit ma faci sa rid, imi scrii tu admiratii
Pe-atit ma faci sa pling, scriindu-mi aberatii
Imi place sa pastrez poeme, dedicatii
Caci eu sunt viitorul, puntea intre generatii
De na-si fi eu la sigur tu nai fi
Pentru ca fila alba nu poate povesti
Alte poezii ale autorului
Despre iarna
Iarna cad fulgii ușor,
Care ne-a dus un puișor,
Copiii vestesc în jos și sus,
Că azi s-a născut Isus...
Se așterne-o mantie,
Ce pare un așternut,
Se apropie o sanie,
Cu cadouri ce-am cerut.
Moș Crăciun într-o caleașcă zburătoare,
Așteaptă să adormim să ne pună cadoul mare,
Iar cerbul oprit din mers,
Dansează cu laba invers,
Și cântând un cântec străvechi,
Dorind să vadă din nou castelul vechi.
E o colindă ce trebuia să fie pe data de 1 ianuarie 😊
Autor: Nicoleta Postovan
Ploița
Ploița cade pe pământ,
De sus sărind cu mult avânt,
Parcă-i cerneala de pe pix ,
Și nimerește pe țintă-n fix.
Pe un nor sau pe o floare,
Picătura, unde-i oare,?
Parcă dă continuare,
Plantelor ce stau la soare.
Autor: Nicoleta Postovan
Întrebări ciudate
De ce Pasărea poate să zboare?
De ce nu eu chiar dacă na-m aripi?
De ce profesorii nu mă cred scriitoare?
Chiar dacă am abilitatea să compun poezii ?
De ce creația mea numai are valoare?
Dacă mi-se pare o operă ideală?
De ce în fiecare zi nu este sărbătoare?
Chiar dacă în fiecare minut se întâmplă ceva?
De ce etapele lumii nu sunt ușoare?
Chiar dacă mi-se pare așa?
De ce orașele nu sunt popoare?
Chiar dacă aș putea spune oricum?
De ce planeta nu-i soare?
Dacă e parcă sunt lucruri la fel?
De cum se mișcă ale mele picioare?
Dacă eu nu le oblig?
De cum pe pământ a apărut câte o floare?
Dacă nu a știut?
De ce apa nu are culoare?
Și de ce nu are răspuns?
De ce bătaia așa de tare doare?
Dacă poți să simți nimic?
Autor: Nicoleta Postovan
Mămica mea cea ideală
Ești o rază luminoasă,
Ce prin gânduri, se revarsă,
E scumpica mea mămică,
Pentru mine, lacrimi pică.
Nopțile-mi sărută fruntea,
Limpezâ-ndumi chiar și mintea,
Ea mă iubește,
Și mă ocrotește.
Cum arată tot de Crăciun
Cântă niște colindători,
Trecând în prag cu mii de fiori,
Ninge afară cu fulgi ușori,
Ce par în noapte mii de flori.
Noaptea asta e ca o magie,
În case se află doar armonie,
Stele pe cerul înstelat,
Să le privești și să stai în pat.
O magie trece pe acolo,
Ce trece în stânga dreapta colo colo,
De afară se aud clopoței,
Venind ei cu prietenii mei.
Autor Nicoleta Postovan
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Despre iarna
Iarna cad fulgii ușor,
Care ne-a dus un puișor,
Copiii vestesc în jos și sus,
Că azi s-a născut Isus...
Se așterne-o mantie,
Ce pare un așternut,
Se apropie o sanie,
Cu cadouri ce-am cerut.
Moș Crăciun într-o caleașcă zburătoare,
Așteaptă să adormim să ne pună cadoul mare,
Iar cerbul oprit din mers,
Dansează cu laba invers,
Și cântând un cântec străvechi,
Dorind să vadă din nou castelul vechi.
E o colindă ce trebuia să fie pe data de 1 ianuarie 😊
Autor: Nicoleta Postovan
Ploița
Ploița cade pe pământ,
De sus sărind cu mult avânt,
Parcă-i cerneala de pe pix ,
Și nimerește pe țintă-n fix.
Pe un nor sau pe o floare,
Picătura, unde-i oare,?
Parcă dă continuare,
Plantelor ce stau la soare.
Autor: Nicoleta Postovan
Întrebări ciudate
De ce Pasărea poate să zboare?
De ce nu eu chiar dacă na-m aripi?
De ce profesorii nu mă cred scriitoare?
Chiar dacă am abilitatea să compun poezii ?
De ce creația mea numai are valoare?
Dacă mi-se pare o operă ideală?
De ce în fiecare zi nu este sărbătoare?
Chiar dacă în fiecare minut se întâmplă ceva?
De ce etapele lumii nu sunt ușoare?
Chiar dacă mi-se pare așa?
De ce orașele nu sunt popoare?
Chiar dacă aș putea spune oricum?
De ce planeta nu-i soare?
Dacă e parcă sunt lucruri la fel?
De cum se mișcă ale mele picioare?
Dacă eu nu le oblig?
De cum pe pământ a apărut câte o floare?
Dacă nu a știut?
De ce apa nu are culoare?
Și de ce nu are răspuns?
De ce bătaia așa de tare doare?
Dacă poți să simți nimic?
Autor: Nicoleta Postovan
Mămica mea cea ideală
Ești o rază luminoasă,
Ce prin gânduri, se revarsă,
E scumpica mea mămică,
Pentru mine, lacrimi pică.
Nopțile-mi sărută fruntea,
Limpezâ-ndumi chiar și mintea,
Ea mă iubește,
Și mă ocrotește.
Cum arată tot de Crăciun
Cântă niște colindători,
Trecând în prag cu mii de fiori,
Ninge afară cu fulgi ușori,
Ce par în noapte mii de flori.
Noaptea asta e ca o magie,
În case se află doar armonie,
Stele pe cerul înstelat,
Să le privești și să stai în pat.
O magie trece pe acolo,
Ce trece în stânga dreapta colo colo,
De afară se aud clopoței,
Venind ei cu prietenii mei.
Autor Nicoleta Postovan
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan