Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Metaforic
Data postării: 23 noiembrie 2024
Vizualizări: 236
Poezii din aceiaşi categorie
Toamna în livadă
A sosit toamna,
În livezi creșteau copaci cu prune,
Este frig că iarna,
Fructele erau mai bune.
Din copăcei cădeau frunze,
Oamenii lucrau în fiecare zi,
Îți sărut mâna și te pup pe buze .
Nervi de toamnă de George Bacovia în portugheză
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervos de outono
É outono, é farfalhar, é sono...
As árvores, na rua, suspiram;
Ele está tossindo, chorando, está vazio...
E está frio e há neblina.
Amantes, mais doentes, mais tristes,
Nas estradas fazem gestos estranhos -
E sai, do sono eterno,
Eles caem pesados, molhados.
Eu fico, vou e volto,
E os amantes me entristecem profundamente -
Eu sinto vontade de rir sem sentido
E está frio e há neblina.
Februarie
Februarie, luna iubirii,
A zilelor scurte și nopților lungi,
A zăpezii care începe să se topească,
A primăverii care bate la ușă.
Februarie, luna sărbătorilor,
A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,
A Mărțișorului, simbolul primăverii,
A zilelor de bucurie și veselie.
Februarie, luna speranței,
A zilelor mai lungi și mai calde,
A soarelui care începe să răsară mai devreme,
A unei noi începuturi.
Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,
O lună frumoasă și plină de semnificație.
FLUTURI SI FLORI
Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…
………………………………………………………………
Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.
Toamna-şi lasă zdrenţe
timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri
apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori
urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești
Universul
Pe linga luna printre nori
pamintul bratul isi desface
si vintul cerne chiar in zbor
o stea ce parca se preface.
Si fulgerind in strigat dens
si apasind o alta raza
Se scutura un univers
Un univers ce ma mai lasa.
Toamna în livadă
A sosit toamna,
În livezi creșteau copaci cu prune,
Este frig că iarna,
Fructele erau mai bune.
Din copăcei cădeau frunze,
Oamenii lucrau în fiecare zi,
Îți sărut mâna și te pup pe buze .
Nervi de toamnă de George Bacovia în portugheză
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervos de outono
É outono, é farfalhar, é sono...
As árvores, na rua, suspiram;
Ele está tossindo, chorando, está vazio...
E está frio e há neblina.
Amantes, mais doentes, mais tristes,
Nas estradas fazem gestos estranhos -
E sai, do sono eterno,
Eles caem pesados, molhados.
Eu fico, vou e volto,
E os amantes me entristecem profundamente -
Eu sinto vontade de rir sem sentido
E está frio e há neblina.
Februarie
Februarie, luna iubirii,
A zilelor scurte și nopților lungi,
A zăpezii care începe să se topească,
A primăverii care bate la ușă.
Februarie, luna sărbătorilor,
A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,
A Mărțișorului, simbolul primăverii,
A zilelor de bucurie și veselie.
Februarie, luna speranței,
A zilelor mai lungi și mai calde,
A soarelui care începe să răsară mai devreme,
A unei noi începuturi.
Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,
O lună frumoasă și plină de semnificație.
FLUTURI SI FLORI
Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…
………………………………………………………………
Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.
Toamna-şi lasă zdrenţe
timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri
apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori
urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești
Universul
Pe linga luna printre nori
pamintul bratul isi desface
si vintul cerne chiar in zbor
o stea ce parca se preface.
Si fulgerind in strigat dens
si apasind o alta raza
Se scutura un univers
Un univers ce ma mai lasa.
Alte poezii ale autorului
Oamenii de zăpadă
Primul pas ninge,
În grădina noastră,
Al doilea pas,
Privim la fereastră,
Al treilea pas ,
Ieșim la joacă,
Al patrulea pas,
Trebuie să-ți placă,
Facem omul de omăt,
Al cincilea pas,
Trebuie să îl arăt,
Parcă-i râs,
Cine nu știe,
E cel mai frumos,
Dar afară e lunicos,
Trebuie să-i pun și o pălărie,
Ca să fie ca o mică păpădie,
I-am făcut și o amică,
Dar acum este mai mică,
Căci soarele puțin o topise,
Ia și uită un nor acum venise.
Autor: Nicoleta Postovan
Floarea ciudată
O floare ciudată ,azi stă în ogradă,
Puțin E surie ca trotuarul de pe stradă,
E ca firul alb de pe al nostru cer,
Ce ne veghează ca un vis efemer.
În noapte strălucește chiar dacă soare nu-i,
Ai vrea așa o mie să le scoți și să le pui,
Ea e o minune printre cele mai frumoase,
Dar dacă ar fi om ar fi fost cam somnoroase.
De zi cu zi tot crește mai înaltă,
O vede iepurașul și-ncepe să mai salte,
Iar acel miros suav aduce fericire,
Îi aduce un farmec doar dintr-o sclipire.
Una cea mai unică printre toate,
Să sclipească asta o să poată,
Să uimească acum nu-i speranță,
Deoarece deja uimește cu eleganță.
Autor: Nicoleta Postovan
Ziua și noaptea se potrivesc
Ziua și noaptea,
Se potrivesc,
Nu știu chiar,
Dar mă gândesc .
Autor: Nicoleta Postovan
Enigma ca printre vise
Enigma ca printre vise,
Călătorește larg,
Mistere ce au fost împinse,
La un capăt de mic crai.
Un mister prin coardele vocale,
Se-ascunde și acolo,
Își va ascunde părțile sale,
Ca și cum în colo-colo-n.
Autor: Nicoleta Postovan
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Mămica mea
Mama e zeița mea,
Și eu stau mai mult cu ea,
Îmi vorbește doar de bine,
Mă iubește mult pe mine.
Autor: Nicoleta Postovan
Oamenii de zăpadă
Primul pas ninge,
În grădina noastră,
Al doilea pas,
Privim la fereastră,
Al treilea pas ,
Ieșim la joacă,
Al patrulea pas,
Trebuie să-ți placă,
Facem omul de omăt,
Al cincilea pas,
Trebuie să îl arăt,
Parcă-i râs,
Cine nu știe,
E cel mai frumos,
Dar afară e lunicos,
Trebuie să-i pun și o pălărie,
Ca să fie ca o mică păpădie,
I-am făcut și o amică,
Dar acum este mai mică,
Căci soarele puțin o topise,
Ia și uită un nor acum venise.
Autor: Nicoleta Postovan
Floarea ciudată
O floare ciudată ,azi stă în ogradă,
Puțin E surie ca trotuarul de pe stradă,
E ca firul alb de pe al nostru cer,
Ce ne veghează ca un vis efemer.
În noapte strălucește chiar dacă soare nu-i,
Ai vrea așa o mie să le scoți și să le pui,
Ea e o minune printre cele mai frumoase,
Dar dacă ar fi om ar fi fost cam somnoroase.
De zi cu zi tot crește mai înaltă,
O vede iepurașul și-ncepe să mai salte,
Iar acel miros suav aduce fericire,
Îi aduce un farmec doar dintr-o sclipire.
Una cea mai unică printre toate,
Să sclipească asta o să poată,
Să uimească acum nu-i speranță,
Deoarece deja uimește cu eleganță.
Autor: Nicoleta Postovan
Ziua și noaptea se potrivesc
Ziua și noaptea,
Se potrivesc,
Nu știu chiar,
Dar mă gândesc .
Autor: Nicoleta Postovan
Enigma ca printre vise
Enigma ca printre vise,
Călătorește larg,
Mistere ce au fost împinse,
La un capăt de mic crai.
Un mister prin coardele vocale,
Se-ascunde și acolo,
Își va ascunde părțile sale,
Ca și cum în colo-colo-n.
Autor: Nicoleta Postovan
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Mămica mea
Mama e zeița mea,
Și eu stau mai mult cu ea,
Îmi vorbește doar de bine,
Mă iubește mult pe mine.
Autor: Nicoleta Postovan