Dulce crin, parfum de dor

Am văzut azi un străin,
Dar nu m-a observat
Cu ochii săi de dor senin,
Chiar dac-am așteptat.

Azi am dat de un străin,
Cu buze foarte fericite,
Ce vorbe grele mai conțin
La fel ca înainte.

Azi un străin am întâlnit,
Cu glas la fel de moale,
Care cândva m-a-nebunit
Cu mii cuvinte goale.

Doar un străin, ce nu-l cunosc,
Dar știu că-i place cerul,
Și luna, stelele, și-a mosc
Încă-i miroase părul.

Doar un străin, ce speră mult
La un apus de soare,
Ce toată viață a știut
Că pentru lună moare.

Azi între noi e doar pustiu,
Căci văd străin în cale,
Pe care numai eu îl știu,
Însă doar ea îl are.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Y si tú no existieras

Y si tú no existieras

Dime, ¿por qué existiría yo?

Para deambular el un mundo sin ti

Sin esperanza y sin pena

Y si tú no existieras

Intentaría inventar el amor

Como un pintor que ve bajo sus dedos

Nacer los colores del día

Y que no sale de su sombro

Y si tú no existieras

Dime, ¿para quién existiría yo?

Transeúntes dormidas en mis brazos

Que no amaría nunca

Y si tú no existieras

No sería más que otro punto

En este mundo que viene y que va

Me sentiría perdido

Te necesitaría

Y si tú no existieras

Dime, ¿cómo existiría yo?

Podría parecer yo

Pero no sería cierto

Y si tú no existieras

Creo que habría encontrado

El secreto de la vida, el porqué

Simplemente para crearte

Y para verte

Y si tú no existieras

Dime, ¿por qué existiría yo?

Para deambular el un mundo sin ti

Sin esperanza y sin pena

Y si tú no existieras

Intentaría inventar el amor

Como un pintor que ve bajo sus dedos

Nacer los colores del día

Y que no sale de su sombro.

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Addig, amíg szeretsz engem

Ha rád szakad az ég, megvédelek,

És eljöhet, kicsim, és az árvíz, ne oltsd el a tüzet a szívemben,

Még ha földrengés is van, a világ vége, tudod,

Amíg szeretsz, én szeretni foglak.

Melléd ülve,

Melléd ülve,

Veled szebbek az éjszakák,

A nap felkel a szemedbe.

Melléd ülve,

Melléd ülve,

Veled szebbek az éjszakák,

A nap veled kel az ágyban.

Ha egy üstökös eltalálna minket, nem félek, tudod

Ha biztosan kapsz egy rakétát, túléljük,

Még ha cunami is van, a világ vége, tudod,

Amíg szeretsz, én szeretni foglak.

És amikor nehezen látod,

Azért vagyok, hogy felvilágosítsalak.

És ha már nem hiszel magadban,

Azért vagyok ott, hogy motiváljalak.

Tam-taca-tum-bye, gyere ide,

A hangod hegedű a szívemben,

Tam-taca-tum-pa, dúdolnálak,

Te vagy életem kórusa.

Melléd ülve,

Melléd ülve,

Veled szebbek az éjszakák,

A nap felkel a szemedbe.

Melléd ülve,

Melléd ülve,

Veled szebbek az éjszakák,

A nap veled kel az ágyban.

Să dansez cu tine de mână,

Să spune poveşti sub clar de lună

Să simtim focul iubirii,

Exact cum îţi simt bătăile inimii.

Auzi inima mea cum bate tare?

E pentru tine, să mă simți aproape,

Să ne veghem somnul pe rând,

Să ne trezim zâmbind.

Aș vrea să simt buzele tale dulci și răsfăț în doi,

Să ne lăsăm purtați de val,

Fără să ne deranjeze nimeni.

Tu nu poți să fi înlocuit de nici unul,

Fiindcă ti-am promis că te voi aștepta,

Și nu am mințit, m-am ținut de promisiunea mea.

Suntem 2 hopeless romantics în disperare.

Or’ nici eu, nici tu, nu suntem healed.
Or’ ambii am putea să fim. 

În plin miez de noapte cu forțe lucide
Mintea mea, tentații de vicii, descinde
Picături amare, din ceasurile trecute
Încercând să așeze în suflet zenital regretul.

Execrabil încercând din răsputeri cu patos,
În adâncul sufletului meu tumultos,
Reies desfigurații de santinelă ego-centrale
Sorbind cu un rânjet dulce, picăturile amare.

Conștiința îmi dictează note pe portative
Ce mă poartă tridimensional în porți ascetice
Dincolo de percepțiile mele post-apocaliptice
Ridicând la infinit jugul, fără să-l critice.

Gândirea, generator de realitate obiectivă,
Prin teorii mă pierzi, cu fibrilație negativă,
Fără a mai ști unde-mi este judecată relativă
Ce trage stoic linie peste cadavre în taină

Dar memoria neelucidat, îmi provoacă dependență
Și muribund străbat colinile de lumină,
Poate exprimându-mi limbajul vremea o să devină,
Picăturile amare după care mintea mea suspină.

O frumusețe cu trei catarge îi face semn cu pânze evazate,
Ademenindu-o din vocea liniştitoare a oceanului şi aruncând-o în vălul nopţii.
Stând pe prora navei ei, sub constelațiile pe care ea alunecă,
Ghidat de grinzile farului spre marginile de topaz ale dimineții.

Inima mea de catifea, atașată de șiruri de mătase, coboară,
fluturând deasupra ei în piruete aurite de soare.
Degetele ei mângâie atât de curios liniile de zâmbet argintiu,
Făcându-le să sune în vibrații de iubire.

Pergamente strălucesc cu cerneală proaspătă,
Ca strălucirea caldă a licuricilor care valsează în amurg.
Fanteziile scrise, se rup împreună cu ramele din fier forjat ale realității,
În timp ce cascadele visătoare slobozesc pe podeaua de porțelan.

Ochii s-au închis încet în somn angelic,
Ea plutește pe nava ei de fildeș și abanos
În mări de valuri stropitoare și de cerulean,
Precum mugurii de rouă dimineața.

Născut să te iubesc,  

Sortit să nu te pot privi,  

Blestemat să-ți fiu străin în cale,  

Chinuit, doar în vise a te mai ști...

Predestinat să te ador,  

Canonit mana sa nu ti-o ating,  

Purtat de doruri în zbor,  

Rătăcind în praf divin.

Răpus de dorință,  

Strivit de un destin hain,  

Chinuit de-a ta absență,  

Căutându-te în cerul senin.

Furat de-al tău parfum

Si dus departe vazduh de lumi,  

Pierit în visul unui drum,  

Doar ecoul dorului rămâi.

Nebun după tine,  

Norocos că te-am întâlnit,  

Pierdut în pustie,  

Un suflet captiv, ce doar te a iubit.

O privire de foc, ca un vers neterminat,
Iar pașii mei sunt ecouri pe drumuri rătăcite,
În noaptea care tace, doar umbra mă ține,
Mă pierd în dansul unei iubiri interzise.

Cum îmi alunec gândurile printre fiorii serii,
Îmi dau seama că nu sunt doar un spectator,
Ci o mare furtună ce poartă cu ea dorințe
Ce nu pot să fie spuse, doar simțite, în tăcere.

Timpul ne joacă farse, în adâncuri de dor,
Suntem doar niște umbre care se țin de mână,
Dar chiar și în umbrele cele mai adânci,
Găsim o rază de lumină ce ne arde fără vină.

Ce-ar fi dacă ne-am mai întâlni iar,

Fără să ne fii știut,

Mai da din nou pradă disperării,

Cum demult ai făcut?

Ce-ar fii dacă ne-am mai iubi iar,

Fără să ne fii priceput,

Mi-ai face din nou inima bucăți,

Cum doar tu ai putut?

Mâinile doresc pielea ta

Picioarele doresc drumul tău,

Mintea își dorește să te visez

Iar sufletul să te iubesc.